Sechestru judiciar. Neîndeplinirea condiţiilor de înfiinţare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 859/A din 6 mai 2015
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 22.01.2015 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../117/2014 s-a respins cererea de instituire a sechestrului judiciar formulată de reclamanţii P.G.I. şi B.C.D., iar reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtei B.L. 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt copiii defunctului B.I. dintr-o căsătorie anterioară, iar pârâta este soţia supravieţuitoare a acestuia.
Între părţi există un litigiu având ca obiect dezbatere masă succesorală după defunctul B.I. decedat la data de 06.09.2014 înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. ./117/2014. Din compunerea masei succesorale sunt menţionate ca făcând parte cota de 1/2 parte din bunurile mobile cu privire la care s-a formulat prezenta cerere de instituire sechestru judiciar.
Indamisibilitatea cererii invocată de către pârâta a fost apreciată ca fiind o apărare de fond, şi nu ca o veritabilă excepţie care să facă de prisos examinarea fondului cauzei.
Pe fond, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.971, 972 cod pr civilă există posibilitatea instituirii unui sechestru judiciar asupra bunurilor cu privire la care există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună.
Al.2 a art.972 cod pr civilă prevede şi alte situaţii în care se poate încuviinţa sechestrul judiciar, dintre care cea invocată de reclamanţi se referă la pericolul înstrăinării bunurilor din masa succesorală după def.B.I..
Cu toate că există proces asupra acestor bunuri, instanţa nu a putut considera cererea de instituire a sechestrului judiciar ca fiind justificată.
Aşa cum reiese din înscrisul intitulat „inventar” aflat la fila 11 dosar, reclamanţii împreună cu pârâta au inventariat aceste bunuri care se află în posesia şi folosinţa pârâtei.
Este adevărat că pârâta a înstrăinat 2 cai, un ham şi o căruţă cu preţul total de 10.000 lei, din care la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, 08.11.2014, a primit suma de 7000 lei, restul de 3000 lei urmând ai fi înmânat la data de 05.12.2014,
Această împrejurare care este una singulară nu conduce automat la ideea că pârâta intenţionează să sustragă bunurile din masa succesorală.
Astfel, la data de 11.11.2014, la doar 3 zile după vânzare, pârâta a depus la Banca Transilvania avansul de 7000 lei pe care l-a primit, ori dacă intenţia acesteia era de sustragere a bunurilor din masa succesorală, acest fapt nu ar fi fost făcut cunoscut de către pârâtă.
Apoi, nu a putut fi neglijat nici faptul că pârâta are un drept de proprietate în cotă de 1/2 parte din aceste bunuri ca urmare a sistării comunităţii de bunuri.
Faţă de acestea, instanţa de fond a respins cererea de instituire a sechestrului judiciar formulată de reclamanţii P.G.I. şi B.C.D..
În temeiul art.453 al. 1 cod procedură civilă, instanţa de fond a obligat reclamanţii P.G.I. şi B.C.D. să plătească pârâtei B.L. 600 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii P.G.I. şi B.C.D. au declarat apel, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de înfiinţare a sechestrului asigurător, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamanţii au arătat că împreună cu pârâta sunt părţi în dosarul nr. .../117/2014 aflat pe rolul Tribunalului Cluj având ca obiect dezbaterea succesiunii după defunctul lor tată, în masa succesorală incluzându-se şi bunurile mobile asupra cărora au solicitat înfiinţarea sechestrului judiciar.
După decesul tatălui lor, reclamanţii împreună cu pârâta au efectuat un inventar al bunurilor de la domiciliul defunctului, iar ulterior pârâta le-a interzis accesul în imobil.
Pârâta a recunoscut că a vândut 2 cai, un ham şi o căruţă pentru suma totală de 10.000 lei şi a depus suma de 7.000 lei într-un cont. După opinia reclamanţilor, aceste bunuri puteau fi vândute la preţuri mult mai mari, respectiv acei cai aveau o valoare de aproximativ 11.500 lei, nefiind vorba de nişte cai obişnuiţi, ci de cai pe care tatăl părţilor îi folosea la evenimente.
În contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă nu se indică ce fel de căruţă a vândut, în condiţiile în care în inventarul întocmit erau menţionate mai multe căruţe.
Pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada achitării întregului preţ, dovedind doar existenţa unei sume de 7.000 lei într-un cont cu scadenţa la 11.12.2014, astfel că după această dată pârâta poate retrage această sumă de bani.
Pârâta a fost de rea-credinţă întrucât a menţionat în contractul de vânzare-cumpărare faptul că vinde caii deoarece nu se poate îngriji de aceştia.
Sub pretextul că nu se poate ocupa de administrarea şi conservarea bunurilor, pârâta va putea înstrăina bunurile incuse în masa succesorală la ce preţuri va dori, fără ca reclamanţii să ştie dacă acest preţ este real sau unul mai mic, astfel că s-ar putea aduce o atingere gravă intereselor reclamanţilor.
Pârâta intimată B.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial (f.23-24).
În susţinerea poziţiei procesuale, intimata a arătat că afirmaţiile apelanţilor sunt neconforme cu realitatea întrucât nu a dat dovadă de rea-credinţă în administrarea bunurilor rămase după defunctul ei soţi B.I.. Înstrăinarea celor 2 cai, a hamului şi a căruţei a fost un fapt singular, justificat de imposibilitatea de a se ocupa personal cu îngrijirea lor sau de a suporta cheltuielile lunare aferente. De altfel, reclamantul s-a ocupat de animale timp de o lună de zile, însă ulterior a spus că nu le mai poate îngriji, fiind o activitate extrem de grea şi solicitantă, exprimându-şi de mai multe ori acordul expres pentru a fi vândute.
În privinţa plăţii diferenţei de preţ, aceasta nu a putut fi încasată din motive obiective, cumpărătorul obligându-se să o achite până la data de 15.04.2015.
Pârâta nu a încercat niciodată să micşoreze componenţa masei succesorale rămase după defunct sau valoare acestor bunuri mobile, iar în plus, reclamanţii nu au făcut dovada că pârâta a mai înstrăinat şi alte bunuri din masa succesorală a defunctului.
În probaţiune, pârâta a depus copii de pe următoarele înscrisuri: înţelegere de plată olografă încheiată cu numitul M.M.R., cumpărătorul celor 2 cai, a căruţei şi a hamului prin care acesta se obligă se achite diferenţa de preţ de 3.000 lei până la data de 15.04.2015, pe care o datorează pârâtei; extrase de cont la Banca Transilvania din care rezultă că depunerea de numerar şi constituirea unui depozit la data de 11.11.2014 pentru suma de 7.000 lei şi dobândă; referat cu propunerea de clasare întocmit de I.PJ.Cluj - Poliţia mun. Câmpia Turzii în dosarul nr. 1043/P/2014 şi o fotografie reprezentând un atelaj (f.26-32).
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Reclamanţii P.G.I. Şi B.C.D. sunt copiii dintr-o căsătorie anterioară a defunctului B.I., decedat la data de 06.09.2014, iar pârâta B.L. este soţia supravieţuitoare a acestuia.
Între părţi există un litigiu având ca obiect stabilirea şi dezbaterea succesiunii după defunctul B.I. înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr..../117/2014. Din compunerea masei succesorale sunt menţionate ca făcând parte cota de 1/2 parte din bunurile mobile cu privire la care s-a formulat prezenta cerere de instituire sechestru judiciar.
Potrivit art. 971 C.pr.civ., sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unui administrator - sechestru desemnat potrivit art.975.
