Decizia civilă nr. 453/2013. Încuviințare executare silită

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 453/A/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă DE_ TEMB. 2013 COMPLETUL CONSTITUIT DIN: PREȘEDINTE: D. -I. T.

JUDECĂTOR: M.

O.

-S.

GREFIER: E.

C.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de creditorul

C. V. împotriva Încheierii civile nr. 3626 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, privind și pe intimat H. G. C., intimat B. S. R. M., având ca obiect, încuviințare executare silită .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului HINCTZ G. C. av. O. E., lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care tribunalul constată că apelul a fost declarat în termen, este motivat și comunicat, fiind legal timbrat.

Se constată că apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Se constată că prin serviciul registratură, la data de 20 sept.2013, s-au depus concluzii scrise de apelant, cu un set de acte anexe.

Se constată că la data de 31 iul.2013, s-a depus la dosar de apelant, un răspuns la întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantei intimatului.

Reprezentanta intimatului arată că a studiat răspunsul la întâmpinare și nu are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, sens în care solicită acordarea cuvântului cu privire la apel.

T. ul constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe apel.

Reprezentanta intimatului, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea încheierii civile nr. 3626 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în vederea soluționării apelului.

T. UL

Deliberând reține că prin încheierea civilă nr. 3626/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respinsă cererea de încuviințare a executării silite înaintată de către B.E.J. Stolnean R. M., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înaintată de către B.E.J. Stolnean R. M. și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.8328/211/_, creditorului C. V. a solicitat

încuviințarea executării silite împotriva debitorului H. G. C., în baza titlului executoriu constând în contractul de asistență juridică nr.4/_ .

Analizând cererea de încuviințare a executării silite în discuție prin prisma înscrisurilor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, instanța apreciat-o ca fiind neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art.662 alin.1 NCPC "Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă";, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol "Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu";.

În speță, titlul executoriu de care se prevalează creditorul constă într- un contract de asistență juridică, încheiat între acesta și debitor și înregistrat sub nr.4/_, iar creanța a cărei realizare pe cale silită se urmărește constă în suma de 3. euro, reprezentând onorariu avocațial de succes, stipulat în cuprinsul clauzei contractuale inserată la art.2 pct.2.2. din contractul de asistență juridică mai sus menționat.

Însă, în condițiile în care în contractul de asistență juridică în discuție nu a fost individualizat în niciun fel imobilul de a cărui restituire în natură a fost condiționată plata onorariului de succes, instanța apreciază că nu există suficiente elemente care să permită verificarea îndeplinirii condiției privind câștigarea litigiului în legătură cu care a fost stipulat onorariul de succes în cuantum de 3. euro, astfel că în privința acestei creanțe contractul de asistență juridică în discuție nu poate valora titlu executoriu.

Ca atare, văzând și disp. art.665 alin.5 pct.3 și 4 NCPC, instanța a respins cererea de încuviințare silită formulată de B. Stolnean R. M. .

Împotriva încheierii menționate a declarat apel creditorul C. V., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite.

În motivarea apelului, creditorul a arătat că potrivit prevederilor art. 665 Cod pr . civila instanța nu poate cerceta condițiile de fond ale titlului executor ci numai condițiile de forma, ori in în cauza de fata aceasta cercetând obiectul contractului de asistenta juridica care constituie titlu executor, constituie o cercetare de fond si nu de forma. Analizarea in fond a titlului executoriu se poate face numai in cadrul unei contestații la executare de către instanța investita cu judecarea acesteia.

Referitor la faptul că în contractul de asistenta juridica in discuție nu a fost individualizat în nici un fel imobilul de a carul restituire a fost condiționată plata onorariului, apelantul a arătat că, urmând procedura instituită de Legea 10/2001, debitorul a formulat doua notificări unităților deținătoare ale imobilului, respectiv Municipiul C. - N. și Muzeul de Istorie a Transilvaniei. Văzând că trecuse aproximativ 7 ani și nu se primise nici un răspuns la cele două notificări, a fost angajat de către debitor, să facă toate demersurile legale conferite de calitatea de avocat pentru a i se retroceda în natură imobilul situat in C. N., Piața Unirii nr.28, str. Regele Ferdinand nr. 1 inscris (la acea vreme ) in CF nr. 1071, cu nr. top. 227 (asa apare identificat imobilul in cele doua notificări).

În baza mandatului dat prin contractul de asistenta juridica a întreprins următoarele demersuri pentru a îndeplini mandatul:

  • a purtat o corespondență asiduă, în urma căreia a fost emisa Dispoziția Primarului nr. 3981 din_ potrivit căreia s-a dispus restituirea in natura a imobilului situat in C. -N., Piața Unirii nr. 28 &

    str . Regele Ferdinand nr. 1, jud . C., înscris în CF nr.. 1071 nr. top. 227, cu excepția spațiului aflat în administrarea Muzeului de Istorie al Transilvaniei, respectiv două încăperi de 37, 73 m.p., aflate la demisolul acestuia care au fost date in administrarea acestuia în baza decretului nr. 134 /1949.

