Decizia civilă nr. 48/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 48/R/2013 Ședința publică din data de 7 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta S.C. V. S.
S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 972/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 664/R/265/2011, având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterea recursului a avut la data de 31 ianuarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
La cererea reprezentantului pârâtei recurente, pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de astăzi, 7 februarie 2013.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 972/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 664/R/265/2011 a fost admisă, în limitele deciziei de casare nr. 339/_ a Tribunalului Bistrița-N., acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A.
M., împotriva pârâților S.C. "V. S. "; S.R.L. și U. C. G. N., și în consecință:
S-a constatat că reclamanta împreună cu soțul său A. Bonifapt au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței totale de 10025 mp. din imobilele terenuri înscrise în C.F 5543 M., nr. top 10781 și nr. top 10780/1, conform identificărilor tehnice din completarea la raportul de expertiză tehnică întocmită de expertul Hasbei F. .
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2369/2004 de B.N.P. P. Maxim, încheiat între pârâții U. C.
G. N. și S.C. "V. S. "; S.R.L. M. -A., cu privire la imobilele din litigiu cu datele de identificare anterior redate.
S-a dispus rectificarea înscrierii în cartea funciară operată în baza contractului de vânzare-cumpărare declarat nul și înscrierea dreptului de proprietate pe numele reclamantei A. M. și a soțului A. Bonifapt asupra imobilelor terenuri în
suprafață totală de 10025 mp înscrise în C.F 5543 M., nr. top 10781 și nr. top 10780/1, conform identificărilor tehnice din completarea la raportul de expertiză tehnică întocmită de expertul Hasbei F. .
S-a constatat că sentința civilă nr. 1429/2005 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul civil nr. 2050/2005 s-a menținut în ce privește admiterea acțiunii față de pârâtul M. E. și conform statuărilor și în limitele deciziei de casare nr. 339/_ a Tribunalului Bistrița-N. ,
Pârâtele S.C. "V. S. " S.R.L. A. și U. C. G. N. au fost obligate în solidar să-i plătească reclamantei A. M. suma de 3494 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâta S.C. V. SSR.L. M. - A. .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată și precizată (f. 35), înregistrată inițial la nr. 2050/2005 al Judecătoriei N., reclamanta A. M. i-a chemat în judecată pe pârâții M. E., S.C. "V. S. "; S.R.L. A. și U. C. G. N. ,
solicitând instanței ca în baza probelor ce se vor administra și prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună următoarele:
să se constate că reclamanta împreună cu defunctul său soț A. Bonifapt au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil teren în suprafața de cca. 1,2 ha;
să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta S.C. V. SSR.L. A. și U. C. G. N. la data de la 26 noiembrie 2004 și a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtul
E. și U. C. G. N. în august 2004;
să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor din litigiu înscrise pe numele pârâților S.C. "V. S. "; S.R.L. și M. E.
;
să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară pe numele reclamantei și a defunctului său soț.
În fapt, s-a arătat că reclamanta a folosit terenul în litigiu de peste 40 ani, iar anterior posesiei sale imobilul teren a fost folosit de către antecesorii săi părinți, numiții A. D. și M. .
Astfel, încă de prin anii 1930, părinții reclamantei A. D. și M. au folosit terenul în litigiu de natură fânaț, situat în râtul Dealul Buții, în suprafață de circa 1,2 ha, între vecinii V. A. ului, Lorinț Gavrilă și drumul comunal. În urmă cu peste 40 de ani, reclamanta a primit acest teren de la părinții ei, mai exact în anul 1960, când s-a căsătorit fiind, transmis cu titlu de zestre.
Atât ea, cât și părinții ei au folosit terenul public, pașnic, și neconturbat. Deoarece U. C. G. a vândut o parte din teren pârâtului M. E.
și respectiv pârâtei S.C. "V. S. "; S.R.L., fapt care îi aduce reclamantei grave prejudicii, s-a impus promovarea prezentei acțiuni.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1451 și următoarele cod civil austriac, art. 31 din Legea nr. 381/1943 și art. 6 din Legea nr. 241/1947, art. 111, 112 și 274 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar extrasele de CF 5543 M. nr. top. 10780/1 și 5527 M. nr. cadastral 37, actul de parcelare de teren și contractul de
vânzare-cumpărare în litigiu autentificat, solicitând și efectuarea unui raport de expertiză topo, precum și administrarea unui probatoriu testimonial pentru justificarea petitului de uzucapiune.
Pârâtul M. E. a formulat întâmpinare, prin care s-a opus admiterii acțiunii în ceea ce-l privește, deoarece el este cumpărător de bună-credință, manifestând încredere în notările din cuprinsul cărții funciare.
Acesta a depus la dosar, în probațiune, înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare și încheiat la data de_ .
La termenul de judecată din_, reclamanta, prin reprezentant, a precizat acțiunea invocând că înțelege să solicite intabularea în CF a imobilelor în litigiu, cerere formulată și în scris la fila 35.
Pârâta U. C. G. N., legal citată, nu și-a desemnat reprezentant în instanță, dar a comunicat la dosar întâmpinări în toate stadiile procesuale, prin intermediul căreia s-a opus admiterii acțiunii, prin raportare la modalitatea de reconstituire și retrocedare a imobilului în favoarea acestei pârâte și starea de proprietate reflectată de extrasul de CF, potrivit căreia imobilul constituie proprietatea de drept a fondurilor grănicerești năsăudene.
Aceasta a precizat că este continuatoarea în drepturi a celor 44 Comune G.
. Imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, motiv pentru care a fost trecut în lista de reconstituire și retrocedare și implicit s-a contestat modalitatea de folosință a unor eventuale persoane fizice sau juridice.
În anul 1990, această pârâtă s-a constituit din nou ca asociație, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru bunurile mobile și imobile ce au aparținut fondurilor G. N. și pe care aceste fonduri le-a stăpânit din totdeauna, deoarece asociația și administrația acestor fonduri nu a fost niciodată desființată prin efectul vreunei legi.
Pârâta S.C. "V. S. "; S.R.L. M. -A. s-a opus admiterii acțiunii prin poziția exprimată atât oral în cuprinsul încheierii de ședință cât și prin întâmpinarea comunicată.
Prin Sentința civilă nr. 1429/2005 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 2050/2005, pentru argumentele consemnate în considerentele hotărârii, s-a admis acțiunea civilă astfel formulată și, în consecință:
S-a constatat că reclamanta și soțul ei A. Bonifapt au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului înscris în CF 5543 M. nr. top. 10780/1 și nr. top. 10781 și în CF 5527 M. top. 10780/2, conform identificărilor făcute prin completarea la raportul de expertiză tehnică întocmită de expert Hasbei F.
.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2369/2004 încheiat între U. C. G. N. și S.C.
"V. S. "; S.R.L. M. cu privire la imobilele în litigiu.
