Decizia civilă nr. 522/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ * cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 522/R
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. M. B.
J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă
J. ecător: P. G.
G. ier: Bud M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de reclamanții T. M. și T. I., ambii domiciliați în M., nr. 54, județul M., precum și de pârâtul P. C.
M., cu sediul în M., nr. 1300, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2384 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ *, având ca obiect revendicare imobiliar.
Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 23 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 30 octombrie 2013, 6 noiembrie 2013 și 13 noiembrie 2013, când a decis următoarele:
T.
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2384 pronunțate la data de_ de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ * s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T. I. și
T. I., în contradictoriu cu pârâții Tomoiagă A. G., C. G. și P. C. M., și, în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de
5.024 lei cu titlul de despăgubiri.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ștețco T. .
Pârâții Tomoiagă A. G., C. G. și P. C. M. au fost obligați să plătească reclamanților, în solidar, suma de 945 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 25.000 lei reprezentând despăgubiri, din care suma de 5.024 lei cheltuieli legate de aducerea terenului în starea inițială și 19.976 lei contravaloarea materialului lemnos tăiat și însușit de pârâți.
Având în vedere faptele la care se raportează reclamanții, cererea acestora de obligare a pârâților la plata unor despăgubiri a fost analizată raportat la condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, în sensul prevederilor art. 998-999 C.civ..
Potrivit art. 998 C. civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, art. 999 C. civ. arătând că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa, aceste articole reglementând răspunderea juridică pentru fapta proprie.
Antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune întrunirea cumulativă a unor condiții generale și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, existența culpei și existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
Instanța a reținut din cuprinsul Adeverinței nr. 124/_, emisă de Primăria C.
M., reclamanta T. I. figurează în registrul agricol vol. II fila 61/2009 cu teren în suprafață de 1,55 ha, situat în locul numit ,,Valea Dealului"; iar reclamantul T. M. figurează înregistrat în registrul agricol vol. II, fila 64/2009 cu teren în suprafață de 1,00 ha situat în locul numit ,,Valea Dealului";. Cu privire la acest imobil, reclamantul T. M.
, a arătat, în ședința de judecată din data de_, că a fost folosit de bunicul și de tatăl său, iar după moartea acestora terenul a fost folosit de el și mama lui, reclamanta T. I.
.
Exercitarea posesiei asupra acestor terenuri, de către reclamanți, nu a fost contestată de pârâții din prezenta cauză.
În aceeași zonă, reclamantei T. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2000 mp, conform titlului de proprietate nr. 5498/2007.
În anul 2003, în zona Valea Dealului, s-au executat lucrări de construire a unui drum, prin lărgirea cu buldozerului a unui vechi drum de căruțe. În decembrie 2007, în această zonă, au fost efectuate noi lucrări la drum, având loc amenajarea unui drum nou, care trece peste terenul folosit de reclamanți.
Astfel, martorul Horj Alexa, fost primar al comunei M. până în anul 2004, a arătat în declarația sa că, în anul 2003, pârâtul Tomoiagă A. G. a solicitat Consiliului local construirea unui drum în locul numit ,,Valea Dealului"; din localitatea
M., cererea fiind formulată în numele mai multor cetățeni, fiind dată o hotărâre de consiliu care privea ,,doar repartizarea fondurilor necesare acestor lucrări";. Lucrarea a constat în concret în executarea unui drum de deal cu ajutorul unui buldozer. Întrucât unele persoane nu au fost de acord cu această lucrare, pe o porțiune de 500-600 m de la râul Vișeu, nu a fost efectuată atunci nici o lucrare. În urmă cu aproximativ 2-3 ani, la solicitarea reclamantului, s-a deplasat la fața locului unde a văzut că a fost construit un drum nou, care se unea cu drumul construit anterior. Martorul a mai arătat că drumul construit, în unele porțiuni se apropia, în altele se depărta raportat la drumul vechi- vâlcică.
Această declarație s-a coroborat cu declarațiile celorlalți martori, dar și cu susținerile pârâților. Martorul H. V. arată că drumul din zona ,,Valea Dealului"; a fost refăcut în urmă cu 3 ani, fiind adus un buldozer care a tasat pământul și aluviunile, iar reclamantul nu a fost de acord cu construirea drumului peste terenul său.