  • a purtat corespondenta cu Muzeul de Istorie al Transilvaniei, fara rezultat. In aceste condiții a apelat la instanța de judecată și a introdus acțiune în obligație de a face, pentru ca Muzeul sa se pronunțe asupra notificării ( dos nr ._ ). Drept urmare, muzeul a emis Decizia nr. 30 din_ in care respinge cererea de restituire in natura a spațiului aflat în folosința sa.

  • a contestat decizia în baza Legii nr. 10/2001 și a parcurs toate gradele de judecată, iar prin decizia civila nr. 217/a /2011 Curții de Apel C. s-a admis apelul și s-a dispus restituirea în natură a spațiului în suprafață de 37,37 mp. Curtea de Casație și Justiție, în dosar nr._, prin decizia nr. 2843/_ a anulat recursul Muzeului, menținând decizia, prin care s-a dispus restituirea în natură a spațiului folosit de Muzeu. La data de 27 aprilie 2012 el și-a îndeplinit obligația asumată, prin contractul de asistență juridică, respectiv restituirea în natură a întregului imobil situat în C. N., Piața Unirii nr . 28 & str. Regele Ferdinand nr . 1, jud . C. .

  • a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului situat in C. -

  1. , Piața Unirii nr. 28 & str . Regele Ferdinand nr. 1 in CF nr. 2. provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 1071 n . top 227.

    • a pus in posesie debitorul asupra imobilului menționat, semnând Protocolul de predare-preluare a imobilului in data de 4 mai 2011.

    • după punerea în posesie, debitorul i-a trimis un nou mandat la data de_ prin care, pe lingă alte împuterniciri, in final l-a imputernicit sa întreprindă orice act sau fapt juridic care are drept scop apărarea dreptului său de proprietate asupra imobilului descris mai sus. Din cuprinsul acestui nou mandat rezulta fara de tăgada ca debitorul recunoaște ca este proprietarul bunului si ca din moment ce aceasta proprietate se datorează activităților apelantului, îl împuternicește sa si apere acest drept de proprietate.

Mai mult, apelantul a arătat că debitorul prin Procura din data de_ l-a desemnat reprezentantul sau fiscal pe teritoriul României. Și-a indeplinit si acest mandat in sensul ca a incheiat contractul de inchiriere nr.1 din_ prin care a inchiriat un spațiu ce face parte integranta din imobilul proprietatea debitorului, debitorul in urma activității sale încasând o chirie de

1.500 euro/luna .

Examinând cele de mai sus coroborate cu listele scoase de pe Portalul instanțelor din C. - N., consideră că se poate concluziona fara de tăgada ca mandatul pe care i l-a dat debitorul prin contractul de asistenta juridica nr

.4 din_ se refera la restituirea in natura a imobilului situat in C. -N., Piața Unirii nr . 28 & str .Reglele Ferdinand nr. 1. În urma acestui mandat timp de 6 ani a făcut toate demersurile legale pentru a îl îndeplini. Restituirea in natura s-a finalizat cu succes, debitorului i-a fost restitui in natura întregul imobil la data de 27 aprilie 2012. În perioada 2007-2013, deci timp de 7 ani debitorul, asa cum rezulta din listele scoase de pe Portal, a avut procese pe teritoriul României numai cu privire la imobilul situat in C. - N.

, Piața Unirii nr . 28 & str . Regele Ferdinand nr . 1, apelantul fiind singurul avocat ales in toate aceste dosare .

Prin întâmpinarea formulată intimatul H. G. C. a solicitat respingerea apelului.

Intimatul a arătat că potrivit alin. (5) al art.665 C.proc.civ. instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește condițiile de formă cerute de lege, ori creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

În opinia sa, ambele cazuri sunt incidente în prezenta speță.

În ce privește înscrisul - contractul de asistență juridică nr. 4 din_ nu întrunește condițiile de formă și fond stabilite de Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea profesiei de avocat, respectiv Statutul profesiei de avocat.

Deși semnătura de pe de asistență juridică seamănă izbitor cu semnătura sa, el nu a semnat vreun contract de asistență juridică care să aibă acest conținut. Niciodată nu ar fi fost de acord cu un onorariu de succes atât de mare, iar din discuțiile purtate între el și apelant, nu a rezultat niciodată că pretențiile avocatului ar fi așa de mari. Sub acest aspect, poate afirma că el nu a avut niciodată consimțământul pentru acest contract.

