Sechestru asigurător. Lipsa caracterului exigibil. Nerelevanţă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 638/A din 9 aprilie 2015
Prin încheierea civilă nr. 60/CC/11.03.2015, pronunţată în dosarul nr. .../2015 al Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de creditorul I.A., în contradictoriu cu debitorul P.I., şi în consecinţă:
S-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului P.I., până la concurenţa sumei de 252.000 lei.
A fost obligat creditorul să depună cauţiune în sumă de 30.000 lei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei incheieri, la Trezoreria Statului sau la CEC Bank SA, pe numele creditorului, la dispoziţia instanţei.
Instanţa a atras atenţia creditorului asupra desfiinţării măsurilor asigurătorii în situaţia nedepunerii cauţiunii.
Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut următoarele:
In data de 01.02.2012 intre creditor, în calitate de împrumutător şi debitor în calitate de împrumutat, a fost încheiat un contract de împrumut pentru suma de 252.000 lei. Scopul declarat al împrumutului a fost acela de a achiziţiona cu banii împrumutaţi drepturile litigioase ale domnului P.V. asupra unei societăţi comerciale.
Potrivit contractului, împrumutatul P.I. s-a obligat să restituie împrumutătorului în cuantum de 1/3 parte din sumele pe care le va incasa de la domnul P.V. în baza contractului de cesiune până la concurenţa sumei de 252.000 lei, moment în care
orice datorie faţă de domnul I.A. va fi considerată stinsă. Părţile au convenit ca plata să se facă în 3 zile lucrătoare de la momentul încasării banilor de către domnul P.V..
Reclamantul a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj acţiunea nr. .../117/2015 având ca obiect obligarea pârâtului P.I. la plata sumei de 252.000 lei reprezentând împrumut, indexată cu rata de inflaţie calculată de la data acordării împrumutului, cu aflată în procedura regularizării, precum şi acţiunea înregistrată sub nr. .../117/2014 având ca obiect restituire împrumut.
Câtă vreme creditorul I.A. a solicitat instanţei pe cale judiciară stabilirea termenului de restituire a împrumutului, a apreciat instanţa că în acest moment creanţa acestuia faţă de debitorul P.I. nu este exigibilă, şi prin urmare nu sunt îndeplinite condiţiile de instituire a sechestrului în temeiul disp. art. 952 alin 1 Cod pr.civ.
Creditorul a solicitat analizarea cererii sale şi în temeiul art. 952 alin 3 Cod
pr.civ.
Potrivit acestui text legal, instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar dacă creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin (1) şi să depună o cauţiune al cărui cuantum va fi fixat de către instanţă.
Celelalte condiţii prev. de art. 952 alin 1 C.pr.civ. sunt constatarea creanţei printr-un act scris şi reclamantul să fi intentat acţiune.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 952 alin. 3 Cod pr.civ, tribunalul a constatat temeinicia acesteia, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute de lege.
Astfel, întrucât creanţa creditorului s-a constatat printr-un act scris, respectiv contractul de împrumut, creditorul a intentat acţiune pentru recuperarea creanţei, există riscul risipirii averii debitorului până la obţinerea de către creditor a titlului executoriu, întrucât, aşa cum rezultă din informaţiile culese de pe internet, împotriva acestuia a fost începută urmărirea penală pentru fapte de corupţie, dosarul de urmărire penală fiind instrumentat de către D.N.A, iar inculpatul P.I. fiind cercetat în stare de liberate, are posibilitatea de a-şi înstrăina bunurile pentru a eluda eventualele măsuri asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală.
In consecinţă, în temeiul art. 952 alin 3 Cod pr.civ. instanţa a admis cererea, dispunând instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale debitorului P.I. , până la concurenţa sumei de 252.000 lei.
De asemenea, în temeiul art. 952 alin. 3, 953 şi 1056 N.C.P.C, a stabilit obligaţia creditorului de a depune o cauţiune în sumă de 30.000 lei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri, la Trezoreria Statului sau la CEC Bank SA, pe numele creditorului, la dispoziţia instanţei.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitorul P.I., solicitând admiterea apelului şi în consecinţa respingerii cererii formulată de creditorul I.A. şi în consecinţă respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea apelului a arătat că, faţă de el nu există o creanţă exigibilă, certă sau
lichidă.
Părţile sunt intr-o procedura litigioasă în dosarul nr. .../33/2014, ce are ca obiect stabilirea pentru contractul de împrumut încheiat intre părţi a unui termen pentru restituirea acestui împrumut.
Atâta timp cât se solicită în faţa instanţei de fond să se stabilească un termen pentru restituirea împrumutului, rezultă că acea creanţă, provenind din acel împrumut, nu este certă, nu este lichidă şi nu este exigibilă.
