Sentința civilă nr. 828/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ * 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 828

Ședința publică din 24 mai 2013 Instanța constituită din:

Președinte: S. -T. A. -Ana

G. ier: B. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror Băgeag L. de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este pronunțarea soluției la acțiunea civilă formulată de reclamantul S. I. -H. A., domiciliat în B. M., strada Transilvaniei nr. 8 apt. 6, județul M., cu domiciliul procesual ales în Târgu M., strada R. nr.91/1, județul M., la avocat K. Elod, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, strada Apolodor nr.17, sector 5, cu sediul procesual ales în B. M., A. S. nr.2A, județul M., la Direcția Generală a F. P. a Județului M., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 15 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului S. I. -H. A., avocat K. Elod să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției la data de 22 mai 2013, ora 14,00 și apoi la data de azi, când a hotărât următoarele:

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr. _

, reclamantul S. I. -H. -A. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate faptul că tatăl reclamantului a făcut obiectul condamnării cu caracter politic, fiind executat pe baza sentinței nr. 1448/4 octombrie 1958, din dosarul nr. 1193/1958 al T. ui Militar al Regiunei a III-a Militară C., dispunând obligarea S. ui Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit în urma executării sale nedrepte, în sumă de 660.960 lei, calculată pe baza venitului mediu lunar pe economie (1.836 lei×30 de ani=360 luni); să dispună obligarea S. ui Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, în sumă de 660.960 lei;

în temeiul art. 1088 cod civil solicită obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, începând cu data pronunțării sentinței; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat T. ui că tatăl său, defunctul S. C. Coloman, s-a născut la data de_ și a fost executat la data de 2 decembrie 1958, alături de coinculpații Hollos I. Ș. și B. ko Wilhelm, în baza sentinței penale nr. 1448/_, pronunțată de T. Militar al Regiunii a III-a Militară C. . Considerentele sentinței redau preconcepția regimului apus, potrivit cărora "forțele reacționare imperialiste au folosit și folosesc elementele dușmănoase regimului democrat-popular și regimului sovietic etc";. Reiese din considerentele și spaima regimului de influența revoluției maghiare din 1956, despre care se afirmă cu totul mincinos că "în R.P. Ungară de pildă sub îndrumarea directă a cercurilor imperialiste s-a creat o vastă organizație subversivă, denumită "mișcarea de rezistență";, care a dus o intensă activitate de subminare a statului democrat popular, ceea ce a culminat cu declanșarea rebeliunii fasciste, contrarevoluționare din toamna anului 1956";. (În paranteză să fie spus, conducătorul guvernului maghiar, răsturnat de intervenția armatei sovietice la 4 noiembrie 1956 era comunistul moscovit Imre Nagy, condamnat la moarte și executat, fiindcă a refuzat să aprobe "sprijinul frățesc";). Semnificativ, se pune în sarcina inculpaților faptul că erau în legătură cu afirmativa mișcare de rezistență din Ungaria, inventată de propaganda comunistă, dar inexistentă în realitate. Din cuprinsul sentinței rezultă că trei persoane au fost condamnate la moarte și alte 13 persoane la muncă silnică pe viață fără să se fi administrat nicio probă în apărare, pe baza doar a declarațiilor smulse inculpaților cu metode securiste.

Reclamantul a arătat că tatăl său a rezistat la maltratări și nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care fusese învinuit pe nedrept. Acesta a fost executat la 2 decembrie 1958, la vârsta de 54 de ani și putea să mai trăiască cel puțin 30 de ani, deci venitul aferent acestei perioade trebuie acordat cu titlu de daune materiale și cel puțin tot atât cu titlu de daune morale. La cuantificarea pagubei suferite se solicită a se lua în considerare și suferințele cauzate membrilor de familie, care au fost tratați drept dușmani de clasă, suferind măsurile coercitive aplicate acestei categorii sociale. Condamnarea și executarea defunctului a fost resimțită de membrii familiei și sub aspect psihic și moral, familia fiind expusă disprețului public și stresului permanent care a făcut imposibilă derularea vieții de familie în condiții de normalitate. Suferințele îndurate justifică pe deplin și capătul de cerere privitor la compensarea prejudiciului moral suferit, întrucât valorile morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, precum și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării asupra personalității umane sunt de o importanță deosebită, ce țin de drepturile fundamentale ale oricărui om.