Apreciază că titlul executoriu constând în contractul de asistență juridică nr. 4/_, este lovit de nulitate pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege. Contractul depus la dosarul cauzei nu îi este cunoscut, deși semnătura de pe acest contract îmi aparține. Cu toate acestea, din contract lipsesc cu desăvârșire datele sale de identificare, respectiv nu este indicat nici domiciliul și nici datele de identificare din actul de identitate. Ceea ce apare în contract indicat ca fiind domiciliul său este sediul profesional al avocatului și nicidecum adresa sa de domiciliu. La data indicată pe contractul de asistență juridică, respectiv_, nu a avut domiciliul fiscal ales la sediul cabinetului, astfel încât domnul avocat avea obligația de a arăta în mod expres adresa sa din actul de identitate. Este, totodată, de observat faptul că în contract nu este trecut nici un alt mod de identificare a intimatului, cum ar fi numărul actului de identitate sau actul prin care clientul de identifică, deși în formularul de contract de asistență juridică există această rubrică lângă semnătura clientului.

Raportat la obiectul contractului apreciază că nu există date suficiente pentru conturarea obiectului contractului, astfel încât creanța de care domnul avocat înțelege să se prevaleze nu poate fi considerată o creanță certă, lichidă și exigibilă. Contractul de asistență juridică nu stabilește în concret pentru ce imobil se acordă mandat avocatului. Susținerile făcute de avocat cu privire la mandatul primit de el nu sunt probate cu înscrisul ce constă în contractul de asistență juridică. Din contractul de asistență juridică lipsește cu desăvârșire individualizarea imobilului raportat la care avocatul a primit mandat de reprezentare. De asemenea, arată că el a avut relații de colaborare cu domnul avocat, sens în care l-a reprezentat în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată dar nu în condițiile actului a cărei executare se solicită.

Intimatul a invocat și prevederile art. 135 din Statutul profesiei de avocat care stabilesc că "este interzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis. Pactul de quota litis este o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într- o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare _".

Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:

Apelantul a solicitat executarea silită în ceea ce privește suma de

350.000 euro, în baza contractului de asistență juridică nr.4/_ .

Obiectul acestui contract îl constituie "redactare, semnare, introducere, susținere obligația de face"; și "contestație și orice alte acțiuni pentru restituirea în întregime a imobilului";. S-a stabilit onorariul în sumă de 100 lei, precum și un "onorariu de succes în valoare de 350.000 euro care se va achita în termen de 6 luni de la data restituirii în natură a întregului imobil";.

Potrivit dispozițiilor art.31 alin.3 din Legea nr.51/1995 contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu.

Conform art. 665 alin.5 pct.4 C.proc.civ. "instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: … creanța nu este certă, lichidă și exigibilă";, iar art.662 alin.2 C.proc.civ. prevede că "creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu";.

Raportat la cele menționate mai sus, tribunalul consideră corectă concluzia primei instanțe privind lipsa caracterului cert al creanței, în condițiile în care în contractul de asistență juridică nr.4/_ nu este individualizat imobilul pentru care s-au formulat cereri de restituire în natură.

T. ul consideră nefondate criticile apelantului, întrucât în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus instanța căreia i se solicită încuviințarea executării silite poate respinge cererea atunci când constată lipsa caracterului cert al creanței, fără ca prin aceasta să analizeze condițiile de fond ale contractului.

Totodată, tribunalul consideră că apelantul nu și-a dovedit pretențiile prin depunerea înscrisurilor din care rezultă că l-a reprezentat pe intimat în procedurile administrative și procesele privind restituirea imobilului situat în

C. -N., Piața Unirii nr.28 și str. Regele Ferdinand nr.1, întrucât potrivit dispozițiilor art.662 alin.2 C.proc.civ. o creanță este certă doar atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, ori în cazul contractului de asistență juridică nr.4/_ este evident că această condiție nu este îndeplinită.

În ceea ce privește apărările intimatului privind pactul de quota litis, tribunalul consideră că acestea nu pot fi analizate în prezenta procedură, întrucât o astfel de analiză presupune examinarea condițiilor de fond ale contractului, iar conform art.665 alin.5 pct.3 C.proc.civ. instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește condițiile de formă cerute de lege.

Pentru toate motivele expuse mai sus tribunalul consideră că apelul declarat de creditor este nefondat, urmând ca în baza art.480 alin.1 C.proc.civ. să îl respingă și să păstreze încheierea atacată, aceasta fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de creditorul C. V., împotriva încheierii civile nr. 3626/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

D. -I. T.

JUDECĂTOR,

M. O. -S.

GREFIER,

E. C.

Red. D.T./E.C./_

Jud. prima instanță: D. G. R.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 453/2013. Încuviințare executare silită