ICCJ. Decizia nr. 1518/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1518

Dosar nr. 5380/2002

Şedinţa publică din 25 februarie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 3270 din 21 august 2001, reclamanta S.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA Alexandria şi APAPS anularea deciziilor emise de acestea prin care s-a refuzat restituirea în natură, respectiv acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Stejaru, judeţul Teleorman, imobil format din teren în suprafaţă de 4000 mp şi construcţie edificată pe acesta (moară de grâu şi porumb, presă de ulei), precum şi utilajele din dotare.

Totodată, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni prin care s-a transferat proprietatea asupra imobilului şi obligarea pârâtelor la restituirea în natură a acestora.

În subsidiar, în cazul în care restituirea în natură este imposibil de realizat se solicită obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în echivalent bănesc.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că bunurile revendicate au trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948 fiind preluate de la autorii săi, L.F. şi F.L. După naţionalizare bunurile au fost administrate de pârâta SC S. SA.

Reclamanta a notificat pârâtele în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură a imobilului. Prin deciziile emise, a căror anulare este solicitată, restituirea a fost respinsă cu motivarea că cealaltă pârâtă era în drept să dea curs solicitării.

Totodată se mai arată că reclamanta a chemat în judecată la 13 noiembrie 1998 Primăria comunei Stejaru şi SC S. SA solicitând instanţei obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în cauză, iar la 7 martie 2000 a notificat atât F.P.S., cât şi SC S. SA opoziţia la vânzarea acţiunilor deţinute de FPS la pârâta SC S. SA.

La termenul din 14 ianuarie 2002 reclamanta şi-a completat acţiunea în sensul că a solicitat şi constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria TR nr. 0018 din 20 februarie 1996 pentru suprafaţa de 3930,53 mp deţinut de SC S. SA.

Prin sentinţa civilă nr. 422 din 25 februarie 2002 Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea. Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:

Restituirea în natură nu este posibilă întrucât statul nu era la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 acţionar majoritar la SC S. SA, deţinătorul bunului. La rândul său APAPS nu poate fi obligat la restituire în natură, întrucât nu are calitatea de deţinător al bunului. Nu sunt deci îndeplinite cerinţele art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Capătul de cerere privind nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost respins cu motivarea că la data emiterii acestuia, 20 februarie 1996, nu existau litigii la instanţele de judecată cu privire la terenul în cauză, reclamanta solicitând revendicarea terenului ulterior, la 13 noiembrie 1998, astfel că certificatul nu a fost emis cu încălcarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 54/1998.

Cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobile, iar în ceea ce priveşte art. 321 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 acesta nu a fost încălcat, regimul juridic al terenului fiind clarificat din 1996, în timp ce acţiunea de anulare a certificatului a fost introdusă în ianuarie 2002.

De asemenea solicitarea reclamantei de a i se acorda despăgubiri băneşti în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă a fost apreciată de instanţă ca nefondată faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că pentru imobilele cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă ce nu pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii prin echivalent nu se pot acorda sub forma despăgubirilor băneşti, aşa cum pretinde reclamanta.

În final, instanţa de fond reţine că reclamanta era îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta a formulat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă 414 din 25 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 9, 10 C. proc. civ.

Se susţine că Decizia atacată a fost dată cu încălcarea art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 aplicabile în speţă, că instanţa a nesocotit probele administrate în cauză şi nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind anularea deciziilor emise. Totodată se apreciază motivarea sentinţei ca fiind contradictorie.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat anularea deciziilor emise de pârâte prin care acestea au respins notificările ce le-au fost adresate în temeiul Legii nr. 10/2001, Decizia nr. 12 din 9 iulie 2001 emisă de SC S. SA., respectiv Decizia nr. VP3/6144 din 18 iulie 2001 emisă de A.P.A.P.S.

În cauză se constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui capăt principal de cerere; la rândul său, nici instanţa de apel, sesizată asupra nepronunţării instanţei de fond cu privire la anularea celor două decizii, nu a soluţionat cererea reclamantei.

În consecinţă recursul se va admite, în temeiul art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., hotărârile pronunţate se vor casa, iar cauza se va trimite la instanţa de fond pentru rejudecare în sensul celor ce preced; instanţa de trimite va verifica legalitatea celor 2 decizii în raport de litera şi spiritul Legii nr. 10/2001, act normativ care prevede dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.S. împotriva deciziei nr. 414 din 25 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 422 din 25 februarie 2002 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1518/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs