Amendă judiciară, pentru formularea unor nenumărate căi de atac. Menţinere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 621 din 6 martie 2014
Prin cererea de chemare în judecata trimisa prin posta în data de 24.05.2012 şi inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca în data de 28.05.2012, reclamantul C.C.I. a solicitat, în contradictoriu cu paratii M.E. şi H.T., anularea actelor juridice, respectiv decizia civila nr. 1392/R/04.06.2010 pronuntata în dosarul nr. ... al Curtii de Apel Cluj şi decizia civila nr. 2227/R/28.10.2009 pronuntata în dosar nr. ... al Curtii de Apel Cluj.
Prin Sentinta civila nr. 2634/11.02.2013 pronuntata în dosar nr. ... al Judecatoriei Cluj-Napoca a fost admisă exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata, exceptie invocata de catre paratul M.E. prin intampinare.
A fost respinsă cererea de chemare în judecata formulată de către reclamantul C.C.I., în contradictoriu cu paratii M.E., şi H.T., avand ca obiect anularea deciziei civile nr. 1392/R/04 iunie 2010 pronuntate de catre Curtea de Apel Cluj şi a deciziei civile nr. 2227/R/28 octombrie 2009 pronuntate de catre Curtea de Apel Cluj, ca fiind inadmisibila.
A fost obligat reclamantul sa plateasca paratului M.E. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia civila nr. 1392/R/04 iunie 2010 pronuntata de catre Curtea de Apel Cluj a fost respinsa exceptia nulitatii recursului, invocata de intimatul M.E., a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.C.I. impotriva deciziei civile nr. 69/A din 2 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, care a fost mentinuta şi a fost obligat recurentul sa plateasca intimatului M.E. suma de 600 lei cheltuieli de judecata în recurs. Aceasta hotarare judecatoreasca este irevocabila.
Prin decizia civila nr. 2227/R/28 octombrie 2009 pronuntata de catre Curtea de Apel Cluj a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de paratul C.C.I. impotriva deciziei civile nr. 368/A din 2 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, care a fost mentinuta şi a fost obligat recurentul sa plateasca intimatului M.E. suma de 1200 lei cheltuieli de judecata în recurs. Aceasta hotarare judecatoreasca este irevocabila.
Instanta a observat ca reclamantul si-a intemeiat în drept cererea de chemare în judecata pe dispozitiile art. 953, 954, 955, 956, 960, 961 C.civ. şi a sustinut ca hotararile judecatoresti atacate ar fi lovite de nulitate absoluta (lipsa consimtamant, obiect, cauza, forma) şi de nulitate relativa (date prin eroare şi surprinse prin dol) (fila 3 verso).
Reclamantul a mai aratat ca actiunea sa nu e reviziuire (fila 3 verso).
Fata de motivele invocate de catre reclamant şi fata de temeiul juridic al actiunii, deci fata de textele legale pe care reclamantul si-a intemeiat în drept cererea de chemare în judecata, instanta a apreciat ca cererea de chemare în judecata este inadmisibila.
Mai intai, trebuie facuta distinctie intre actul juridic civil (manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica sau stinge un raport juridic civil concret) şi actul jurisdictional (actul prin care un organ abilitat, respectiv o instanta judecatoreasca sau o alta autoritate cu activitate jurisdictionala, în exercitarea atributiilor ce-i sunt conferite prin lege, solutioneaza un litigiu intre doua parti cu interese contrare).
Astfel, instanta a observat ca cele doua hotarari judecatoresti a caror anulare a solicitat-o reclamantul sunt doua decizii irevocabile pronuntate de catre Curtea de Apel Cluj în calea de atac a recursului. Or, hotararile judecatoresti irevocabile sunt acte jurisdictionale impotriva carora pot fi formulate doar caile extraordinare de atac prevazute de lege, şi anume contestatia în anulare şi revizuirea, în cazurile, în conditiile şi în termenele prevazute de art. 317-321 C.pr.civ., respectiv de art. 322-328 C.pr.civ.