Martora Tomoiagă I., care deține și ea teren în ,,Valea Dealului";, acolo locuind 30 de ani, a arătat că, ,,de când se știe";, lumea a circulat pe vale, acela fiind drumul principal pe care îl foloseau toți. Drumul nou amenajat trece prin pădure, peste terenul ei, și pe o lungime de 290 m peste terenul reclamanților, amenajarea drumului
afectându-i pe cei care au teren dincolo de drumul vechi, neputând ajunge din vale la drumul nou. Construirea unui drum nou, care trece peste terenul folosit de reclamanți, a fost menționată și de martora Tomoiagă I., aceasta arătând că terenul pe unde trece drumul nu s-a cultivat niciodată, fiind o coastă.
În declarația dată la data de_, în dos. penal nr.99/P/2008, Ș. T., primar al comunei M., a arătat că, în luna decembrie 2007, pârâții Tomoiagă G. (numele corect al acestuia fiind Tomoiagă A. G. ) și C. G. au solicitat Primăriei un buldozer pentru a repara drumul din zona ,,Valea Dealului";, îndrumându-i să ia legătura cu consilierul Ivașcu V. care are buldozer. În urma recepției efectuată de o comisie, a dispus plata lucrării, fiind sesizat că drumul s-a amenajat pe terenul respectiv, după efectuarea plății, cei doi cetățeni care s-au ocupat de amenajarea drumului spunându-i că dețin un tabel care confirmă că toți proprietarii de terenuri din zonă au fost de acord cu amenajarea drumului și au respectat drumul vechi, pentru terenul reclamanților având aprobare de la numitul Tomoiagă V., cel care folosește terenul în cauză.
De asemenea, martorul Rochnean Lazăr a menționat că în zona ,,Valea Dealului"; se circula doar iarna, pe pârâu, când era înghețat. În urmă cu 4 ani s-a amenajat un drum pe o cărare plină cu spini, drumul trecând circa 300 m și pe terenul reclamanților.
Conform lucrării de expertiză tehnică în specialitatea topografie, în evidențele de plan cadastral agricol din anul 1940 figura drumul de deal ,,Valea Dealului"; (natural), cu o lungime de 1,1 km, în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei M., conform HCL nr. 17/2005, figurând ulița comunală ,,Valea dealului"; cu o lungime de 2,0 km.
Pârâtul P. C. M. a arătat că, în prezent, potrivit HG nr. 623/2011, acest drum figura în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei M., sub denumirea ,,Drum de deal Valea Dealului";, având o lungime de 3 km.
Expertiza topografică a evidențiat că drumul amenajat în anul 2007 a avut lungimea măsurată de 253,2 m, lățimea medie de 2,97 m și suprafața de 752 mp și nu se suprapune peste drumul inițial existent.
Raportul de expertiză topografică nu a fost contestat de nicio parte.
Instanța a considerat relevantă declarația martorului Orban Laioș, care, în anul 2007, a fost angajat ca și buldozerist la numitul Ivașcu V., fiind trimis de acesta să lucreze la amenajarea drumului în cauză. Acesta a arătat că a trecut peste terenul reclamanților 30-33 ml și pe porțiunea respectivă s-au defrișat niște arbuști. A deviat de la vechiul drum, deoarece acesta, la un moment dat, nu mai exista, fiind nevoit să continue amenajarea pe un alt traseu, care a aflat ulterior că se afla pe terenul deținut de reclamanți.
A reieșit așadar, din întreg probatoriul administrat, că drumul amenajat în locul numit ,,Valea Dealului";, în luna decembrie 2007, nu a respectat traseul vechiului drum, cuprins în domeniul public al comunei M. și în evidențele cadastrale agricole ale acestei localități, fiind efectuate lucrări peste terenul aflat în posesia reclamanților.
De efectuarea acestor lucrări s-au ocupat pârâții Tomoiagă A. G. și C. G.
, așa cum arată numiții Sabadoș I., Tomoiagă Grigore și Ș. T., în declarațiile date în dos. penal nr. 99/P/2008. De altfel, acest aspect nu a fost contestat de pârâții în cauză.
Pârâtul P. C. M. a fost cel care, în calitate de ordonator principal de credite, a semnat finanțarea lucrărilor efectuate cu amenajarea drumului construit în 2007 peste terenul aflat în posesia pârâților, asumându-și responsabilitatea acestora în condițiile în care nu a dovedit că efectuarea lucrărilor respective au fost aprobate de consiliul local, printr-o hotărâre de consiliu în acest sens. Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. 1 lit. x teza I din legea nr. 215/2001, primarul este cel care organizează evidența lucrărilor de construcții din localitate, având astfel calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ca autoritate executivă a administrației publice locale și nu ca persoană fizică, astfel că acțiunea reclamanților față de pârâtul Ș. T., persoană fizică, din aceste considerente urmează a fi respinsă, actele acestuia fiind actele autorității publice pe care o reprezintă și nu actele sale, ca persoană fizică.
