Decizia civilă nr. 4047/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4047/R/2013
Ședința publică din 18 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. A., împotriva sentinței civile nr. 3396 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. C. -N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. P. SĂLAJ, având ca obiect
despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocat M. A., care depune la dosar împuternicire avocațială pentru susținerea recursului, pentru asistență și pentru reprezentare în fața Curții de A. C. și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul C. A., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
C. constată următoarele:
Prin cererea de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa lui de la dezbateri (f. 4 din dosar).
La data de_, a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată și expediată prin poștă de pârâtul intimat S.
R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. C. -N. - Administrația Județeană a F. P. Sălaj, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 3396 din_ a Tribunalului Sălaj și, totodată, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri (pe verso-ul f. 6 din dosar).
C. comunică reprezentantului reclamantului recurent un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat.
Reprezentantul reclamantului recurent și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului recurent în susținerea recursului și reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii cu privire la recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. A. împotriva S. ui R., reprezentat legal prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-au solicitat următoarele:
constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului C. A., condamnat, prin Hotărârea judecătorească nr. 35/1956, de Tribunalul Militar C. în dosarul nr. 460/1956 la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni așa cum rezultă din Fișa Matricolă Penală;
obligarea S. ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice B. să-i acorde reclamantului despăgubiri morale și materiale ca urmare a faptului că a fost condamnat penal, despăgubiri materiale cuvenite ca urmare a confiscării bunurilor așa cum sunt înscrise în cerere, valoarea bunurilor confiscate fiind în cuantumul din anexa la valorile de azi;
obligarea S. ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice B., prin
D.G.F.P. a jud. Sălaj să pună în executare hotărârea pe care instanța o va pronunța, în cazul soluționării favorabile a cererii reclamantului;
- cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că recursul reclamantului este nefondat, având în vedere că reclamantul a fost condamnat în baza art. 503 pct. 3 din fostul Cod al Justiției Militare, fiind vorba de o condamnare pe dreptul comun și nu de o condamnare cu caracter politic. De asemenea, arată că prin întâmpinare, pârâtul intimat a invocat Decizia nr. 32/_ a I.C.C.J., prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și consideră că această decizie este aplicabilă în cauză. Solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca fiind nefondat.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3396 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului C. A. împotriva pârâtei S. R. prin M. F. privind constatarea caracterului politic al condamnării prin Hotărârea nr.35/1956 a Tribunalului Militar C. și obligarea pârâtei la despăgubiri materiale și morale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.
35 din 22 februarie 1956 a Tribunalului Militar C. reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de insubordonare prevăzută de art. 503 pct. 3 C.M.J. reținând că motivul săvârșirii infracțiunii îl constituie apartenența reclamantului la secta Martorii lui Iehova.
Instanța a constatat că prin Decizia nr. 32/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, invocând restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu
executarea serviciului militar obligatoriu, nu țin strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi și a celui profesionist.
Prin urmare, condamnarea pronunțată pentru infracțiunea de apartenența reclamantului la secta Martorii lui Iehova nu are caracter politic.
Această interpretare dată prevederilor legale a fost obligatorie pentru instanțe și cum reclamantul a fost condamnat în temeiul art. 503 pct. 3 C.J.M. constând în aceea că a refuzat să pună mâna pe armă, pe motiv de apartenență religioasă, prin sentința penală nr. 35/1956 pronunțată de Tribunalul Militar C.
, nu a putut beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Având în vedere că fapta reclamantului nu a avut caracter politic acțiunea acestuia pentru plata daunelor materiale și morale a fost de asemenea nefondată. În baza considerentelor de drept și de fapt arătate, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul C. A., privind constatarea caracterului politic al condamnării prin Hotărârea penală nr. 35/1956 a Tribunalului Militar
și obligarea pârâtei la despăgubiri materiale și morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. A. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecata formulata
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin sentința recurată a solicitat instanței de fond să constate caracterul politic al condamnării sale, condamnat prin Hotărârea judecătoreasca nr. 35 din anul 1956 de Tribunalul Militar C. în Dosar nr. 460/1956 la o pedeapsa de 2 ani și 8 luni așa cum rezultă din Fișa Matricolă Penală, așa cum este prevăzut în Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata în M.O. nr. 396/_ .
A fost condamnat penal prin Hotărârea judecătoreasca nr. 35 din anul 1956 de Tribunalul Militar C. în Dosar nr. 460/1956 la o pedeapsa de 2 ani și 8 luni așa cum rezulta din Fișa Matricolă Penală.
Urmare a acestor perioade în care a acumulat diferite boli care i-au afectat sănătatea a trebuit să se îngrijească singur, familia fiind lipsit de sprijinul său.
Menționează că după arestare organele de stat i-au confiscat diferite bunuri, bunuri care sunt înscrise în cerere, valoarea bunurilor confiscate fiind în cuantumul din anexa la valorile de azi.
După venirea din penitenciar și până la schimbarea regimului G. Gheorghiu Dej în anul 1968 a fost supravegheat aproape permanent prin miliția locală și prin securiștii Raionului Z. din cadrul Direcției Securității Regionale C.
, aspect de urmărire care s-a continuat într-un mod mai uman până la Revoluția din Decembrie 1989.
