Sentința civilă nr. 179/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.179/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data 20 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind cererea formulată de petenta F.
C. O. S. C., având ca obiect, modificări acte constitutive persoane juridice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, s-a prezentat în
P. G., reprezentatul petentei care depuse la dosar copie statut, copia sentinței civile nr.3096/C/2003, o împuternicire olografă a numitului P. G. de reprezentantul legal al petentei P. Vlad, copia de pe Încheierea civilă nr.2151/CC/2008.
Reprezentantul petentei arată că pe rolul Tribunalului C. a fost înregistrat și dosarul civil nr._ care are același obiect.
Tribunalul în vederea soluționării prezentei cereri procedează la acvirarea pe cale scurtă a dosarului civil nr._ și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea formulată de petenta F. C. O. S.
C. se solicită caprin hotărârea ce se va pronunța în cauză să ia act de modificările aduse actelor constitutive la data de_ .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele: Potrivit procesului verbal al Adunării Generale din data de_ s-a hotărât modificarea actului constitutiv al petentei în sensul revocării Consiliului Director și alegerii unui alt consiliu director cu următoarea compunere: P. Vald-președinte; P. G. - secretar general, Leva I. - trezorerier; Boarescu P. Mihai- vicepreședinte relații eterne și interne; I. etecu
A. Constantin- vicepreședinte resurse umane; Petcu Andrei Jan- vicepreședinte marketing Financiar și G. Flavia- vicepreședinte programe.
F. s-a constituit legal în anul 2003,dobândind personalitate juridică în baza sentinței civile nr.3096/CC/203 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.6493/2003
Prin sentința civilă nr.135/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr._ s-a admis cererea formulată de petiționara F. C.
O. S. C. pentru modificarea actelor constitutive și s-a luat act de modificările intervenite în actele constitutive ale acesteia, în ceea ce privește modificarea componenței consiliului director.
În consecință, tribunalul apreciază că prezenta cauză a rămas lipsită de obiect, întrucât potrivit dispozițiilor art.337 Cod de procedură civilă hotărârile date în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea formulată de petiționara F. C. O. S.
C. -N. prin împuternicit P. Vlad domiciliat în Satu Mare, Piața Romană, nr.D8, sc.B, ap.10, jud. Satu Mare pentru a se lua act de modificările intervenite în actele constitutive ale petentei cu privire la componența Consiliului Director.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana-SS
Grefier,
E. C.
Red/Dact/SS 5ex._
← Încheierea civilă nr. 157/2013. Modificare act constitutiv... | Decizia civilă nr. 95/2. Modificare act constitutiv persoană... → |
---|