Decizia civilă nr. 447/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 447/R/2013
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. R. -I.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat de reclamanta
C. C. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei C. A. V.
A., împotriva sentinței civile nr. 2490/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr. _
, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din data de de 29 octombrie 2013 în prezența reclamantei-recurentă C. C. M., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei C. A. -V. A., asistată de avocat N. D., și a pârâtului-intimat C. G. asistat de avocat J. Nandor, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 5 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și ulterior pentru data de azi, 15 noiembrie 2013
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 2490/2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Bistrița a admis acțiunea civilă principală formulată în principal și precizată de reclamantele C. C. M., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al reclamantei-minore C. A. - V. A. împotriva pârâtului C. G., și în consecință l-a obligat pe pârât să predea reclamantelor cele 13 ovine, lăsate în paza sa, începând cu luna martie 2011 și să achite reclamantelor c/val. a 70 kg. de brânza, ce s-au obținut de la cele 10 oi mature, în anul 2011, în sumă totală de 1.400 lei.
S-a respins cererea formulată în subsidiar de către reclamante, referitoare la obligarea pârâtului să le achite reclamantelor c/val. celor 13 ovine în suma totală de 7800 lei și să le predea 70 kg. brânză, ca neîntemeiată.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional C. G. împotriva reclamantelor - pârâte reconvenționale și în consecință au fost obligate reclamantele să achite pârâtului suma de 5.375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea a 10 oi, în perioada 1 ian. 2011 - 2013. Totodată s-a dispus instituirea unui drept de retenție asupra unui număr de 10 oi până la achitarea efectivă de către reclamante a sumei mai sus menționate.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantelor cheltuieli de judecată constând în onorar de avocat, în sumă totală de 1.150 lei (1000 lei pentru prezentul dosar și 150 lei pentru notificare), iar pe reclamante le obligă să achite pârâtului suma de 781 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Reclamantele sunt moștenitoarele defunctului C. Grigore, decedat la data de 23 mai 2011, în calitate de soție supraviețuitoare (C. C. M. ), iar minora C. A., este fiica sa și a defunctului ei soț.
În luna martie a anului 2011, soțul reclamantei, C. Grigore, fiind bolnav și incapabil de a mai munci, a predat spre pază și îngrijire fratelui său, respectiv pârâtului C. Gavril, un număr de 13 ovine (10 oi și 3 miei), pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei. Acesta a dus cele 13 animale la stâna de oi din localitatea D., predându-le numitei Acu M., însă le-a înscris pe numele său.
După decesul soțului său, în luna aprilie 2011, reclamanta arată că s-a deplasat la stână pentru a solicita produsele provenite de la animale. Acu M., șefa stânei, a refuzat să-i predea produsele obținute, motivând că cel care a adus oile la stână este C. Gavril. Ulterior, în luna octombrie 2011, i-a cerut lui C. Gavril să-i predea animalele, însă și acesta a refuzat, invocând motive fără suport real.
Trebuie menționat faptul că reclamanta a formulat chiar și o plângere penală împotriva numitului C. Gavril pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prev. și ped. de art. 213 Cod penal, dar prin Rezoluția pronunțată în Ds.nr.2931/P/2011, depusă în copie la dosar la fila 8, s- a propus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, urmând ca părțile să-și clarifice situația pe cale civilă.
Pârâtul C. G., deși a recunoscut că animalele aparțineau fratelui său, C. Grigore, a refuzat să îi predea reclamantei ovinele, care îi aparțin, în calitate de soție supraviețuitoare, deși, potrivit art. 1079 Cod Civil, l-a și notificat, atât pe pârât, cât și pe capul stânei, martora din prezenta cauză, Acu M. F. a (declarația de la filele 58-59 din dosar, care, de altfel, a recunoscut că a primit notificarea), dar care nu s-a prezentat la cabinetul avocatei reclamantelor pentru a se soluționa litigiul pe cale amiabilă, astfel că încercarea sa a rămas fără rezultat ( filele 62, 63).
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată (filele 42-43) a arătat că nu se opune în principiu admiterii acțiunii în sensul că este de acord cu predarea unui număr de 10 ovine (câte i-au fost predate), dar cu condiția ca reclamanta să-i achite contravaloarea cheltuielilor pe care le-a efectuat cu acestea în perioada în care le-a îngrijit.
