Decizia civilă nr. 4133/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 4133/R/2013
Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER:: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 297 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ *, privind și pe intimatul S. V., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 octombrie 2013.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Reclamantul S. V. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN M. F. P. BUCURESTI, având obiect, despăgubiri la Legea 221/2009, prin care a solicitat a se constata caracterul politic al măsurii administrative a dislocării suferite de părinți, alături de el și ceilalți membrii ai familiei, în baza Deciziei MAI
/1949, obligarea paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, să-i achite cu titlu de despăgubiri suma de 20.000 Euro, pentru prejudiciul moral suferit prin măsurile administrative nedrepte suferite de el și părinții lui, precum și obligarea paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite cu titlu de despăgubiri suma de 100.000 lei pentru prejudiciul material suferit prin măsurile administrative nedrepte suferite de el și părinții săi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că la data de 11 aug. 1949, ora 3 dimineața, toată familia sa, au fost ridicați din comuna Mociu de la casa lor, doar cu hainele de pe ei, cu o mașină neagră dis de dimineață și duși la poliția din comună, de unde au fost duși la C.
,unde au fost cazați într-o unitate militară. Au dormit într-o magazie, timp de 2 zile, după care ei și încă două familii au fost urcați în tren și au fost duși în jud. Constanța la Basarab, De acolo au fost luați și duși la Peștera, fiind plasați la un cetățean ce avea mult pământ și oi, unde au locuit 4 ani.După un timp s-au mutat la IAS PEȘ. A, unde au primit o locuință cu două camere.
În acea vreme, mama lui a lucrat ca îngrijitoare la vite, iar tata paznic de noapte la animale iar fratele lui mai mare era căruțaș la nutreț.El a frecentat la școala din comună clasele IV, V, VI, dar în clasa VII -a a fost dat
afara din școală, pe motiv că era fiu de chiaburi. De asemenea, a arătat că familia era obligată a se prezenta în fiecare duminică la Postul de poliție din comună, pentru verificări că nu au părăsit comuna.
După 6 ani și 11 luni a fost lăsat să plece. În satul de unde au fost luați din Mociu, construcțiile au fost demolate și nu aveau unde să se întoarcă.Tatăl lui și mama au rămas ca angajați încă 6 ani la IAS PEȘ. A, el s-a întors la T., unde a continuat și a absolvit clasa a VIII-a iar fratele lui s-a întors la Mociu, unde s-a căsătorit și a stat la socrii săi. ,
În continuarea expunerii reclamantul a învederat că toată averea lor a rămas în satul MOCIU,respectiv, o casă de locuit cu o cameră, din pământ, acoperită cu țiglă, o șură cu șopru, din lemn acoperită cu țiglă, ocol de animale din scândură, acoperit cu țiglă, 20 de metri cubi de paitră pentru construcții, 20.000 de cărămizi arse, lemnul necesar pentru contrucția unei case medii, la valoara de aproximativ 100.000 lei.
Pe lângă construcțiile arătate familia a avut în proprietate în satul Mociu, în total de 38 Ha teren agricol, care până la acest moment nu le-a fost restituit integral, precum și un iugăr, terenul aferent gospodăriei.
De asemenea reclamantul a precizat că după anul 1990, el a beneficiat de drepturile conferite de Decretul lege nr.l18/1990, astfel cum rezultă din hotărârea nr.1298/4 septembrie 1991.
Potrivit prev.art.2 din Legea nr.221/2009, constituie de drept condamnare politică, printre altele, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art.209 Cod penal din 1936.
Potrivit prev.art.5 din același act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, respectiv despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Reclamantul a mai arătat că în ceea ce îl privește el avea calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita despăgubiri atât pentru daunele morale cât și pentru daunele materiale provocate prin deportarea nedreaptă a sa și a familiei mele.
Deoarece măsurile administrative luate împotriva sa și a familiei sale se încadrează în prevederile legale astfel încât să fie considerată ca fiind măsură administrativă politică, prezenta acțiune este fondată.
In mod constant, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, referitor la prev.art.5 paragraful 1 lit.a din Convenția Europeană, că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță iar libertatea individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nici o persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.
Acordarea unor daune morale se justifică prin aceea că familia sa și el a fost supus unor măsuri administrative nedrepte, fără nici o justificare și fără a avea dreptul la un proces echitabil, pe nedrept, respectiv pentru o vină inexistentă, inventată de regimul politic de la acea vreme.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 341/_ a Tribunalului C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale și, pe cale de consecință, a fost respins petitul 2 din cererea de chemare în
judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea pârâtului S.
prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S.
