Sentința civilă nr. 3107/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.3107

Ședința publică din 13 iunie 2013 Președinte: H. I. D., judecător Ș. L., grefier

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de prim procuror adjunct Bogdan R. .

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul L. E., cu domiciliul în D., str. P., nr.192, județul Sălaj în contradictoriu cu reclamantul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., str. Apollodor, nr.17, sector 5, județul Ilfov, având ca obiect despăgubiri la Legea 221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței faptul că pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția prescripției dreptului la acțiune.

Instanța pune în discuție excepția prescripției la acțiune invocată de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, față de care reprezentantul parchetului admiterea excepției.

Nemaifiind cereri în probațiune ori excepții de invocat, instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. 7001/84 din_, reclamantul L. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de Direcția Generală a F.

P. a Județului Sălaj, obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro reprezentând daune morale, cuvenite în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, pentru repararea prejudiciului moral cauzat ca urmare a condamnării politice suferite de antecesorul său, defunctul L. Iosif.

În considerentele acțiunii se menționează că antecesorul reclamantului a fost deportat în URSS în perioada_ -_, iar până în prezent reclamantul nu a beneficiat de despăgubiri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 221/2009.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de Direcția Generală a F. P. a Județului Sălaj, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 5 din L.221/2009, acțiunea trebuia introdusă în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, iar acest termen era expirat la data înregistrării cererii reclamantului.

1

În ședința publică de azi, instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare.

Reprezentantul M. ui Public a pus concluzii de admitere a excepției.

Asupra cauzei de față, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține următoarele:

Reclamantul solicită obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri morale pentru faptul că antecesorul său - defunctul L. Iosif a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, fiind deportat în URSS.

Prevederile art. 5 din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, stabilesc pentru exercitarea acțiunii în despăgubire prevăzută de art. 5 lit.a, b și c un termen de prescripție de 3 ani, de la data intrării în vigoare a legii.

Legea nr. .221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din_ și a intrat în vigoare la 3 zile de la această dată.

Prin urmare, termenul de prescripție pentru solicitarea despăgubirilor s-a împlinit la data de 15 iunie 2012, aspect față de care, cererea reclamantului, înregistrată la data de_, apare ca fiind introdusă după împlinirea termenului legal de prescripție.

Pentru aceste considerente, instanța găsește întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât. Prin urmare, o va admite și va respinge ca prescrisă cererea reclamantului.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a F.

P. a Județului Sălaj.

Respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamantul L. E., împotriva pârâtului Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, privind acordarea despăgubirilor morale în cuantum de 30.000 Euro.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

H. I. D. Ș. L.

Plecată în C.O. semnează președinte tribunal

K. M.

Red.H.I.D./_

Dact.Ș.L./_ /4 ex.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3107/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009