În drept, reclamantele au invocat temeiul răspunderii civile delictuale potrivit Noului Cod civil,adică art. 1349 și 1357 din acesta, iar pârâtul a invocat disp. art. 2092 din Codul civil.
Referitor la temeiul răspunderii civile invocat de către reclamante, instanța apreciază că în speță nu sunt aplicabile disp.art. 1349 și 1357 din Noul Cod Civil, pe de o parte, pentru că raportul juridic dintre defunctul proprietar al oilor, respectiv soț al reclamantei, C. Grigore și pârâtul C.
G., fratele său, s-a născut înainte de intrarea în vigoare a Noului cod civil ( înainte de_ ), mai precis în luna martie 2011, iar în al doilea rând, raportul juridic dintre părți a luat naștere prin încheierea unei înțelegeri verbale prin care defunctul l-a mandatat pe fratele său să se ocupe de oile sale, deoarece era bolnav .
Ca atare, nu se poate aprecia că în sarcina pârâtului este angajată răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care acesta nu și-a însușit oile sau le-a îngrijit necorespunzător, pentru a se putea aprecia dacă se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite, lipsind astfel și raportul de cauzalitate între o asemenea faptă și prejudiciu, care în speță constă doar în lipsa de folosință a animalelor și în atingerea adusă atributelor dreptului de proprietate, reclamantele fiind îndreptățite să formuleze prezenta acțiune, în calitate de moștenitoare ale proprietarului oilor.
Astfel, observând că între defunct și fratele său nu s-a întocmit în scris nici un act juridic, ci înțelegerea dintre ei a fost doar verbală și ea a fost recunoscută de către pârât, atât prin întâmpinare, cât și cu ocazia luării interogatoriului acestuia, instanța apreciază că temeiul juridic aplicabil în speță este cel al răspunderii contractuale, prev. de art. 969-970 din vechiul Cod civil, reținând data la care s-a încheiat înțelegerea dintre părți, deoarece pârâtul, după decesul mandantului (fratele său) nu și-a respectat obligația de a preda ovinele reclamantelor, care nu au mai dorit ca pârâtul să se ocupe în continuare de ele.
Conform Noului cod civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349, care stipulează la alineatul (1) că "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane";, iar alin.
(2) al aceluiași articol prevede că "Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral";.Totodată, din economia dispozițiilor art. 1.357 Cod civil reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispozițiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții [1], respectiv: a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Ori în speță sunt aplicabile disp. art. 969, 970 din vechiul Cod civil, nefiind vorba de răspundere civilă delictuală, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâtul nu ar fi depus diligențe în îngrijirea ovinelor ce i-au fost predate sau că ar fi săvârșit cu bună - știință vreo faptă ilicită, ci doar a refuzat predarea ovinelor până la momentul la care reclamanta ar fi achitat cheltuielile pe care le-a făcut cu paza, îngrijirea, hrana și tratamentul acestora. Trebuie precizat că nu s-a făcut dovada încheierii unei înțelegeri cu titlu oneros, ci, în considerarea calității de frate a pârâtului cu proprietarul ovinelor, acesta a convenit să se ocupe gratuit de ele, înțelegere care a existat până la data decesului său, când raportul juridic dintre ei a încetat prin moartea mandantului.
Raportat la aceste împrejurări, coroborând probele administrate în cauză, cu înscrisuri, interogatorii și martori (filele 4-11,17, 48-50, 58-64, 68-71 și 78), instanța constată că acțiunea civilă principală este justificată și o admite, motiv pentru care în considerarea disp. art. 969, 970 din vechiul Cod civil, aplicabil speței, obligă pârâtul să predea reclamantelor cele 13 ovine, lăsate în paza sa, începând cu luna martie 2011 și să achite reclamantelor c/val. a 70 kg. de brânză, ce s-au obținut de la cele 10 oi mature, în anul 2011, în suma totală de 1400 lei.
Având în vedere soluția adoptată se respinge cererea formulată în subsidiar de către reclamante, ca neîntemeiată, referitoare la obligarea pârâtului să achite reclamantelor c/val. celor 13 ovine în suma totală de 7.800 lei și să le predea 70 kg. de brânza.
