CSJ. Decizia nr. 1800/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1800DOSAR NR.1409/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
La ordine pronunţarea în recursul declarat de reclamanta L.V. V.E. împotriva deciziei civile nr.563/A din 12 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 18 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la 6 mai 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 23 mai 1996 L.V.V.E., în calitate de moştenitoare a tatălui său C.H.şi a sorei sale C.F.N.a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al Sectorului 1 – Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995, Consiliul local al Municipiului Bucureşti şi Societatea Comercială „R." S.A. Bucureşti, să se constate că imobilul situat în Bucureşti str.Midia nr.27, în prezent strada Constantin Dissescu nr.27 sectorul 1 a trecut fără titlu în proprietatea statului şi nu cade sub incidenţa Legii nr.112/1995. Totodată a solicitat să se constate valabilitatea neîntreruptă a dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a admis cererea reclamantei, a constatat că aceasta este proprietara imobilului din strada Constantin Dissescu nr.27 şi a obligat pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie respectivul imobil, prin sentinţa civilă nr.7194 din 20 iunie 1996.
Apelul pârâtului Consiliul local al Municipiului Bucureşti precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia, formulată de M.O.şi M.M. în calitate de cumpărători ai apartamentului 1 corp A, I.C., I.M., P.C.şi L.G., în calitate de chiriaşi ai apartamentelor 2, 3 corp A şi respectiv artamentului 1 Corp B, au fost admise prin Decizia nr.1934 din 19 septembrie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sentinţa apelată a fost desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În şedinţa din 23 septembrie 1998 reclamanta a solicitat judecătoriei, să ia act că înţelege să-şi transforme cererea din acţiune în constatare, în acţiune în revendicare evaluând imobilul la 600.000.000 lei şi a invocat necompetenţa judecătoriei de a soluţiona litigiul.
Prin sentinţa civilă nr.14462 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 la 23 septembrie 1998 s-a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Astfel investit, Tribunalul Bucureşti secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa nr.1737 din 22 noiembrie 1999 prin care a admis cererea de intervenţie şi a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti. Cu referire la părţile chemate în judecată, se impune menţionarea încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 1999 prin care s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei faţă de pârâta S.C. R. S.A.
A reţinut instanţa în motivarea soluţiei, că naţionalizarea imobilului din strada Constantin Dissescu nr.27 pe numele reclamantei şi al sorei sale C.F.N. în anul 1950, după decesul în anul 1944 al autorului C.H.pe care l-au moştenit în calitate de fiice în cote de câte ½, a fost corect făcută, câte vreme la dosar nu s-au administrat probe care să ateste că atât reclamanta, cât şi sora acesteia făceau parte din categoriile de persoane exceptate de la naţionalizare conform art.II din Decretul nr.92/1950.
Apelul formulat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă prin Decizia nr.563 A din 12 decembrie 2001 iar sentinţa apelată a fost schimbată în tot.
A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de apelanta-reclamantă şi în consecinţă:
- S-a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu Consiliul general al municipiului Bucureşti, ca urmare a existenţei autorităţii lucrului judecat;
- S-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei faţă de pârâtul Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti şi intervenienţii-pârâţi L.G., I.M., I.C., M. O.şi M.M.;
- S-a respins cererea de intervenţie accesorie;
- S-arespinsexcepţianulităţiiabsoluteacontractuluid.
vânzare-cumpărare nr.189/112/1997 invocată de reclamantă în şedinţa de judecată din data de 28 noiembrie 2001 cu ocazia dezbaterii apelului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă curtea a reţinut – în baza sentinţei civile nr.802 din 28 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă prin care s-a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a fost obligat acesta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bucureşti strada Constantin Dissescu nr.27 sectorul 1 compus din suprafaţa de 430 mp teren şi construcţiile aferente, sentinţă menţinută prin Decizia nr.2932 din 8 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia civilă – că faţă de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti există autoritate de lucru judecat între cele două cauze.
Cu referire la acţiunea în constatare promovată faţă de pârâtul Consiliul local al sectorului 1 şi de intervenienţii în interesul pârâtului, instanţa a considerat, că aceasta este inadmisibilă, întrucât reclamanta avea la dispoziţie calea acţiunii în realizarea dreptului de proprietate de care a şi uzat obţinând sentinţa civilă nr.802 din 28 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, devenită irevocabilă la 8 iunie 2001 prin Decizia nr.2932 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia civilă.