Reclamantul a susținut că luând în considerare caracterul, gravitatea și întinderea suferințelor psihice și fizice cauzate, ținând cont de necesitatea asigurării proporționalității între acordarea despăgubirilor și măsura în care această compensare poate aduce satisfacție echitabilă persoanelor vătămate,

mărimea compensației pentru prejudiciul material și moral urmează să fie stabilită în sensul solicitat prin acțiune.

S-a invocat că plafonarea prejudiciului moral prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se referă doar la pedepsele privative de libertate și nu poate fi aplicată în cazul pierderii vieții.

În drept, s-au invocat, la modul generic, dispozițiile Legii nr. 221/2009, ar. 52 alin. 3 din Constituția României, art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

La data de 7 martie 2011, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, arătând că înțelege a solicita obligarea pârâtului la repararea daunelor materiale cauzate, după cum urmează: prin plata veniturilor salariale nerealizate, în sumă de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului nr. 320/2 martie 2011 și prin plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 90 de ani, în sumă de 192.000 lei (20 de ani de pensie × 12 luni× 800 lei=192.000 lei); prin plata contravalorii bunurilor confiscate, potrivit proceselor verbale de asemeni anexate, mobile: 4 covoare lână semipersane, în stare bună, 3 dulapuri cu una ușă pentru haine, 1 pat dublu, și 1 recamier de o persoană, 2 noptiere și 1 masă de șase persoane, 4 scaune tapițate, una curbat tapițat și două fotolii, 1 mașină de cusut "Singer";, 1 masă de birou cu opt sertare și două corpuri, 1 cuier pentru haine, 1 oglindă de perete înrămată, 9 tablouri (picturi) valoroase, înrămate, 1 vază pentru fructe și 2 pentru flori, 1 vază de fructe tip cântar pentru fructe, 1 dulap bucătărie cu 4 uși, cu 2 vitrine de culoare verde, 1 dulap cu 4 sertare pentru lenjerie, 1 samieră de la o persană uzată, 1 dulap bibliotecă cu 2 rafturi, cu 400 de cărți, 1 masă de bucătărie, 1 sertar verde, 1 lavoar și 1 butoi pentru făină, 1 cântar cu greutăți, 1 serviciu de țuică cu 13 pahare, 1 tavă metalică, 1 serviciu de vin, cu 4 pahare, 1 tavă metalică, 1 serviciu cafea, cu 5 cești din porțelan, 1 cană cafea, 1 castron de supă din faianță, 1 farfurie pentru prăjitură, 3 borcane din sticlă, 1 damigeană de 5kg, 15 diferite sticle, 1 garnitură de mătură roșie, 5 cratițe între 4-8 kg, 1 cală fontă, 2 oale din fier smălțuite, 1 capac din tablă, 1 mașină de măcinat roșii, 1 mașină de tocat carne, 1 presă mână pentru cartofi, 1 topor fără coadă, 1 strecurătoare mare, 1 pentru ceai, 1 pâlnie, 1 răzătoare, 1 măsură de ½ litrii, 6 farfurii de porțelan întinse, 3 farfurii mari din marmură, 5 farfurii pentru salată, 1 cană ceai din porțelan, 5 căni din porțelan pentru ceai, 13 pahare diferite, 2 vase pentru piper din faianță, 1 vas din faianță pentru zahăr,

