CSJ. Decizia nr. 1723/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1723
Dosar nr.4821/2002
Şedinţa publică din 23 aprilie2003
S-au luat în examinare recursurile declarate decontestatorul A.M.şi de intervenientul S.L."R."– USL G.A.împotriva încheieriidin 9 septembrie 2002a Curţii de Apel Bacău – Secţia civilă pronunţată în dosarul nr.2464/2002.
La apelul nominals-a prezentat: recurentul-intervenient S.L."R."USL – Group Agrana reprezentat de consilier juridic V.G., lipsind recurentul-contestator A.M.şi intimatele-pârâte S.C."D."SA Roman şi S. C."R." SRL Roman.
Procedura completă.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie aspectul nemotivării recursurilor.
Consilier juridic V.G. arată că lasă la precierea instanţei soluţionarea aspectului pus în discuţie şi solicită admiterea ambelor recursuri.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 177 din 31 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 2208/c/2002 a fost admisă în parte contestaţia petentului A.M.şi cererea de intervenţie în interesul contestatorului formulată de către S.L."R."– USL G.A.cu sediul în Municipiul Roman în contradictoriu cu intimata S.C."R."SRL Roman şi S.C."D."SA Roman şi în consecijnţă:
- a fost anulată Decizia nr. 61/1 aprilie 2002 privind desfacerea contractului de muncă al contestatorului A.M.emisă de intimata S.C."R."SRL Roman.
- s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă;
- au fost obligate intimatele să plătească contestatorului drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data reintegrării efective în muncă;
- aufost respinse capetele de cerere privind obligarea intimaţilor la asigurarea locului de muncă prin transfer în interesul serviciului şi la obligarea la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 50.000.000 lei;
- a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. „D." SA Roman;
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorul A.M., intervenientul în interesul contestatorului S.L."R."– USL G.A. şi intimatele S.C."D."SA Roman şi S.C."R."SRL Roman, recursurile fiind înregistrate la Curtea de Apel Bacău – secţia civilă sub nr. 2464/2002.
La termenul de judecată din 9 septembrie 2002 când cauza s-a aflat pe rolul instanţei de recurs, recurentele-intimate S.C."D."SA Roman şi S.C."R."SRL Roman au invocat în conformitate cu art. 253 din Legea 47/1992 excepţia de neconstituţionalitate a art. 133 alin.1 din C.mun.(Legea nr.10/1972).
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate prin încheierea din 9 septembrie 2002 instanţa a dispus conform art. 23 din Legea nr. 47/18 mai 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale suspendarea judecării cauzei şi trimiterea cauzei la Curtea Constituţională.
Împotriva încheierii din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău au declarat recurs contestatorul A.M.şi intervenientul în interesul contestatorului, S.L."R."– USL G.A., recursuri care nu au fost motivate.
Aşa fiind urmează a se constata nule recursurile declarate de contestator şi intervenient pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 23 (5) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atunci când în faţa instanţelor judecătoreşti se ridică excepţia neconstituţionalităţii unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei, dosarul se trimite Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei, pe această perioadă instanţa dispunând suspendarea judecării cauzei.
Partea nemulţumită de măsura luată cu privire la suspendarea judecării procesului are dreptul, potrivit art. 244/1 C.proc.civ.să atace cu recurs în mod separat în cererea de suspendare.
Potrivit art. 302 C.proc.civ.recursul se dedpune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar conform art. 303 (1) C.proc.civ.recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs.
Se constată în cauză de faţă că nici contestatorul A.M.şi nici intervenientul S.L."R."– USL Group Agrana, care au declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei din 9 septembrie 2002 data de Curtea de Apel Bacău – secţia civilă nu au motivat recursurile declarate.
Aşa fiind urmează a se constat în conformitate cu prevederile art. 306 (1) C.proc.civ. că recursurile de faţă sunt nulte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nule recursurile declarate de A.M.şi S.L."R."– USL G.A. împotriva încheierii din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău – Secţia Civilă (dosar nr.2464/2002).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi23 aprilie2003.
← CSJ. Decizia nr. 1722/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1719/2002. Civil → |
---|