CSJ. Decizia nr. 1848/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1848Dosar nr.4121/2002
Şedinţa publică din 8mai 2003
La data de 26 martie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.2414 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti -secţia civilă, deciziei nr.652 din 27 aprilie 2001 şi încheierii de admitere în principiu din 11 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate înîncheierea cu data de 26 martie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 17 aprilie 2003 şi apoi la 8 mai 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarealucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Târgovişte la 18 septembrie 1992 cu completările aduse până la prima zi de înfăţişare, P.V.în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului P.G.,decedat la 26 aprilie 1990, cu ultimul domiciliu în comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa, a cerut a în contradictoriu cu pârâtaC.R.
– fiicadefunctului,săse dispună împărţeala judiciară a averii rămase de pe urma acestuia, în cotele legal cuvenite de 1/4 şi respectiv 3/4, prin atribuire de loturi, ţinându-se seama că cele mai multe dintre bunurile în indiviziune au fost dobândite în timpul căsătoriei lor.
Reclamanta a susţinut că în masa succesoralăurmează a fi cuprinse cota de 1/2 din bunurile dobândite în regimulcomunităţii de bunuri a soţilor şi anume, terenurile de 1800 mp. situat în com. Valea Lungă la punctul„În continuare", de 1600 mp. – fâneţe în aceiaşi localitate la punctul „În meri", 600 mp. fâneţe din punctul „La plai" precum şi din construcţiile aflate şi anume, o casă din cărămidă şi paiantă, o casă din cărămidă cu parter şi etaj cu acoperiş din tablă şi o magazie din lemne cu şase încăperi, un pod de trecere peste pârâu, un garaj din cărămidă, un grup sanitar din cărămidă, un gard de 70 m.l. din ţeavă şi beton, o fântână, o magazie cu trei camere şi gang, o fântână, bunuri mobile de uz casnic gospodăresc, autoturism „Skoda", libretele CEC 636-273-4550, 636-273-2137, 636-273-732, toate însumând 50.000 lei, suma de 90.000 lei cheltuieli de înmormântare şi pomeni ulterioare precum şi suma de 20.500 lei retrasă de fiica pârâtă din libretul CEC nr.636-273-2411.
Prin acţiunea introdusă s-a mai susţinut că în masa succesorală urmează a fi cuprinse integral şi 600 mp. teren construcţie din com. Valea Lungă, 1200 mp. fâneţe din aceiaşi comună punctul „Poşta" şi 1200 m.p. fâneţe pct. „Ciolpani", bunuri proprii ale defunctului.
Prin cererede intervenţie în interes propriu introdusă la 6 aprilie 1993, C.P.din com. Valea Lungă judeţul Dâmboviţa soţul pârâtei C. R. a contestat masa succesorală, indicată de reclamantă, cerând ca în contradictoriu cu părţile principale să se constate că o parte dintre bunuri sunt proprietatea comună a sa şi a soţiei sale fiind dobândite prin contribuţia lor exclusivă şi anume: ungaraj din cărămidă, un şifonier cu trei uşi,pat-studio.
patru scaune tapiţate, o masă de 12 persoane, o masă TV, un televizor color, un covor persan, un covor de iută, două sobe de teracotă, un aragaz cu trei ochiuri, o maşină de spălat, un raft de fier, un autoturism „Skoda" precum şi jumătate din casa de cărămidă cu etaj şi parter, din polatră şi podul de trecere edificate împreună cu defunctul P.G. şi soţia acestuia.
Prin acţiune separată, înregistrată la 20 ianuarie 1993 sub nr.901/93 la aceiaşi judecătorie, C.R.în calitate de descendentă, a cerut ca în contradictoriu cu P.V., soţie supravieţuitoare, să se dispună anularea certificatului de moştenitor emis sub nr.1644din 21 noiembrie 1990 de notariatul de Stat al Judeţului Dâmboviţa în urmamorţiitatălui său P.G., în sensul excluderii din masa succesorală a cotei de 1/2 din bunurile edificate împreună cu soţul său C.P.şi cu defunctul şi acestea fiind, casa de cărămidă cu parter şi etaj învelită cu tablă, şi podul de trecere, cât şi a unor bunuri mobile în integralitatea lor şi anume, autoturism Skoda, raft, maşina de spălat, aragaz, sobe de teracotă, două covoare, televizor şi masa TV, masa de 12 persoane şi 4 scaune, şifonier şi un garaj.
