CSJ. Decizia nr. 1013/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1013DOSAR NR.2782/2002
Şedinţa publică din 13martie2003
La data de 7 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr.145 din 3.04.2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 7 martie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 13 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 mai 2000, D.G.şi P.M.au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, pentru revendicarea unui teren în suprafaţă de 209 m.p., situat în municipiul Bucureşti, str.Serg.Niţu Vasile, nr.49, sector 4.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa nr.9110 din 6 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia nr.145 din 3 aprilie 2002, a admis apelul reclamanţilor şi, schimbând sentinţa atacată, a admis acţiunea pentru o suprafaţă de 200 m.p. teren, cu motivarea că bunul revendicat este proprietatea persoanelor care-l revendică, că a fost preluat abuziv în patrimoniul statului (în baza Decretului nr.111/1951) şi că reclamanţii au folosinţa bunului.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil şi că expertizatopo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a obligaţiei de a convoca părţile la faţa locului.
Recursul este întemeiat.
Acţiunea în revendicare nu poate avea ca reclamant decât pe proprietarul bunului.
În ipoteza în care părţile îşi opun titluri, translative sau declarative de proprietate, reclamantul, pentru a câştiga în revendicare, are sarcina, primordială, să justifice valabilitatea titlului său, dedusă din efectul translativ sau declarativ al actului juridic pe care-l consemnează .
În speţă, reclamantul a produs convenţia de vânzare-cumpărare a bunului, încheiată cu A.C. (ca vânzător), consemnată într-un înscris sub semnătură privată, intitulat "act de vânzare-cumpărare" şi datat "15 noiembrie 1952"(f.2 dosar fond), iar pârâtul a opus actul juridic detrecere a bunului în patrimoniul statului prin efectul Decretului nr.111/1951. Numai că, în sensularătat, reclamantul nu justifică valabilitatea titlului său, de vreme ce actul juridic, reprezentând o înstrăinare între vii a unui teren aflat pe teritoriul Capitalei, n-a fost autorizat şi nici încheiat în formă autentică. Adică, tempus regit actum, la facerea actului cerinţele imperative ale Decretului nr.221/1950, sancţionate cu nulitatea absolută (art.3), n-au fost respectate.
Rezultă că reclamantul a invocat un titlu care, fiind nul absolut, nu a produs efectul translativ de proprietate al vânzării. Până la urmă este vorba de absenţa dreptului de proprietate, considerent pentru care soluţiaadmiterii acţiunii se verifică a fi nelegală.
Pentru acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte motive de casare indicate în cererea de recurs, se impune admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr.145 din 3 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV a civilă.
Modifică Decizia în sensul că, respinge apelul reclamanţilor D.G.şi P.M.împotriva sentinţei nr.253 din 8 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1015/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1010/2002. Civil → |
|---|