S-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la_ între U. comunelor G. N. și pârâtul M. E., antecontract validat prin Sentința civilă nr. 1959/2004 a Judecătoriei N. .
S-a dispus rectificarea înscrierii în CF și reînscrierea imobilului pe vechiul proprietar.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate în CF pe numele reclamantei și a defunctului A. Bonifapt, cu obligarea pârâților în solidar la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 339/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița-N. în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta S.C. "V. S. "; S.R.L. A. împotriva Sentinței civile nr. 1429/2005 a Judecătoriei N., care a fost casată în parte, în privința dispozițiilor referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului înscris în CF, în favoarea recurentei; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2369/2004 privind pe recurentă; rectificarea întabulării recurentei, întabularea reclamantei asupra terenului obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 2369/2004 și obligarea recurentei la plata de cheltuieli de judecată, aspecte pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Năsăud ca instanță de fond.
S-a menținut însă sentința atacată în ceea ce privește admiterea acțiunii față de pârâtul M. E. .
Pentru a reține astfel s-a avut în vedere faptul că din probele testimoniale administrate nu rezultă cu certitudine întinderea terenului asupra căruia reclamanta și soțul ei au exercitat posesia. Instanța de fond nu a stabilit nici categoria de folosință a terenului, din probele testimoniale rezultă că terenul ar fi fânaț și arabil, cultivat cu cartofi, în timp ce expertul a concluzionat că terenul este fânaț în suprafață foarte mică, tufișuri, vegetație forestieră, pietriș și balast, fără ca pe schiță să fie delimitat terenul în funcție de categoria de folosință.
De asemenea, în considerentele sentinței nu au fost arătate motivele care au determinat instanța de fond să concluzioneze că pârâta S.C. V. SSR.L. a urmărit un scop ilicit, atâta timp cât vânzătoarea figura intabulată în CF, împrejurarea că pârâta are sediul în aceeași localitate în care domiciliază reclamanta, nefiind un motiv temeinic și suficient care să determine prezumția că, la data încheierii contractului, recurenta avea cunoștință despre faptul că terenul cumpărat s-ar afla în posesia reclamantei, în condițiile în care nici martorii audiați la propunerea reclamantei nu au reușit să indice limitele și vecinătățile exacte ale terenului folosit de reclamantă și fostul ei soț.
Primind cauza spre rejudecare, aceasta a fost reînregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr. 3123/R/265/2006.
La primul termen de judecată, reprezentantul reclamantei a solicitat termen pentru studiul dosarului și pregătirea apărării, iar pârâta S.C. "V. S. "; S.R.L. A., termen în scopul angajării unui avocat și pregătirii apărării, termen încuviințat de instanță.
La prima zi de înfățișare, la cererea reprezentanților părților, după punerea în discuție a motivelor de casare, instanța s-a pronunțat asupra probelor solicitate de părți.
La cererea acestora, în cauză s-au luat declarații de martor, s-a efectuat o cercetare locală, și un raport de expertiză întocmit de expert Hasbei F. cu completările efectuate ulterior.
De asemenea, s-a dispus din oficiu efectuarea unei adrese la Primăria comunei
M. pentru a se verifica susținerea pârâtei U. C. G. N., în conformitate cu care aceasta a efectuat demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, fiind depusă la dosar adresa nr. 1687/_ a Primăriei Comunei M. .
Procesul-verbal și schița imobilului întocmite în temeiul art. 215 și 216 Cod procedură civilă cu prilejul cercetării locale au fost atașate la dosar la filele 116-117.
De asemenea, s-a solicitat din oficiu de către instanță de la Biroul de CF N. coala desfășurată de CF pentru imobilul în litigiu pentru verificarea istoricului acestuia.
U. C. G. N. a mai depus la dosar adresa nr. 96/_, la care a atașat Sentința civilă nr. 40/1990 dată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 40/PJ/1990 și Încheierea civilă nr. 1652/2002 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 2113/2002 .
De asemenea, această pârâtă a depus la dosar notele intitulate "completare la întâmpinare";, aflate la filele 230-231, precum și actul adițional de modificare a statutului uniunii (f. 237-238).
La prima zi de înfățișare din data de 30 ianuarie 2007, raportat la motivarea în fapt, lacunară, a acțiunii civile formulată de reclamantă, pentru stabilirea cadrului procesului și pentru a se da posibilitate pârâtelor să-și formuleze apărările corespunzătoare în cauză, instanța a solicitat reclamantei prin reprezentat să indice motivele pe care le invocă pentru nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare.
Cu acest prilej, s-a indicat ca motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâte reaua-credință justificată pe considerentul că acestea aveau cunoștință de faptul că imobilul teren în litigiu nu le aparține.
Având în vedere faptul că, potrivit Deciziei Tribunalului Bistrița-N., acțiunea precizată a reclamantei a fost casată doar în parte, așa cum s-a arătat mai sus, menținându-se Sentința civilă nr. 1429/2005 pronunțată de Judecătoria Năsăud în ceea ce privește admiterea acțiunii față de pârâtul M. E., implicit această hotărâre în raport de pârâtul M. E. a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 339/R/2006, instanța de rejudecare, nefiind sesizată sub acest aspect.
În acest context, instanța a reținut ca și cadru al procesului doar acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele U. C. G. N. și S.C. "V. S. "; S.R.L. A. în ceea ce privește imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între aceste pârâte, respectiv petitul de uzucapiune și întabulare în CF invocat de reclamantă numai față de acest teren.
S-a remarcat că prin intermediul concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor în dosar nr. 2050/2005 reclamanta prin reprezentantul ei a invocat ca motiv al nulității absolute a acestui contract nerespectarea dreptului de preemțiune, deși prin interpelare în rejudecare, la prima zi de înfățișare acest motiv nu a mai fost invocat pentru nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Uniune și S.C. V. SSR.L. astfel încât nu a putut fi luat în considerare de instanță.
Prin sentința civilă nr. 992/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. M. și în privința petitelor de uzucapiune, constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare autentificat, rectificare înscriere în CF și întabulare și cu obligarea reclamantei să-i plătească pârâtei S.C. V. secii S.R.L. cheltuieli de judecată.
În considerente s-a reținut că nu s-a probat în speță reaua credință a părților contractante și pentru determinarea cauzei ilicite la încheierea contractului.
Această hotărâre a fost recurată, iar prin decizia civilă nr. 358/R/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-N. în dosar nr._ s-a admis recursul
declarat de către reclamanta A. M., s-a casat în întregime sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Năsăud.
În acest sens, s-a reținut motivul de recurs de ordine publică sancționat cu nulitatea sentinței și care rezidă în faptul că încheierea de ședință din data de 15 iulie 2010 în care s-a dezbătut cauza pe fond nu este semnată de judecătorul care figurează ca și președinte al completului de judecată.