In speta, reclamantul a invocat dispozitiile art. 953, 954, 955, 956, 960, 961 din Codul civil de la 1864, ce vizeaza viciile de consimtamant ale erorii, dolului şi violentei şi a mai sustinut ca hotararile judecatoresti atacate ar fi lovite de nulitate absoluta datorita lipsei consimtamantului, obiectului, cauzei şi formei.
In privinta viciilor de consimtamant ale erorii, dolului şi violentei, instanta observa ca se poate cere anularea pentru vicii de consimtamant doar în ceea ce priveste actele juridice, nu şi în ceea ce priveste actele jurisdictionale. Or, cele doua hotarari judecatoresti mentionate mai sus nu sunt acte juridice, ci sunt acte
jurisdictionale cu privire la care nu se poate cere anularea pentru vicii de consimtamant.
Cu privire la lipsa consimtamantului, obiectului, cauzei şi formei, invocate de catre reclamant, instanta a observat ca consimtamantul, obiectul, cauza şi forma sunt conditii de fond, respectiv conditii de forma ale actului juridic. Prin urmare, se poate cere anularea unui act juridic pentru lipsa conditiilor sale de fond, respectiv a conditiilor sale de forma, insa nu se poate cere anularea unui act jurisdictional pentru lipsa sau neindeplinirea conditiilor de fond, respectiv a conditiilor de forma ale actului juridic. Or, cele doua hotarari judecatoresti mentionate mai sus nu sunt acte juridice, ci sunt acte jurisdictionale cu privire la care nu se poate cere anularea pentru neindeplinirea conditiilor de fond, respectiv a conditiilor de forma ale actului juridic.
In consecinta, instanta a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata, exceptie invocata de catre paratul M.E. prin intampinare este intemeiata şi a fost admisa.
Fata de considerentele de mai sus, instanta a admis exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata, exceptie invocata de catre paratul M.E. prin intampinare.
In consecinta, instanta a respins cererea de chemare în judecata formulată de către reclamantul C.C.I. în contradictoriu cu paratii M.E. şi H.T., avand ca obiect anularea deciziei civile nr. 1392/R/04 iunie 2010 pronuntate de catre Curtea de Apel Cluj şi a deciziei civile nr. 2227/R/28 octombrie 2009 pronuntate de catre Curtea de Apel Cluj, ca fiind inadmisibila.
Instanta a observat ca reclamantul C.C.I. se afla în culpa procesuala, iar paratul M.E. a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu. Vazand prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanta a obligat reclamantul să plătească paratului M.E. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand onorariu avocat.
Prin decizia civilă nr. 565 din 07.11.2013 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.C.I. impotriva Sentintei civile nr. 2634/11.02.2013 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pe care a menţinut-o în totul.
In temeiul art. 108 ind. 1 al. 1 pct. 1 lit a C.pr.civ i s-a aplicat apelantului amenda judiciara în suma de 400 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul apelant C.C.I. a solicitat prin acţiunea promovată în contradictoriu cu intimaţii constatarea nulităţii absolute a unor hotărari judecătoreşti irevocabile, respectiv decizia civilă nr. 1392/R/04 iunie 2010 pronuntată de catre Curtea de Apel Cluj şi a decizia civilă nr. 2227/R/28 octombrie 2009 pronuntate de catre Curtea de Apel Cluj.
Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic. Nulitatea poate fi absolută atunci când se încalcă o normă juridică care ocroteşte un interes general, sau relativă când nu se respectă o normă juridică ce protejează un interes particular. Pentru ambele situaţii discutate, nulitatea vizează actul juridic civil, prin care se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Însă, hotărârea judecătorească nu constituie un act juridic civil, ea fiind actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei cu privire la litigiul dintre părţi, act cu
caracter jurisdicţional. Hotărârea reprezintă scopul urmărit prin declanşarea procesului, raţiunea lui de a fi, deoarece tranşează conflictul dintre părţi.
Tribunalul a mai reţinut totodată că în dreptul procesual român, inadmisibilitatea unei cereri poate fi analizată, fie din perspectiva faptului că nu este îndeplinită o anumită condiţie legală de admisibilitate pentru exercitarea unei acţiuni, fie din perspectiva faptului că, prin mijlocul procesual ales de către reclamanţi, un anumit drept subiectiv civil sau un interes civil ocrotit de lege nu poate fi analizat pe fondul său.
