Contract de împrumut. Dovadă
| Comentarii |
|
Dovada contractului de împrumut se face în condiţiile art. 1191 şi urm. C. civ. şi presupune probaţiunea atât a acordului de voinţă, cât şi a remiterii materiale a bunului împrumutat.
în lipsa dovezilor privind existenţa unei convenţii de împrumut, nu prezintă relevanţă împrejurarea că preţul cu care pârâtul a achitat apartamentul ar proveni de la reclamanţi.
(Secţia civilă, decizia nr. 982 din 8 martie 2002)
- Extras -
Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 362 din 11 mai 2000, a admis acţiunea formulată de reclamanţii T. N. şi T. E. şi a obligat pârâtul T. E. G. la plata sumei de 12.800 dolari S. U. A. sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii.
Prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost împrumutat de către reclamanţi cu suma de bani menţionată cu care a achiziţionat un apartament, sumă pe care nu a mai restituit-o.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 745 din 12 decembrie 2000, a admis apelul pârâtului T. E. G., a schimbat sentinţa apelată şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut că între D. A., în calitate de promitent-vânzător şi T. E., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care părţile au convenit că se prezinte la notariat în vederea autentificării unui contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament, preţul fiind de 12.800 dolari S. U. A., din care 300 de dolari S. U. A. au fost achitaţi cu titlu de avans, la data încheierii convenţiei de către T. E., diferenţa de 12.500 dolari S. U. A. urmând să fie plătită la momentul autentificării actului juridic.
Ulterior, la data de 9 iulie 1994 s-a încheiat un contract autentic de vânzare-cumpărare, pentru acelaşi imobil, preţul stipulat în act fiind însă de 35 milioane lei, în calitate de cumpărător figurând pârâtul T. E. G., fiul reclamanţilor.
Preţul contractului a fost exprimat numai în lei, fără să se facă nici o menţiune că această sumă ar reprezenta echivalentul sumei de 12.500 dolari S. U. A., diferenţa de preţ stipulată în antecontract sau a sumei totale de 12.800 dolari S. U. A.
Acţiunea promovată de reclamanţi a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1576 şi 969 C. civ., pentru suma de 12.800 dolari S. U. A., dar din probele administrate în cauză nu a rezultat că între pârât şi reclamanţi s-ar fi încheiat un contract de împrumut sau alt fel de contract, anterior achiziţionării apartamentului de către pârât.
Recursul este nefondat.
Acţiunea formulată de reclamanţi s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1576 C. civ., care reglementează contractul de împrumut, motivând că l-au împrumutat pe fiul lor cu suma de 12.800 dolari S. U. A. preţ necesar achiziţionării unui apartament.
Aceştia nu au putut prezenta însă un înscris doveditor al convenţiei încheiate cu pârâtul din care să rezulte voinţa şi consimţământul acestuia din urmă de a fi împrumutat.
Dovada contractului de împrumut, în cazul în care valoarea bunului împrumutat depăşeşte suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispoziţiilor art. 1191 alin. 1 C. civ., numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
O condiţie de formă în plus este cerută de dispoziţiile art. 1180 C. civ., potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată, care constată obligaţia unilaterală a unei părţi de a plăti altei părţi o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie să fie scrise în întregime de mâna debitorului sau, în caz contrar, să cuprindă înaintea semnăturii menţiunea „bun şi aprobat pentru “... sau o altă menţiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei sau a cantităţii de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se obligă.
Din textele de lege invocate, rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depăşeşte 250 de lei.
De la această regulă există şi excepţii, şi anume când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepţie prevăzută de art. 1197 alin. 2 C. civ., sau când partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi procura o dovadă scrisă despre actul ce a încheiat, excepţie prevăzută de art. 1198C. civ.
în lipsa unui înscris care să probeze contractul de împrumut instanţa de fond a apreciat ca reale susţinerile reclamanţilor de imposibilitate morală de preconstituire a unei dovezi scrise, date fiind relaţiile de încredere, fireşti pentru raportul părinţi-fiu şi a admis administrarea şi a altor probe.
Din probele administrate în cauză, nu a reieşit însă că pârâtul a primit cu titlu de împrumut suma de 12.000 U. S. D. de la părinţii săi şi nici că s-a îndeplinit o cerinţă esenţială pentru validitatea contractului de împrumut şi anume tradiţiunea bunului împrumutat.
înseamnă că pârâtul a achitat vânzătoarei D. A. preţul de 35 milioane de lei la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul mai sus menţionat, fără a rezulta că această sumă ar reprezenta echivalentul sumei de 12.500 U. S. D., diferenţa de preţ stipulată în antecontract, sau al sumei pretinse de 12.800 USD.
De asemenea, este neîndoielnic că reclamanta T. E. a achitat personal suma de 300 U. S. D., avans pentru apartamentul în discuţie, fapt recunoscut şi de pârât, sumă care nu poate fi însă considerată a fi fost împrumutată.
Dispoziţiile art. 129 alin. 1 C. pr. civ. prevăd că părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să-şi probeze pretenţiile şi apărările, iar potrivit alin. (6) acelaşi articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, neputând da o altă calificare juridică acţiunii supuse judecăţii.
Limitele învestirii instanţei de fond au fost fixate de către reclamanţi prin cererea introductivă, având ca obiect pretenţiile acestora decurgând din contractul de împrumut pretins a fi fost încheiat cu pârâtul pentru suma de 12.800 U. S. D.
în atare situaţie, instanţa nu putea să extindă rolul său activ peste cadrul procesual fixat de reclamanţi şi, desluşind situaţia reală dintre părţi la data naşterii raportului juridic, să stabilească natura juridică a actului dintre părţi, dând astfel o altă calificare juridică acţiunii supuse judecăţii.
Or, în lipsa dovezilor privind existenţa unei convenţii de împrumut, a faptului că reclamanţii au dat suma de bani pretinsă cu acest titlu pârâtului, nu prezintă relevanţă împrejurarea că preţul cu care pârâtul a achitat apartamentul ar proveni de la reclamanţi.
Deci, chiar în măsura în care s-ar aprecia, din studiul probelor, că suma de bani care a constituit preţul apartamentului cumpărat de pârât a provenit de la reclamanţi, atât timp cât aceştia nu au probat îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă necesare valabilităţii convenţiei în condiţiile dispoziţiilor art. 1576 şi 969 C. civ., acţiunea în pretenţii formulată apare ca neîntemeiată.
| ← Încheiere de respingere a cererii de repunere a cauzei pe rol.... | Contestaţie în anulare. Persoanele care pot fi părţi → |
|---|