Mai departe, amenajarea drumului pe terenul aflat în posesia reclamanților, s-a făcut fără ca pârâții să dețină un acord în acest sens, din partea acestora. Cu toate că pârâții se prevalează de existența unei semnături date în anul 2003 de numitul Tomoiagă
V., fostul ginere al reclamantei (actualmente decedat, conform afirmațiilor pârâtului
P. C. M. ), acest acord nu a fost de la cei în drept și nici nu a fost un acord actual, în condițiile în care chiar Tomoiagă V. contestă acordul din 2003, arătând că a semnat pentru o suprafață de 16 ml, ulterior, în tabel fiind adăugată cifra 2. La data semnării tabelului era divorțat de fiica reclamantei (divorțul având loc în anul 1998), iar terenul în cauză fusese primit de aceasta de la reclamantă.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea agricultură, cu ocazia efectuării lucrărilor cu buldozerul, s-au format taluzuri de teren, din sus și din jos de drum, cu o suprafață de 1098 mp, respectiv 600 mp, terenul reclamanților fiind afectat pe o suprafață totală de 2457 mp, pe care s-a distrus vegetația existentă, împreună cu stratul fertil al solului, precipitațiile căzute și natura solului producând surpări de teren care, în viitor, pot lua amploare în lipsa unor lucrări de consolidare. Pentru aducerea acestei suprafețe de teren la starea inițială au fost necesare diferite lucrări ( descrise detaliat în raportul de expertiză), a căror valoare este de 5024 lei, conform completării la expertiză.
Concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea agricultură nu au fost contestate de pârâți.
Raportat la aceste aspecte, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților și de obligare a acestora la plata către reclamanți, în solidar, a sumei de 5024 lei cu titlu de despăgubiri, art. 1003 C. civ. arătând că, persoanele cărora le este imputabil producerea prejudiciului sunt obligate solidar pentru despăgubire.
Reclamanții nu au dovedit însă existența prejudiciului în cuantum de 19.976 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos tăiat și însușit de pârâți.
În raportul de expertiză topografică, expertul a arătat că terenul cu vegetație forestieră proprietatea reclamantei este situat în ,,Valea Rea";, care se află la circa 2,3 km S-E de terenul în litigiu. În Anexele grafice terenul în litigiu apare ca fiind de natură fânețe și fânețe împădurite.
Martorul H. V. a arătat că terenul pe care s-a amenajat drumul este de natură fânețe, de o calitate slabă, iar drumul nu trece prin pădurea reclamanților. Martora
Tomoiagă I., a afirmat, de asemenea, că terenul este ,,fânaț și nu s-a cultivat niciodată, fiind o coastă hâdă";.
Aceleași aspecte a reieșit și din declarația martorului Orban Laioș, conform căreia, pe acea porțiune de drum s-au defrișat niște arbuști subțiri, pentru a nu intra în radiatorul buldozerului, iar martorul Rochnean Lazăr a specificat și el că pe porțiunea de drum amenajată pe terenul deținut de reclamanți, nu au existat arbori, ci spini și tufe.
Singurul martor care a afirmat că pe porțiunea de drum amenajată pe terenul aflat în posesia reclamanților au existat arbori este C. I., acesta arătând că au existat pe acea porțiune mai mulți copaci, de dimensiuni diferite, cei mai groși având dimensiunea de 30 cm, fiind tăiați de Tomoiagă Grigore, dar el nu a observat acest fapt. Această declarație nu s-a coroborat însă cu restul probatoriul administrat.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a reținut că reclamanții nu au dovedit existența prejudiciului în valoare de 19.976 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos tăiat și însușit de pârâți, nici aceste două ultime aspecte nefiind dovedite, respectiv că, chiar dacă s-ar fi tăiat arbori cu ocazia amenajării drumului, pârâții sunt cei vinovați și cei care au însușit apoi acest material lemnos, astfel că această cerere este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Fiind căzuți în pretenții, pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a sumei de 945 lei cu titlu cheltuieli de judecată parțiale, acordate proporțional cu procentul de admitere al cererii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. C. M. -Ș. T., precum și T. M. și T. I. .