Or, în cauză, apelantul, exercitând o acţiune în nulitate împotriva unei hotărâri irevocabile, determină inadmisibilitatea unei astfel de cereri din perspectiva mijlocului procesual ales, întrucât nulitatea unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată doar prin intermediul căilor de atac, ordinare sau extraordinare, ce pot fi promovate împotriva acesteia, nu şi pe calea unei acţiuni distincte, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii.
În acelaşi sens, tribunalul a apreciat că această acţiune în nulitate formulată împotriva unei hotărâri irevocabile echivalează cu un veritabil „recurs la recurs", ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile se prezumă că exprimă adevărul şi se bucură, în consecinţă, de o prezumţie de validitate (resjudicatapro veritatae habetur).
În consecinţă, criticile apelantului vizand faptul că cererile sale în probaţiune nu au fost admise sau că nu a fost analizată incidenţa prevederilor art.953 -956, 960 C.civ. nu au putut fi primite întrucat solicitarea reclamantului apelant de a se constata nulitatea absolută a unor decizii civile pronunţate de instanţa de recurs este inadmisibilă, în condiţiile în care, aşa cum s-a relevat mai sus, hotărârea judecătorească nu este un act juridic civil.
Aşa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de apelant şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul reclamantul Chis Cornel impotriva Sentintei civile nr. 2634/11.02.2013 pronuntata în dosar nr. 12816/211/2012 al Judecatoriei Cluj-Napoca, pe care a menţinut-o în totul.
Referitor la solicitarea intimatului de amendare a apelantului, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.1081 alin.1 pct.1 lit.a C.proc.civ. „dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona . cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei . introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri vădit netemeinice”.
În speţă, tribunalul a considerat ca fiind evident faptul că apelantul a înţeles să îşi exercite drepturile procedurale cu rea-credinţă şi în mod abuziv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 723 C.proc.civ., conform cărora „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.
În acest sens s-a reţinut că prin Decizia civilă nr. 2227/R/28.10.2009 a Curţii de Apel Cluj,contestată în prezenta cauză, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de însuşi apelantul C.C.I. aşadar, cu toate că a acesta a promovat calea de atac, nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile legale de achitare a taxelor judiciare datorate, şi cu toate acestea, ulterior , a formulat prezentul demers.
De asemenea, în ce priveşte Decizia nr.1392/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, aceasta a fost pronunţată în cadrul unei contestaţii în anulare, instanţa de control judiciar constatand neteminicia demersului apelantului declanşat prin promovarea unei căi extraordinare de atac.
Este adevărat că părţile au numeroase drepturi procedurale, între care acela de a adresa cereri instanţei şi de a exercita căile de atac, însă au şi obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele prevăzute de lege şi de a exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute.
Avand în vedere întreaga conduită a apelantului, formularea mai multor căi de atac, inclusiv căi extraordinare de atac anulate sau neîntemeiate , tribunalul a apreciat că în acest fel a fost denaturat dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut.
Astfel, în baza dispoziţiilor art.1081 alin.1 pct.1 lit.a C.proc.civ., tribunalul a aplicat apelantului amenda judiciara în suma de 400 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.C.I. solicitând
anularea amenzii judiciare aplicate nelegal de către instanţa de apel, prin aplicarea acesteia fiind prejudiciat dreptul său la apărare consfinţit de Constituţie.
Pe fondul cauzei s-a arătat că soluţiile pronunţate sunt nelegale şi netemeinice deoarece nu s-au studiat suficient dovezile cu înscrisuri de la dosar.
Contractul de împrumut cu 5% dobândă pe lună a fost unul cămătăresc,
acoperit cu un contract simulat de vânzare-cumpărare.
S-a mai învederat că din cauza faptului că nu are cunoştinţe de specialitate şi deoarece s-a îmbolnăvit grav la un moment dat nu s-a putut apăra suficient în cursul proceselor.
În apărare, intimatul M.E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil. De asemenea, s-a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 700 lei pentru introducerea unor cereri vădit netemeinice.