Astfel, încheierea de ședință ce conține consemnarea dezbaterilor asupra fondului constituie parte integrantă din hotărârea pronunțată și lipsa semnăturii echivalează cu lipsa încheierii.
Concomitent s-a relevat că prin admiterea recursului și casarea sentinței cu ocazia rejudecării instanța de fond va cerceta și motivele invocate în recurs și care nu au fost cercetare de tribunal datorită modului de casare incident.
Cauza s-a reînregistrat, după admiterea declarației de abținere, la nr. 664/R/265/2011 al Judecătoriei N. și prin raportare la motivul de casare și notele de ședință depuse pentru justificarea cererii de suplimentare a probatoriului testimonial, instanța de fond s-a pronunțat în sensul aprecierii ca utilă a acestei suplimentări, în contradictoriu, pentru părțile în litigiu, sens în care a dispus administrarea acestei probe și datorită contradicțiilor sesizate în legătură cu existența unei posesii utile sau respectiv viciate.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a statuat că la data de _
, între pârâta U. C. G. N., în calitate de vânzătoare, și pârâta S.C. V.
SSR.L. A., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 2369/2004 de B.N.P. P. Maxim, cu privire la terenul în suprafață totală de 10025 mp din CF 694 M. nr. top. 10780/1, în suprafață de 9047 mp și 10781 în suprafață de 978 mp. Contractul a fost înscris în CF, astfel încât în prezent pârâta S.C. V. SSR.L. este proprietară tabulară, conform mențiunilor din extrasul de CF atașat.
Această porțiune de teren în suprafață totală de 10025 mp este amplasată în extravilanul satului A., între vecinii - drumul V. A. ului, teren neproductiv, cursul vechi al văii A. ului și terenul cu nr. top. 10780/2, care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între U. C. G. N. și pârâtul M. E., cu privire la care Sentința civilă nr. 1429/2005 a Judecătoriei N. a rămas irevocabilă și care este interpus între terenul în litigiu și cel aparținând numitului Lorinț Gavrilă.
În privința suprafeței totale vizate prin prezentul litigiu de 10025 mp și în limitele trasate prin decizia de casare, s-au reținut identificările efectuate prin completarea lucrării de expertiză de către expertul Hasbei F. și implicit planul de situație aferent.
Proprietarii inițiali ai acestui teren potrivit situației de CF desfășurată au fost cele 44 Comune G. N. .
Ulterior, prin sentința civilă nr. 40/1990 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 40/PJ/1990 s-a constatat ca legal înființată asociația cu denumirea U. C.
G. N. .
Prin Încheierea civilă nr. 1652/2002 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 2113/2002 s-a încuviințat schimbarea statului petentei, conform actului adițional autentificat sub nr. 173/2002 de Notarul public A. Vomir.
Prin Încheierea civilă nr. 1175/2003 dată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1607/2003 s-a constatat că potrivit art. 2 din actul adițional de modificare a statutului autentificat sub nr. 173/2002 de notar public A. Vomir, U. C. G. N. este succesoarea de drept a Comisiei administratoare a fondurilor grănicerești N.
, a fondului școlar central, a fondului de stipendii, a fondului intitulat Proprietatea celor 44 de Comune G., uniunea fiind compusă din reprezentanții celor 44 de localități foste grănicerești enumerate în dispozitivul încheierii.
În consecință, și prin prisma acestor atestări din cuprinsul încheierii civile evidențiate, U. C. G. și-a însușit dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise inițial pe cele 44 de Compune G., printre care și asupra imobilului în litigiu.
În acest context, însă, s-au reținut și mențiunile din cuprinsul adresei emisă de Primăria comunei M. nr. 2182/_, potrivit căreia pârâta U. C. G.
N. a depus în baza legilor fondului funciar, respectiv Legilor nr. 18/1991, nr. 169/2000 și nr. 1/2000, în termenele legale stipulate de fiecare lege în parte, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor printre care și asupra celui în litigiu, însă toate cererile au fost respinse de Comisia locală M., deoarece s-a apreciat că sunt incomplete.
Deși nu s-a mai operat conform colii evolutive de CF vreo nouă mențiune care să ateste demersurile pârâtei U. C. G. de reînscriere pe proprietarul de CF inițial, totuși s-a procedat la transmisiunea imobiliară prin intermediul actului de parcelare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat 2369/2004 de către
B.N.P. Maxim P. P. și cu mențiunea că restul suprafeței, respectiv parcela cu nr. top. 10780/1 și nr. top. 10781, se reînscriu în favoarea vechiul proprietar de CF.
Prin prisma probatoriului testimonial suplimentar administrat, s-a reținut că reclamanta și-a justificat modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor din litigiu, cu nr. top. aferente 10780/1 și 10781.
Astfel, s-a reținut că antecesorii părinți (socri) ai celor doi soți au utilizat imobilele terenuri dobândindu-le prin cumpărare de la un cetățean numit Iohan, în perioada anterioară anului 1944.
Concomitent, s-a reținut pe de o parte momentul de început al exercitării posesiei și perceput în mod direct de către martorii audiați și prin prisma vârstei lor înaintate și a faptului că aceștia au fost contemporani cu cei doi soți A. Bonifapt și Mărioara (M. ).
În mod cert, posesia preluată ca zestre din momentul căsătoriei și continuată de către soții A. Bonifapt și reclamanta A. M. a fost utilă, respectiv s-a exercitat în următoarele condiții - public, pașnic, continuu și sub nume de proprietari.
De asemenea, datorită modalității de exercitare a posesiei asupra terenului și a constanței privind folosința acestuia de către membrii familiei A. prin preluare din generație în generație s-a considerat de către cetățenii din localitate că acesta constituie proprietatea familiei.
În privința naturii terenului, tot din probatoriul testimonial readministrat s-a reținut că acesta a fost inițial de natură fânaț, dar, în perioada inundațiilor și în contextul apropierii de calea ferată, s-a sesizat o deteriorare a imobilului în litigiu și implicit o modificare a structurii prin depozitare de aluviuni, pietriș, aspect care a antrenat ulterior o acțiune de curățare de către descendenții soților A. și în scopul readucerii la situația de teren productiv-arabil.
Deși per a contrario s-a încercat să se probeze faptul că posesia exercitată de către soții A. este echivocă și nu întrunește cerințele pentru dobândirea dreptului de proprietate prin modul originar reprezentat de uzucapiune, totuși depozițiile martorilor audiați la solicitarea pârâtului și cu precădere cei propuși de către reclamantă au relevat că trecerea animalelor prin zonă și deplasarea spre munte chiar poposirea temporară, a avut un caracter sezonier, specific fenomenului de transhumanță și chiar cu toleranța posesorilor faptici.
De asemenea, verificând și înscrisul care reflectă poziția din registrul agricol a numitului A. Bonifapt s-a observat că acesta figurează cu suprafața de 1,50 ha de natură fânaț, în ridul "La Bridereasa";, iar aceste aspecte se corelează cu depozițiile martorilor și converg spre reținerea condițiilor specifice de posesie utilă.
