Recunoaşterea hotărârilor străine. Divorţ
| Comentarii |
|
Recunoaşterea hotărârii de divorţ pronunţate în străinătate este supusă condiţiilor prevăzute de art. 166 din Legea nr. 105/1992 sau, după caz, prevederilor tratatelor bilaterale de asistenţă juridică în materie civilă.
(Secţia civilă, decizia nr. 1135 din 19 martie 2002)
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 25 martie 1999, Tribunalul Arad a admis cererea creditoarei V. J., în contradictoriu cu debitorul V. A., dispunând recunoaşterea în România a sentinţei nr. 12 P. 20928/ 16 pronunţată de Judecătoria oraşului Godollo, la 10 septembrie 1997, rămasă definitivă la 8 aprilie 1998, având ca obiect divorţul intervenit între părţi. Pe cale de consecinţă, a dispus şi încuviinţarea executării silite a sentinţei.
în motivarea cererii, creditoarea V. I. a arătat că, prin această sentinţă s-a declarat desfăcută căsătoria acesteia cu V. A., încredinţându-i-se minorii, cu obligaţia pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea acestora şi că, deşi sentinţa a rămas definitivă, acesta refuză plata.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 46-53 din Tratatul încheiat între România şi Ungaria în anul 1953 şi art. 167 din Legea nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional.
în esenţă, prima instanţă şi-a motivat hotărârea, constatând întrunite în cauză dispoziţiile legale mai sus menţionate.
împotriva sentinţei civile nr. 119 din 25 martie 1999, a declarat apel debitorul V. A., criticând-o cu privire la nerespectarea normelor privind competenţa materială de soluţionare a cauzei. Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 20 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 105/1992.
Prin decizia civilă nr. 84 din 18 iunie 2001, Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, a respins apelul, reţinând că prima instanţă a valorificat în mod legal dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 105/1992, potrivit cu care „hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la Statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi."
Recursul este nefondat.
Normele având caracter imperativ privind competenţa materială a tribunalului sunt prevăzute în art. 2 lit. j din C. pr. civ., care se referă la cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine. Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992 stipulează deopotrivă în art. 24 că sunt competente tribunalele cu sediul în localitatea de judeţ a petiţionarului.
De altfel, soluţia Tribunalului Arad, ca instanţă de fond, a fost menţinută în apel, această din urmă instanţă, apreciind incidente în cauză dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 105/1992, ce reglementează raporturile de drept internaţional privat, în înţelesul mai sus evocat.
S-a considerat că instanţa din Ungaria a fost competentă să pronunţe sentinţa a cărei recunoaştere se solicită, faţă de Convenţia încheiată între Ungaria şi România privind asistenţa judiciară în materia dreptului civil, familial şi penal, semnată la Bucureşti, la 7 octombrie 1958.
Această sentinţă nu cade, aşadar, sub incidenţa prevederilor art. 20 alin. 2 si 3 din Legea nr. 105/ 1992.
Cum, în mod corect, s-a reţinut de instanţa de apel că hotărârea a cărei recunoaştere s-a solicitat se referă la statutul civil al intimatei-creditoare V. J., iar aceasta este de cetăţenie maghiară, recursul se va respinge.
| ← Recurs. Cerere de intervenţie formulată de o organizaţie... | Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine.... → |
|---|