În motivare s-a arătat că tardivitatea recursului este justificată raportat la dovada de comunicare a hotărârii atacate şi data introducerii recursului.
Inadmisibilitatea cererii de recurs este justificată prin aceea că motivele de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre temeiurile de drept prevăzute de art. 304 C.pr.civ., pe de altă parte în condiţiile respingerii ca inadmisibil a apelului prin decizia civilă nr. 565/2013 a Tribunalului Cluj şi calea de atac a recursului fiind inadmisibilă.
Cu privire la aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a
C.pr.civ., în mod legal s-a reţinut că reclamantul C.C.I. a promovat de foarte multe ori căi de atac inadmisibile, neîndeplinindu-şi obligaţiile legale de taxare, declanşând mai multe căi extraordinare de atac, la rândul lor inadmisibile, profilul acestuia conturându-se ca a unui justiţiabil care îşi exercită în mod abuziv drepturile procedurale.
În aceste condiţii nu numai că se impune menţinerea sancţiunii amenzii aplicate de către instanţa de apel ci mai mult se impune şi în acest dosar aplicarea unei sancţiuni, fiind singura modalitate prin care reclamantul poate fi descurajat să supraîncarce rolul instanţelor de judecată cu cereri evident inadmisibile.
S-a arătat că nu se solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând recursul declarat de reclamantul C.C.I. împotriva deciziei civile nr. 565 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte sancţiunea amenzii judiciare în sumă de 400 lei aplicate reclamantului prin decizia atacată se constată că raportat la starea de fapt reţinută de către instanţa de apel această sancţiune a fost corect aplicată, neexistând motive întemeiate pentru a se reveni asupra acesteia. În vederea aplicării amenzii judiciare în temeiul art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pr.civ. instanţa de apel a reţinut că prin formularea mai multor căi de atac, inclusiv căi extraordinare de atac, anulate sau
respinse ca neîntemeiate, s-a denaturat dreptul procedural de a adresa cereri instanţei şi a exercita căi de atac de la scopul pentru care a fost recunoscut. Susţinerea reclamantului din recurs în sensul că prin aplicarea amenzii judiciare i-a fost prejudiciat dreptul la apărare nu are deci nici un temei raportat la starea de fapt reţinută de către instanţa de apel, necontestată de către acesta.
Referitor la celelalte critici din cererea de recurs se constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare, reiterându-se din nou critici la adresa unor decizii irevocabile ale Curţii de Apel Cluj, invocate şi în cererea de chemare în judecată, fără însă a se formula critici referitoare la soluţia instanţei de apel prin care s-a menţinut sentinţa pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul C.C.I.. Nu se pune deci problema unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.pr.civ.
În ceea ce priveşte solicitarea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare şi în recurs instanţa reţine că aplicarea amenzilor judiciare prevăzute de art. 1081 şi urm.
C.pr.civ. este la latitudinea instanţei de judecată, care în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei consideră oportună sau nu aplicarea unei astfel de sancţiuni.
În condiţiile în care o astfel de amendă judiciară a fost aplicată reclamantului de către instanţa de apel, una dintre criticile formulate în recurs vizând tocmai aplicarea acesteia, Curtea nu apreciază oportună şi necesară aplicarea unei amenzi judiciare pentru aceeaşi faptă săvârşită de către reclamant, şi în faza recursului.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 312 alin.1
C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamantul C.C.I. împotriva deciziei civile nr. 565 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine ca legală.
38. Stabilirea termenului de judecată la data de 25.09.2013.
Soluţionarea cauzei la data de 24.09.2013. Drept la apărare. Încălcare.