V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării suferite de antecesorii reclamantului, alături de reclamant și ceilalți membri ai familiei, a fost obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 100 000 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării și 1840 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Primul recurs
Prin Decizia civilă nr.3305/R/29 iunie 2012, C. de A. C. a admis în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 341/F din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care a casat-o în partea privitoare la soluția dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum și cu privire la cheltuielile de judecată și, în aceste limite, a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Rejudecarea după casarea cu trimitere
Prin sentința civilă nr. 297/_ a Tribunalului C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S.
V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării suferite de antecesorii reclamantului, alături de reclamant și ceilalți membri ai familiei.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 70.200 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Considerente
Așa cum rezultă din copia CF nr. 703 Mociu depusă in extenso la filele 37-43 dosar, antecesorul reclamantului, defunctul S. Teodor, a fost proprietar asupra casei înscrisă asupra terenului cu nr. top 391,392 în cotă de 6/10 parte. Casa confiscată în anul 1949, urmare a deportării familiei reclamantului, a fost demolată.
Familia reclamantului a fost formată din tatăl său S. Teodor dec. la data de_, mama sa S. F. dec. la data de_ și fratele său
I. decedat la data de_, fiind așadar singurul moștenitor în viață.
Imobilul în litigiu nu a făcut obiectul unei restituiri, aspect ce reiese din adresa nr. 5721/_ a Primăriei com. Mociu.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Martorii P. I. și Șuteu A., care prin depozițiile lor au relevat instanței că familia S., compusă din S. Teodor și soția împreună cu cei doi copii, printre care și reclamantul au fost deportați în Bărăgan în anul 1949 pentru o perioadă de 12 ani.
Aceiași martori au precizat că urmare a deportării acestora s-au confiscat toate bunurile deținute de familia S. întocmindu-se în acest sens un proces verbal.
De asemenea, martorii au arătat că imobilul casă de locuit, anexele și grajdurile au fost demolate iar animalele din gospodărie au fost confiscate în totalitate.
Martorul Sutez A. a precizat că tot cu acea ocazie au fost confiscate materiale de construcție care existau pe terenul proprietatea familiei S. .
În cauză, s-a administrat ca probă tehnică expertiza în specialitatea construcții, evaluarea proprietății imobiliare, prin concluziile sale, expertul Lubinschi N. A. a relevat că valoarea de piață a construcțiilor și materialelor de construcții care au existat la data confiscării pe terenul situat administrativ în comuna Mociu, fn, jud.C., înscris în CF 703 Mociu, nr. topo 391, 392 este estimată la 117 000 lei. Reclamantul nu a mai solicitat o altă expertiză de evaluare imobiliară.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a Decretului Lege nr. 118/1990.
Prin Decretul nr. 33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S. ui. Dacă până la acest moment reclamanții nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu i-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea Decretului Lege nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă.
Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că în temeiul art. 8 alin 1 din Decretul Lege 167/1958, termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștintă expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009.
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția Legii nr. 221/2009 atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării Convenție Europene a Drepturilor Omului, ratificată de R. ia prin Legea 30/1994 publicată în Monitorul Oficial 135 din data de_ solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
De asemenea, din aceleași considerente și din perspectiva art.504,506 C pr pen solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 70.200 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării, raportat la cota de 6/10 parte din imobil deținută de antecesorul reclamantului.
În temeiul art. 274 cod pr. civilă tribunalul a obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Al doilea recurs
Împotriva acestei sentințe, a declarat din nou recurs pârâtul, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În motivarea recursului său, pârâtul învederează că nu au fost respectate considerentele deciziei de casare, pentru că nu s-a făcut
dovada confiscării bunurilor pentru care au fost acordate daune materiale, din declarațiile martorilor nerezultând că ar fi fost confiscată casa cu anexe. În ceea ce privește cota proprietatea antecesorului reclamantului,
aceasta este numai 2/5 din 1/10.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, expertul a stabilit o valoare, despre care a afirmat că este de piață, care, însă, în realitate este exagerată în comparație cu valorile rezultând din raportul de evaluare globală a Fondului Imobiliar al jud. C., folosindu-se de către expert metoda comparației directe, însă cu imobilele situate în localitatea Roșieni și nu în comuna Mociu.
Raportat la considerentele deciziei nr. 6/2013, a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, nu putea fi acordată valoarea materialelor de construcții.
