REVIZUIRE. HOTĂRÂRE DE RESTITUIRE A UNUI TEREN LIBER DE CONSTRUCŢII.
| Comentarii |
|
IMPOSIBILITATE DE executare DATORATĂ OCUPĂRII TERENULUI DE CONSTRUCŢIA UNUI BLOC. SCHIMBAREA SITUAŢIEI OBIECTULUI PRICINII. INADMISIBILITATE
Sintagma “obiectul pricinii nu se află în fiinţă" desemnează ideea de dispariţie fizică a bunului, ceea ce nu este cazul în speţă, unde bunul există fizic, dar a fost ocupat prin edificarea unei construcţii. Drept urmare, cu temei instanţele au respins cererea de revizuire şi au îndrumat pe reclamanţi la o nouă acţiune, evident, izvorâtă din tratamentul juridic pe care-l implică accesiunea imobiliară artificială, dacă o convenţie nu există.
(Secţia civilă, decizia nr. 4967 din 8 decembrie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
La data de 6 mai 1996, S.M., S.G. şi S.C. au chemat în judecată Consiliul General al municipiului Bucureşti şi Consiliul local al sectorului 3 Bucureşti pentru revendicarea unui teren, în suprafaţă de 78 m.p., situat în municipiul Bucureşti, sector 3, expropriat prin Decretul nr. 41/1989.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1001 din 13 decembrie 1996, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată, cu motivarea că imobilul din litigiu a fost dobândit în coproprietate de către defunctul S.G. (autorul reclamaţilor) şi reclamanta S.M. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7566/1973 şi expropriat prin Decretul nr. 41/1989, cu scopul realizării unor utilităţi publice (spaţii comerciale şi apartamente). Cum la mai mult de un an de la data exproprierii, bunul a rămas fără utilizare, fiind un loc abandonat şi îmburuienat, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă, prin nerecurare.
La data de 14 iunie 1999, reclamanţii au cerut revizuirea acestei sentinţe, în baza art. 322 pct. 3
C. pr. civ., arătând că potrivit procesului verbal încheiat de executorii judecătoreşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 7 iunie 1999, există o imposibilitate absolută de executare a sentinţei deoarece terenul este ocupat de construcţia unui bloc (compus din parter şi opt etaje), dat în folosinţă, în consecinţă, se impune, retractarea sentinţei şi obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunului revendicat.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 43 din 20 ianuarie 2000, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 292 A din 25 mai 2000, a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor revizuienţi, cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 3 C. pr. civ., deoarece terenul din litigiu se află în fiinţă şi că cererea de despăgubiri excede petitul acţiunii iniţiale, încât nu poate fi examinată pentru prima dată într-o cale extraordinară de atac.
împotriva acestei decizii reclamanţii-revizuienţi au introdus recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esenţă, că instanţele au încălcat dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. pr. civ. deoarece prin ocuparea terenului din litigiu şi edificarea aici a unui bloc de locuinţe, s-a creat o imposibilitate absolută de exercitare a dreptului lor de proprietate, ceea ce echivalează cu dispariţia obiectului pricinii în sensul textului de lege viciat. Nu mai puţin, trimiterea la o acţiune distinctă este contrară principiului disponibilităţii, deoarece acest lucru trebuia raportat la dreptul de opţiune pe care ei, revizuienţii, îl au între revizuire sau o nouă acţiune.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 322 pct. 3 C. pr. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel poate fi cerută dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă.
Sintagma “obiectul pricinii nu se află în fiinţă” desemnează ideea de dispariţia fizică a bunului, ceea ce nu este cazul în speţă, unde bunul există fizic, dar a fost ocupat prin edificarea unei construcţii. Drept urmare, cu temei instanţele au respins cererea de revizuire şi au îndrumat pe reclamanţi la o nouă acţiune, evident, izvorâtă din tratamentul juridic, pe care-l implică accesiunea imobiliară artificială, dacă o convenţie nu există.
Aşa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
| ← COMPETENTĂ MATERIALĂ DUPĂ VALOARE. ACŢIUNE ÎN CONSTATAREA... | REVIZUIRE. CONDIŢIA CA HOTĂRÂREA ATACATA SA FI REZOLVAT... → |
|---|
