CSJ. Decizia nr. 1490/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1490DOSAR NR.582/2002
Şedinţa publică din 10 aprilie2003
La data de 28 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii R.M.şi R.F.împotriva deciziei nr.281 din 9.11.2001 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheiereade şedinţă din 28 martie 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la data de 8 aprilie 2003, apoi la 10 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Tribunalul Constanţa – Secţia civilă prin sentinţa civilă nr.381 din 20 iunie 2001 a respins ca nefondată acţiunea în revendicareformulată de reclamanţii R.M.şi R.F.în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Regia Autonomă ExploatareaDomeniului Public şi Privat Constanţa, P.G.şi V.G., respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au dovedit calitatea lor procesuală activă, faptul că autoarea lor U.C.R. este moştenitoarea testamentară a proprietarei L.E., că făcea parte din categoria exceptată de la naţionalizare, titlul de proprietate asupra imobilului. De asemenea, s-a reţinut că litigiul nu poate fi soluţionat în temeiul Legii nr.10/2001, act normativ aprobat ulterior cererii introductive.
Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel reclamanţii arătând prin motivele de apel că au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, calitatea lor procesual activă precum şi faptul că autoarea lor trebuia să fie exceptată de la naţionalizare, fiind casnică.
În apel nu s-au produs probe noi.
Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, prin Decizia civilă nr.281 din 9.11.2001, a respins ca nefondat apelul declarat.
Instanţa de apel a apreciat că reclamanţii nu au produs probe care să le ateste dreptul de proprietate, astfel procesul-verbal de impunere succesorală are date incomplete şi nu constituie act de punere în posesie. Nu s-a dovedit preluarea ilegală de către stat a imobilului şi succesiunea testamentară în favoarea U.C.R.
Hotărârea pronunţată în apel a fost recurată de reclamanţii care au dezvoltat motive de casare prevăzute de art.304 pct.9 cuprinzând, în esenţă, următoarele critici: împrejurarea că U.C.R.este moştenitoarea proprietarei L.E. rezultă din procesul-verbal din 10.11.1948 astfel încât instanţele au greşit neluând în considerare această probă precumşi a faptului că la data transmiterii prin testament a moştenirii proprietarei imobilului nu exista posibilitatea eliberării certificatului de moştenitor, instituţia notariatelor de stat apărând ulterior. S-a mai afirmat că anterior apariţiei Codului Familiei femeile nu aveau profesie fiind casnice, ca şi autoarea reclamanţilor, iar soţul acesteia R.C.era salariat la data naţionalizării.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Formulând prezenta acţiune în revendicare reclamanţii trebuie să se supună exigenţelor de probaţiune dispuse de art.1169 C.civ., să dovedească calitatea procesuală activă, calitatea procesual pasivă a pârâţilor, să identifice şi să individualizeze bunul revendicat.
Se constată din probele administrate în cele trei faze procesuale, că reclamanţii nu au probat calitatea lor procesual activă.
Aceştia au afirmat că sunt moştenitorii U.C.R., care l-a rândul său este moştenitoarea testamentară a E.L., proprietara bunului revendicat.
Testamentul doveditor despre care se face vorbire nu a fost însă prezentat instanţei şi, de altfel, din nici un mijloc de probă nu rezultă că U.C.R.a acceptat şi dobândit în proprietate bunul în litigiu de la E.L..
Mai mult decât atât, procesul-verbal din 10.11.1948, privind impozitul succesoral nu numai că nu poate dovedi trimiterea în posesie a U.C.R.dar probează, prin neplată taxele succesorale şi a nedepunerii declaraţiilor cerute de procedura succesorală, neacceptarea moştenirii de către aceasta.
Susţinerile recurenţilor-reclamanţi cu privire la imposibilitateaprobării acceptării succesiunii, întrucât nu se putea emite la data respectivă certificat de moştenitor, neexistând notariatele de stat sau publice, nu se pot primi.
Aceasta pentru că existau dispoziţii legale care reglementau instituţia moştenirii şi anterior apariţiei notariatelor de stat, autorităţile competente pentru a legaliza actele sub semnătură privată şi a autentifica actele pentru care legea cerea formă autentică fiind de la caz la caz, tribunalele de judeţ, judecătoriile de ocol, judecătoriile comunale, poliţaii şi comisarii de poliţie, în mod excepţional şi după anumite distincţii.
Probaţiunea nu a fost completă nici în privinţa identificării bunului revendicat, în sensul că din înscrisurile cauzei rezultă că acesta a fost naţionalizat de la R.M., persoană care nu s-a dovedit a fi una şi aceiaşi cu R.C.U., autoarea reclamanţilor.
În ceea ce priveşte nevalabilitatea titlului statului, caracterul abuziv al preluării imobilului pe motivul încadrării autoarei reclamanţilor în categoria persoanelor exceptate de laaplicarea măsurii naţionalizării, nu a fost probată nici obiectiv, din prisma dispoziţiilor art.I al Decretului nr.92/1950 şi nici subiectiv, din prisma art.II al aceluiaşi act normativ.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate se constată, pentru considerentele ce preced, că acestea nu sunt întemeiate astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii R.M.şi R.F. împotriva deciziei civile nr.281 din 9.11.2001 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1492/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1491/2002. Civil → |
|---|