Reclamantul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare în recurs și nu s-a prezentat în fața instanței la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 3041Cod proc. civ., curtea apreciază că acesta este doar
parțial fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, deși a solicitat respingerea în întregime a acțiunii, recurentul a formulat motive numai cu privire la daunele materiale acordate de instanță.
De altfel, în ceea ce privește respingerea ca prescris a capătului de cerere privind daunele morale și constatarea caracterului politic al condamnării, sentința civilă nr. 341/_ a Tribunalului C. a rămas irevocabilă, dispunându-se doar casarea parțială cu privire la capetele de cerere privind stabilirea daunelor materiale și cuantumul cheltuielilor de judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, în rejudecarea după casare, nu au fost formulate motive de recurs, recursul fiind nemotivat sub acest aspect, raportat la dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod proc. civ., neexistând motive de ordine publică, astfel că instanța de recurs nu va cerceta pe fond modul de stabilire a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește daunele materiale, au fost invocate mai multe motive de recurs, fiind fondat doar cel referitor la acordarea contravalorii materialelor de construcții.
Astfel, cu privire la cota antecesorului reclamantului din imobilul obiect al litigiului, din cuprinsul cărții funciare nr. 703 Mociu (f. 31-34 dosar nr._ * al Tribunalului C. ), rezultă că antecesorul reclamantului, numitul S. Teodor, a avut o cotă chiar mai mare decât cea de 6/10 reținută de prima instanță, care era doar cota de sub B 21, la care se adaugă cota de 2/5 din 1/10 de sub B 24. Așadar, nu numai că, în realitate, cota antecesorului reclamantului nu se reduce la cea de 2/5 din 1/10 de sub B 24, ci această cotă se adaugă la cea de 6/10 de sub B 21 reținută de prima instanță. Cum reclamantul nu a formulat recurs sub acest aspect, în recursul pârâtului, curtea urmează să mențină doar cota reținută de prima instanță.
Cu privire la proba imobilelor preluate, din cuprinsul cărții funciare, rezultă că, pe terenul compus din parcelele cu nr. top 391 și 392, au existat două construcții, conform mențiunii de sub A1, însă, pentru că acestea nu sunt descrise în cartea funciară, au fost audiați martori, care au suplinit această lipsă, din declarația lor rezultând că era vorba de o casă
veche, acoperită cu pământ și anexe gospodărești construite din lemn, ce constau în grajd, șopron și bucătărie de vară (f. 54 dosar nr._ al Tribunalului C. ).
Referitor la evaluarea făcută de expert, acesta arată în cuprinsul expertizei că imobilul este situat în comuna Mociu zona Roșieni (f. 69-82 dosar nr._ al Tribunalului C. ), metoda comparației directe raportată la prețurile de piață a unor imobile asemănătoare având în vedere, așadar, imobile din aceeași zonă, și nu o altă localitate, așa cum și rezultă din răspunsul expertului la obiecțiunile pârâtului (f. 105-106).
Tot cu privire la evaluare, raportul la care face referire pârâtul este unul de evaluare globală, întocmit la cererea Camerei Notarilor P. i, pentru stabilirea unor prețuri minimale, în scopul de a nu fi eludate taxele în materie de transfer imobiliar, fără ține seama de caracteristicile fiecărui imobil și nefiind, astfel, relevant.
Singurul motiv de recurs fondat este cel raportat la acordarea daunelor materiale pentru materialele de construcții confiscate, întrucât, prin decizia nr. 6/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din_, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 3307Cod proc. civ., s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație, or, în ceea ce privește materialele de construcții, acestea nu constituie obiect al altor legi speciale de reparație.
În temeiul art. 312 alin. 1-3 Cod proc. civ., acest motiv de recurs fiind fondat, curtea va admite în parte recursul și va modifica parțial hotărârea atacată, stabilind îndreptățirea reclamantului la despăgubiri pentru cota de 6/10 parte a antecesorului său din construcțiile demolate în valoare totală de 78.410 lei (f. 73 dosar tribunal), cuantumul daunelor materiale cifrându-se, astfel, la 47.046 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 297 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică parțial, stabilind cuantumul despăgubirilor materiale la suma de 47.046 lei. Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
ANA I. A. | C. | A. | A. C. C. | B. |
Red. CAA dact. GC, 2 ex/_ Jud. primă instanță: C.A. C.
| ← Sentința civilă nr. 4000/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 3573/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