Recurentul P. C. M. -Ș. T.
, a solicitat admiterea recursului și, în principal modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în despăgubiri formulata de către reclamanți.
În subsidiar, modificarea în parte în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de recurent ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului recurentul a arătat că, judecătorul fondului a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, din probatoriul administrat reieșind că reclamanții exercită posesia asupra terenului peste care s-ar fi amenajat acest drum, exista o fapta ilicita care a constat în amenajarea acestui drum peste terenul reclamanților, un prejudiciu cert în valoare de 5.024 lei și exista raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.
În opinia recurentului, sentința pronunțată este netemeinică și nelegală fiind pronunțată pe o apreciere eronată a probatoriului administrat reclamanții din cauza de față neavând calitate procesuala activă întrucât drumul, obiect al litigiului face parte din domeniul public al C. M. începând cu anul 2003.
La dosarul cauzei a depus 4 hotărâri de consiliu local și o hotărâre de guvern din care rezulta nemijlocit că Drumul Valea Dealului face parte din domeniul public al C.
M., fiind atestat ca atare. Astfel, acest drum figurează la pct. 32 din Anexa la HCL 11/2003, pct. 32 din Anexa la HCL 17/2005, pct. 37 din Anexa la HCL 1/2009, pct. 38 din Anexa la HCL 12 /2010 și pct. 38 din Anexa III la HG 623/2011. Fără a se pronunța asupra acestor înscrisuri depuse de recurent, instanța fondului a dat eficiență susținerilor reclamanților, reținând că aceștia sunt posesorii terenului de sub drumul amenajat conform unor adeverințe emise in baza Registrului Agricol a Primăriei M. .
Ori aceste înscrisuri eliberate in baza evidentei Registrului Agricol au un caracter declarativ conform prevederilor art. 8 din OG 28/2008.
Faptul că acest drum este domeniu public rezulta și din declarația martorului Rochnean Lazăr care a confirmat că acesta este singurul drum în zona Valea Dealului, deci nu se poate vorbi de un drum privat raportat la hotărârile consiliului local depuse la dosar. Același martor a confirmat că drumul Valea Dealului începe de la DN 18 și are o lungime totală de aproximativ 2-3 km, iar până la terenul reclamanților ar fi circa 300 de m. Deci drumul Valea Dealului prevăzut ca atare în hotărârile de consiliu local și hotărârea de guvern, este unul și același drum cu cel din litigiu.
Hotărârile emise de către Consiliul local M. respectiv de către Guvernul României în aplicarea prevederilor Legii 213/1998 și care fac dovada legală deplină că acest drum este domeniu public al C. M. nu au fost atacate de către reclamanți nefiind desființate de vreo instanță de judecată mențiunile expertului topografic Sălăjan
I. Leontin (pag 4 din expertiza) cu referire la faptul că în zona terenului reclamanților n-ar apărea drum public, nu sunt pertinente având în vedere că expertul se raportează la măsurătorile aerofotogrametrice efectuate în urma cu peste 40 de ani ori, recurentul se raportează la hotărâri de consiliu local emise începând cu anul 2003.
Acordarea de despăgubiri cu scopul aducerii terenului la starea inițiala este nelegală având în vedere că reclamanții au renunțat succesiv atât la acțiunea în revendicare imobiliara cât și la acțiunea posesorie. Consideră că doar într-un cadru procesual adecvat în care să se pună problema dreptului de proprietate sau a dreptului de posesie reclamanții pot solicita și obține sume de bani cu aceasta destinație, evident doar în urma admiterii acțiunii în revendicare sau a acțiunii în complângere, altminteri acordarea acestei sume de bani nu se justifică. Pe de alta parte, reclamanții nu au solicitat închiderea drumului, dar judecătorul fondului admite acțiunea acordându-le sume de bani pentru aducerea terenului la starea inițială.
În ceea ce privește calitatea procesuala a recurentului prin raportare la prev. art. 998 -999 cod civil vechi, aceasta a fost motivată de către judecător din prisma că, în calitate de ordonator de credite a dispus plata pentru aceste lucrări. Așa este, însă în acest caz, reclamanții trebuiau să cheme în judecată unitatea administrativ teritorială, în speță Comuna M. care are personalitate juridica conform art. 21 din Legea 215/2001.