1 mașină de măcinat cafea defectă, 1 prinzător de hraz complet, 3 saltele ("matrațe";), 6 covoare diferite uzate, 1 măsuță cu 3 picioare pentru flori, 1 fier de călcat pentru cărbune, 6 perne mici umplute cu pene, 2 perne mari umplute cu pene, 1 pilotă ("dună"; de culoare verde), 1 umbrelă neagră uzată, 1 cutie de șah, 215 dolari SUA, 1 masă de 6 persoane de sufragerie din lemn tare, 8 scaune tapițate, 1 bufet mare cu servantă pentru sufragerie, cu placă de marmură, 1 servantă mică cu placă marmură, care cuprindea și o oglindă mare, de cca. 1,80m., 2 dulapuri furnir sistem vechi pentru haine în stare bună, 1

haină bărbătească (costum) în stare bună, 1 butoi de 672 litri cu 550 litrii vin hibrizi pe drojdie, 1 butoi de 420 litri plin cu vin hibrizi pe drojdie, 1 butoi de 430 litri plin cu vin hibrizi pe drojdie, 1 butoi de 434 litri cu 300 l. vin hibrizi pe drojdie, 1 dulap negru de sufragerie cu gravuri fildeș, vitrină fără geamuri, cu gravuri motive religioase, bun pentru muzeu, 1 vas de ceramică spart, din epoca omului primitiv; imobile: una casă, construită din cărămidă, acoperită cu țigle, compusă din trei camere, una bucătărie, una cămară de alimente, un beci, cu terenul aferent, situată în localitatea Valea lui M., str. 17 Octombrie nr. 23, înscrisă în c.f. nr. 2230-Valea lui M., nr. top. 2230. Menține petitul privitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea precizării de acțiune depuse la dosar reclamantul a învederat că potrivit prevederilor art. 5, alin. (1), lit. b din Legea nr. 221/2009, înainte de pronunțarea deciziei de Curtea Constituțională, i se cuvin și

"despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate";, dacă nu au fost restituite etc. Reclamantul nu a beneficiat de restituirea bunurilor confiscate, cu excepția terenului agricol confiscat prin procesul verbal din 13 noiembrie 1958, din dosar 479/58 al executorului judecătoresc (2/3 parte din 2 iugăre 1500stp.). Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, pensia de care a fost frustrat executatul politic trebuie să se calculeze cel puțin până la împlinirea vârstei de 90 de ani și nu potrivit vârstei medii de viață, avută în vedere de Eparhia Reformată.

Reclamantul a mai susținut că întrucât victimele erorii judiciare au dreptul la despăgubiri integrale - inclusiv morale - în temeiul prevederilor art. 504 și urm. Cod procedură penală, cererea pentru acordarea daunelor morale cuvenite pentru curmarea vieții tatălui reclamantului, executat pe nedrept, cu încălcarea dreptului constituțional la viață este admisibilă. Greșeala organică a justiției regimurilor comuniste a constat în faptul că în cursul judecății, în mod voit scopul procesului penal, de stabilirea adevărului, a vinovăției reale a fost asimilat cu scopul politic, cu lupta împotriva "reacțiunii";, cu "ascuțirea luptei de clasă";. În sens larg s-a urmărit crearea și consolidarea noului regim, zis democrat-popular, cu ajutorul legii penale. Legea penală a fost folosită nu pentru stabilirea adevărului și pedepsirea adevăraților vinovați, ci pentru suprimarea celor care au avut rol politic sau economic important în timpul regimului "burghezo-moșieresc"; sau a celor care pur și simplu îndrăzneau să gândească altfel, decât le cerea doctrina oficială. Neîndoielnic, s-a ajuns la condamnarea și executarea tatălui reclamantului datorită conexiunii care a existat între politică și justiție, prin săvârșirea unui "justizmord";. Cei care s-au răsculat împotriva regimului Ceaușescu înainte de 22 decembrie 1989 au fost împușcați de armată fără judecată, fiind considerați trădători de patrie, iar în prezent sunt - pe merit - glorificați pentru martiriul lor. Cei care au ordonat rafalele ucigătoare la Timișoara sau în alte localități au fost condamnați la ani grei de închisoare, fiindcă au ocrotit regimul comunist, în anul 1989, la fel de draconic ca T. Militar al Regiunii a III-a Militară C. și T. Suprem, Colegiul Militar, în anul 1958.