Casare cu trimitere
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 452 din 6 februarie 2014
Prin acţiunea înregistrată sub nr. ,../211/2003 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta H.S. a chemat în judecată pe pârâta H.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se stabilească că masa succesorală rămasă după defunctul său soţ H.I., cetăţean român, decedat la data de 18.01.2002 în SUA, se compune din cota de /-a parte din imobilul înscris în CF nr. 68341 Cluj-Napoca, cu nr. top 18617/1/C/II situat în Cluj-Napoca, str. O., nr. 164 A - compus din casă de locuit cu 2 camere şi dependinţe, garaj şi terenul înscris în CF nr. 24545 Cluj-Napoca cu nr. top 18617/1 în suprafaţă de 855,36 mp (aferent construcţiei); să se stabilească calitatea de moştenitoare a reclamantei, ca soţie supravieţuitoare şi singura acceptantă
a succesiunii, ca moştenire legală şi testamentară asupra întregii mase succesorale în baza testamentului autentificat sub nr. 901 din 7.05.1999 la notar public C.F. din Cluj, în lipsă de descendenţi; să se dispună predarea masei succesorale în întregime către reclamantă şi intabularea dreptului de proprietate în CF în favoarea sa cu titlu de drept moştenire legală şi testamentară.
Reclamanta H.S. a formulat modificare şi precizare de acţiune.
Prin extinderea de acţiune reclamanta H.S. şi-a extins acţiunea faţă de pârâţii H. V., H.P.A., E.M., H. V., C.R., B.A.N., T.L., H.P.A.N., I.L., B.S., H. V., H.C., H.A..
Prin sentinţa civilă nr. 25332/18.12.2012, Judecătoria Cluj-Napoca a admis actiunea civila formulata si precizata de reclamanta H.S. in contradictoriu cu paratii H.V.,H.P.A., E.M. si H.V., C.R.,B.A.N.,T.L.,H.P.A.N., H.P.A.N., I.L., B.S.,H.V., H.C., H.A. si in consecinta a constatat ca reclamanta este unica mostenitoare a defunctului H.I. decedat la data de 18.01.2002.
S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Analizand actele si lucrarile dosarului s-au retinut in fapt urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 651 din Codul civil „succesiunile se deschid prin moarte”, astfel ca data deschiderii succesiunii coincide cu momentul mortii celui care lasa mostenirea, iar stabilirea acestui moment este importanta întrucât în functie de acest element se determina bunurile care compun masa partajabila, persoanele chemate la mostenire, capacitatea lor succesorala, drepturile care li se cuvin ori incidenta institutiei reprezentarii succesorale.
Soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, dar concurează cu orice clasă chemată la moştenire. Prin urmare, el nu este nici înlăturat de la moştenire, dar nici nu îndeparteaza de la moştenire rudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte.
De regulă, în cazul decesului unui soţ, împărţirea bunurilor comune se face pe cale amiabilă între soţul rămas în viaţă şi ceilalţi succesibili ai lui de cujus la un birou notarial. Dacă partile nu se înţeleg, ele pot investi instanta cu o cerere prin care sa solicite stabilirea pe cale judecătorească a cotelor-parti din masa succesorala ce revin fiecareia dintre acestea.
Potrivit condiţiilor stabilite în art. 655 din Codul civil pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să întrunească două condiţii: una pozitivă, aceea de a exista la data deschiderii succesiunii, adică de a avea capacitate succesorală şi una negativă, respectiv de a nu fi nedemnă. La aceste condiţii expres cerute de lege, doctrina a mai adăugat una, şi anume aceea a existenţei vocaţiei la moştenire. Dreptul succesoral român conferă vocaţie succesorală generală la moştenirea ab intestat rudelor defunctului, respectiv persoanelor care se află într-o legătură de descendenţă sau ascendenţă în linie dreaptă sau colaterală cu de cuius, precum şi soţului supravieţuitor.
Pentru a veni efectiv la moştenirea lui de cuius, cel cu vocaţie succesorală trebuie să accepte succesiunea înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil. Expirarea termenului de prescripţie, fără ca succesibilul să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moştenirii are drept consecinţă pierderea dreptului de a accepta moştenirea, iar odată cu acesta şi a vocaţiei succesorale, fiind considerat străin de moştenire.
Mai trebuie reţinut că reclamanta H.S. are şi o vocaţie succesorală la moştenirea deschisă de pe urma defunctului H.I. şi în calitate de moştenitor universal, în baza testamentului autentificat sub nr. 901/7 mai 1999 de BNP F.C. prin care a fost instituita de către defunctul H.I. în calitate de legatar universal, al tuturor bunurilor mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii.