Art. 972 C.pr.civ. reglementează condiţiile de înfiinţare ale sechestrului judiciar. Astfel, alin. 1 al acestui text statuează că, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Prin încheierea civilă nr.360/CC/18.12.2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul pendinte, s-a respins cererea reclamanţilor de numire a unui administrator provizoriu întrucât s-a apreciat că aceştia nu au dovedit cerinţa urgenţei.
Din textele legale mai sus evocate rezultă că sechestrul judiciar poate fi instituit asupra unui bun mobil sau asupra unui imobil aflat în litigiu daca sunt îndeplinite următoarele cerinţe: există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real ori asupra posesiei bunului mobil sau imobil; instanţa apreciază că această măsură este necesară pentru conservarea dreptului discutat.
În speţă, reclamanţii au dovedit îndeplinirea primei condiţii, respectiv a existenţei procesului având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului B.I. însă Curtea apreciază că aceştia nu au dovedit necesitatea înfiinţării sechestrului judiciar asupra imobilului şi asupra bunurilor mobile enumerate în cererea de chemare în judecată.
Astfel, deşi pârâta a recunoscut că a înstrăinat doi cai, un ham şi o căruţă numitului M.M.R., pentru preţul de 10000 lei, din care s-a achitat suma de 7000 lei, restul de 3000 lei urmând să fie primiţi ulterior. Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 08.11.2014, pârâta a menţionat că vinde aceste bunuri în calitate de moştenitoare a defunctului, pentru că este în vârstă de 59 de ani şi îi este foarte greu să îi îngrijească şi să îi întreţină (f.21 dosar fond).
La data de 11.11.2014, la doar 3 zile după vânzare, pârâta a depus la Banca Transilvania avansul de 7000 lei pe care l-a primit, constituind un depozit bancar clasic, cu capitalizare şi prelungire automată, depozit care este în fiinţă, aşa cum rezultă din extrasele de cont anexate întâmpinării (f.27-30).
Mai mult, pârâta intimată a depus şi înscrisul sub semnătură privată intitulat „înţelegere de plată” încheiat cu numitul M.M.R., cumpărătorul celor 2 cai, a căruţei şi a hamului prin care acesta se obligă se achite diferenţa de preţ de 3000 lei până la data de
15.04.2015, recunoscând preţul restant pe care îl datorează pârâtei, dar pe care nu l-a putut plăti din cauze obiective (f.26).
Împrejurarea înstrăinării bunurilor mai sus arătate este una singulară şi a fost pe deplin justificată de faptul că pârâta este o persoană în vârstă si nu mai poate întreţine şi îngriji caii astfel că, în opinia Curţii, nu este de natură să ducă la ipoteza că pârâta intenţionează să sustragă bunurile din masa succesorală sau să micşoreze valoarea acesteia în dauna intereselor reclamanţilor, cu atât mai mult cu cât şi pârâta are un drept de proprietate în cotă de 1/2 parte din aceste bunuri ca urmare a sistării comunităţii de bunuri.
În acest context, susţinerile reclamanţilor apelanţi referitoare la faptul că pârâta este de rea credinţă şi bunurile puteau fi înstrăinate la preţuri mai mari ori că aceasta poate retrage oricând banii din contul bancar, cu scopul de a micşora valoarea masei succesorale, rămân simple afirmaţii care nu sunt dovedite de nicio probă.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea apreciază că în prezenta cauză pârâţii nu au probat necesitatea înfiinţării sechestrului judiciar în condiţiile art.972 alin.1 C.pr.civ. astfel că în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanţii P.G.I. şi B.C.D., ambii împotriva sentinţei civile nr. 35 din 22.01.2015 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. ..7117/2014, pe care o menţine, ca fiind legală şi temeinică.
În conformitate cu prevederile art.482 coroborat cu art. 451 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga apelanţii, aflaţi în culpă procesuală, să plătească intimatei B.L. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa de plată anexată la f.50 din dosar.
| ← Sechestru asigurător. Lipsa caracterului exigibil. Nerelevanţă |
|---|