Mai mult, prin informațiile furnizate de către acești martori s-a reținut că terenul în litigiu nu a fost utilizat anterior posesiei soților A. M. și Bonifapt și chiar a antecesorilor A. D. și M. de către cetățeni evrei sau de către pârâta U.
C. G. .
Concomitent, s-a confirmat și prestarea constantă a activităților agricole specifice de către A. Bonifapt și apoi, după decesul acestuia, de către descendenții săi direcți (L., Liviu, Luțu, D. și Măriuca) și constând din cosit fân, tăiat lemne și transportul produselor agricole cu caii.
Pe de altă parte, probatoriul testimonial a reflectat și o tendință de extindere a numitului Negrușer I. cu amplasamentul gaterelor deținute în zonă, sens în care, deși cunoștea situația de fapt a imobilului teren în litigiu, cât și implicit posesia familiei A., totuși a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și a întabulat terenul fără să le comunice fiilor lui Bonifapt.
Astfel, în accepțiunea unui martor, administratorul pârâtei - Negrușer I. exploatează zona și prin prisma activității pe care o desfășoară, transportă material lemnos și rumeguș de cca. 12-13 ani și s-a "făcut proprietar pe terenul băieților lui Bonifapt, dar nu a procedat corect"; în contextul în care a cunoscut uzanța anterioară a familiei A. .
Prin raportare la considerentele redate, instanța a apreciat în speță că sunt justificate condițiile și termenul de operare a prescripției achizitive, inclusiv momentul de început al acestei posesii, care datează pentru soții A. Bonifapt și M. din anul 1946, iar pentru antecesorii părinți ai reclamantei, respectiv A. D. și M.
, în preajma anilor 1940, precum și elementul de joncțiune posesii.
În acest sens și pentru momentul preluării posesiei de către soții A. Bonifapt și M. concomitent cu survenirea mariajului la data de 18 ianuarie 1946, sunt elocvente și actele de stare civilă anexate pentru descendenta acestora, Partenie L., născută A., în data de_, cât și vârsta părinților - soții A. Bonifapt și M., 34 și respectiv 27 ani, cât și similitudinea numelui de A. atât înainte de căsătorie, cât și după căsătorie a reclamantei, care confirmă aspectele de facto susținute de reclamantă și confirmate de martori, precum și corelativ infirmă teza acreditată de pârâți pentru momentul căsătoriei și preluării posesiei - anul 1960.
Prin analiza aceluiași material probatoriu coroborat și cu identificările tehnice și implicit demersurile soldate cu insucces ale pârâtei U. C. G. conform cererilor efectuate și adresate Primăriei comunei M. în baza legilor reparatorii, s-a apreciat că la încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.
2369/2004 și implicit a actului de parcelare care operează dezmembrarea numerelor top aferente, s-a sesizat o atitudine de rea-credință a părților cocontractante.
Astfel, atât vânzătoarea, cât și cumpărătorul S.C. "V. S. "; S.R.L., prin reprezentantul legal Negrușer I., au cunoscut de posesia exercitată de reclamantă și soțul decedat A. Bonifapt, pentru pârâta U. C. G. nu s-a operat nici mențiune în CF care să ateste reintrarea în proprietatea sa a imobilului din litigiu, iar această pârâtă nu a fost cunoscută în zonă ca și proprietară tabulară și nu a utilizat terenul în litigiu ca posesor faptic.
Conform dispozițiilor art. 948 Cod civil, una dintre condițiile de validitate ale unei convenții rezidă în cauza licită, dar în speță nu s-a putut reține existența acestei cauze.
Astfel, o atare circumstanță este cunoscută în literatura de specialitate și în practica judiciară ca ,,vânzarea lucrului altuia "; - în această situație, existând un caz de nulitate absolută.
Principiul publicității și încrederii publice în cărțile funciare nu apără decât pe cumpărătorul de bună-credință, iar, în acest caz, reaua-credință rezultă din simplul fapt al cunoașterii anteriorității titlului primului dobânditor, în speță a posesorilor faptici care au invocat uzucapiunea - soții A. Bonifapt și M. și în contextul efectului retroactiv și al momentului de început care a declanșat operarea cursului prescripției achizitive.
Conform dispozițiilor art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.
În consecință, instanța a apreciat pentru considerentele redate ca întemeiat și petitul de nulitate absolută, atitudinea de rea credință fiind probată atât pentru vânzătoare cât și pentru cumpărător.
Raportat la starea de fapt reținută, data de început a posesiei (perioada anilor 1940-1944), instanța, prin prisma dispozițiilor art. 1452 și următoarele Cod civil austriac, aplicabile în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/1947, art. 31 din Legea nr. 389/1943, coroborat cu art. 111 Cod procedură civilă, și dispozițiile Legii 7/1996, a admis petitul de uzucapiune conform dispozitivului.
De asemenea, în baza prevederilor 948, art. 966 Cod civil, și datorită constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentic, s-a reținut și consecința pe care o implică rectificarea înscrierii în cartea funciară operată de către pârâta S.C. "V. S. "; S.R.L. în baza unui act constatat ca fiind nul și înscrierea dreptului de proprietate pe numele reclamantei A. M. și a soțului A. Bonifapt, prin efectul prescripției achizitive.
În baza art. 274, art. 276 Cod procedură civilă, reținându-se culpa procesuală și prin prisma poziției de oponentă, pârâtele S.C. "V. S. "; S.R.L. A. și U. C.
G. N. au fost obligate, în solidar, să-i plătească reclamantei A. M. suma de 3494 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și justificate în stadiile procesuale parcurse și constând din onorarii avocat, onorariu expert, taxă timbru, timbru judiciar și zi de transport pentru martorul audiat în rejudecare.
Prin prisma soluției adoptate și în temeiul acelorași dispoziții legale s-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de către pârâta S.C. V. SSR.L. M.
- A. .
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, pârâta S.C. "V.
S. "; S.R.L. A., prin care a solicitat admiterea acestuia, în principal casarea
hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive; cu cheltuieli de judecată în recurs, pentru motivele ce succed.
O primă critică pe care o aduce hotărârii instanței de fond este aceea că în dispozitivul hotărârii atacate M. Ieronim nu mai are calitatea de pârât în cauză. În acest sens este de observat că hotărârea s-a pronunțat doar în contradictoriu cu recurenta și U. C. G. . Mențiunea din dispozitivul sentinței în sensul că instanța constată că sentința civilă nr. 1429/2005 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul civil nr. 2050/2005 s-a menținut în ce privește admiterea acțiunii față de pârâtul M. Ieronim … și conform statuărilor și în limitele deciziei de casare nr. 339/_ a Tribunalului Bistrița-N., este neprocedurală.