Argumentul principal susţinut de către instanţa de judecată este acela ca în acest caz, împotriva domnului P. a început urmărirea penală, dosarul fiind instrumentat de către DNA, iar domnul P. are "posibilitatea de a-şi înstrăina bunurile pentru a eluda eventualele măsuri asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală".
Acest argument susţinut de instanţa de judecata este ilogic, fals şi incorect.
Debitorul P.I. este trimis în judecată de către DNA - Serviciul teritorial Cluj pentru anumite infracţiuni. Organul de cercetare penala a impus masuri asigurătorii împotriva debitorului, pentru suma de 5000 de EURO, sumă care i se impută că ar fi primit-o mită. Banii sunt consemnaţi de DNA la o unitate bancară, deci nu există nici un risc de eludare a măsurilor asigurătorii.
Este grav că o instanţă judecătorească prezumă reaua credinţă şi caracterul infracţional al unei persoane aflate în litigiu cu DNA, suspicionând-o că va săvârşi infracţiunea de scoatere de sub sechestru a unor bunuri.
Imobilul deţinut în proprietate devălmaşă de către debitor împreună cu soţia sa, evidenţiat în CF nr. 297545 UAT Cluj-Napoca nu este sechestrat, nu este supus unor măsuri asigurătorii şi nu există nici un risc de înstrăinare a acestuia.
Prin afirmaţiile ale instanţei de fond se încalcă principiile prezumţiei de nevinovăţie, bunei credinţe prezumate, aducându-se atingere prevederilor art.6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului. Prima hotărâre în care a fost instituit din punct de vedere principial standardul impus de articolul 6 alin. 2 CEDO precum şi ce consideră Curtea a fi o încălcare a acestui standard a fost cauza Minelli contra Elveţiei.
Într-o altă hotărâre s-a stabilit ca se încalcă prezumţia de nevinovăţie dacă „fără ca acuzatul să fie găsit vinovat anterior în concordanţă cu legea şi mai ales fără să fi avut posibilitatea de a exercita dreptul la apărare, o decizie judiciară reflectă opinia că ar fi vinovat" ( cauza Pfunders, debitorul invocând şi cauza Faragut contra Franţei).
Creditorul I.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea încheierii.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat în esenţă că debitorul nu a executat obligaţia pe care şi-a asumat-o în baza contractului de împrumut încheiat la 1.02.2012, în ciuda faptului că a încheiat un contract de cesiune dubios despre a cărui existenţă creditorul a aflat abia după acţionarea acestuia în instanţă, a procedat atât la solicitarea stabilirii unui termen de restituire, cât şi la promovarea acţiunii în pretenţii, aceasta din urmă justificată de prevederile art. 34 C.proc.civ.
O dovadă a faptului că debitorul doreşte să se sustragă de la restituie, o constituie conţinutul declaraţiilor de avere depuse în calitate de consilier judeţean în care stabileşte unilateral termenul de restituire a împrumutului anul 2046, termen la care este foarte probabil ca nici debitorul şi cu atât mai puţin creditorul, în prezent în vârstă de 77 de ani, să nu mai aibă existenţă fizică.
Cât priveşte aşa-zisa incriminare pe care ar fi realizat-o instanţa de judecată în momentul emiterii încheierii de înfiinţare a sechestrului judiciar, susţinerile sunt nu doar false, ci şi lipsite de pertinenţă juridică. Niciun moment instanţa de judecată nu a apreciat asupra gradului de vinovăţie al debitorului în privinţa dosarului instrumentat de DNA. Dacă ar fi astfel, ar însemna că orice măsură asiguratorie luata în cadrul procesului penal să încalce prezumţia de nevinovăţie şi să fie interzisă, ceea ce este, fără îndoială dincolo de necesităţile procesual penale. Instanţa nu prezumă nici reaua-credinţă nici caracterul infracţional, ci doar constată existenţa unui dosar penal în cadrul căruia debitorul are calitatea de inculpat, judecat fiind pentru infracţiuni de corupţie, iar nu pentru infracţiuni la legea circulaţiei. Or, acest tip de infracţiuni, datorită consecinţelor patrimoniale pe care le pot produce şi a confiscărilor (inclusiv confiscarea extinsă) pe care le poate genera, presupun măsuri asigurătorii concrete
luate în cursul procesului penal. De altfel, debitorul nu a făcut dovada vreunei consemnări sau alte probe care să dea vreo garanţie a bunei sale credinţe.