Cei care s-au ridicat împotriva regimului comunist, ocrotit draconic, prin aplicarea pedepsei capitale, de instanțele militare, care erau uneltele oarbe ale partidului unic, au fost victimele erorii judiciare. Legiuitorul tocmai în cunoștință de cauză a edictat Legea nr. 221/2009, stabilind prin art. 1 că orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în data de 6 martie 1945, are caracter politic - deci condamnații sunt victimele erorii judiciare!

Pentru termenul de judecată din_, reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune, arătând că în afara bunurilor indicate în precizarea de acțiune depusă la termenul din 7 martie 2011, ținând cont de conținutul procesului verbal de percheziție din 18 februarie 1957, întocmit de lt.maj. Aron Traian, anexat, solicită obligarea pârâtului la repararea daunelor materiale cauzate prin confiscarea bunurilor îsncrise în procesul verbal, după cum urmează: una mașină de cusut marca Singer, în stare de funcționare, șase dulapuri pentru haine din lemn de nuc, de culori diferite, două dulapuri cu sertare, de culoare maro, cu claranet mare, în stare de funcționare, un pat din lemn de nuc, de două persoane, un recamier pentru o persoană, două scaune tapițate tip fotoliu, una masă de bucătărie din lemn de nuc, două scaune tapițate din lemn de nuc.

În motivare s-a arătat în esență că, bunurile indicate în procesul verbal de confiscare din 18 februarie 1957 nu au fost incluse în petitul precizării de acțiune din 7 martie 2011. Dat fiind faptul că s-a consemnat confiscarea bunurilor sus indicate, vocația reclamantului și la repararea acestui prejudiciu este mai presus de orice îndoială.

Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând în esență că prevederile art. 5 alin. 1 lit. A din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel încât instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

În prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 221/2009. Față de obligativitatea Deciziei nr. 1358/_ pronunțată de Curtea Constituțională, S. Român nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.

Cu privire la daunele materiale, s-a solicitat diminuarea cuantumului acestora în ipoteza că instanța ar admite acțiunea pentru acest capăt de cerere.

Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, însoțite de înscrisuri. Prin concluziile scrise, se solicită: obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate, în sumă de 385.035 ron, evaluate prin raportul de expertiză tehnică-judiciară, întocmit de expertul Szmutku Zoltan, pe baza proceselor verbale de confiscare și obligarea pârâtului la plata veniturilor salariale nerealizate, în sumă de 243.540 ron, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului nr. 320/2 martie 2011 și la plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 96 de ani, în sumă de 249.600 ron (26 de ani de pensie×12 luni=312 luni×800 lei=lei), venituri de care tatăl reclamantului a fost frustrat în urma executării sale nedrepte; obligarea pârâtului cu titlu de daune morale cuvenite în urma pierderii vieții tatălui prin executare, în principal la plata sumei de 7.000.000 ron și în subsidiar la plata sumei de 432.000 euro. Instanța a reținut în ce privește concluziile scrise că nu pot fi avute în vedere pretențiile și înscrisurile formulate respectiv depuse doar după închiderea dezbaterilor.

Prin sentința civilă nr. 221 din_ , pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamant și s-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului S. C. Coloman, prin sentința penală nr. 1448/_, pronunțată în dosarul nr. 1193/1958 al T. ui Militar C., la pedeapsa capitală. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la pronunțarea sentinței și până la achitare, iar toate celelalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și la daune morale au fost respinse. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că prin sentința penală nr. 1448/_ pronunțată de T. Militar C., defunctul S. C. Coloman a fost condamnat la moarte, pentru crimă de trădare de patrie, prin schimbare de calificare, conform art. 292 cjm, din fracțiunea prev. de art. 184 combinat cu art. 186 alin. 1 Cod penal; a mai fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzute de art. 209 pct. 2 alin penultim Cod penal, introdus prin Decretul 318/1958 la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică, precum și pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 pct. 2 combinat cu pct. 14 din Legea nr. 285/47, la 10 ani închisoare corecțională. Conform art. 101 Cod penal, condamnatul a executat pedeapsa cea mai gravă, adică pedeapsa capitală.

Raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare, instanța a constatat că, condamnarea antecesorului reclamantului, S.

C. Coloman prin sentința penală nr. 1448/_ este o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.

În considerarea dispozițiilor art. 5 din același act normativ, instanța a reținut că din sentința penală nr. 1448/1958, din procesele verbale de confiscare și inventarul bunurilor confiscate aflate la filele: 4-41, 42-43, 77-78, 81, 88, 104, 105, 108, 147, rezultă că antecesorului reclamantului, i-au fost confiscate bunurile mobile acolo enumerate și care au fost solicitate de

reclamant prin acțiune. Aceste bunuri au fost analizate în expertiza întocmită de expert Szmutku Zoltan care arată că, în elaborarea raportului de expertiză, a utilizat metoda comparațiilor, constând în culegerea de informații de la producător, vânzător, despre prețurile actuale, pentru bunurile ce urmează a fi evaluate. Din bunurile expertizate, au fost avute în vedere doar cele cu privire la care există documente: file 42-43, 77-78, 81-88, 104-105, 108, 147, înscrisuri ce se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați.

Cu privire la suma de 377.990 lei reprezentând contravaloarea actualizată a bunurilor confiscate prin sentința de condamnare a defunctului S.

C. Coloman, s-au apreciat incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 litera b din Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata către reclamant a contravalorii veniturilor salariale nerealizate, tribunalul l-a respins deoarece art. 5 alin. 1 litera b reglementează acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, în condițiile arătate mai sus și nicidecum acordarea de despăgubiri pentru veniturile salariale nerealizate.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale pentru casa situată în localitatea Valea lui M., str. 17 Octombrie nr. 23, înscrisă în CF nr. 2230 Valea lui M., nr. top. 2230,- fila 62 - s-a reținut că acest capăt de cerere nu a mai fost susținut după ce Orașul Valea lui M. a comunicat informațiile solicitate, însă nu s-a renunțat în mod expres la judecată de către reclamant. Acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, deoarece, în baza Legii nr. 10/2001 - în prezent republicată, numita Orth M. (născută Tökes) - decedată la data de 19 mai 2004, cu ultimul domiciliu în Oradea strada Sovata nr. 60 bl. C.2, et. 3, ap. 23, județul Bihor, a depus notificarea nr. 761/21 septembrie 2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul - teren și construcții -, înscris în CF nr. 2230 - Valea lui M., nr. top. 1018/5 - casă și curte în intravilan - în suprafață de 1.241 mp, care a fost situat în Valea lui M., strada 17 octombrie cu nr. administrativ 23, (în prezent str. Kalvin Janos) județul Bihor, imobil dobândit de notificatoare prin cumpărare, în anul 1950 - întocmindu-se dosarul intern nr. 19/2001. Întrucât notificatoarea a decedat, prin Dispoziția primarului orașului Valea lui M., nr. 389/2008 privind soluționarea dosarului întocmit în baza Notificării nr. 761/2001 a d-nei Orth M., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificator d-lor Ursu Gheorghina-Marta, S. Kalman, S. Bela-Zoltan și S. I. -H. -A. - moștenitorii notificatoarei, dosarul administrativ fiind depus de mai multe ori la Instituția Prefectului- județului Bihor, respectiv la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu completările solicitate de Autoritate, dar până în prezent nu s-au acordat despăgubiri, dosarul fiind retrimis în data de 04 august 2011 Instituției Prefectului - Județului Bihor pentru a fi depus la Autoritatea competentă. Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-_

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, cu privire la bunurile pentru care s-a urmat calea prevăzută de Legea 10/2001 cu modificările ulterioare nu pot fi acordate despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

Capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la daune morale a fost respins ca neîntemeiat raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, reținându-se și Decizia nr. 12 pronunțată la data de_ în dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție conform căreia, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii. Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.

