Încheierea civilă nr. 254/2013. Reexaminare taxă de timbru
Comentarii |
|
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILA NR. 254/CC/R/2013
Ședința camerei de consiliu de la 17 Octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător Dan-I. T. Judecător E. L. Grefier A. Pop
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe recurent SC B. I. -E. SRL CU S. P. A. și pe intimat C. N. DE CAI F. CFR SA B.
- S. C. R. DE E., I. SI R. CF C., având ca obiect reexaminare taxe de timbru.
Judecarea cauzei s-a facut in camera de consiliu, fara citarea partilor. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care, instanta retine cauza in pronuntare pe baza inscrisurilor aflate la dosar.
T. UL
Reține că în data de_ recurenta SC B. I. -E. SRL a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, motivand că taxa stabilită de către instanța de recurs nu a fost corect calculată deoarece recursul vizează doar soluția asupra petitului privind obligarea recurentei la plata sumei de 26.042 lei si a celui privind cheltuielile de judecată.
mai arătat că taxa judiciară de timbru trebuie calculată potrivit dispozițiilor OUG nr.80/2013 conform cărora, cuantumul acesteia ar fi de 693,13 lei iar timbrul judiciar nu se datorează întrucat OG nr.32/1995 a fost abrogat.
Analizand cererea, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.304/2013 a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și, pe acest motiv, a fost respins petitul nr.2 teza 1, a fost admisă în parte acțiunea în contradictoriu cu parata, aceasta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 26.042 lei cu titlu de despăgubiri, au fost respinse petitul nr.2, teza a 2-a și petitul 3, iar parata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2417 lei.
Împotriva acestei hotărari a declarat recurs parata SC B. I. -E. SRL
, iar cu ocazia pregătirii primului termen de judecată, s-.a stabilit în sarcina sa, obligația de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 2357,72 lei și timbre judiciare de 5,3 lei.
Taxa astfel calculată a avut în vedere atat petitul de revendicare ,care a fost respins, cat și cel admis, privind obligarea paratei la plata sumei de 26042 lei.
Ori, prin recursul declarat, recurenta a înțeles să conteste doar soluția asupra cererii privind obligarea sa la plata sumei de 26042 lei și a cheltuielilor de judecată, astfel încat taxa judiciară de timbru urmează a se stabili doar în raport cu acestea.
Întrucat în privința cheltuielilor de judecată nu se impune stabilirea vreunei taxe de timbru, rămane ca aceasta să se calculeze în funcție de suma de 25.042 contestată, rezultand un cuantum de 826,34 lei conform dispozițiilor art.2 al.1 lit.e și art.11 al.1 din L.146/1997.
Sunt însă neîntemeiate susținerile petentei în sensul că taxa judiciară de timbru se calculează în raport de prevederile OUG nr.80/2013 și în consecință, nu datorează nici timbru judiciar întrucat, conform art.55 din acest act normativ "Pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.";
Vazand aceste considerente si dispozitiile legale arătate, instanța apreciază că cererea este parțial întemeiată și prin urmare, in baza art.24 din Legea nr.146/1997, art.3 din OG nr.32/1995 o va admite în parte, conform dispozitivului prezentei încheieri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII H O T A R A S T E :
Admite în parte cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta SC B. I. E. SRL și în consecință:
-stabilește în sarcina recurentei obligația de a achita pentru recurs o taxă judiciară de timbru în sumă de 826,34 lei și timbru judiciar in suma de 2,5 lei .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte
Judecător
Judecător
M. O.
-S.
Dan I. T.
E.
L.
Grefier
Pop
Red./Dact. M.O.S./A.P.-_
← Încheierea civilă nr. 170/2013. Reexaminare taxă de timbru | Încheierea civilă nr. 165/2013. Reexaminare taxă de timbru → |
---|