Nu în ultimul rând la baza acestei hotărâri a stat și ultima adresă expediată la dosar de către Primăria Comunei Mărișelu, care precizează că în anul 2010 - 2011, defunctul C. Grigore a figurat cu un număr de 10 oi ( fila 78), dar acestea au fost oi adulte, care în anul 2011 au dat naștere la 3 miei, fapt ce reiese în mod neîndoielnic din adresa emisă de aceeași primărie la data de_ ( fila 4 din dosar).
Pretențiile formulate de către reclamante au fost dovedite și prin declarațiile martorilor audiați în cauza - Acu M., Federiga F., Hondrea I., care au confirmat starea de fapt expusă de reclamante în acțiune și care nu a fost negată de pârât, doar că acesta nu este de acord decât cu restituirea unui număr de 10 ovine și nu de 13 cât au solicitat reclamantele, sub acest aspect dovada acestui număr fiind certificată de adeverințele depuse la dosar, mai sus expuse și de probatoriul testimonial administrat în cauză.
Referitor la cererea reconvențională formulată, prin care pârâtul solicită ca reclamantele să fie obligate la plata sumei totale de 5.375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, în perioada 1 ian. 2011 - 2013, solicitând instanței și instituirea unui drept de retenție asupra oilor pana la achitarea efectiva a sumei solicitate, instanța constată că și această cerere este justificată, urmând a fi admisă ca atare.
Dreptul de retenție se prezintă ca un adevărat drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să țină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Dreptul de preferință conferă titularului său o simplă detențiune precară, astfel încât existența lui nu duce la dobândirea fructelor (această prerogativă aparține proprietarului) afară de
cazul în care prin convenție s-a stabilit astfel și nici la dobândirea prin uzucapiune a proprietății lucrului.
Odată cu achitarea integrală a datoriei încetează dreptul la retenție și ia naștere în sarcina retentorului obligația de restituire. Aceasta presupune existența în sarcina creditorului retentor a obligației de conservare a bunului precum și răspunderea sa pentru pieirea sau stricăciunea lucrului provenită din culpa sa.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie și raportat la starea de fapt mai sus expusă, instanța va obliga reclamantele să achite pârâtului suma de 5.375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, în perioada 1 ian. 2011 - 2013 și va dispune instituirea unui drept de retenție asupra a 10 oi până la achitarea efectivă de către reclamante a sumei solicitate (având în vedere că instanța nu se poate pronunța plus petita, prin instituirea unui drept de retenție asupra a 13 oi, dacă pârâtul a formulat cererea doar pentru dreptul de retenție asupra a 10 oi).
Această sumă reprezintă contravaloarea întreținerii și îngrijirii acestor oi, constând în: îngrijirea oilor în gospodăria proprie pe perioada_ -_: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei; pentru perioada_ -_ în care oile au fost date în câmp, la cioban: 30 lei/cap de ovină = 300 lei; vaccinarea: 1,5 lei pentru fiecare ovină = 15 lei; îmbăiatul oilor: 30 lei/cap de ovină x 2 îmbăieri = 600 lei; de 5 ori dus mâncare la cioban/lună (30 lei o mâncare) pe 4 luni = 960 lei; hrana oilor la domiciliul pârâtului în perioada_ -_ - 100 zile = 1.000 lei; îngrijirea la domiciliul pârâtului în perioada_ -_: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei, iar după precizarea acțiunii reconvenționale suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii oilor și după introducerea acțiunii, mai precis pentru iarna 2012-2013,pentru un număr de 10 oi, așa cum a solicitat prin cererea arătată.
Instituirea unui drept de retenție în sarcina reclamantelor se impune în cauză, motivat de faptul că în condițiile în care pârâtul va preda cele 13 ovine, ar exista riscul de a nu i se achita banii cheltuiți cu îngrijirea a 10 ovine, tocmai datorită gravelor neînțelegeri dintre reclamanta C. C.
M. și pârât, care nu au încetat să se certe și pe parcursul prezentului proces, cu toate că instanța a încercat împăcarea părților, ținând cont de calitatea lor de cumnați, dar fără rezultat.
