Decizia civilă nr. 291/2013. Rezolutiune contract
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 291/R/2013 Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: S. I., judecător
JUDECĂTOR: B. I. S. JUDECĂTOR: B. M. L.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul M. B. Prin
P.
, împotriva sentinței civile nr. 11044/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții intimați M.
L. și M. I. F., avocat Lombrea D., lipsă fiind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că recurentul M. B. - prin P. a fost citat cu mențiunea de a achita diferența taxei judiciare de timbru de 896,94 lei și timbru judiciar de 5 lei, precum și cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la excepția nulității invocată de tribunal (f. 27), iar până la acest termen de judecată acesta nu s-a conformat.
Față de faptul că recurentul nu a achitat diferența taxei judiciare de timbru de 896,94 lei și timbru judiciar de 5 lei, reprezentanta pârâților intimați, avocat Lombrea
D. invocă excepția insuficientei timbrări a recursului, iar în subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în scris, sens în care depune la dosarul cauzei întâmpinare, în 2 exemplare; fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția insuficientei timbrări a recursului formulat de reclamantul M. B. - prin P. .
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 11044 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. B.
, prin primar, în contradictoriu cu pârâții M. L. și M. I. F. .
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare locuință în condițiile Legii 112/1995 nr. 1183/2008 (f. 5-6), încheiat între reclamantul M. B., prin primar, și pârâții
M. L. și M. I. F. pârâții au cumpărat locuința situată în Cartier U., str. P.
, nr. 53, imobil înscris în CF B. -U. nr. 11443/N, nr. cad. 4734/2.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din contract, prețul locuinței și al terenului s-a stabilit la valoarea de 29.822 lei. Art. 3 din aceeași convenție stipulează că, la data
încheierii contractului s-a achitat suma de 2.982 lei, cu chitanța nr. 52584 din_, diferența de 26.840 lei urmând a se achita în rate lunare eșalonate pe o perioadă de 15 ani, cu o dobândă reprezentând jumătate din dobânda de referință stabilită anual de BNR.
Deși, potrivit ultimului aliniat al art. 1, contractul de vânzare cumpărare pentru teren urma să fie întocmit în fața notarului public, în formă autentică, este necontestat în cauză faptul că un asemenea demers nu a mai fost întreprins.
Instanța a reținut că Referatul privind propunerile de vânzare a suprafeței aferente locuinței situate în localitatea componentă U., str. P., nr. 53, vândută chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995 (f. 8), în baza căruia s-a stabilit prețul de vânzare al terenului aferent construcției constituie un document intern al reclamantului și nu poate substitui un acord al părților cu privire la prețul imobilului. Prin urmare, neplata ratelor calculate în mod separat, cu privire la prețul terenului (f. 24), nu poate fi considerată o neexecutare a obligațiilor asumate în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1183/2008, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul acestui contract, se stipulează în mod expres faptul că rata curentă, compusă din 149 lei și dobânda curentă, acoperă atât prețul apartamentului cât și al terenului.
Prin acțiune se susține că, pe lângă ratele calculate pentru prețul terenului, în sumă de 4.805,70 lei (f. 24), restanțele acumulate de pârâți până la data de_ sunt reprezentate și de rate neachitate, dobânzi și penalități, în sumă de 5.796,92 lei (f. 25-27).
În acord cu prevederile art. 1020-1021 C.civ. din 1864, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său contractul nu este desființat de drept, ci partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.
Conform chitanțelor pentru creanțele bugetelor locale seria DAFI nr. 1207007813/_ (f. 45), nr. 1808009239/_ (f. 45), nr. 06100000932/_
(f. 46), nr. 09110002807/_ (f. 43-44) și nr. 21050012753/_ (f. 61) pârâții
au achitat anterior introducerii prezentei acțiuni ratele aferente lunilor noiembrie și decembrie 2009, iar pe timpul procesului, ratele și dobânzile aferente perioadei ianuarie 2010 - noiembrie 2011, acoperind astfel sumele datorate la momentul promovării acțiunii, calculate conform art. 3 al contractului nr. 1183/2008.
Prin urmare, pârâții și-au îndeplinit, chiar dacă mai târziu decât la termenul stabilit prin contractul de vânzare cumpărare, obligația principală asumată, aceea de a plăti rata lunară convenită, iar reclamantul a acceptat ca această plată să se facă chiar după înregistrarea acțiunii prin care s-a cerut rezilierea contractului de vânzare- cumpărare și evacuarea pârâților.
În aceste condiții, instanța, ținând cont de prevederile art. 1020-1021 C.civ. din 1864, ce permit instanței să verifice dacă subzistă o încălcare a obligațiilor contractuale ori dacă executarea acestora cu întârziere este sau nu culpabilă, a reținut că, în cauză, nu se mai poate pune problema neîndeplinirii obligației de plată asumate de către pârâți, dată fiind și poziția reclamantului, care a acceptat plățile făcute ulterior formulării acțiunii, aspect ce conduce la concluzia unui acord cu privire la continuarea relațiilor contractuale.
În ceea ce privește sumele datorate pentru perioada decembrie 2011 - septembrie 2012, văzând prevederile art. 132 C.pr.civ., raportat la opoziția formulată expres de pârâți cu privire la modificarea acțiunii ulterior primei zile de înfățișare, instanța a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a modifica acțiunea.
Având în vedere această situație, principiul executării în natură a convențiilor legal întocmite, precum și de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare nu s-a stipulat un pact comisoriu care să deroge de la regulile rezilierii judiciare, instanța statuează că nu se mai impune rezilierea acestuia. Pe cale de consecință, nefiind desființat titlul pârâților, nu mai este posibilă evacuarea acestora din locuința care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept expuse anterior, raportat la prevederile art. 1020-1021 C.civ. din 1864, instanța a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal reclamantul M.
B., prin primar
, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Recursul s-a motivat prin memoriul depus la data de 13 mai 2013 (f.10), cu mult după împlinirea termenului de recurs.
La termenul de judecată din 10 mai 2013, tribunalul a stabilit în sarcina recurentului obligația achitării unei taxe judiciare de timbru de 901,94 lei și a aplicării unui timbru judiciar de 5 lei
, și prin citația comunicată la data de_ (f.27) i-a pus în vedere necesitatea achitării diferenței de taxă de 896,94 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, inclusiv sancțiunea aferentă.
Tribunalul a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivarea lui în termenul legal, potrivit art. 303 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar la termenul din 21 iunie 2013 reprezentatul pârâților a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului.
Întrucât obligația achitării taxei judiciare de timbru este una cu caracter anticipat, conform art. 20 alin.1 din Legea 146/1997, modificată, tribunalul apreciază că excepția insuficientei timbrări premerge celei a nulității recursului, urmând a o analiza cu precădere. Cum reclamantul recurent nu a înțeles să-și îndeplinească în întregime obligația, achitând doar o taxă de timbru de 23 de lei, în speță devin incidente prevederile art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Drept consecință, tribunalul în baza dispoziției evocate va anula recursul ca insuficient timbrat.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NEMLE LEGII
D E C I D E
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul M. B.
, prin primar,
cu sediul în B. Piața C. nr. 6 jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 11044 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
S. I. B. I. S. B. M. L. M. D.
Red./Dact. S.I. 2 ex. _
Jud. fond: C. R.
| ← Decizia civilă nr. 252/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 535/2013. Rezolutiune contract → |
|---|








