Sentința civilă nr. 342/2013. Rezolutiune contract

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 342/2013

Ședința publică de la 02 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare în vederea pronunțării, urmare admiterii excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C. -N. și declinării competenței de soluționare în favoarea T. ului C. prin Sentința civilă nr. 21272 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în prezentul dosar, acțiunea civilă promovată de către reclamanții R. N. M. și R. D. E. în contradictoriu cu pârâții P. C., P. A. R., P. A. B. și P. O. F., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 28 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, ulterior înregistrate la data de 1 iulie 2013 și atașate la filele 109-

122 dosar, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de 19 iulie 2011 la Judecătoria C.

reclamanții R. D. E. și R. N. M. au chemat în judecată pe pârâții P. C., P. A. R., P. A. B., P. O. F.

, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între reclamanți și pârâți și a tuturor actelor adiționale, precum și antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de_ cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la restituirea avansului achitat de reclamanți în sumă de 15.500 euro.

Solicită cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că între părți a intervenit la data de_ un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul situat în loc. Baciu, str. Principală, jud. C., înscris în CF nr.1630 Baciu.

Prețul stabilit în contract a fost de 124.000 euro, din care s-a achitat suma de 3500 euro în data de_, urmând ca restul de preț de 120.000 euro să fie achitat la semnarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, până cel târziu la data de_ .

Prin antecontractul de vânzare cumpărare s-a prevăzut că semnarea contractului de vânzare cumpărare și achitarea restului de preț se va face la data la care imobilul va fi întabulat pe numele promitenților vânzători, respectiv până cel mai târziu la data de_ .

Deși la data stabilită de comun acord -_, nu erau finalizate demersurile în vederea încheierii contractului în formă autentică, reclamanții fiind de bună

credință au mai achitat suma de 12.000 euro, stabilind de comun acord un nou termen-_ pentru finalizarea demersurilor.

La data de_ între părți s-a încheiat un alt antecontract de vânzare cumpărare prin care s-a stabilit că achitarea restului de preț se va face la data semnării contractului autentic, adică cel târziu la data de_ .

Deși au încercat în nenumărate rânduri să clarifice situația imobilului, respectiv finalizarea demersurilor de întabulare în CF pe numele pârâților pentru a fi posibilă încheierea actului în formă autentică, pârâții nu au colaborat pentru rezolvarea acestei situații.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.1020, art.1021 Cod civil, art.12 și 274 C.p.c.

Prin întâmpinare (f.47 dosar judecătorie)

pârâții au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei C. -N. în soluționarea prezentei cauze, în considerarea faptului că, potrivit art.1 pct.1 C.p.c., judecătoria judecă în primă instanță toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit art.2 pct.1 lit.b C.pr.civ., tribunalul judecă în primă instanță procese și cereri în materie civilă a căror obiect are o valoare de peste

500.000 lei.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, arătând că singura lor obligație în calitate de promitenți vânzători era obținerea autorizației și racordarea imobilului la utilități sens în care reclamanții au declarat că au luat cunoștință de starea de drept și de fapt a imobilului, iar în prețul stabilit, s-au cedat și materialele de construcții existente - cărămidă și podele tip poștă.

Ca atare, promitenții vânzători nu s-au obligat nicicând să finalizeze construcția ridicată în roșu și neîntabulată în CF, ci doar să predea autorizația de construire ce urma să fie emisă, cedându-se materialele de construcție tocmai în vederea finalizării de către ei a imobilului.

Singurii în culpă pentru neperfectarea actului autentic sunt promitenții cumpărători care nu au achitat diferența de preț până la termenul maxim convenit din data de_ .

Chiar și în prezent sunt de acord cu perfectarea actului, sub condiția achitării diferenței de preț.

În drept, se invocă prevederile art. 115 C.pr.civ. și 274 C.pr.civ.

Prin Sentința civilă nr. 21272/_ Judecătoria și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului C.,

raportat la prețul de 124.000 Euro convenit de către părți, cauza fiind reînregistrată pe rolul T. ului C. la data de _ .

Verificându-și din oficiu competența, T. ul a apreciat că determinantă în stabilirea competenței este prețul integral convenit de către părți, în condițiile în care acest act precede transferului dreptului de proprietate, plata parțială a prețului cu consecința restituirii sumei respective reprezentând doar o obligație asumată de una din părți, contractul purtând asupra unui imobil care valorează

124.000 euro.

Analizând cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, T. ul constată următoarele:

Între părți s-au încheiat trei înscrisuri privind imobilul litigios, după cum urmează:

  • în_ s-a încheiat primul act, prin care pârâții au promis înstrăinarea în favoarea reclamanților a terenului înscris în CF 1630 Baciu situat în str. Principală, a casei vechi existente pe acest teren precum și a construcției noi compusă din P+M, pentru acest din urmă imobil urmând a se obține autorizația de construire de la Consiliul local Baciu, construcția urmând a fi prevăzută cu instalație de energie electrică, de apă și gaze naturale, prețul total fiind de 124.000 Euro din care s-a achitat la data semnării actului 2500 Euro, cu titlu de arvună, 1000 Euro urmând a fi primiți de vânzători la prezentarea autorizației de construire, iar diferența se va achita până cel târziu la data de_, moment până la care se va semna contractul autentic de vânzare-cumpărare și predarea imobilului.