În funcție de modul de soluționare a cererilor părților, în considerarea disp. art. 274 C.pr.civ., obligă pârâtul să achite reclamantelor cheltuieli de judecată constând în onorar de avocat, în suma totala de 1150 lei (1000 lei pentru prezentul dosar și 150 lei pentru notificare), iar pe reclamante le va obliga să achite pârâtului suma de 781 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar ( filele 41,47,75 și 81).
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantele -pârâte reconvenționale C. C.
- M., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei C. A. - V. - A., solicitând ca în conf. cu art.312 (1), pentru motivul prev. de art.304 pct. 9 din C.pr.civ., sa se admită recursul și să se modifice sentința civilă nr. 2490/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, în sensul de a respinge acțiunea reconvențională formulată de pârâtul intimat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că prin cererea reconvențională formulată, pârâtul solicită ca reclamantele să fie obligate la plata sumei de 5.375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, în perioada 1 ian. 2011 - 2013, solicitând instanței și instituirea unui drept de retenție asupra oilor până la achitarea efectivă a sumei solicitate.
În practică s-a recunoscut și dreptul de retenție al posesorului de bună - credință al unui bun, până la restituirea cheltuielilor necesare și utile făcute asupra lucrului. În speță, nu putem vorbi de buna credință a pârâtului reconvențional în condițiile în care știa că oile sunt proprietatea fratelui și soției acestuia.
Susținerea pârâtului că în iarna anului 2011 a îngrijit și suportat cheltuielile legate de întreținerea animalelor fratelui său nu corespunde realității. Martora Federiga F., la fila 69, afirmă că în luna martie 2011, C. Grigore, fiind bolnav, a predat oile pârâtului, care le-a dus la stână și le-a inscris pe numele său. De altfel, raportându-ne la probatoriul administrat în cauză, recurenta apreciază că suma de 5.375 lei nici nu a fost dovedită. Pe de altă parte, după decesul soțului ei, in luna iunie 2011 (s-a indicat greșit luna aprilie în acțiunea civilă), reclamanta a solicitat atât de la Acu M., cât și de la pârât predarea oilor, însă a fost refuzată.
Se poate constata că reclamantele solicită restituirea animalelor și predarea produselor obținute de la acestea doar pe anul 2011, nu și pentru anii următori. Atât în anul 2011, cât și în anii 2012 și 2013, nimic nu 1-a împiedicat pe pârât să-și execute obligația de restituire. Este "strigător la ceruri" ca după ce își însușește timp de doi ani și jumătate produsele obținute de la animale, respectiv brânza, urda, lapte și lână, pretinde despăgubiri și un drept de retenție până la achitarea sumei, fără a aminti nimic de beneficiul pe care l-a avut, valoarea acestuia fiind cu mult peste cheltuielile ocazionate cu îngrijirea oilor (după cum a afirmat martora Acu M., dacă ar fi invers, nu ar mai ține nimeni animale). Mai mult decât atât, aceste 10 oi mature au dat naștere atât în anul 2011, dar și în anul 2012, precum și în anul 2013 la miei și de aceștia a beneficiat tot pârâtul.
Intimatul C. G. nu a formulat întâmpinare, dar fiind asistat de avocat în ședința publică din_ a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind că soluția instanței de fond este legală si temeinică.
Recursul este fondat în limitele si pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
În primul rând tribunalul reține că obiectul recursului de față îl constituie doar soluția cu privire la cererea reconvențională formulată de C. G. de obligare a reclamantelor - pârâte reconvențional la plata sumei de 5.375 lei, reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea oilor, în perioada 1 ian. 2011 - 2013. Soluția instanței de fond privind cererea principală nu a fost criticată de părți, astfel încât nu se impune a fi analizată.
Instanța de fond a admis în totalitate cererea reconvențională, așa cum a fost precizată de C.
