Decizia civilă nr. 402/2013. Actiune in constatare

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr.402/R

Ședința publică din 24 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. W.

J. ecător A. S. T.

J. ecător D. T.

G. ier A. S.

Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta P. (fostă M.

) M., cu dom. în B. M., str. C. V. nr. 6/54, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 8748/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de_ .

T.

Prin sentința civilă nr. 8748/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. M. (fostă M. ), în contradictoriu cu pârâtele K. M., și

F. A., și s-a respins cererea cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9904/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și defunctul său soț, numitul M. Istvan Ianos și revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de P. .

Potrivit certificatului de deces depus la dosarul cauzei, numitul M. Istvan Ianos a decedat la data de_, dată la care succesiunea rămasă după defunct se consideră a fi deschisă, iar prin raportare la dispozițiile sentinței mai sus amintite, instanța concluzionează că la data deschiderii succesiunii,

reclamanta nu mai avea calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului M. Istvan Ianos, divorțul fiind pronunțat anterior.

În aceste condiții, nu se poate face aplicarea principiului conform căruia soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali, pentru simplul motiv că la data deschiderii succesiunii, reclamanta nu mai avea calitatea de soție supraviețuitoare.

Așadar, faptul că sub durata căsătoriei celor doi soți, reclamanta și defunctul au dobândit o serie de bunuri în cotă de ½ parte fiecare și faptul că masa succesorală rămasă după defunctul M. Istvan Ianos, decedat la data de_ se compune din cota de 1/2 parte din apartament situat în B. M., str. C. V. nr. 6/54, înscris în CF 11151/54 B. M., nr. topo 2708/465, compus din două camere și dependințe în suprafață utilă de 38,63 mp, în valoare de 73985 lei, o boxă garaj situată în B. M., str. Moldovei nr. 18, înscrisă în CF 10702/23 B. M., nr. topo 2737/450 în suprafață de 11,50 mp în valoare de 7142 lei, un autoturism Opel Astra-G-CC model 1999, nr. de identificare WOLOTGF48Y5042340, nr. de înmatriculare MM-33-TAO, în valoare de 3380 lei și suma de 2500 lei aflată în contul bancar nr. 48433182500 deschis la BRD Agenția Gold Plaza B. M. nu are relevanță în prezenta cauză, raportat la petitul care alcătuiește scopul principal al acțiunii civile, la fel cum nu are relevanță nici faptul că la cota de ½ parte ce constituie masa succesorală și care reprezintă bun propriu al defunctului au vocație succesorală doar pârâtele de rând I și II, respectiv K. M. și F. A. în calitate de surori ale defunctului, reclamanta fiind cea care nu îndeplinește condițiile legale pentru a succede.

În aceste împrejurări, reclamanta nu poate invoca niciun fel de drept succesoral cu privire la cota de ½ parte aparținând fostului soț, nemaiavând calitatea de soție supraviețuitoare la data decesului acestuia, astfel încât petitul privind sistarea stării de codevălmășie și atribuirea imobilelor reclamantei, precum și a celorlalte bunuri ce compun masa succesorală, cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare și întabularea dreptului de proprietate în CF asupra imobilelor cu titlu de drept partaj, apare ca fiind neîntemeiat, motiv pentru care instanța va respinge acțiunea conform dispozitivului, atribuirea imobilelor și a celorlalte bunuri reclamantei într-o acțiune de partaj succesoral unde aceasta nu are calitatea de succesoare fiind imposibilă, petitul III fiind de fapt esența și scopul întregului demers în justiție.

Reclamanta neavând calitatea de soție supraviețuitoare și deci neavând niciun drept la cota de ½ parte a defunctului, nu poate să o obțină în proprietate numai dacă pârâtele, respectiv surorile defunctului, înțeleg ca după dezbaterea succesorală după fratele lor să transmită dreptul de proprietate asupra cotei de

½ din bunurile succesorale în favoarea reclamantei, cu titlu de vânzare- cumpărare, donație, etc., neputându-se proceda la atribuirea unor imobile ce compun o masă succesorală unei persoane care nu are calitatea de succesoare.