Din punct de vedere procedural, instanța trebuia să pronunțe hotărârea și în contradictoriu cu pârâtul M. Ieronim. Împrejurarea că hotărârea inițială s-a menținut în ceea ce privește soluția dată contractului său de vânzare cumpărare nu are nici o relevanță cu privire la calitatea procesuală a acestuia. Din lecturarea dispozitivului hotărârii rezultă în mod cert că acesta nu ar putea exercita calea de atac a recursului.
Pe de altă parte, este de precizat că sentința civilă nr. 2050/2005 a Judecătoriei
N. nu poate deveni titlu executoriu printr-o altă hotărâre pronunțată de o instanță de același grad.
Deoarece instanța nu a pronunțat hotărârea și în contradictoriu cu pârâtul M. Ieronim, le-a obligat la plata tuturor cheltuielilor de judecată doar pe pârâtele S.C.
"V. S. "; S.R.L. și U. C. G. N. .
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii este și acela că instanța a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea unei persoane decedate. A. Bonifapt este decedat. Pe cale de consecință, acesta nu poate fi subiect de drept. Pe de altă parte, este de precizat că A. Bonifapt are și alți urmași în afară de soția supraviețuitoare. Pe cale de consecință, apreciază că și aceștia trebuiau să figureze ca părți în cauză. Dobândirea dreptului de proprietate în favoarea unei persoane decedate poate fi constatată doar în cazul dezbaterii succesiunii și nu în nume propriu.
Prin precizarea de acțiune depusă de reclamantă la fila 35 din dosar nr. 2052/2005, reclamanta și-a precizat acțiunea și a solicitat să se constate că uzucapiunea operează doar în favoarea reclamantei A. M. . Cu ocazia cuvântului în fond în acest dosar, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cu a fost ea precizată, respectiv să se constate că uzucapiunea a operat doar în favoarea reclamantei A. M. . Cu toate acestea, prin sentința atacată instanța a constatat că uzucapiunea a operat atât în favoarea reclamantei A. M., cât și în favoarea soțului său decedat A. Bonifapt. Se impune a fi făcută precizarea că reclamanta nu și-a mai precizat acțiunea pe parcursul instrumentării cauzei.
Din acest punct de vedere apreciază că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Și pe fond hotărârea recurată este nelegală și netemeinică.
În primul rând se învederează că posesia exercitată de reclamantă a fost una precară.
Terenul în litigiu a constituit inițial proprietatea celor 44 comune grănicerești
N. . Prin Decizia nr. 14/1958 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului P. ular al
Regiunii C. s-a dispus lichidarea activității asociației, iar toate bunurile mobile și imobile care au atribuit acesteia au trecut în administrarea și folosința unităților de stat. Din interpretarea acestei decizii rezultă în mod cert că "Asociația pentru administrarea bunurilor (fondurilor) grănicerești năsăudene";, a fost dizolvată, iar bunurile deținute de aceasta au fost preluate abuziv de stat. Cu alte cuvinte a avut loc o expropriere implicită a bunurilor acestei asociații.
Atâta vreme cât asociația a fost deposedată în mod abuziv de bunurile proprietatea sa, aceasta a fost împiedicată să exercite posesia bunurilor ce i-au aparținut.
În aceste condiții, posesia exercitată de reclamantă asupra terenului din litigiu preluat la stat, este precară. Pe cale de consecință, ea nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune.
Prin sentința civilă nr. 40/1990 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 40/PJ/1990 s-a constatat legal înființată asociația cu denumirea U. C. G.
N., iar prin Încheierea civilă nr. 1175/2003 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 1607/2003 s-a constatat că U. C. G. N. este succesoarea de drept a Comisiei administratoare a fondurilor grănicerești N., a fondului școlar central, a fondului de stipendii, a fondului intitulat Proprietatea celor 44 comune G.
.
Deși terenul din litigiu a fost preluat la stat prin acea decizie a Comitetului Executiv al Sfatului P. ular al Regiunii C., el a rămas în continuare întabulat în cartea funciară pe cele 44 comune G. .
Ca efect al reînființării și în baza încheierii pronunțate de Judecătoria Năsăud,
U. C. G. N. a preluat în patrimoniul său și terenul din litigiu, care, anterior preluării abuzive la stat, i-a aparținut.
Uzucapiunea ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, reprezintă practic o sancțiune pentru proprietarul care nu a exercitat atributul posesiei asupra terenului care i-a aparținut.
În speță, însă, s-a demonstrat că proprietarul a fost deposedat abuziv de terenul proprietatea sa și în acest condiții a fost împiedicat să exercite posesia asupra lui.
Acesta este un alt argument care demonstrează că posesia exercitată de reclamantă asupra terenului din litigiu nu este o posesie utilă, aptă de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune.
A accepta un alt punct de vedere ar însemna că pentru toate terenurile preluate în mod abuziv la stat să se poată invoca dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune.
Prin decizia nr. 339/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița-N. în dosarul nr._ s-a dat ca îndrumare instanței de fond ca odată cu rejudecarea să dispună ca expertul să completeze raportul de expertiză în sensul de a menționa pe schiță terenul folosit de recurenta reclamantă și categoria de folosință a acestuia, precum și împrejmuirile existente pe teren.
Din completarea raportului de expertiză întocmit de expertul Hasbei F. în dosarul nr. 3123/2006, ramura de cultură actuală este fânaț și în mare parte vegetație formată din arboret, constând din tufișuri de esență răchită și mărăcini. Raportat la natura terenului de la momentul efectuării lucrării de expertiză este cert că acesta nu putea fi folosit de către reclamantă. eventual reclamanta "se putea odihni la umbra arboretului"; după ce își lucra alte terenuri pe care le are în apropiere. Afirmația
reclamantei că ar fi cultivat cartofi printre tufele de răchită sau mărăcini, sunt mincinoase. Reclamanta putea eventual recolta "trufe ca delicatese";, dar nicidecum cartofi.
Și aceste argumente demonstrează că reclamanta nu poate invoc dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune asupra terenului din litigiu.
Deși a invocat aceste apărări în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, instanța de fond nu le-a analizat în considerentele sale.
Aceleași apărări au fost invocate și de U. C. G. N. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. În considerentele hotărârii însă, instanța reproduce modalitatea de înființare a Uniunii C. G. N., fără însă să analizeze și apărările acesteia privind modalitatea în care a fost deposedată de bunurile proprietatea sa și de consecințele reînființării acesteia și a preluării patrimoniului care a aparținut celor 44 Comune G. .
Statuările instanței fondului cu privire la posesia exercitată de reclamantă asupra terenului din litigiu sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
Pentru a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune asupra terenului din litigiu, reclamanta trebuia să facă dovada modului în care a intrat în posesia terenului din litigiu și datei.