Potrivit art. 689 teza a II-a Cod civil, acceptarea este expresă atunci când succesibilul îşi însuşeşte calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, voinţa de a accepta succesiunea trebuind, aşadar, să fie manifestată în formă scrisă. Potrivit aceluiaşi text legal, acceptarea tacită constă în săvârşirea de către succesibil a unui act sau fapt, pe care nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii. Acceptarea pură şi simplă forţată este impusă de lege, în condiţiile art. 703 şi 712 Cod civil, atunci când succesibilul a dat la o parte sau a ascuns bunuri ale moştenirii, cu intenţia frauduloasă de a le însuşi în exclusivitate şi de a păgubi pe comoştenitori.
În lumina situaţiei de fapt reţinute trebuie văzut dacă părţile litigante şi-au însuşit în interiorul termenului de prescripţie de 6 luni de la data deschiderii succesiunii calitatea de erede, consolidând, astfel, transmisiunea succesorală care a operat prin simplul fapt al morţii defunctulu. Potrivit art. 689 Cod civil, însuşirea, consolidarea necondiţionată a calităţii de moştenitor se realizează prin acceptare expresă, prin acte de acceptare tacită a moştenirii sau prin acceptarea forţată a moştenirii.
Codul civil nu reglementează sistematic actele de acceptare tacită, rezumându-să să prevadă în art. 690 că actele de conservare, de îngrijire şi administrare provizorie nu constituie prin ele însele acte de primire a moştenirii, iar în art. 691 că actele de dispoziţie juridică asupra drepturilor succesorale constituie acte de acceptare.
Mama defunctului H.A., dupa decesul fiului sau nu a facut nici un act de acceptare a mostenirii.Din cei 13 copii a fost prezent in cauza doar paratul H.P.A. in calitate de imputernicit al mamei sale dar fara vreo dovada in acest sens pana la decesul acesteia in la data de 25.09.2003)
Referitor la persoana paratilor, instanţa a reţinut că acestia nu au probat în cauză calitatea de erede, întrucât nu au dovedit neechivoc faptul că au acceptat succesiunea de pe urma defunctului.
Mai mult, in afara paratului H.P.A. toti ceilalti parati au solicitat a se constata ca reclamanta este unica mostenitoare a defunctului
Constatând că paratii nu au vocaţie succesorală concretă la moştenirea defunctului H.I. şi că nu au acceptat în termen moştenirea, instanţa a constatat că paratii fiind straini de succesiunea defunctului, prin neacceptare,nu justifica nici un drept asupra succesiunii ramase de pe urma defunctului H.I..
Din întregul material probator administrat la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta este unicul mostenitor al defunctului H.I., in calitate de soţ supravieţuitor, prin acte de acceptate a moştenirii, aşa cum s-a arătat mai sus In acest sens, instanta a reţinut ca reclamanta a administrat dovezi pertinente si concludente in sensul acceptarii tacite a succesiunii.
Prin decizia civilă nr. 431/A din 24.09.2013 a Tribunalului Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul H.P. împotriva sentinţei civile nr. 25332/18.12.2012, a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a menţinut-o în totul.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei H.S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea promovată reclamanta a solicitat să se constate calitatea de unică moştenitoare acceptantă după soţul său, defunctul H.I., decedat în 18.01.2002 în SUA, în contradictoriu cu succesibilii acestuia, inclusiv mama sa.
Mama defunctului, decedată în timpul procesului, acţiunea fiind continuată de către fiul său, prezentul apelant, a susţinut însă că a acceptat în mod tacit succesiunea, aşa cum de altfel rezultă din motivele de apel, dar nu a probat această împrejurare în
primă instanţă, în şedinţa publică din 18.09.2012 (fila 192 dosar fond) renunţând la administrarea probelor propuse în acest sens, respectiv luarea interogatoriului reclamantei şi audierea martorului H.A.
În apel, a solicitat din nou luarea interogatoriului reclamantei şi audierea aceluiaşi martor, pe care s-a angajat să îl aducă fără citaţie.