Instanța a mai reținut că Rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei sau Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptate de Adunarea Generală ONU nu pot constitui temeiuri de drept pentru acordarea despăgubirilor deoarece declarațiile și rezoluțiile nu sunt prevăzute de tratat sau sunt folosite de Consiliul Miniștrilor UE pentru a-și exprima poziția cu privire la o anumită problemă, și ulterior pot să stea la baza unor acte normative. Așadar rezoluțiile și declarațiile nu pot constitui temei legal pentru acordarea despăgubirilor.

De asemenea, art. 504 Cod procedură penală invocat de reclamant presupune existența unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmare a rejudecării cauzei și nu este aplicabil în speță.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României, sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față, după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne sau a dreptului la un recurs efectiv - art. 13 din Convenție) în domeniul drepturilor și intereselor legitime pentru protejarea cărora, un resortisant al unui stat membru al Convenției, solicită antrenarea mecanismului judiciar național. Or, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor reclamantului, prin Legea nr. 221/2009, astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul S. I. H. A.

, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. și participantul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Prin decizia civilă nr. 2606/R/2012 din_, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, a casat în întregime sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, a respins recursul declarat de reclamantul S. I. H. A. .

Instanța de control judiciar a statuat că se impune analizarea de către prima instanță a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului exclusiv în privința condamnării dispuse potrivit art. 209 Cod penal, nu și pentru condamnarea dispusă potrivit art. 184 combinat cu art. 186 Cod penal, relevând că oricum, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, condamnarea dispusă potrivit art. 209 Cod penal constituie de drept condamnare cu caracter politic, în înțelesul pe care Legea nr. 221/2009 îl dă acestei noțiuni.

De asemenea, Curtea a statuat că nu există în prezent un temei juridic în legea specială, Legea nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

În privința daunelor materiale acordate, Curtea a reținut că în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, reclamantul este îndreptățit la a pretinde despăgubiri materiale doar pentru bunurile enumerate în procesul - verbal de sechestru din_, în procesul -verbal de confiscare din_, în procesul -verbal de confiscare suplimentar din_ și în procesul-verbal din_ . Curtea de Apel a apreciat că expertiza efectuată în cauză nu este suficient de fundamentată, impunându-se suplimentarea probațiunii, prin dovedirea de către reclamant a autenticității bunurilor confiscate (cele care ar fi de patrimoniu sau de muzeu), stabilirea adevăratei valori a acestora, efectuarea actualizării, pe baza unor metode de evaluare directe. Pretențiile

reclamantului de majorare a acestor despăgubiri au fost considerate nefondate, la fel și solicitarea de acordare a salariilor nerealizate.

Pe rolul T. ui M. cauza a fost înregistrată sub nr._ *.

În ședința publică din data de_ au fost audiați sub prestare de jurământ martorii S. Iolanda și V. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 28-29 dosar. De asemenea, în ședința publică din data de_ a fost reaudiată martora S. Iolanda (fila 105).

S-a efectuat de către expertul tehnic judiciar Bonte Aurel un raport de expertiză în specializarea bunuri mobile (filele 43-51), ulterior completat (filele 94-104).

Reclamantul a depus la dosar înscrisuri în probațiune.

Analizând cererea formulată, în rejudecare, ținând seama și de dispozițiile art. 315 alin. 1, art. 330 indice 7 Cod procedură civilă, T. reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1448/_, pronunțată de T. Militar C., tatăl reclamantului, S. C. Coloman, a fost condamnat la moarte pentru crimă de trădare de patrie, prin schimbare de calificare, conform art. 292 CJM, din infracțiunea prev. și ped. de art. 184 C. pen., combinat cu art. 186 alin. 1 C.pen.; totodată, s-a dispus condamnarea lui S. C. Coloman pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 al. penultim C.pen., introdus prin Decretul nr. 318/1958, urmând ca în final, potrivit art. 101 C.pen., să execute pedeapsa cea mai gravă, adică pedeapsa capitală (f. 4-41 dosar fond).