Nu există raport de cauzalitate între plata acestor lucrări și prejudiciul despre care reclamanții afirmă ca s-a produs, întrucât lucrarea a fost finanțată parțial de la bugetul local după ce lucrările au fost finalizate. Deși judecătorul fondului a reținut aceste aspecte în considerentele hotărârii (pag. 6 alin. ultim) totuși obligă în solidar P. comunei M. la plata acestor despăgubiri, motivarea sentinței sub acest aspect fiind contradictorie.
Recurenții T. M. și T. I.
au solicitat admiterea recursului, modificarea soluției în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat, respectiv de 4726,2 lei, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată și în recurs.
În motivarea recursului au arătat că, în fapt prin sentința atacată a fost admisă în parte cererea recurenților iar pârâții au fost obligați la cheltuieli parțiale în sumă de 945 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a motivat cu faptul că cererea recurenților a fost admisă numai în parte, astfel că și cheltuielile se vor acorda proporțional.
Conform art. 274 pct. 1 și 2, partea care cade în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată. Se mai arată că judecătorii nu pot micșora cheltuielile legate de taxa de timbru, onorarii experți, despăgubirea martorilor, precum și alte cheltuieli pe care partea le dovedește că ar fi făcute.
Când s-a dat hotărârea, instanța de judecată a admis-o numai privitor la petitul legat de cheltuielile interesând repunerea terenului în situația anterioară efectuării lucrărilor la drum, respingând, ca nedovedit, petitul interesând contravaloarea materialului lemnos.
În opinia recurenților instanța de judecată nu putea să reducă din cheltuieli decât taxa de timbru interesând petitul contravalorii materialului lemnos, proporțional, restul cheltuielilor urmând a fi acordate în cuantumul solicitat. Astfel, a fost efectuată o expertiză de identificare topografică de către inginerul expert Sălajan I., căruia i s-a plătit suma de 501,70, respectiv 802,40 lei, s-a întocmit un raport de către expertul Molnar Alexandru, expert agricol, căruia i s-a plătit suma de 1750 lei, la care s-au adăugat 1400 lei onorariu avocat în recurs (primul ciclu procesual), 1500 lei onorariu avocațial în al doilea ciclu procesual, plus cheltuieli de deplasare a părții și martorilor la instanță.
Numai însumând cheltuielile cu onorariile experților,a căror lucrări au fost necesare pentru admiterea primului petit, rezultă o sumă de 4554,10 lei la care se adaugă celelalte cheltuieli, arătate mai sus, care chiar și cenzurate se ridică mult deasupra celor 900 lei acordați cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recurentul P. C. M. -Ș. T. prin întâmpinarea depusă la recursul declarat de T. M. și T. I. a solicitat respingerea recursului.
În susținerea întâmpinării a arătat că, recurenții sunt nemulțumiți de sentința recurată întrucât nu li s-au admis în totalitate cheltuielile de judecata solicitate în cuantum de 4726,2 lei, fiindu-le acordate doar 945 lei cu acest titlu.
Apreciază că recursul acestora ar trebui respins ca efect al admiterii recursului promovat împotriva sus menționatei sentințe de recurentul P. C. M. -Ș. T., acțiunea introductivă fiind neîntemeiată.
Menționează că judecătorul a făcut o corectă și legală aplicare a dispozițiilor art. 276 din vechiul Cod de procedura civ. apreciind că, cheltuielile de judecată avansate de către reclamanți urmează să fie acordate proporțional cu procentul de admitere al acțiunii având în vedere că acțiunea acestora a fost admisă doar în parte.
În ceea ce privește onorariu avocațial din recurs din primul ciclu procesual, acesta nu poate fi acordat întrucât a fost admis recursul paraților T. A. G. și C.
G. și nu al reclamanților care au fost mulțumiți de aceea sentință, prin urmare nu poate exista vreo culpa procesuală a pârâților în acest sens.
Recurenții T. M. și T. I.,
la rândul lor au formulat întâmpinare la recursul declarat de P. C. M. -Ș. T. solicitând respingerea acestuia. S-a arătat că în privința calității procesuale active a recurenților T. M. și T. I., se face vorbire în recursul formulat de P. comunei M. că recurenții nu ar avea calitate procesuală activă, întrucât, terenul situat în Valea Dealului, pe care s-a edificat drumul ce face
obiectul litigiului, ar fi trecut din proprietatea privată a recurenților în proprietatea publică a comunei M. .
