Sentința civilă nr. 69/2013. Conflict de competență
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 69/F/2013
Ședință camerei de consiliu din 15 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. GREIER: S. -D. G.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Dragomirești și Judecătoria Cluj-Napoca, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul D. I.
, având ca obiect pretenții.
În temeiul art. 135, alin. 4 Noul Cod de Procedură Civilă, conflictul s-a soluționat în camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Asupra conflictului de competență de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Dragomirești sub nr._, reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul D. I. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, sa fie obligat pârâtul la plata sumei de 10350 euro, în echivalent lei calculat la cursul BNR din data plații, reprezentând debit restant cu titlu de preț al cesiunii potrivit convenției din_ intitulata "Act adițional la promisiunea bilaterala de construire și vânzare-cumpărare încheiata la_, atestata de avocat, precum și a dobânzii legale aferente, de la data de_ și pana la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecata.
Prin Sentința civila nr. 638/2013 pronunțata de Judecătoria Dragomiresti a fost admisa excepția de necompetenta teritoriala invocata de pârât și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, unde a fost înregistrata sub nr. de mai sus.
În motivare, instanța a reținut că prin înscrisul din data de_, intitulat act adițional al promisiunea bilaterala de construire și vânzare-cumpărare încheiata la data de_, atestata de avocat S. Francisc sub nr. 160/_, reclamantul, în calitate de cedent, a cesionat o parte din drepturile și obligațiile izvorâte din antecontractul de construire și vânzare-cumpărare încheiat cu promitentul vânzător Irimies I. .
Judecătoria reține așadar că, prin încheierea acestui act adițional, cesionarul a fost de acord și cu mențiunea din actul inițial prin care primele două părți au stabilit ca litigiile cu privire la ambele imobile să fie soluționate de instanțele din Cluj Napoca.
Judecătoria a mai reținut incidența dispozițiilor art. 107 Ncpc.
Prin sentința civilă nr. 13219 din 9 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca și s-a declinat competenta de soluționare a cererii de chemare în judecata formulata de reclamantul B. I., în contradictoriu cu paratul D. I., în favoarea Judecătoriei Dragomiresti.
S-a suspendat judecata și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului de competență.
1
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin înscrisul din data de_, intitulat act adițional al promisiunea bilaterala de construire și vânzare- cumpărare încheiata la data de_, atestata de avocat S. Francisc sub nr. 160/_, reclamantul, în calitate de cedent, a cesionat o parte din drepturile și obligațiile izvorâte din antecontractul de construire și vânzare-cumpărare încheiat cu promitentul vânzător Irimies I., respectiv cele ce privesc apartamentul în suprafața de 47,31 m.p., cu care promitentul vânzător a fost de acord, către parat, în calitate de cesionar, pentru suma de 25000 euro, cu titlu de preț al cesiunii, din care suma de 5000 euro s-a achitat la data semnării înscrisului, urmând ca restul de preț de 20000 euro sa fie achitat eșalonat până la data de_ - f. 7, 8 din dos. nr._ al Judecătoriei Dragomiresti.
Astfel, independent de cum au înțeles reclamantul și pârâtul să denumească actul constatator al raportului juridic dintre aceștia, din perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la data nașterii sale, art. 1391-1398 C. civ., actul juridic încheiat de părți este un veritabil contract de cesiune, distinct de antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant cu promitentul vânzător, care s-a și stipulat ca face parte integranta din acesta, iar nu invers.
Așa fiind, cum prin contractul de cesiune părțile din prezenta cauza nu au înțeles sa stipuleze o clauza atributiva de competenta în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, urmează ca în speță se aplică dreptul comun.
Or, conform prevederilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În cauza de față, pârâtul are domiciliul în loc. B., care, în conformitate cu prevederile HG nr. 337/1993, se găsește în raza de competenta teritoriala a Judecătoriei Dragomirești.
Pe cale de consecința, văzând că instanța competenta teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Dragomirești, în temeiul art. 132 C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Cluj-Napoca și a declinat competenta de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Dragomirești.
În atare situație, văzând conflictul negativ de competenta ivit, în temeiul art. 134, 135 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecații și înaintarea dosarului Curții de Apel Cluj pentru soluționarea lui.
Analizând conflictul negativ de competență ivit, Curtea reține următoarele: Instanța competentă pentru soluționarea cauzei este Judecătoria
Dragomirești.
Curtea notează că, întradevăr, prin actul adițional la promisiunea bilaterală de construire și vânzare cumpărare părțile au convenit că acesta din urmă va face parte integrantă din contractul de cesiune, referirea privind inclusiv clauza de atribuire de competență.
Contractul de cesiune dă naștere însă unor drepturi și obligații distincte de antecontractul de vânzare cumpărare inițial, iar prezenta clauză are ca obiect pretenții derivând strict din acesta. Astfel, reclamantul pretinde debitul restant cu titlu de preț al cesiunii, raportul juridic referindu-se strict la cedent - cesionar.
Atribuirea de competență, preluată și prin contractul de cesiune, privește litigiile potențiale dintre promitentul vânzător și promitentul cumpărător, raportat la imobilele ce fac obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, și, implicit, în urma cesiunii, raporturile dintre cesionar si constructorul promitent vânzător.
Aceasta clauză este una de strictă interpretare, neputând fi extinsă și la raporturi juridice extrinseci, precum cele dintre cedent și cesionar, acestea
2
rămânând în continuare supuse regulilor de competență, astfel cum acestea sunt reglementate de noul Cod de procedură civilă.
În consecință, față de cele de mai sus, raportat la prevederile art. 135 C.pr.civilă va stabili competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul D. I. în favoarea Judecătoriei Dragomirești.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul D. I. în favoarea Judecătoriei Dragomirești.
Hotărârea este definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. C. G. S. -D. G.
Red.D.C.G./red.V.R.
2ex./_
Jud.fond: F. Mircea
3
← Sentința civilă nr. 4/2013. Conflict de competență | Decizia civilă nr. 1/2013. Constatare nulitate act juridic → |
---|