COMPETENTĂ MATERIALĂ DUPĂ VALOARE. ACŢIUNE ÎN CONSTATAREA NULITĂTII ABSOLUTE A CONTRACTULUI DE DONAŢIE SI ÎN RESTITUIRE A IMOBILULUI DONAT.

Potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă “procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect are o valoare de peste 150.000.000 lei”.

Valoarea imobilului care face obiectul litigiului a fost declarată de către reclamantă, la primul termen de judecată, la peste 150.000.000 lei, suma rezultată din adiţionarea sumelor reprezentând preţul fiecărui spaţiu vândut confirmând evaluarea făcută de către reclamantă a obiectului acţiunii.

Instanţa de apel şi cea de fond au omis, în aprecierea pe care au făcut-o cu privire la valoarea obiectului acţiunii, cererea reclamantei prin care se solicita anularea donaţiei imobilului care cuprindea toate apartamentele şi spaţiile pentru care se solicită anularea contractelor de vânzare-cumpărare, precum şi capătul de cerere prin care se solicita repunerea în situaţia anterioară contractului de donaţie.

(Secţia civilă, dec. nr. 1381 din 19 aprilie 2000)
CURTEA

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3.189 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IlI-a la data de 7 iulie 1999 reclamanta N.R.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S. C. “Herăstrău Nord” S.A., D.N. şi D.M, N.E.M. şi
N.L.C., C.M., P.E. şi P.M., L.E., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1) să constate nulitatea absolută a actului de donaţie autentificat sub nr. 2.605/28 iunie 1963 prin care părinţii săi (ambii decedaţi în prezent) au donat fostului Sfat Popular al Raionului 30 Decembrie imobilul lor din Bucureşti, sector 1, respectiv 24,35 % din întregul bloc, cotă compusă din mai multe apartamente, pentru lipsa unui element esenţial, “animus donandi"',
2) să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâţi în frauda legii cu privire la apartamentul din acest imobil;

3) repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului de donaţie, deci imobilul să revină în patrimoniul donatorilor, respectiv moştenitoarei reclamante.

Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia a III-a, prin sentinţa civilă nr. 1.251 din 2 noiembrie 1999 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că obiectul cauzei are o valoare sub 150.000.000 lei.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii

D.M., D.N., L.E., P.E., P.M. şi C.M. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, că valoarea totală a apartamentelor, părţi componente ale aceluiaşi imobil, este de peste

150.000.000 lei.

Prin decizia civilă nr. 358 din 20 decembrie 1999 Curtea de Apel secţia a IV-a a respins apelul ca nefondat, reţinând că dacă reclamantul, prin aceeaşi acţiune cheamă în judecată mai mulţi pârâţi, competenţa după valoare se stabileşte în raport cu valoarea fiecărei cereri în parte, căci fiecare cerere îşi păstrează individualitatea, chiar dacă ele sunt rezolvate prin aceeaşi hotărâre.

împotriva acestei decizii pârâţii-apelanţi au declarat recurs, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Se arată în esenţă că instanţele nu au avut în vedere obiectul acţiunii care este de peste 150.000.000 lei, valoare care, de altfel, a fost declarată şi de reclamantă.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
în conformitate cu prevederile art. 2 lit. b C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă “procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150.000.000 lei”.

Valoarea obiectului litigiului al cărui capăt principal este constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie nr. 2.605/1963 prin care imobilul din Bucureşti, sector 1 a fost donat fostului Sfat Popular al raionului “30 Decembrie”, a fost declarată de către reclamantă la primul termen de judecată, 2 noiembrie 1999 (petiţie existentă la fila 50 dosar fond) la peste

150.000.000 lei.

Acest imobil (respectiv cota de 24,35 % concret determinată în apartamente şi spaţii care au fost vândute de Primăria Municipiului Bucureşti, recurenţilor), are o valoare de 188.964.987 lei care rezultă din adiţionarea sumelor reprezentând preţul fiecărui spaţiu vândut şi care confirmă evaluarea făcută de către reclamantă a obiectului acţiunii.

Instanţa de apel şi instanţa de fond au omis, în aprecierea pe care au facut-o cu privire la valoarea obiectului acţiunii, cererea cu numărul 1 din acţiunea reclamantei, prin care se solicita anularea donaţiei imobilului care cuprindea toate apartamentele şi spaţiile pentru care se solicită la punctul 2 anularea contractelor de vânzare-cumpărare, precum şi cel de al 3-lea capăt al acţiunii, prin care se solicită repunerea în situaţia anterioară încheierii actului de donaţie.

în atare situaţie, reţinând că problema competenţei materiale este de ordine publică, urmează a se admite recursul, a se casa atât decizia recurată pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia IV-a, cât şi sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a şi a se trimite cauza spre competentă soluţionare aceluiaşi tribunal.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre COMPETENTĂ MATERIALĂ DUPĂ VALOARE. ACŢIUNE ÎN CONSTATAREA NULITĂTII ABSOLUTE A CONTRACTULUI DE DONAŢIE SI ÎN RESTITUIRE A IMOBILULUI DONAT.