Cât priveşte cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, aceasta a fost respinsă ca o consecinţă a respingerii acţiunii, urmare constatării autorităţii lucrului judecat.
Respingerea ca nefondată a excepţiei nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. "R.V."S.A. şi M.O.şi M. a fost motivată pe lipsa probelor care să ateste fraudarea legii la momentul încheierii contractului.
Reclamanta a declarat recurs pentru motive vizând respingerea excepţiei nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr.1 încheiat între S.C. R. şi chiriaşii M.O. şi M.M.. A invocat în drept art.304 pct.7-10 din C.proc.civ. imputând instanţei că în mod greşit a considerat că nu s-au făcut probe în sensul fraudei la lege, întrucât frauda rezultă din operaţiunea de vânzare în condiţiile în care, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu valabil şi nu intră sub incidenţa Legii nr.112/1995, aşa încât vânzarea s-a făcut cu încălcarea acestei legi. Argumentând motivul de casare recurenta a mai arătat că nu s-a prezentat la dosar o împuternicire specifică şi expresă prin care S.C. "R.V."era abilitat de Primăria Municipiului Bucureşti să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu chiriaşii.
Recursul nu este fondat.
Este de reţinut în primul rând, că deşi recurenta invocă, ca temei de drept al recursului art.304 pct.7-10 C.proc.civ., recursul nu este structurat conform art.303 (2) potrivit căruia „fiecare motiv de recurs va fi arătat şi dezvoltat separat".
Aşa după cum rezultă din expunerea succintă a lucrărilor din dosar, la şedinţa de judecată din 28 noiembrie 2001 când s-a dezbătut recursul reclamanta a invocat, pe lângă excepţia autorităţii de lucru judecat şi pe aceea a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.189/112/1997 încheiat cu chiriaşii (intimaţi-intervenienţi M.O.şi M.M.) pe motiv că s-a fraudat legea.
Este cunoscut că, prin fraudarea legii se înţelege acea operaţiune care constă în folosirea anumitor dispoziţii legale la încheierea unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziţii legale imperative.
Altfel spus, fraudarea legii este un mijloc contractual prin care părţile, folosind viclenia caută să eludeze unele dispoziţii imperative ale legii, cu prilejul încheierii unui act juridic.
Rezultă din aceste consideraţii, că pentru a frauda legea, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, părţile trebuiau să fi cunoscut că imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu valabil şi nu intra sub incidenţa Legii nr.112/1995.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în speţă nu s-a probat că la 27.01.1997 cânds-a încheiat contractul,părţilecontractante ar fi cunoscut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil şi nu intră sub incidenţa legii 112/1995, situaţie care a fost stabilită mult mai târziu prin sentinţa civilă nr.802/28.06.2000 a Tribunalului Bucureşti, Secţiaa III-a civilă devenită irevocabilă prin Decizia nr.2932 din 8 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia civilă.
Distinct de cele menţionate este de reţinut că, în conformitate cu art.1899 alin.2 din C.civ.buna credinţă se presupune întotdeauna, iar reaua credinţă trebuie dovedită de cel care afirmă că ea a existat, ceea ce, de asemenea nu s-a efectuat în cauză, neexistând o notificare din partea reclamantei.
Susţinerea recurentei privind lipsa împuternicirii specifice şi exprese prin care S.C. "R.V."era abilitat să încheie contractele de vânzare-cumpărare cu chiriaşii se înlătură, faţă de menţionarea din art.I a HG nr.11 din 29 ianuarie 1997 pentru modificare şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 stabilite prin HG 20/1996, care la art.92 (1) se referă la „unităţile specializate care vând locuinţe în condiţiile Legii 112/1995" sau la comisiile locale şi judeţene, respectiv comisiile de sector şi a municipiului Bucureşti.
Ca atare, fiind vorba despre un caz de reprezentare în temeiul legii, nu se impunea prezentarea unei împuterniciri speciale ca intrumentum probationis al mandatului acordat de lege S.C. "R.V."S.A. de a vinde apartamentul.
În consecinţă, faţă de considerentele menţionate recursul reclamantei este nefondat şi urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.V.V.E. împotriva deciziei nr.563/A din 12 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1803/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1799/2002. Civil → |
|---|