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că S. Coloman, preot reformat, a dus o propagandă susținută în direcția cedării Ardealului Ungariei Hortiste, încadrându-se în anul 1939 în Organizația Diversionistă Teroristă denumită "Mișcarea de Eliberare a Ardealului";, aceasta având ca scop ca, în cazul izbucnirii unui nou război între Ungaria și România, să desfășoare activitate de teroare și diversiune și a înlesni astfel ocuparea Ardealului de către armatele hortiste. După cedarea Ardealului de Nord Ungariei Hortiste, S. Coloman s-a întors în comuna Valea lui M., unde s-a integrat întrutotul în spiritul regimul fascist, devenind și președinte de plasă al Asociației Maghiare Culturale Ardelenești E.M.K.E., cu caracter naționalist, și în cadrul căreia inculpatul a desfășurat activitate susținută pentru maghiarizarea populației române. După data de_, după retragerea trupelor hortiste din comuna Valea lui M., inculpatul s-a încadrat în Organizația democratică U.P.M., devenind președinte de plasă, continuându-și activitatea sa naționalistă, șovină, iredentistă, propagând în rândurile populației maghiare ideea cedării Ardealului Ungariei.Paralel cu această activitate, acesta a ținut legătura cu cercurile politice și clericale reacționare din Ungaria, furnizând informații cu caracter secret, în transmiterea acestor informații folosindu-se de foștii agenți ai Serviciului de Spionaj Hortist.

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 221/2009 și situația de fapt astfel cum a fost aceasta reținută prin hotărârea judecătorească de condamnare, fundamentează concluzia că antecesorul reclamantului a manifestat o activitate

național șovină iredentistă, precum și o activitate de spionaj. În acest sens, prin decizia de casare Curtea de Apel C. a statuat că se impune analizarea de către prima instanță a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului, exclusiv în privința condamnării dispuse pentru art. 209 C.pen., iar nu și pentru condamnarea dispusă pentru art. 184 combinat cu art. 186 C.pen. Oricum, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, condamnarea dispusă pentru art. 209 C.pen. constituie de drept condamnare cu caracter politic, în înțelesul pe care Legea nr. 221/2009 îl dă acestei noțiuni.

Reținând statuarea din decizia de casare, precum și împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit.a din Legea nr. 221/2009, condamnarea pronunțată pentru faptele prevăzute de art. 209 Cod penal este de drept una cu caracter politic, instanța va admite capărtul de cerere având acest obiect și va constata caracterul politic al condamnării defunctului S. Coloman la pedeapsa de 25 ani muncă silincă și 10 ani degradare civică, pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 penultimul aliniat din Codul penal de la 1848, condamnare dispusă prin sentința nr. 1448 din_, pronunțată de T. Militar al Regiunei a III-a Militară C. în dosarul nr. 1193/1958.

Celelalte capete de cerere formulate sunt însă nefondate. Obligarea pârâtului la plata contravalorii veniturilor salariale nerealizate este nefondată raportat la prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, a căror sferă de aplicare nu include nicidecum acordarea unor astfel de despăgubiri.

De asemenea, pentru acordarea de daune morale în considerarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, după cum a statuat și Curtea de Apel C. prin decizia de casare, urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358 din_ a Curții Constituționale, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având acest obiect.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, în

prezent nu mai există un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să fundamenteze acordarea de daune morale.

Prin Decizia nr. 12 pronunțată la data de_ în dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Decizia este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel C. a mai relevat prin decizia de casare că temeiurile subsidiare invocate de reclamant în susținerea acțiunii sale în ansamblu, respectiv, art. 52 alin. 3 din Constituția României și art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot servi ca temei juridic al acordării daunelor morale în favoarea reclamantului, în condițiile stipulate de Legea nr. 221/2009, pentru condamnarea dispusă antecesorului reclamantului în temeiul art. 209 C.pen., întrucât, în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru condamnări care se circumscriau de drept caracterului politic avut în vedere de această lege, daunele morale puteau fi acordate exclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. 1 din Legea nr. 221/2009.

Invocarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului are ca scop fie înlăturarea unor dispoziții din dreptul intern care contravin Convenției, fie suplinirea unui vid legislativ, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind însă întrunită în speță.