Atâta timp cât recurentul pârât nu a adus în fața instanței un contract de vânzare- cumpărare, un contract de schimb sau unul de donație, care să poarte semnăturile subsemnaților, ori o hotărâre judecătorească pentru a face dovada transferului dreptului de proprietate, asupra terenului, prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, atâta timp cât au depus la dosarul cauzei titlul de proprietate cu nr. 5498 din_ și adeverința cu numărul 124/2009 emisă de Primăria M., în baza Registrului Agricol, consideră că, recurenții au făcut dovada incontestabilă a calității lor actuale de proprietari și posesori, însă cele patru hotărâri de consiliu local și una de guvern, invocate de recurentul pârât pe tot parcursul judecării cauzei și în recurs, nu fac dovada trecerii dreptului de proprietate a terenului situat în Valea Dealului, din proprietatea privată a subsemnaților în proprietatea publică a comunei M. .
Pe de altă parte, titlul de proprietate mai sus menționat este perfect valabil, nefiind contestat sau anulat în instanță de vreunul din intimați ori de către recurent pârât.
Pentru considerentele mai sus enunțate, apreciază că se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active .
În prezenta cauză este vorba de un drum inițial existent, care figurează în evidentele de plan cadastral agricol din 1940, iar în hotărârile de consiliu local, ale comunei M., sub denumirea de uliță comunală Valea Dealului - de 2km lungime (Anexa HCL 11/2003), respectiv Drum de deal Valea Dealului - de 3 km lungime și de un drum amenajat în decembrie 2007, ce face obiectul prezentului litigiu, și care potrivit expertizei topografice are o lungime măsurată de 253,2 m, lățime medie de 2,97 m și suprafața de 752 mp și nu se suprapune peste drumul inițial existent.
Edificatoare în acest sens au fost declarațiile tuturor martorilor audiați în prezenta cauză, care au arătat că, în urma cu 2-3 ani s-a deplasat la terenul acestuia situat în Valea Dealului, unde a văzut că a fost construit un drum nou, care se unea cu drumul construit anterior; drumul construit, în unele porțiuni se apropia, în altele se depărta raportat la drumul vechi-vâlcică, iar drumul amenajat în locul unei cărări pline cu spini trece aproximativ 300 m și pe terenul reclamanților.
Nici concluziile raportului de expertiză topografică și nici concluziile raportului de expertiză în specialitatea agricultură nu au fost contestate de intimați pârâți sau de recurent pârât.
Din întreg probatoriul administrat a reieșit, că drumul amenajat în locul numit Valea Dealului, în luna decembrie 2007, nu a respectat traseul vechiului drum, cuprins în domeniul public al comunei M. și în evidențele cadastrale agricole ale acestei localități, fiind efectuate lucrări peste terenul reclamanților recurenți.
În privința acordării de despăgubiri în cuantum de 5.024 lei, reprezentând cheltuieli necesare recurenților, pentru readucerea terenului la starea inițială, atât prima cât și a doua instanță de fond a apreciat în mod corect că sunt îndreptățiți să primească aceste cheltuieli, fiind îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Acțiunea în despăgubiri pe temeiul răspunderii civile delictuale este o acțiune de sine stătătoare, nefiind accesorie acțiunii posesorii sau celei în revendicare imobiliară.
De asemenea s-a arătat că P. ui comunei M. Ș. T., are calitate procesuală pasivă, având în vedere prevederile art.63, alin. 4 lit. a) din Legea 215/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate instanța reține următoarele:
Prin cererea inițial formulată, reclamanții T. M. și T. I. au solicitat obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 2,55 hectare de teren situat în Valea Dealului și la despăgubiri în valoare de 25.000 lei cheltuieli necesare readucerii terenului în starea inițială.
Prin Sentința civilă nr. 2270 pronunțată la data de 27 septembrie 2011 a fost admisă acțiunea în despăgubiri formulată de reclamanți și în consecință pârâții T. A.
G. și C. G. au fost obligați să plătească reclamanților suma de 5024 lei daune și suma de 4161 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere având ca și obiect revendicare și a fost respins capătul de cerere având ca și obiect acțiunea posesorie.
Sentința arătată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond. În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2384 pronunțată la data de 26 octombrie 2012 instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Tomoiagă A. G., C. G. și
P. C. M. la plata sumei de 5024 lei cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 945 lei cheltuieli de judecată.
Sentința a fost criticată de P. comunei M. care a arătat că terenul pe care a fost amenajat respectivul drum face parte din domeniul public al comunei având în vedere Hotărârile Consiliului local M., fapt atestat și de Hotărârea de Guvern nr. 623/2011.
