CSJ. Decizia nr. 1251/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1251Dosar nr.397/2002
Şedinţa publică din 27 martie 200.
La data de 14 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C.C.împotriva deciziei nr.461 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 27 martie 2003.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr.215 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă a fost anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de D.M.I.în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, S.C."H.N."SA şi C.C., prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului devânzare-cumpărare nr.3359 din 20.02.1997 şi obligarea pârâtei C.C. de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie locuinţa situată în Bucureşti str.Paris nr.36, parter, ap.2, sector 1.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin Decizia civilă nr.461 A din30.10.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-acivilă prin care a fost anulată sentinţa menţionată şi rejudecând cauza Curtea a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtei C.C. de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul în litigiu. A fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3359/1997.
Pentru a hotărî astfel, Curtea areţinut că prin sentinţa civilă nr.3180 din 5.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, fiind obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a-i lăsa în deplină proiprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Paris nr.36, sectorul 1, compus dinteren în suprafaţă de 612 mp şi două corpuri de casă. În aceste condiţii s-a reţinutcă titlul statului cu privire la acest imobil nu este valabil şi ca atare a fost recunoscută pretenţia reclamantei în contradictoriu cu pârâta C.C., prin compararea titlurilor părţilor. În final s-a avut în vedere că în condiţiile în care s-a realizat pretenţia reclamantei urmare a comparării titlurilor, nu mai este necesară analiza în fond a condiţiilor de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare, dispunându-se respingerea acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta C.C. solicitând modificarea ei în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantei, arătând că cererea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi că hotărârea de retrocedare avută în vedere de instanţa de apel nu-i este opozabilă, a fost dată după cumpărarea locuinţei, cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Dinexpunerea rezumativă alucrărilor dosarului, rezultăcă instanţa de apel, care a rejudecat pricina în fond a avut în vedere în principal în adoptarea soluţiei cele hotărâte prin sentinţa civilă nr.3180 din 5.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti str.Paris nr.36, sector 1.
S-a omis a se observa că în acest litigiu pârâta C.C. nu a fost parte, nu s-au făcut probe că ar fi avut cunoştinţă în vreun fel de existenţa acestui litigiu şi mai ales că hotărârea de fond este pronunţată la data de 5.03.1998, deşi anterior, anume la 20.02.1997 pârâta cumpărase apartamentul situat la parterul imobilului revendicat. Rezultă că hotărârea de retrocedaresoluţionată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti este lipsităde eficienţă, în situaţia în care acesta nu mai era proprietarul bunului şi pe de altă parte nu-i este opozabilă pârâtei, care nu a figurat ca parte în acel litigiu.
Dar, instanţa a omis a examina şi a avea în vedere şi un alt litigiu, purtat de această dată între reclamantă şi pârâtă, princare s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3359/24514 din 20.02.1997, precumşi obligarea pârâtei la restituirea imobilului în care locuieşte.
Acţiunea a fost respinsă în întregime prin sentinţa civilă nr.4951 din 29.03.1999 a Judecătoriei Sectorului 1, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului, precum şi a recursului reclamantei prinDecizia nr.405 din 14.02.2000 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi Decizia nr.1785 din 25.05.2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
Din considerentele acestei ultime decizii rezultă cu claritate, fără a exista posibilitatea altei interpretări, că instanţa a fost învestită cu două capete de cerere şi anume nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare precum şi acţiunea înrevendicare, ambele fiind respinse. S-a reţinut că acţiunea în revendicare a fost introdusă la instanţă la 23.04.1997, în timp ce contractul de vânzare-cumpărare fusese perfectatla 27.02.1997.
Iatăcă în litigiul de faţă, reclamanta formulează aceeaşi cerere faţă de pârâta cumpărătoare – obligarea de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat la adresa menţionată, invocând şi de această dată hotărârea anterioară prin care a fost admisă acţiunea în revendicare faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Cu evidenţă este vorba de aceeaşi acţiune, de realizarea triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză juridică, în sensul art.1201 C.civ., în raport de care acţiunea a fost greşit admisă, ajungându-se astfel la exietenţa a două hotărâri contradictorii.
Soluţia de respingere a acestei acţiuni în revendicare se impune şi în raport de împrejurarea că proceduracomparării titlurilor nu este operantăîn cauză şi aceasta nu este de natură a schimba temeiul juridic al acţiunii, care înoricevariantă se menţine.
Şi cum pârâta este proprietara necontestată a apartamentului în litigiu, titlul său de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară, nu poate fisubiect pasiv al acţiunii înrevendicare, ce prin natura sa este îndreptată de proprietar împotriva posesorului neproprietar.
Aşa fiind, recursul de faţă urmează a fi admis, în sensul modificării în parte a deciziei atacate şi respingerii acţiunii vizând obligarea pârâtei de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate şi posesie apartamentul în litigiu. Se va menţine astfel soluţia referitoare la respingerea cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru considerentele cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C.C. împotriva deciziei nr.461 A din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă.
Modifică Decizia recurată, în parte, în sensul că respinge acţiunea reclamantei D.M.I. privind obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentul din litigiu.
Menţine dispoziţia referitoare la respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 125/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1247/2002. Civil → |
|---|