În toată aceasta perioada de după condamnare era privit ca un posibil agent al sovieticilor, fiind supravegheat de securitate prin milițienii de la Postul de miliție Sig, iar membrii familiei și ei urmăriți au fost uneori supuși unor presiuni psihologice.
Perioada cea mai nefastă a recurentului și a întregii familii a fost după venirea din penitenciar, atunci când în R. ia se desfășura marea vânătoare a persoanelor care se împotriveau regimului instaurat de sovieticii care ocupau funcții în tot aparatul de represiune, având ca scop discreditarea și uneori anihilarea totală a persoanelor foste condamnate politic, persoane suspicionate a
fi racolate de americani și trimise ca agenți și care urmează a furniza informații despre structurile așa zise democratice.
Menționează că adepții sectei "Martorii lui Iehova" printre care se numără și recurentul a făcut o opoziție pe față contra sistemului politic adus în R. ia de propagandiștii sovietici sens în care au avut loc acțiuni ale organelor represive care au culminat cu astfel de condamnări cu caracter politic, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Instanța de fond a pronunțat o sentința judecătorească care este criticabilă dat fiind faptul că nu s-a administrat proba testimonială, cu toate că a cerut audierea de martori, solicitarea a fost respinsă fără nici o explicație care să- l facă să înțeleagă de ce suferințele prin care a trecut, opoziția sa față de regimul comunist care a culminat cu Revoluția din 1989 sunt de neluat în seamă, sunt percepute ca acțiuni care nu au fost împotriva regimului comunist ci au fost acțiuni care nu au avut nici o relevanță, nici o legătură cu, căderea regimului comunist în R. ia, mentalitate total greșită a unor astfel de oameni care au stat în expectativă și apoi beneficiază de pe urma acțiunilor susținute a sectei " Martorii lui Iehova "
Pârâta Direcția Generală Regională a F. P. C. -N. - Administrația Județeană a F. P. Sălaj, în numele M. ui F. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
Prin Decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. "a"; din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Art. 1 alin. 1 lit. "a"; din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede că "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;"
Art. 1 din Legea nr. 221/2009 prevede că "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945."
Chiar dacă temeiul prezentei acțiuni nu îl constituie dispozițiile din Decretul-Lege nr. 118/1990 și deci nu sunt direct aplicabile cele statuate prin Decizia nr. 32 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, trebuie constatat că ambele acte normative au același scop, repararea în diferite moduri a prejudiciilor suferite ca urmare a unor condamnări politice, și definesc în același fel astfel de condamnări.
Or, nu se poate admite ca sub imperiul unei legi, nr. 221/2009, o condamnare să fie considerată politică iar sub imperiul unei alte legi, Decretul- Lege nr. 118/1990, dar după aceleași criterii, un același fel de condamnare să nu mai fie considerată condamnare politică.
Cele expuse în motivarea Deciziei nr. 32/2009 sunt argumente pertinente și pe deplin valabile în prezenta cauză.
Astfel, se reține că în raport cu aceste dispoziții legale, rezultă că, în esență, problema de drept care se cere a fi soluționată prin recursul în interesul legii vizează stabilirea naturii infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare și a celei de insubordonare, săvârșite din motive de conștiință religioasă, și, pe cale de consecință, a condamnării dispuse pentru aceste infracțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv dacă acestea trebuie privite ca având caracter politic sau, dimpotrivă, caracterul lor este de drept comun.
Cum în discuție sunt infracțiunile prevăzute de art. 503 pct. 3 C.J.M. constând în aceea că a refuzat să pună mâna pe armă, pe motiv de apartenență religioasă, adică insubordonare, se cere arătat că faptele persoanelor care, din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu (cel mai frecvent determinate de apartenența la Organizația Religioasă "Martorii lui Iehova") au fost încadrate juridic în neprezentare la încorporare sau concentrare, respectiv în insubordonare, atunci când, deși încorporată sau recrutată, persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.
Aceste fapte au fost și sunt reglementate în titlul X al Codului penal "Infracțiuni contra capacității de apărare a R. iei", cap. 1 "Infracțiuni săvârșite de militari" - secțiunea I "Infracțiuni contra ordinii și disciplinei militare" (art. 334), respectiv cap. 3 "Infracțiuni săvârșite de civili" (art. 354), similare cu infracțiunile prevăzute de art. 503 pct. 3 C.J.M.
Așezarea acestor texte în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestor infracțiuni, care este cel al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu ține de o anumită orânduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală.
Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Condamnarea pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp, așa cum s- a menționat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor
fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor Consiliului Europei.
Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin care s-au recomandat statelor membre recunoașterea obiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu și instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (Rezoluția nr. 337/1967, Recomandarea nr. 816/1977).
În anul 2001, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în Convenția europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art. 4 paragraful 3 lit. b și art. 9 din Convenție.
Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenție nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției (Johansen c/a Norvegiei, 14 octombrie 1985).
De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale Consiliului Europei o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elveției, 9 mai 1984).
Deși în acea perioadă statul român nu era parte la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale Consiliului Europei.
Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la Organizația Religioasă "Martorii lui Iehova", a concluzionat că art. 9 din Convenția europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință (Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 3396 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A. -A. P.
C.
-M.
CONȚ
I. -D. C.
Red. I.D.C./Dact. V.R.
2 ex./_
Jud.fond: K. M. - Tribunalul Sălaj
GREFIER
A. M.
| ← Sentința civilă nr. 939/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 282/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