Cu toate acestea, la următorul termen, deşi apelantul avea termen în cunoştinţă, prin reprezentanta sa convenţională, nu s-a prezentat nici acesta şi nici avocata sa în vederea administrării probelor încuviinţate, situaţie în care Tribunalul a rămas în pronunţare, judecând cauza pe baza probelor existente la dosar.
Susţinerile apelantului în sensul acceptării succesiunii raportat la declaraţia unui martor şi încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare sunt neîntemeiate având în vedere faptul că martorul nu a fost audiat în acest dosar şi nu s-a precizat în care anume a fost administrată această probă, iar în privinţa actului, acest înscris s-a realizat în 1996, anterior decesului defunctului, între mama acestuia şi apelant, fiind lipsit de relevanţă din perspectiva acceptării succesiunii.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 129 alin.3 C.pr.civ., conform cărora părţile au obligaţia de a-şi proba pretenţiile şi apărările, Tribunalul a menţinut soluţia Judecătoriei ca fiind temeinică şi legală, reclamanta fiind singura moştenitoare acceptantă conform declaraţiei autentificate dată în termen util (fila 10 dosar fond).
În baza art. 274 C.pr.civ., reţinând culpa procesuală a apelantului, l-a obligat să plătească intimatei H.S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei 122/17.06.2013, eliberată de av. T.E.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul H.P.A. solicitând casarea deciziei civile nr. 431/2013 a Tribunalului Cluj şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor încuviinţate de către tribunal.
În motivare s-a arătat că termenul pe care partea l-a avut în cunoştinţă a fost pentru data de 25.09.2013, acesta fiind motivul pentru care apelantul nu a fost prezent în instanţă la data de 24.09.2013 când s-a judecat apelul. În aceste condiţii instanţa trebuia să acorde un termen în cauză, fiind vorba despre o cale de atac devolutivă şi existând probe încuviinţate, urmând ca partea să justifice ulterior lipsa. Acea justificare ulterioară putea sau nu să fie luată în considerare, însă partea avea posibilitatea concretă şi efectivă de a se apăra.
S-au făcut precizări şi în ceea ce priveşte fondul cauzei şi modul de soluţionare a apelului de către tribunal.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 şi art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
În apărare, intimata H.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal şi neîntemeiat.
S-a arătat că eroarea asupra termenului de judecată nu poate fi invocată în recurs, fiind vorba despre propria culpă a apelantului. Ziua în care s-a judecat cauza era o zi de marţi, iar data de 25.09.2013 este într-o zi de miercuri, putându-se verifica uşor data exactă a judecăţii.
S-au făcut şi prin întâmpinare referiri la modul de soluţionare al cauzei de către tribunal.
Analizând recursul declarat de pârâtul H.P.A. împotriva deciziei civile nr. 431 din 24.09.2013 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:
Din dosarul Tribunalului Cluj rezultă că decizia civilă nr. 431 a fost pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2013.
Conform încheierii de şedinţă din 25.06.2013 judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 24.09.2013, apelantul având termen în cunoştinţă, nefiind deci citat pentru termenul de judecată din 24.09.2013.
Ca urmare a cererii formulate de către apelant în dosarul nr. ../211/2003 la data de 27.01.2014 s-a pronunţat încheierea civilă nr. 10/CC/A/2014 prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii civile pronunţată în data de 25.06.2013 în sensul că judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 25.09.2013 în loc de 24.09.2013 cum din eroare s-a menţionat în cuprinsul încheierii de şedinţă din 25.06.2013.
În aceste condiţii rezultă că susţinerile pârâtului H.P.A. din cererea de recurs sunt întemeiate, dezbaterile în fond asupra apelului şi pronunţarea deciziei civile nr. 431/2013 făcându-se de către tribunal la un alt termen de judecată decât cel stabilit prin încheierea de şedinţă din 25.06.2013.
Sunt deci îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5
C.pr.civ., hotărârea atacată fiind lovită de nulitate raportat la pronunţarea acesteia cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul H.P.A. împotriva deciziei civile nr. 431 din 24.09.2013 a Tribunalului Cluj, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
| ← Stabilire paternitate. Prescripţie | Partaj de bunuri comune. Criterii pentru formarea şi atribuirea... → |
|---|