Instanța consideră că starea de fapt reținută de instanța de fond potrivit căreia drumul care a fost amenajat în locul numit "Valea Dealului"; în luna decembrie 2007 nu a respectat traseul vechiului drum cuprins în domeniul public al C. M. corespunde adevărului.
Se constată analizând probele administrate în fața instanței de fond că martorii audiați, respectiv C. I. (f.46- acesta arătând că anterior anului 2007 drumul nu a trecut peste terenul reclamanților ci prin vale), Orban Laioș (f.47-48, lucrătorul pe buldozerul care a amenajat drumul, acesta arătând că la un moment dat a deviat de la drumul existent deoarece vechiul drum nu mai exista astfel că a fost nevoit să amenajeze drumul pe un alt traseu, iar în locul respectiv nu se observa existența unui drum), au arătate că peste terenul ce aparține reclamanților a fost amenajat, doar în cursul anului 2007, un drum de acces, vechiul drum fiind pe un alt amplasament.
În privința vechiului amplasament al drumului, instanța poate accepta că acesta, fapt ce rezultă și din documentele întocmite în anul 1940, face parte din domeniul public al comunei M. .
De asemenea, se constată că terenul pe care a fost construit drumul care face obiectul prezentului dosar, aparține reclamantei T. I. este cuprins în Titlul de proprietate nr. 5498/_ fiind în UP VI Borșa u.a. 130. Din cuprinsul expertizei topografice efectuate în cauză și a planului de amplasament și delimitare (f.166-173), se reține că ulița comunală "Valea Dealului"; se suprapune cu drumurile corespunzătoare zonei între reperii P, A, B cu mențiunea că între reperii B, C, D și E vechiul drum și noul drum amenajat în anul 2007, nu se suprapun.
La dosarul cauzei au fost depuse Hotărâri ale Consiliului Local și Hotărâri de Guvern care atestă faptul că drumul din zona Valea Dealului face parte din domeniul
public al C. M. . Nici Hotărârea de Guvern și nici Hotărârile Consiliului Local nu identifică din punct de vedere topografic amplasamentul drumurilor respective. Faptul că în zonă a fost amenajat un drum care era practicabil doar iarna, când era înghețată valea, nu poate duce la concluzia că proprietarul drumului, Comuna M. are posibilitatea de a amenaja în zona respectivă un drum indiferent de amplasamentul pe care acesta îl ocupă. Dimpotrivă, în măsura în care unitatea administrativ teritorială ar fi dorit să schimbe amplasamentul drumului, urmând ca acesta să fie cuprins în domeniul public al C. avea posibilitatea de a dobândi în condițiile art. 7 din legea 213/1998 (modul de dobândire a terenului prevăzut de art. 7 din legea 213/1998 era aplicabil la momentul la care au fost emise HCL, respectiv HG, chiar dacă prin Legea 71/2011 acest text legal este abrogat), terenul în cauză. La dosarul cauzei nu s-a făcut dovada transferului dreptului de proprietate în sensul arătat, astfel că hotărârile Consiliului Local, respectiv Hotărârea de Guvern face doar dovada existenței în proprietatea publică a C. a drumului din zonă.
Reținând aspectele de mai sus, instanța apreciază apărările P. ui C. M. care a arătat că drumul respectiv face parte din domeniul public nefondate deoarece vechiul drum-domeniul public al comunei, nu se suprapune peste drumul care a fost amenajat în cursul anului 2007 peste terenul reclamanților.
În ceea ce privește solicitarea de a se respinge cererea formulată în contradictoriu cu P. C. M., instanța o apreciază întemeiată, astfel că recursul va fi admis cu privire la acest aspecte, sentința urmând să fie modificată în sensul de a respinge cererea formulată în contradictoriu cu P. C. M., soluția privind plata în solidar a sumei de 5024 lei cu titlu de despăgubiri urmând a fi menținută față de ceilalți 2 pârâți, respectiv Tomoiagă A. G. și C. G. .
Instanța constată, din susținerile părților, deși nu au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri în acest sens că prin Hotărâre de Consiliu Local a fost aprobată plata pentru amenajarea drumului în locul numit Valea Dealului. Prima instanță a considerat că este culpa P. ui care în calitate de ordonator de credite a semnat finanțarea lucrărilor efectuate asumându-și responsabilitatea acestora în condițiile în care nu s-a dovedit că respectivele lucrări au fost aprobate de Consiliul Locale prin Hotărâre.
