CSJ. Decizia nr. 1487/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1487Dosar nr.2224/2002
Şedinţa publică din 10 aprilie 200.
La data de 28 martie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1155 din 21.05.2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 28 martie 2003, care face parte integrantă din prezenta iar pronunţarea s-a amânat la 8 aprilie 2003, apoi la 10 aprilie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursuluiîn anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 mai 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 republicată şi ale art.300 pct.2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138/2000 şi nr.59/2001, recurs înanulare împotriva deciziei civile nr.1155/21 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
S-a arătat că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că este, în acelaşi timp, vădit netemeinică.
A fost ataşat dosarul cauzei, din examinarea căruia Curtea reţine următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 24 mai 2000 pe rolul Judecătoriei Alba –Iulia, reclamanţii S.V.şi L.N.A.au chemat în judecată pârâţii S.C. „F." SA, S. A. şi S. P. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.15009/11 februarie 1997 încheiat între pârâţi (S.C. „F." SA încalitate de vânzător iar soţii S. în calitate de cumpărători) şi evacuarea acestora din urmă din imobilul situat în Alba Iulia, str.Traian nr.27.
În motivarea acţiunii au arătat că prin efectul sentinţei civile nr.3217/1998 pronunţată de Judecătoria Alba-Iulia, s-a redobândit proprietatea asupra imobilului de către reclamanta S.V. Ea l-a vândut ulterior reclamantului L. iar pârâţii seprevalează de împrejurarea că anterior reconstituirii dreptului de proprietate, conform dispoziţiilor Legii nr.112/1995, imobilul fusese înstrăinat către chiriaşii S. Or, susţine reclamanta, acest contract dintre pârâţi este nul absolut, fiind încheiat cu rea-credinţă şiîn frauda intereselor adevăratului proprietar.
Judecătoria Alba-Iulia, prin sentinţa civilă nr.3043 din 29 iunie 2000, a admis acţiunea reclamanţilor, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii S.C. „F." S A şi soţii S. şi dispunând evacuarea acestora din urmă din imobil.
Instanţa a reţinut înesenţă că titlul de proprietate al statului a fost desfiinţat în mod irevocabil astfelîncâtcontractul de vânzare-cumpărare nr.15009/11 februarie 1997 este lovit de nulitate, fiind subsecvent actului principal declarat nul.
Prin Decizia civilă nr.215 A din 20 februarie 2001 Tribunalul Alba a admis apelurile declarate de pârâţi, a desfiinţat sentinţa şi pe fond a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că soţii S. au dobândit imobilul prinact cu titlu oneros şi au fost de bună-credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare astfel încât nu este aplicabilă regula „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis".
Curtea de Apel Alba-Iulia, prinDecizia civilă nr.1155 din 21 mai 2001 aadmis recursul declarat de reclamanţi, a modificat atât Deciziapronunţată în apel cât şi sentinţa judecătoriei şi, procedând la o nouă judecată, a admis în parte acţiunea reclamanţilor, constatând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiatîntre pârâţi, a fost respins însă capătul de cerere privind evacuarea pârâţilor S.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că în cauză este aplicabil principiul „accesorium sequitur principale", potrivit căruia anularea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea statului atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiatîntre pârâţi. S.C. „F." SA a fost de rea-credinţă la încheierea contractului iar reaua-credinţă se răsfrânge şi asupra cumpărătorilor.
Referitor la capătul de cerere privind evacuarea, instanţa de recurs a apreciat că reclamanţii trebuie să seconformeze procedurii de prelungire a contractului de închiriere, conform dispoziţiilor OG nr.40/199.
Această ultimă decizie este criticată prin recursul în anulare,susţinându-se că este esenţial nelegală şi vădit netemeinică.
Recursul în anulare este întemeiat.
Curtea de apel a ignorat ori interpretat greşit o serie de elemente esenţiale ale cauzei, modificând Decizia tribunalului care este corectă din toate punctele de vedere.
Astfel, pârâţii S. A. şi P., chiriaşi în imobil, l-au cumpărat prin contractul nr.15009/11 februarie 1997, încheiat în temeiul art.9 din Legea nr.112/1995, dată la care bunul era înproprietatea statului şi nu în administrarea S.C. „F." SA, nefigurând pe lista Comisiei judeţene Alba pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995.
Mai mult, aşa cum rezultă din îscrisurile aflate la dosarul cauzei, anterior încheierii contractului, pârâta vânzătoare S.C. „F." SA a făcut demersurile necesare pentru a evita posibilitatea ivirii mai multor titluri concurente asupra aceluiaşi imobil, respectând astfel prevederilre art.8 alin.2 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.112/1995, aprobate prin HG nr.20/1996, modificată prin HG nr.11/1997. La data întocmirii formelor de înstrăinare nu era înregistrat nici un litigiu şi nici măcar vreo notificare cu privire la imobil, contestarea valabilităţii titlului statului fiind ulterioară perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
Aşadar, la data încheierii actului, statul avea un titlu de proprietate valabil şi încă necontestat asupra bunului iar pârâţii S. vocaţia de a cumpăra în condiţiile Legii nr.112/1995.
Toate probele administrate atestă că părţile contractante nu au cunoscut faptul că reclamanta S.V.aformulat o cerere de restituire în natură a imobilului, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.112/1995.
Instanţa de recurs, fără nici un element probatoriu, a reţinut situaţia contrară, de unde a tras concluzia eronată că vânzătoarea a fost de rea-credinţă şi că această atitudine s-ar răsfrânge (!) şi asupra pârâţilor S..
În realitate, contractul de vânzare-cumpărare, încheiat anterior exercitării oricărei acţiuni înjustiţie împotriva statului,nu poate fi considerat ca fiind lovit de nulitate absolută întrucât pârâţii cumpărători au fost de bună-credinţăla data încheierii actului, având toate temeiurile să considere că vânzătorul este proprietarul lucrului vândut. În favoarea acestora operează prezumţia legală prevăzută de art.32 din Decretul nr.115/1938 şi preluată de art.33 din Legea nr.7/1996, care nu a fost infirmată prin vreo dovadă contrarie.
Dobândind deci cu titlu oneros şi cu bună-credinţă, pârâţii cumpărători sunt apăraţi de aplicarea prinicipiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis", titlul lor de proprietate fiind valabil.
Aşa fiind, constatându-se fondat recursul în anulare, se va admite în baza dispoziţiilor art.3303, 304 pct.9 şi 312 C.proc.civ., modificându-se Decizia atacată în sensul respingerii recursului declarat de reclamanţi împotriva deciziei tribunalului, care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1155 din 21.05.2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia civilă.
Modifică Decizia în sensul că respinge recursul declarat de reclamanţii S.V.şi L.N.A.împotriva deciziei civile nr.215 din 20.02.2001 a Tribunalului Alba pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1491/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1485/2002. Civil → |
|---|
