Decizia civilă nr. 934/1. Cerere de ajutor public judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 934/R/_ ȘEDINȚA PUBLICĂ Din 1 OCTOMB. 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN: PREȘEDINTE: DAN-I. T.
JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent
R. A., revizuent R. A. M., împotriva
Sentinței civile nr. 560/_, pronunțată în dosar nr._ /a1, al Judecătoriei D., în contradictoriu cu intimat C. LOCALĂ/PRIMĂRIA DEJ/CONSILIUL L. DE A. A L. F. D., intimat C. J. DE
A. A L. F. C., intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B., intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. CU DP A. LA S. M. -D. G. A F.
P. C., intimat C. F., intimat C. M., având ca obiect, cerere de ajutor public judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
T. ul invocă din oficiu excepția tardivității recursului și reține cauza în vederea soluționării excepției.
T. UL
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 560/_, pronunțată în dosarul nr._ /a1, Judecătoria Dej, în baza art. 248 Cod proc. civilă și a art. 252 din același cod, a constatat perimată cererea introdusă de reclamantul R. A. pentru acordarea ajutorului public judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cererii introdusă de petiționarul R. A. înregistrată sub nr. unic_ /a1 din 15 septembrie 2011; Verificând actele de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 5 decembrie 2011, de când cauza a fost suspendată, și a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în speță nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul R. A.
.
1
În ședința publică din 0_ tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității recursului.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de_, iar conform dispozițiilor art.253 alin.2 C.proc.civ. "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare";.
Reclamantul a depus recursul la oficiul poștal la data de_ .
Astfel, tribunalul urmează să admită excepția tardivității recursului declarat de reclamant și să respingă acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva sentinței civile nr. 560/_, pronunțată în dosar nr._ /a1 al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 0_ .
Președinte, Dan-I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, E. C. |
Red. D.T./E.C./ _
2
← Încheierea civilă nr. 255/2013. Cerere de ajutor public judiciar | Încheierea civilă nr. 7/2013. Cerere reexaminare ajutor public... → |
---|