Nici unul din martorii audiați în cauză nu au fost în măsură să indice anul în care a intrat reclamanta sau autorii săi în posesia terenului din litigiu și nici a modului în care a intrat în posesia acestuia. Toți martorii audiați în cauză declară că A. Bonifapt ar fi intrat în posesia terenului din litigiu în anul 1944, când l-a primit ca zestre cu ocazia căsătoriei. A. Bonifapt a fost soțul reclamantei. Din copia certificatului de căsătorie rezultă că A. Bonifapt s-a căsătorit cu reclamanta în anul 1960. În aceste condiții este evident că A. Bonifapt putea intra în posesia terenului din litigiu numai în anul 1960, când s-a căsătorit. Pe cale de consecință, depozițiile martorilor care declară că A. Bonifapt ar fi intrat în posesia terenului din litigiu în anul 1944, când s-a căsătorit, sunt mincinoase.
În acest sens, martorul Motofelea A. declară că s-a născut în anul 1927 și că de când era "flăcău"; cunoaște terenul din litigiu deoarece trecea cu oile pe lângă teren. Acesta mai susține că A. Bonifapt ar fi folosit terenul din litigiu din anul 1944 când s-a căsătorit și bănuiește că l-ar fi primit cu titlu de zestre de la D. A. . Anul căsătoriei lui A. Bonifapt este 1960. Cu privire la afirmația martorului că are cunoștință de posesia asupra terenului de când era "flăcău";, aceasta nu are relevanță în cauză. Unele persoane "se simt flăcăi și la 60 de ani";. În același sens sunt și depozițiile celorlalți martori. Împrejurarea care rezultă cu certitudine din depozițiile martorilor audiați este aceea că nici unul din martori nu poate preciza cu certitudine modalitatea în care A. Bonifapt ar fi intrat în posesia terenului din litigiu. În acest sens este de observat că martorii declară fie că A. Bonifapt ar fi primit terenul de la
"un bătrân";, alții că l-ar fi cumpărat de la "un neamț"; sau de la D. A. .
Din depozițiile martorilor audiați în cauză - U. Grigore, fila 55, rezultă că pe terenul din litigiu a existat o linie de cale ferată, iar în anul 1970 a fost inundat și acoperit de aluviuni și pietre. O perioadă lungă de timp terenul nu a fost folosit, iar, în final, el a fost curățat de reclamantă. Acest teren era folosit de păstori în perioadele în care se formau stânile. Și aceste argumente sunt de natură să demonstreze că
reclamanta nu a exercitat asupra terenului din litigiu o posesie utilă aptă de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune.
În același sens, martorul U. F., fila 26, a declarat că "din câte am auzit înainte ca terenul să fi aparținut Ocolului Silvic acest teren ar fi fost grăniceresc";. Martorul a mai precizat că "după ce a trecut apa din 1944 terenul a fost de natură prundiș";. Întrucât Ocolul Silvic nu l-a folosit familia A. a curățat terenul. Cu privire la calea ferată martorul a precizat că în 1944 calea ferată exista deja, aceasta însă a fost luată de inundațiile din 1970. Așa cum precizează martorul și cursul apei s-a mutat de două ori. Martorul Borș V. a declarat că terenul a fost abandonat.
Chiar dacă în mod ipotetic A. Bonifapt ar fi intrat în posesia terenului din litigiu în baza unui titlu în anul 1944, acesta nu putea dobândi dreptul de proprietate pe cale de uzucapiune. Pentru a putea dobândi dreptul de proprietate pe cale de uzucapiune în baza art. 1452 și următoarele Cod civil austriac, reclamanta trebuia să facă dovada că ar fi intrat în posesia terenului din litigiu înainte de data de 22 iunie 1943, când a intrat în vigoare Legea nr. 389/1943 pentru extinderea legislației civile și comerciale în România de peste Carpați. Ori, în speță, toți martorii fac vorbire de anul 1944. Corect este însă anul 1960, când, A. Bonifapt s-a căsătorit.
Cererea de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare încheiat între U. C. G. N. și S.C. "V. S. "; S.R.L. este nefondată și trebuie să fie respinsă ca atare.
Statuările instanței fondului în sensul că în speță este vorba de vânzarea lucrului altuia și, pe cale de consecință, contractul de vânzare - cumpărare ar fi lovit de nulitate absolută, sunt greșite.
În speță nu este vorba de vânzarea lucrului altuia.
La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, terenul din litigiu era întabulat în cartea funciară pe U. C. G. N. .
Potrivit principiului publicității cărților funciare cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiunilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate.
Statuările instanței fondului cu privire la pretinsa rea credință a vânzătoarei și a cumpărătoarei sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
În acest sens este de observat că în considerentele hotărârii instanța "doar constată"; fără să facă trimitere la vreo probă care să susțină această constatare. Statuările instanței fondului în sensul că reaua credință în speță ar rezulta din simplul fapt al cunoașterii anteriorității titlului primului dobânditor, în speță a posesorilor faptici, sunt greșite. Posesia în sine nu constituie un titlu, iar uzucapiunea se constată. Titlul în cazul uzucapiunii îl constituie hotărârea judecătorească și nu simplul fapt al posesiei. Pe cale de consecință, statuările instanței fondului în sensul că simplul fapt al posesiei ar constitui un titlu sunt greșite.
Potrivit dispozițiilor art. 1898 alin. 1 Cod civil, buna credință este convingerea cumpărătorului că cel de la care a dobândit imobilul era proprietarul acestuia. Atâta vreme cât cele 44 comune grănicerești erau proprietare tabulare la data înstrăinării, nu se poate invoca reaua credință a cumpărătoarei ca motiv de nulitate a contractului de vânzare - cumpărare încheiat. Pentru valabilitatea actului contează doar buna credință
a dobânditorului în momentul încheierii actului, fără a avea vreo relevanță dacă proprietarul din CF este de bună sau rea credință.
Așa cum a statuat și instanța de control judiciar în considerentele hotărârii sale, pentru anularea contractului de vânzare - cumpărare era necesar ca reclamanta să facă dovada relei credințe a vânzătoarei și a cumpărătoarei și complicitatea acestora pentru prejudicierea reclamantei. În speță, reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că pârâta cumpărătoare ar fi fost de rea credință în momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
De altfel, anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare, reprezentanții UCGN s-au deplasat în localitatea M. și și-au făcut publică intenția de a înstrăina terenul din litigiu. Printre cei cărora le-au oferit spre vânzare terenul au fost și urmașii reclamantului decedat care au declarat că nu doresc să-l cumpere deoarece terenul este neproductiv.
În condițiile în care vânzarea lucrului altuia nu constituie un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare este evident că reclamanta în calitatea sa de terț nu are calitate procesuală activă de a invoca o nulitate relativă a actului. În această ipoteză calitatea procesuală activă de a solicita anularea actului o au doar părțile contractante.
Ca urmare a respingerii capetelor de cerere privind uzucapiunea, se impune și respingerea capetelor de cerere privind nulitatea contractului de vânzare - cumpărare și rectificarea de carte funciară.
