CSJ. Decizia nr. 1801/2002. Civil
Comentarii |
|
RO M Â N I .
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1801
Dosar nr.2195/2002
Şedinţa publică din 6 mai 200.
La ordine pronunţarea încontestaţia în anulare formulată de B.E.C. în nume propriu şi în calitate de mandatară aintervenientei B.C.împotriva deciziei civile nr.1805 din 10 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 18 aprilie 2003 care face parteintegrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la data de 6 mai 2003.
CURTEA ,
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.1805 din 10 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.E. C. şi intervenienta B.C.împotriva deciziei nr.212 din 26.09. 2000 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, care la rândul său a respins apelul persoanelor fizice împotriva sentinţei civile nr.895 din30 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanţa, astfelfiind respinsă irevocabil acţiunea în revendicare vizând terenul în suprafaţă de 1150 mp situat în municipiul Constanţa str.T.Maiorescu nr.26.
S-a reţinut că dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost dobândit de stat ca urmare a actului de schimb imobiliar autentificat sub nr.6177/1967, transcris sub nr.160/1997, încheiat în cadrul operaţiunilor de expropriere efectuate în baza Decretului nr.285/1965.
Împotriva deciziei menţionate a Curţii Supreme de Justiţie B.E.C., în nume propriu şi ca mandatară a intervenientei B.C.a formulat contestaţiaîn anulare de faţă în temeiul art.317 şi 318 C.proc.civ. Cu o motivare amplă, ce excede cadrului juridic al litigiului de faţă, cuprinzând aspecte legate de drepturile sucesorale ale părţilor şi negarea pretinselor drepturi de aceeaşi natură ale E.M.C.fostă B., fără a face susţineri clare în sprjinul cererii formulate, contestatoarele invocă timbrarea excesivă în cadrul procesului, la nivelulacestei instanţe.
În aceste condiţii, în raport şi de precizările făcute în instanţă la termenul din data de 18 aprilie 2003 de către contestatoarea B.E.C., se constată că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea contestaţiei în anulare.
Astfel, se constată că nu subzistă temeiurile prevăzute de art.317 C.proc.civ., întrucât recursul a fost judecat cu respectarea prevederilor legale referitoare la citarea părţilor, în prezenţa recurentei, care a răspuns în nume propriu şi ca mandatară a mamei sale, care a fost legal citată. De asemenea nu sunt incidente în cauză nici prevederile art.317 pct.2 C.proc.civ., întrucât hotărârea a fost dată de judecătorii acestei instanţe, ca instanţă de recurs,cu respectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia de faţă nu-şi găseşte corespondent nici în prevederile art.318 C.proc.civ. întrucât nu este invocată şi nici nu se poate reţine existenţa unei greşeli materiale în raport de care să se fi dezlegat pricina sau omisiunea dingreşeală de a se cerceta vreunul dinmotivele de modificare a hotărârii.
Dimpotrivă, motivarea deciziei răspunde complet la solicitarea de modificare a hotărârii, însă justifică şi de ce nu poate fi primită în speţă acţiunea în revendicare cu recomandarea că părţile au posibilitatea să-şi valorifice pretenţiile formulate, izvorând din disproporţia de valoare dintre cele două terenuri ce au format obiectul schimbului în temeiul dispoziţiilor art.968 C.civ. şi cum aceste prevederi legale nu au fost invocate în speţă, nu au putut fi examinate pentru a nu constitui ultrapetita.
Aşa fiind, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi admisă.
Este de admis însă cererea contestatoarei cu privire la restituirea taxelor de timbru calculate şi plătite la această instanţă pentru fond, apel şi recurs, deşi acţiunea astfel cum a fost formulată este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art.15 lit.r din Legea nr.146/1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată deB.E.C. în nume propriu şi în calitate de mandatară a intervenientei B.C.împotriva deciziei nr.1805 din 10 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia civilă.
Dispune restituirea către contestatoarea B.E.C. a sumei de 8.275.000 lei, 16.550.000 lei şi 8.275.000 lei consemnate la trezoreria sectorului 4 şi la CEC Agenţia Victoriei 1 (filele 123,290, 291 dosar 5855/2000 al Curţii Supreme de Justiţie)plătite din eroare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2002.
← ICCJ. Decizia nr. 5583/2002. Civil. Obligatia de a face -... | ICCJ. Decizia nr. 555/2002. Civil. Sistare indiviziune hotarâre ... → |
---|