Locuinţă cumpărată în temeiul Legii nr. 112/1995. Interdicţie legală de înstrăinare
Comentarii |
|
Întrucât locuinţele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu pot fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării, este inadmisibilă cererea de executare silită a ipotecii constituite asupra locuinţei, formulată înainte de expirarea acestui termen.
(Secţia civilă, decizia nr. 238 din 29 ianuarie 2002)
- Extras -
Creditoarea M. V. a solicitat în contradictoriu cu debitorul O. I. începerea executării silite asupra unui imobil, construcţie şi teren, întabularea ipotecii execuţionale asupra imobilului pentru recuperarea sumei datorate de pârât, la care acesta a fost obligat prin hotărâre judecătorească.
Prin încheierea civilă nr. 590 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Sibiu a fost respinsă cererea de executare silită, reţinându-se că, întrucât imobilul a fost cumpărat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, nu poate fi înstrăinat timp de 10 ani de la data cumpărării.
Apelul declarat de creditoare împotriva încheierii a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 16/ A din 30 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 479/1999 a Judecătoriei Sibiu a fost dispusă sistarea stării de devălmăşie a părţilor şi a fost atribuit debitorului, pârât în prezenta cauză, imobilul dobândit de părţi în timpul căsătoriei.
Prin aceasta debitorul şi-a întregit cota sa indiviză din 1/2 de proprietate, dobândită prin cumpărare, conform Legii nr. 112/1995, înscrisă în C. f., cu restul cotei de proprietate de 1/2 dobândită de creditoare prin aceeaşi modalitate, iar apoi de către debitor prin hotărârea de partaj.
în aceste condiţii, debitorul a dobândit şi cota de proprietate de 1/2 din imobil ce a aparţinut fostei sale soţii, în aceleaşi condiţii, respectiv interdicţia instituită prin art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, de a nu fi înstrăinat bunul timp de 10 ani, interdicţie ce se înscrie şi în cartea funciară.
Or, cum la data înregistrării cererii de executare silită nu expiraseră 10 ani de la data cumpărării imobilului, în mod corect a fost respinsă cererea de executare silită.
← Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine.... | Încheiere de respingere a cererii de repunere a cauzei pe rol.... → |
---|