În final, se învederează împrejurarea că în considerentele hotărârii sale instanța fondului nu face trimitere la nici una din probele administrate în cauză. Instanța reproduce o stare de fapt care nu-și are nici un suport probatoriu, stare de fapt care reprezintă practic opinii personale ale instanței.
Reclamanta intimată, prin întâmpinarea de la filele 22-24, s-a opus admiterii recursului. În apărare a susținut că:
În ceea ce privește casarea cu trimitere pentru omiterea din dispozitiv a lui M. Ieronim.
Acest motiv este nefondat întrucât față de M. Ieronim hotărârea pronunțată în prima instanță în primul ciclu procesual a rămas definitivă. Eventuala problemă ar consta în faptul că acesta nu a fost scos definitiv din citativ, nicidecum că nu a fost menționat în dispozitiv. Dacă ar fi fost menționat în dispozitiv, s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat în raport de prima hotărâre. Probabil acest motiv ar fi fost invocat de reclamantă în recurs. Prima hotărâre a rămas definitivă față de M. Ieronim atât cu privire la problemele de fond, cât și cu privire la cheltuielile de judecată, astfel că argumentul potrivit căruia dacă hotărârea ar fi fost pronunțată și împotriva sa ar fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată ale celorlalte pârâte nu are susținere pe plan juridic.
În ceea ce privește argumentul potrivit căruia instanța a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă împreună cu fostul soț, acest argument este nefondat.
În primul rând, recursul întemeiat pe acest motiv este lipsit de interes pentru recurentă, reclamanta fiind singura care justifică un interes pentru promovarea recursului pentru acest motiv.
În al doilea rând, constatarea că o persoană decedată ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil, în timpul vieții, nu contravine vreunei dispoziții
legale. De altfel, nici nu se invocă un temei juridic al susținerilor, doar se arată că o astfel de mențiune în dispozitiv ar fi admisibilă doar în cazul în care ar avea loc și dezbaterea succesorală, fără a se argumenta această susținere. Apreciază că, atât timp cât se justifică interesul și celelalte condiții ale acțiunii civile, o astfel de constatare este inadmisibilă. Dezbaterea succesorală poate avea loc pe cale notarială, nu doar în fața instanței de judecată, din moment ce nu există litigii între succesori, iar procedura notarială este mai puțin costisitoare.
Pe fond, recursul este neîntemeiat.
Toată argumentația referitoare la deposedarea celor 44 de comune grănicerești nu are legătură cu obiectul cauzei, în condițiile în care se referă doar la acte juridice. Posesia este un fapt, iar deposedarea, ca o chestiune de fapt, nu rezultă din nicio probă. Dimpotrivă, din probatoriul testimonial rezultă că nici înainte de lichidare, nici după lichidarea uniunii și nici după înființarea noii asociații uniunea comunelor grănicerești, apoi statul, iar mai apoi noua societate nu au exercitat și nu au încercat să exercite efectiv posesia asupra imobilului.
Curios este de a afla temeiul juridic care stă la baza hotărârii prin care s-a constatat că o asociație de drept privat este succesoarea în drepturi a celor 44 de comune grănicerești, în împrejurările în care nu există un text legal de aplicabilitate generală, prin care o persoană juridică nou înființată să devină succesoarea în drepturi a unei entități lichidate. Cazurile de transmisiune a patrimoniului unei persoane juridice sunt strict reglementate și Asociația U. C. G. nu se încadrează în niciunul din acele cazuri de preluare a patrimoniului altei entități.
Concluzionând în această problemă, arată că toate aceste lichidări/transmisiuni de patrimoniu, acte juridice încheiate cu privire la cele 44 de comune grănicerești nu au efecte asupra dobândirii dreptului de proprietate al reclamantei, care se întemeiază pe posesie.
Reclamanta nu este parte în actele juridice de care se face vorbire, astfel că nu-i sunt opozabile, iar susținerile recurentei ar fi valabile doar dacă s-ar referi la posesia statului, care, într-adevăr nu ar putea invoca uzucapiunea, însă nu este cazul în speță.
Un alt argument invocat de recurentă este reprezentat de stabilirea prin completarea la expertiza tehnică a categoriei de folosință, de unde s-ar desprinde prezumția că reclamanta nu ar fi folosit imobilul. Nici acest argument nu este întemeiat, din probele testimoniale rezultând fără echivoc faptul că a folosit imobilul, astfel că nu este nevoie că se recurgă la prezumții simple.
De asemenea, susținerile referitoare la exercitarea posesiei de către A. Bonifapt abia din anul 1960, când s-a căsătorit. De unde a scos aceasta dacă nu cunoaște, pentru că A. Bonifapt, fiul lui A. Bonifapt, s-a căsătorit cu A. M. în anul 1946, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. 3/1946 eliberat de Sfatul
P. ular al Comunei M. .
După cum rezultă din registrul agricol, de pe care a făcut copie și a depus-o la dosar, încă din anul 1959 imobilul figura în proprietatea lui A. Bonifapt, astfel că susținerile referitoare la începerea posesiei în anul 1960 sun nefundamentate.
Schimbarea cursului apei ori trecerea turmelor de oi pe terenul folosit de reclamantă nu reprezintă tulburări care să vicieze posesia. Din declarațiile martorilor rezultă că turmele de oi treceau pe teren, cu ocazia transhumanței, în afara sezonului agricol, fără ca prin acest fapt să se pretindă vreun drept asupra imobilului intimatei reclamante ori asupra terenurilor altor proprietari din zonă.
Recursul este fondat în parte, în limitele și pentru considerentele ce se vor sublinia în continuare.
Nepronunțarea hotărârii atacate în contradictoriu cu pârâtul M. E. nu se constituie într-un motiv de casare cu trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanță de fond întrucât prin decizia civilă nr. 339/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița-N. în dosar nr._ s-a menținut, cu caracter irevocabil, sentința civilă nr. 1429/2005 dată de Judecătoria Năsăud în ce privește admiterea acțiunii introductive față de acest pârât, cu motivarea că acesta nu a atacat sentința cu recurs. Această dezlegare a pricinii a legat atât instanța de rejudecare, care a pronunțat sentința nr. 992/2010 în dosar nr._, cât și instanța de recurs ce a judecat al doilea recurs în dosarul cu nr._, pronunțând decizia nr. 358/R/2010, precum și instanța de trimitere ce a emis prezenta sentință. În atari condiții, instanța ultimă a tranșat raporturile juridice doar dintre părțile cu privire la care s-a casat atât prima sentință, cât și a doua, soluționând legal cauza în coordonatele impuse de decizia nr. 339/R/2006, deci cu respectarea prevederilor articolului 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Este justificată însă critica privind modul de suportare a cheltuielilor de judecată de către pârâți. Prin sentința civilă nr. 1429/2005, toți cei trei pârâți au fost obligați în solidar să plătească reclamantei suma de 19.000.000 lei ROL (1900 lei RON). Rămânând irevocabilă parțial prin neexercitarea recursului de către M. E.