    S-a stabilit că în prețul respectiv se cedează materialele de construcție existente, respectiv cărămidă și podele tip poștă, urmând ca promitenții vânzători să se prezinte la notarul public în vederea dezbaterii succesiunii privind terenul care la acel moment era în indiviziune succesorală, așa încât să pună la dispoziția promitenților cumpărători extras de CF la zi până la termenul limită de_ ;

    • în data de_ s-a încheiat un act adițional prin care s-a consemnat împrejurarea că promitenții vânzători au primit de la promitenta cumpărătoare 1000 Euro reprezentând a doua tranșă, sumă achitată la prezentarea autorizației de construire, așa cum s-au obligat, restul clauzelor rămânând neschimbate;

    • în data de_ părțile au încheiat cel de al treilea act, în care s-a inserat faptul că imobilul construcție este prevăzut cu instalație de energie electrică, de apă și de gaze naturale, că prețul total al vânzării, din care 15.500 Euro reprezintă avans cu titlu de arvună, urmează să fie achitat prin credit acordat cumpărătorilor de BCR până cel târziu la data de_ . S-a mai menționat faptul că predarea imobilului se va face conform situației existente la data semnării acestui înscris și la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare și achitarea integrală a prețului.

În interogatoriul luat reclamanților (fila 48-55 ), reclamantul a recunoscut în prealabil că pârâții s-au obligat doar la obținerea autorizației de construire pentru imobil, iar reclamanta a arătat că nu a putut obține creditul pentru că imobilul nu era întabulat, ambii precizând că în contul prețului au convenit asupra preluării materialelor de construcție existente pentru finalizarea de către sine a imobilului construcție nouă.

Totodată au susținut că au dorit în continuare încheierea contractului autentic, dar cu condiția stabilirii unui preț mai mic, raportat la criza imobiliară survenită între timp.

Din declarațiile celor doi martori semnatari ai ultimelor două acte încheiate între părți, în calitate de angajați ai firmei de intermediere imobiliară la care s-au adresat părțile, rezultă că într-adevăr, s-a convenit de către părți achitarea diferenței de preț printr-un credit bancar, urmând ca întabularea să se realizeze la momentul plății restului de preț.

Detalii privind împrejurările în care s-au încheiat actele a oferit martorul B.

S. F. (fila 79 dosar) care a precizat că imobilul urma să fie vândut în stadiul în care era, adică nefinalizat-finisat la exterior și în roșu la interior și fără utilități, cumpărătorii urmând să întabuleze construcția nouă după terminarea acesteia, pentru că au cumpărat construcția doar cu autorizația de construire pe care au scos-o atunci, vânzătorii.

Totodată a arătat că neîncheierea contractului în formă autentică s-a datorat faptului că promitenții cumpărători nu au avut banii necesari pe care urma să îi obțină în urma înstrăinării apartamentului lor.

Într-o atare situație, T. ul apreciază că obligațiile asumate de către promitenții vânzători din perspectiva prezentării autorizației de construire, a racordării imobilului la utilități, a dezbaterii succesiunii au fost îndeplinite, neasumându-și și sarcina de a întabula imobilul anterior perfectării actului, cu atât mai mult cu cât nu era finalizată această construcție, operațiune care le revenea de vreme ce au primit în contul avansului și materiale de construcție necesare.

Promitenții cumpărători au acceptat cumpărarea în stadiul de construire existent și suportarea costurilor de întabulare după finalizarea construcției, declarând că predarea se va face conform situației existente la momentul semnării ultimului act.

În schimb, aceștia nu și-au îndeplinit obligația de plată a diferenței de preț, așa încât neîncheierea actului le este imputabilă fiind incidente astfel prevederile art.1020 C.civ..

Față de cele ce preced, T. ul va respinge acțiunea.

În baza art. 274 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a reclamanților îi va obliga să plătească pârâților 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr.0511/_ eliberate de avocat Pușcă A. E. .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanții R. N. M. și R.

D. E. cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. C. nr. 4, ap. 65, jud. C. în contradictoriu cu pârâții P. C., P. A. R., P. A. B. și P.

O. F. cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarei avocat Pușcă A. E. din sat F., comuna F., str. F. nr. 180, bl. C3, sc. II, ap. 59, jud. C. .

Obligă pe reclamanți să achite pârâților 2000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Grefier,

G. P.

OT/G.P. 03/02 Iulie 2013/ 8 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 342/2013. Rezolutiune contract