Toate hotărârile invocate ca temei au premise totalmente distincte de cea care se regăseşte în prezentul dosar, întrucât soluţiile oferite de instanţa europeană au în vedere procese civile aflate în legătură de dependenţă, chiar chestiuni prejudiciale faţă de procesele penale în cadrul cărora trebuie stabilită vinovăţia.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate şi a probaţiunii administrate în apel, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Creditorul a făcut dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 30.000 lei stabilită în sarcina sa prin încheierea primei instanţe în baza art. 1056 Cod proc. civ (f. 18).
Totodată, reprezentanta creditorului a depus la dosar copiile declaraţiilor de avere ale debitorului pe anii 2011-2014 (f. 23-70), din conţinutul cărora reiese că la rubrica „datorii”, acesta a menţionat suma de 252.000 Ron, având ca şi creditor pe A.I., scadenţa indicată fiind anul 2042 (f. 26, 38, 44, 50, 56, 70).
Curtea constată că motivul din apelul debitorului P.I. întemeiat pe art. 902 cod civil este străin de obiectul prezentului litigiu, dispoziţia legală invocată reglementând actele sau faptele prevăzute de lege supuse notării în cartea funciară, iar obiectul litigiului constituindu-l instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor debitorului.
În ce priveşte lipsa caracterului exigibil, cert sau lichid al creanţei, acesta de asemenea nu poate constitui un motiv care să ducă la respingerea cererii creditorului, întrucât în conformitate cu art. 952 alin. 3 Cod proc. civ., temei de drept reţinut de prima instanţă ca incident cu ocazia analizării pretenţiei dedusă judecăţii, sechestrul asigurător poate fi încuviinţat chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile menţionate în conţinutul acestei prevederi legale.
Curtea apreciază că raportat şi la probaţiunea administrată în apel - declaraţiile de avere ale debitorului pe anii 2011-2014 - din conţinutul căreia reiese că debitorul a stabilit în mod unilateral termenul scadenţei datoriei către creditorul I.A. anul 2042, în condiţiile în care nu există stipulat în contractul de împrumut încheiat de părţi un astfel de termen, în cauză este întrunită condiţia prev. de art. 952 alin. 3 Cod proc. civ., de existenţă a pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire.
Aceasta, în condiţiile în care în prezent creditorul are vârsta de 77 de ani, astfel cum rezultă din CNP menţionat în conţinutul actului de sesizare a instanţei, iar stabilirea unilaterală a termenului scadenţei împrumutului ca fiind anul 2042, poate fi apreciată în mod rezonabil ca o intenţie a debitorului de a se sustrage de la urmărire ( în concret, de la restituirea împrumutului datorat creditorului).
Motivele referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi a bunei credinţe prezumate de către prima instanţă prin considerentele încheierii sunt, la rândul său, nefondate.
Împrejurarea că prima instanţă a arătat în considerentele încheierii că împotriva debitorului a fost începută urmărirea penală într-un dosar instrumentat de DNA, iar debitorul, cercetat în stare de libertate, are posibilitatea de a-şi înstrăina bunurile, nu constituie nicidecum afirmaţii care încalcă prezumţia de nevinovăţie, esenţa acesteia vizând imperativul neimputării vinovăţiei unei persoane, până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive de condamnare - art. 4 alin. 1 Cod proc. pen. : „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”
Or, prin menţiunile primei instanţe, nicidecum nu s-a făcut vreo referire la faptul că debitorul s-ar face vinovat de faptele pentru care s-a pornit împotriva sa urmărirea penală în dosarul instrumentat de DNA, doar astfel de menţiuni fiind de natură să îi încalce acestuia prezumţia de nevinovăţie. Considerentul referitor la eventualitatea ca debitorul să îşi
înstrăineze bunurile, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie a acestuia, o sintagmă similară ca sens fiind utilizată de însuşi legiuitor în art. 952 alin. 3 : „ ... debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea” . Or, nu se poate susţine cu temei că, printr-o dispoziţie legală generală, în vigoare, legiuitorul încalcă prezumţia de nevinovăţie
Înlăturat fiind acest motiv ca nefondat, analizarea cauzelor C.E.D.O. la care face referire debitorul în cadrul motivelor de apel ca având incidenţă în prezenta cauză, nu se mai impune a fi făcută, întrucât aceste cauze s-au pronunţat în litigii în care s-a constatat încălcarea art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încălcare ce în prezenta cauză nu operează, potrivit celor anterior arătate.
Constatând aşadar că instituirea sechestrului asigurător s-a făcut cu respectarea cerinţelor art. 952 alin. 3 Cod proc. civ., în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., curtea va respinge apelul debitorului ca nefondat.
În temeiul art. 453 (1) Cod proc. civ., debitorul P.I. va fi obligat să plătească creditorului I.A. suma de 2734,08 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat (f. 22).
| ← Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea provizorie a... | Sechestru judiciar. Neîndeplinirea condiţiilor de înfiinţare → |
|---|