, în prezentul cadru procesual această sumă trebuia împărțită între pârâți, neputând fi obligată pârâta, aici recurentă, și intimata U. C. G. N. la toate cheltuielile suportate în primul ciclu procesual. Așa fiind, se vor diminua aceste cheltuieli cu 1/3 (633,3 lei), determinat de pierderea procesului și de către M. E.
, rămânând în sarcina pârâților din actualul context procedural de achitat suma aferentă cotei de 2/3 părți 1266,6 lei. În cele din urmă, cheltuielile totale la care pot fi obligați sunt în cuantum de 2860 lei, prin scăderea din 3494 lei a sumei de 633,3 lei.
Recursul se va admite doar în această măsură.
Nici cea de-a doua critică nu poate conduce la soluția casării cu trimitere. Decesul soțului reclamantei nu are vreo relevanță. Operarea uzucapiunii și în beneficiul acestuia nu s-a constatat la solicitarea unei persoane decedate, ci a unei persoane în viață, soția sa A. M., și, văzând că s-a demonstrat testimonial că posesia utilă a aparținut și soțului acesteia, în mod regulat prima instanță a constatat că dreptul de proprietate prin uzucapiune a fost dobândit în comun de către ambii soți, în timpul căsătoriei lor, intrând astfel în patrimoniul codevălmaș al acestora. Această rezolvare a pricinii nu aduce nicio vătămare recurentei, ci eventual reclamantei, care însă nu a înțeles să recureze, la rându-i sentința analizată.
Nu se poate considera că dispoziția de întabulare a dreptului real pe numele ambilor soți reprezintă comiterea unui extra petit, pentru că în această materie primește eficiență juridică prezumția legală că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, indiferent de faptul că în actul de dobândire sau în evidențele de carte funciară figurează numai unul dintre soți.
Neatragerea în proces a urmașilor lui A. Bonifapt nu afectează legalitatea sentinței. Cadrul procesual din punctul de vedere al participanților în proces este la îndemâna părților, conform principiului disponibilității din procesul civil. Reclamanta nu a dorit să-i atragă în proces pe fiii ei, considerent pentru care sentința nu le este opozabilă acestora și, oricum, desocotirea dreptului indiviz izvorât din decesul lui A.
Bonifapt va avea loc cu ocazia dezbaterii succesiunii acestuia, la care trebuie, într- adevăr, să participe obligatoriu și descendenții săi.
Nu în ultimul rând, se adaugă și faptul că în situația semnalată chiar pârâta avea la îndemână o cale legală de împrocesuare a fiilor soților A., respectiv cererea de chemare în judecată a altor persoane, reglementată de art. 57 Cod procedură civilă, unde se stipulează că oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, pentru a preveni declanșarea unui alt proces, cu privire la același teren de către alte persoane, urmașii lui A. Bonifapt, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Pârâta nu justifică un interes legitim, pentru a aduce critici în legătură cu modul în care reclamanta și soțul său au dobândit proprietatea asupra bunului litigios din moment ce, cum bine observă sentința, a cumpărat un bun de la o persoană care nu avea calitatea de proprietar, deci a avut loc o înstrăinare între recurentă și uniunea intimată a lucrului altuia.
Această concluzie se poate trage pe de o parte din chiar unele dintre aserțiunile recursului. S-a precizat că bunul a fost preluat la stat și în această situație uniunea nu a putut exercita folosința asupra terenului și nu poate fi astfel sancționată pentru pasivitate.
Pornind de la această realitate afirmată, trebuie reținută ca fiind esențială în cauză circumstanța redată de prima instanță, confirmată probator prin scriptul de la fila 63 din dosar 3123/R/265/2006 emis de Primăria comunei M., aceea că proprietatea nu a fost retrocedată fostului proprietar tabular deposedat în procedura specială reglementată de legile fondului funciar, și prin urmare a vândut ceea ce nu avea în proprietate, încălcându-se una dintre condițiile de validitate ale înstrăinării prin vânzare - cumpărare.
Așa fiind, cumpărătorul neputând opune reclamantei un titlu de proprietate valabil - întrucât este afectat de nulitate absolută, probele cauzei atestând că ambii contractanți au cunoscut lipsa reconstituirii (împrejurare necontestată de vreuna dintre pârâte), aspect față de care contractul atacat reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită - nu este în măsură să aducă în discuție neîntrunirea condițiilor pentru constatarea uzucapiunii în favoarea reclamantei. Rămânând în continuare în patrimoniul statului, numai acesta sau unitatea administrativ teritorială pe raza căruia se află poate să contrazică pretenția reclamantei.
O analiză a uzucapiunii la cererea recurentei era posibilă exclusiv în cazul în care vânzătorul ar fi beneficiar de reparație prin restituirea bunului preluat la stat și vânzarea - cumpărarea era încheiată cu respectarea cerințelor articolului 948 Cod civil. Atunci instanțele aveau obligația să compare titlurile și să dea eficiență celui mai calificat, mai caracterizat.
Existența sentinței civile nr. 40/1990 în dosar nr. 40/PJ/1990, a încheierii civile nr. 1652/2002 din dosar nr. 2113/2002 și a încheierii civile nr. 1175/2003 din dosar 1607/2003, toate pronunțate de Judecătoria Năsăud, nu sunt suficiente pentru a statua că proprietatea terenului vândut s-a reînființat în patrimoniul uniunii pârâte în lipsa unui rezultat favorabil obținut în procedura specială administrativ - jurisdicțională, obligatorie instituită de legile fondului funciar.
În consecință, verificarea de către instanța de control a restului motivelor recursului devine neimportantă, neutilă în delegarea raporturilor juridice dintre părți.
Cheltuielile de judecată în recurs se vor acorda fiecărei părți în măsura în care le-au fost încuviințate pretențiile și s-au îmbrățișat apărările. Recurentei i se va aloca suma de 100 lei, văzând că recursul i s-a admis doar în privința cheltuielilor de judecată, iar intimatei suma de 900 lei, recursul respingându-se în cea mai mare măsură. Cheltuielile astfel stabilite se vor compensa până la suma cea mai mică și, în final, recurenta va fi obligată să achite intimatei A. M. suma de 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.C. V. SSR.L. A. , cu sediul în localitatea A., nr. 152, jud. Bistrița N., împotriva sentinței civile nr. 972/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 664/R/265/2011, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâtele S.C. V. SSR.L. A. și U. C. G.
N. , cu sediul în N., str. B-dul G., nr.30, jud. Bistrița-N., să plătească în solidar reclamantei A. M. , cu domiciliul în loc. M., str. P., nr. 748, jud. Bistrița N., suma de 2860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în toate fazele procesuale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe recurentă să achite intimatei A. M. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond P. A.T.
| ← Decizia civilă nr. 1/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 3464/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