G. pentru suma totală de 5.375 lei. S-a reținut că această sumă reprezintă contravaloarea întreținerii și îngrijirii acestor oi, constând în: îngrijirea oilor în gospodăria proprie pe perioada _
-_: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei; pentru perioada_ -_ în care oile au fost date în câmp, la cioban: 30 lei/cap de ovină = 300 lei; vaccinarea: 1,5 lei pentru fiecare ovină = 15 lei; îmbăiatul oilor: 30 lei/cap de ovină x 2 îmbăieri = 600 lei; de 5 ori dus mâncare la cioban/lună (30 lei o mâncare) pe 4 luni = 960 lei; hrana oilor la domiciliul pârâtului în perioada_ -_ - 100 zile = 1.000 lei; îngrijirea la domiciliul pârâtului în perioada_ -_: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei, iar după precizarea acțiunii reconvenționale suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii oilor și după introducerea acțiunii, mai precis pentru iarna 2012-2013, pentru un număr de 10 oi, așa cum a solicitat prin cererea arătată.
În cuprinsul hotărârii atacate nu se regăsesc niciun fel de argumente cu privire la această soluție și nici nu se efectuează vreo analiză a caracterului justificat sau nejustificat al sumelor solicitate prin raportare la probatoriul administrat. Tribunalul apreciază însă că pretențiile formulate de reclamantul-reconvențional C. G. sunt justificate doar într-o foarte mică măsură.
Trebuie reținut că s-a demonstrat în cauză (prin declarația martorei Acu M. F. a - f.58-59 și plângerea penală formulată f.6-8 ), că reclamanta - pârâtă reconvențională C. C. M. i-a solicitat în vara anului 2011, pârâtului C. G. să îi restituie ovinele, dar acesta a refuzat să dea curs solicitărilor. În principiu, deținătorul unor bunuri (în cazul de față ovine) în baza unei convenții, chiar și a unei convenții verbale, nu poate pretinde de la proprietarul bunurilor cheltuieli efectuate în legătură cu bunurile respective, decât până în momentul în care le-a deținut în mod legal. Astfel, în lipsa unei justificări pertinente, nefurnizată de pârât, solicitarea cheltuielilor efectuate cu ovinele după momentul în care reclamanta i-a cerut să îi restituie animalele, nu poate fi primită, ceea ce ar echivala cu restrângerea perioadei pentru care se datorează cheltuielile doar la ianuarie-august 2011. Totuși, tribunalul apreciază că raportat la admiterea acțiunii principale și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.400 lei, reprezentând contravaloarea a 70 kg. de brânză produsă de ovine în perioada martie-_, se impune analizarea pretențiilor cu privire la cheltuielile efectuate până la_, întrucât obținerea produsului - brânza - nu era posibilă fără o întreținere corespunzătoare a ovinelor.
Rezultă astfel că tribunalul va analiza susținerile si pretențiile pârâtului privind cheltuielile efectuate cu 10 ovine doar în perioada ianuarie -_ . Celelalte pretenții pentru perioada ulterioară, respectiv hrana oilor la domiciliul pârâtului în perioada_ -_ - 100 zile =
1.000 lei îngrijirea la domiciliul pârâtului în perioada_ -_: 250 lei/lună x 3 luni = 750 lei si suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii oilor pentru iarna 2012-2013, apar ca nefiind întemeiate pentru motivele expuse mai sus.
S-a solicitat pentru îngrijirea oilor în gospodăria proprie pe perioada_ -_ 250
lei/lună x 3 luni = 750 lei. Dar pentru această perioadă s-a arătat că oile au fost în grajdul martorului
I. Hendrea (f. 40), iar de îngrijirea oilor se ocupa doar parțial C. G., muncă, prestând și Federiga F., fiul acesteia, soacra, respectiv bunica reclamantelor, care asigurau parțial hrana și apa pentru animale, așa cum rezultă din declarația martorei Federiga F. (f. 69), astfel încât nu se poate reține că C. G. ar fi cheltuit lunar 250 lei cu întreținerea ovinelor.