În ce privește despăgubirile pentru bunurile confiscate în baza celor patru procese-verbale depuse la dosar, T. reține că prin Decizia nr. 6 din_, pronunțată în recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative,

"dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.

Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate -anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

S-a apreciat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). Regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec non distinguiere debemus nu este aplicabilă normei analizate, întrucât ea presupune, prin ipoteză, un text legal conceput în termeni generali.

Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea reguli de interpretare menționate anterior. Interpretarea gramaticală a normei analizate conduce la aceeași concluzie, care este susținută și de o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a relevat că intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, la acele bunuri care fac obiectul legilor speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare-, rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică,

prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.

S-a arătat că interpretarea propusă nu încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că normele Convenției Europene nu impun statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să ratifice Convenția și că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției.

Bunurile pentru a căror confiscare reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri sunt bunuri mobile care nu fac parte dintre cele vizate prin dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, nefiind utilaje și instalații preluate odată cu imobilul, iar pe de altă parte acestea nu mai au o existență actuală. Așadar nu este posibilă acordarea de despăgubiri, reclamantului, pentru confiscarea acestor bunuri, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.

În ce privește aspectul publicării Deciziei nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în etapa rejudecării cauzei, se rețin următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 330 indice 7 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate de instanța de recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Dispozițiile art. 330 indice 7 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilesc lipsa de efecte a deciziei asupra hotărârilor judecătorești examinate și a situației părților din acele procese, dar aceste prevederi nu vizează procesele încă în curs (precum prezentul, aflat în rejudecare după casarea cu trimitere) ci, în aplicarea dispozițiilor art. 329, 330 indice 5 Cod procedură civilă, acele procese finalizate prin pronunțarea de hotărâri judecătorești irevocabile.

Pe de o parte, se reține că prin decizia pronunțată Înalta Curte a dat o interpretare dispozițiilor legale, în vederea aplicării lor în mod unitar, deci a existat o orientare jurisprudențială anterioară în sensul deciziei Curții, în practica judiciară fiind pronunțate soluții divergente. Pe cale de consecință, din perspectiva acordării de despăgubiri pentru bunuri mobile confiscate, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, jurisprudența nu era unitară în sensul admiterii unor astfel de acțiuni.

Pe de altă parte, fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, decizia evocată are deplină aplicabilitate indiferent de stadiul procesual al cauzei în care sunt formulate pretențiile având un atare obiect.

Raportat la toate considerentele anterior reținute, se constată că pretențiile reclamantului vizând acordarea de despăgubiri nu sunt fondate.

În temeiul dispozițiilor art. 274, art. 276 Cod procedură civilă, T. îl va obliga pe pârât să achite reclamantului suma de 200 lei, cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu avocat, cheltuieli apreciate ca rezonabile și proporționale, raportat la împrejurarea că a fost admis doar unul dintre capetele de cerere formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. I. -H. A., domiciliat în B. M., strada Transilvaniei nr. 8 apt. 6, județul M., cu domiciliul procesual ales în Târgu M., strada R. nr.91/1, județul M., la avocat K. Elod, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, strada Apolodor nr.17, sector 5, cu sediul procesual ales în B. M., A. S. nr.2A, județul M., la Direcția Generală a F. P. a Județului M. .

Constată caracterul politic al condamnării defunctului S. Coloman la pedeapsa de 25 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct.2 penultimul aliniat din Codul penal de la 1848, condamnare dispusă prin sentința nr. 1448 din_, pronunțată de T. Militar al Regiunei a III-a Militară C. în dosarul nr.1193/1958.

Respinge celelalte pretenții din acțiunea formulată și precizată.

Obligă pe pârât să achite reclamantului suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 24 mai 2013.

Președinte G. ier

S. -T. A. -Ana B. D.

Red.S.T.A.A./_

T.red.B.D./_

4 ex.

← Decizia civilă nr. 4582/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009  Sentința civilă nr. 5564/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 828/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009