Indiferent de existența sau inexistența unei Hotărâri de Consiliu Local singurul aspect care se poate imputa P. ui ar fi acela că a achitat contravaloarea lucrărilor de amenajare a drumului. Acțiunea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., fiind reținute și prevederile art. 1003 C.civ. Astfel, chiar dacă P. are calitate procesuală pasivă putând fi chemat în judecată pentru a despăgubi persoanele vătămate prin faptele sale ilicite, în prezenta cauză se consideră că în sarcina acestuia nu se poate reține săvârșirea unei astfel de fapte care să fi creat un prejudiciu reclamanților.
Faptul că după realizarea investiției, P. a achitat integral sumele de bani pentru respectivele lucrări (deși la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte acest fapt, instanța însușindu-și susținerea părților din declarațiile date în dosarul penal), prin simplul fapt al plății nu s-a produs un prejudiciu reclamanților, prejudiciul fiind produs prin fapta pârâților Tomoiagă A. G. și C. G. de a amenaja drumul pe un alt amplasament decât vechiul amplasament al drumului. Indiferent de efectuarea plății sau de refuzul P. ui de a efectua plata, patrimoniul reclamanților a fost păgubit, astfel că între fapta P. ui, chiar ilicită fiind și săvârșită
cu vinovăție nu a produs nici un prejudiciu, astfel că nu este îndeplinită nici condiția existenței unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, acesta din urmă nefiind produs de acțiunea P. ui.
În concluzie se reține că nu sunt îndeplinite condițiile art.998-999 C.civ., pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a P. ui C. M. .
În privința recursului declarat de T. I. și T. M., instanța îl apreciază în parte întemeiat. Astfel instanța va modifica soluția primei instanțe în privința cheltuielilor de judecată acordate acestea urmând să fie stabilite la nivelul sumei de 3146 lei, sumă la care vor fi obligați în solidar pârâții Tomoiagă A. G. și C. G.
. Astfel, instanța va acorda cu titlu de cheltuieli de judecată la fond contravaloarea integrală a onorariilor achitate experților, respectiv 1750 lei (Sălăjan Leontin f.121- 800lei, respectiv f.157-950 lei) respectiv 800 lei (Molnar fila.184-500 lei, respectiv fila. 194-300 lei), iar taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial va fi acordat proporțional cu partea din cererea inițială admisă, respectiv suma de 596 lei.
Se apreciază că expertizele efectuate în cauză au fost probe necesare și utile soluționării cauzei, fără administrarea acestora, cauza neputând fi soluționată. Necesitatea efectuării acestor lucrări nu rezulta din cuantumul pretențiilor solicitate de reclamanți, astfel că și în situația în care cererea ar fi avut o valoare mai mică sau cererea a fost admisă doar în parte contravaloarea expertizelor ar fi fost aceeași.
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 276 C.proc.civ., cererea fiind admisă în parte.
Recurenții T. I. și T. M. au solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Instanța, în privința recursului declarat de aceștia, a admis doar în parte solicitările formulate, iar recursul declarat de P. C. M. a fost admis, astfel că în privința acestui recurs se poate considera că recurenții sunt cei care au căzut în pretenții. În aplicarea prevederilor art. 274 și urm. C.proc.civ., instanța va acorda cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs suma de 500 lei (câte 250 lei fiecăruia dintre recurenți) cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Reținând cele de mai sus, instanța în temeiul art. 312, raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., urmează să admită recursurile declarate, sentința atacată urmând a fi modificată în parte, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de P. C. M. -Ș. T. cu sediul în M. nr. 1300 județul M., împotriva Sentinței civile nr. 2384 pronunțate la data de_ de
J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ *.
Admite recursul declarat de T. M. și T. I., domiciliați în M. nr. 54, județul M., împotriva Sentinței civile nr. 2384 pronunțate la data de_ de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ *.
Modifică Sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. C. M. -Ș.
T. .
Obligă pârâții Tomoiagă A. G. | și C. | G. | la plata sumei de 3146 lei în |
favoarea reclamanților T. M. și T. | I. . |
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Obligă intimații Tomoiagă A. G. și C. G. la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamanților T. M. și T. I. cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge celelalte pretenții ale recurenților T. M. și T. I. în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | ||||
P. M. B. , | C. | V. | , | P. G. , | Bud M. |
Red. /dact./P.M.B../_ Dact. B.M./2013
Ex. 2
J. ecător fond: F. V. F.
| ← Decizia civilă nr. 1087/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 34/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