Pentru perioada_ -_ în care oile au fost date în câmp, pârâtul - reclamant reconvențional a solicitat următoarele sume: 30 lei/cap de ovină = 300 lei pentru cioban; vaccinarea: 1,5 lei pentru fiecare ovină = 15 lei; îmbăiatul oilor: 30 lei/cap de ovină x 2 îmbăieri = 600 lei, de 5 ori dus mâncare la cioban/lună (30 lei o mâncare) pe 4 luni = 960 lei. Cu privire la aceste cheltuieli, relevantă este declarația martore Acu M. F. a, șefa de stână, (f.58-59), care a arătat că pentru cioban s-a plătit pe întreaga perioadă doar 25 lei/ ovină, iar pentru vaccinare și îmbăiat s-au mai achitat în total 1,5 lei/ovină, respectiv 15 lei în total, nicidecum 615 lei, așa cum a afirmat C. G. . Cu privire la mâncarea presupus furnizată ciobanului, nu există nici un fel de probă, care să justifice suma de 960 lei, martora Acu M. F. a nu a amintit nimic cu privire la o asemenea obligație în sarcina persoanelor, care au dus oile la stână. Conform art. 1169 Vechiul Cod civil sarcina probei îi revine părții care formulează solicitarea, or cu privire la aceste pretenții reclamantul a omis să administreze probe concludente, motiv pentru care suma solicitată nu poate fi acordată.
Din cele ce preced rezultă că doar sumele de 250 lei plătită ciobanului și 15 lei pentru vaccinarea și îmbăiatul oilor, au fost dovedite în cauză, suma totală la plata căreia pot fi obligate reclamantele - pârâte reconvenționale fiind de 265 lei.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza I din codul de procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanta C. C. M., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei C. A. V. A., împotriva sentinței civile nr. 2490/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că:
Va admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional C.
G., împotriva reclamantelor - pârâte reconvenționale C. C. M., C. A. V. A. și obligă reclamantele să achite pârâtului suma de 265 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea a 10 oi.
În conformitate cu dispozițiile art. 1144 și următoarele din Vechiul Cod civil, se va dispune compensarea parțială a sumelor pe care părțile și le datorează (respectiv 1400 lei în beneficiul reclamantelor și 265 lei în beneficiul pârâtului), pe cale de consecință va obliga pe pârâtul C. G. la plata către reclamante a sumei de 1.135 lei, reprezentând diferența în urma compensației parțiale.
Raportat la soluția pronunțată, așa cum s-a evidențiat mai sus, tribunalul va respinge cererea pârâtului de instituire a unui drept de retenție asupra unui număr de 10 oi, ca rămasă fără obiect.
În baza art. 276 Cod procedură civilă se vor compensa parțial cheltuielile de judecată, reclamantele au efectuat cheltuieli în valoare de 1481 lei, din care 1150 lei onorariu avocat si 331 lei taxa de timbru, iar taxa de timbru pentru pârâtul-reclamant reconvențional aferent pretențiilor admise ( 265 lei) este de 27,5 lei, ulterior compensării parțiale rezultând suma de 1.453,5 lei, la care va fi obligat pârâtul C. G. .
Se vor menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la admiterea acțiunii reclamantelor și respingerea petitului subsidiar (primele trei aliniate din dispozitiv).
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, tribunalul îl va obliga pe intimatul C.
G. să plătească recurentelor C. C. M. și C. A. V. A. suma de 216,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta C. C. M., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei C. A. V. A., ambele cu domiciliul în B., Str. D. V. ,
Nr. 3, sc. A, ap. 7, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2490/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional C.
G., cu domiciliul în D., Nr. 168, jud. B. -Năsăud, împotriva reclamantelor - pârâte reconvenționale C. C. M., C. A. V. A. și obligă reclamantele să achite pârâtului suma de 265 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de el cu îngrijirea a 10 oi.
Compensează parțial sumele pe care părțile și le datorează, obligă pe pârâtul C. G. la plata către reclamante a sumei de 1.135 lei, reprezentând diferența în urma compensației parțiale.
Respinge cererea de instituire a unui drept de retenție asupra unui număr de 10 oi, ca rămasă fără obiect.
Compensează parțial cheltuielile de judecată, obligă pârâtul să achite reclamantelor suma de 1.453,5 lei.
Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la admiterea acțiunii reclamantelor și respingerea petitului subsidiar (primele trei aliniate din dispozitiv).
Obligă pe intimatul C. G. să plătească recurentelor C. C. M. și C. A. V.
A. suma de 216,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
B. I. S. | S. | I. | B. | R. I. |
GREFIER
M. D.
Red/Dact: BISz/EMM
_ / 2 ex
Jud. fond: M. N. L.
| ← Încheierea civilă nr. 14/2013. Obligatie de a face | Încheierea civilă nr. 146/2013. Obligatie de a face → |
|---|