Mai mult decât atât, reclamanta a invocat în concluziile pe fondul cauzei dispozițiile art. 355 alin. 3 din Noul Cod Civil, care arată că "(3) când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat. În acest caz, obligațiile soțului decedat se divid între moștenitori proporțional cu cotele ce le revin din moștenire", dispoziții care deși impropriu invocate, relevă fără putință de tăgadă că reclamanta a intenționat să se folosească în această acțiune de partaj succesoral tocmai de calitatea sa de soție supraviețuitoare, calitate pe care din păcate la data deschiderii succesiunii nu o mai avea și la care textul indicat face trimitere în mod expres.

Raportat la toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată, conform dispozitivului.

Instanța, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă a respins cererea cu privire la cheltuielile de judecată, în cauză neputându-se reține vreo culpă procesuală în sarcina pârâtelor, avându-se în vedere și faptul că petitul cu privire la cheltuielile de judecată a fost formulat sub rezerva opunerii la admiterea acțiunii, lucru care nu s-a întâmplat.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Recurenta a arătat că sentința atacată este greșită, în realitate acțiunea nu a fost formulată în calitate de soție supraviețuitoare, una dintre moștenitoarele legale ale fostului ei soț decedat, fiind de acord cu admiterea acțiunii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură

civilă.

Intimata F. A. a depus întâmpinare fiind de acord cu admiterea

recursului.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de recurentă și în considerarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, T. reține următoarele:

Reclamanta recurentă a fost căsătorită cu numitul M. Istvan Ianos din

1983.

În anul 2010 cei doi au divorțat, împrejurarea care rezultă din sentința

civilă nr. 9904/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ (fila 7 dosarul primei instanțe ). Hotărârea de divorț a rămas irevocabilă încă de la data pronunțării ei, respectiv_ .

La data de_, M. Istvan Ianoș a decedat (fila 11 dosar primă instanță).

La data decesului defunctul nu mai era căsătorit cu reclamata, așadar este evident că reclamanta recurentă nu este soție supraviețuitoare a defunctului.

Acțiunea care face obiectul dosarului de față nu a fost formulată de reclamantă în calitate de soție supraviețuitoare. Recurenta reclamantă nu se

prevalează de calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului, ci a formulat

acțiunea invocând dreptul său de proprietate asupra cotei devălmașe din

bunurile dobândite împreună cu defunctul sub durata căsătoriei.

Deși cei doi foști soți au divorțat în 2010, nu s-a realizat partajul bunurilor comune până la decesul fostului soț al reclamantei.

Așadar, cota de proprietate a defunctului din bunurile devălmașe s-a transmis moștenitorilor săi legali, respectiv pârâtele (surorile lui) defunctul neavând descendenți nici soție supraviețuitoare.

Concluzionând că reclamanta neavând calitatea de soție supraviețuitoare nu poate solicita sistarea indiviziunii, prima instanță a greșit pronunțând o hotărâre fără cercetarea fondului pricinii și în consecință sentința atacată va fi casată și cauza trimisă în rejudecare aceleiași instanțe.

În realitate, reclamanta nu afirmă calitatea de soție supraviețuitoare ci invocă dreptul său de proprietate asupra cotei devălmașe din bunurile dobândite în timpul căsătoriei sale cu defunctul, având și calitatea (coproprietar) cât și îndreptățirea de a cere partajul în contradictoriu cu moștenitorii legali ai fostului soț decedat, îndreptățirea fiindu-i conferită de dispozițiile art. 669 și 1143 Cod civil.

Pornind de la premisa de mai sus, instanța în rejudecare va administra și analiza probele ce se impun pentru soluționarea pe fond a cauzei stabilind componența masei bunurilor comune, cotele de proprietate ale foștilor soți (o parte reclamanta, o parte moștenitorii legali ai fostului soț) și se va pronunța în consecință și asupra cererii de sistare a indiviziunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta P. M. domiciliată în B. M. str. C. V. nr. 6/54, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 8748/_ pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 24 septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

W. D.

S.

T.

A.

Ț. D.

SA

Red.WD/_

Tred. A.S._ -2 ex

J. ecător la fond: P. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 402/2013. Actiune in constatare