În susţinerea acţiunii, moştenitoarea C.R.a pretins că o serie de bunuri şi anume: casa de cărămidă şi paiantă, două plăpumi de lână şi 8 perne cu fulgi, ar fi fost dobândite de defunct împreună şi în timpul primei căsătorii cu mama sa D.M., revenindu-i astfel în calitate de moştenitoare legală o cotă de 3/4 din ele, iar altele şi anume, terenurile de 600 mp. construcţie, 1800 mp. la punctul„În continuare", 1200 mp. fâneaţă la punctul „Peste Vâlcea", 1200 mp. la punctul „Ciolpani" precum şi fundaţia casei cu parter şi etajîmpreună cu pivniţa, magazia cu 4 încăperi, două polatre, un gard de ciment şi ţeavă au fost bunuri proprii ale defunctului.
Totodată, reclamanta C.R.a cerut aducerea la masa succesorală a bunurilor mobile de uz casnic gospodăresc şi a unor bunuri corporale ale defunctului, precum şi a recoltelor pe ani.
1990 – 1991 şi libretelor CEC – 636-273-731cu suma de 25.000 lei, 636-273-2411 cu suma de 40.000 lei împărţită în mod egal între ea şipârâta-reclamantă, a sumei de 3.600 lei fond CAR şi 2000 lei ajutor de înmormântare, a sumei de 8000 lei fără să specifice ce reprezintă.
Prin încheierea pronunţată la 21 ianuarie 1993 Judecătoria Târgovişte a dispus conexarea dosarului constituit în acţiunea reclamantei C.R.la dosarul nr.12541/1992.
Ulterior, anume la 6 aprilie 1993 s-a înregistrat cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D.V. din Piteşti str.Frăsinului nr.21, fosta soţie dinprima căsătorie a defunctului, care a solicitat ca în contradictoriu cu părţile principale să se constate că 1/2 din casa de cărămidă şi paiantă şi din două plăpumi şi opt perne din fulgi i-ar reveni, întrucât au fost dobândite sub regimul comunităţii de bunuri.
După administrarea probelor, Judecătoria Târgovişte astfel sesizată, a pronunţat încheierea de admitere în principiu din 14 octombrie 1994 prin care a admis în principiu şi în parte acţiunea reclamantei P.V. cu completările ulterioare, acţiunea pârâtei reclamante C.R., precum şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de C.P.şi D.V..
Instanţa de fond a constatat deschisă succesiunea lui P.G. prin moartea sa la 26 aprilie 1990,calitatea de moştenitori legali a reclamantei P.V.soţie supravieţuitoare cu un drept de moştenire de 1/4 şi a reclamantei pârâte C.R.descendent de gr.I cu o cotă de 3/4 din averea defunctului, precum şi compunerea masei partajabile.
După efectuarea expertizelor de lotizare, prin sentinţa civilă nr.3605 din 29 martie 1996, Judecătoria Târgovişte a dispus împărţeala judiciară atribuind reclamantei P.V.un lot evaluat lasuma de 40.686.403 lei cuprinzând bunuri mobile de uz casnic gospodăresc, căminul de casă,terenurile de la punctele „În continuare", „În meri", „Peste Vâlcea", beciul, casa cu parter şi etaj.
magazia din lemn, fântâna, podul peste pârâu şi recolta, iar pârâtei reclamante C.R.un lot valoric de 34.997.445 lei cuprinzând bunuri mobile,cămin de casă, terenul de la punctul „Ciolpani", terenul de la punctul „Plai", magazia, gardul, fântâna, casa de cărămidă şi paiantă cu adăugiri şi grupul sanitar.
Au fost totodată atribuite intervenientului C.P.şi pârâtei reclamante C.R.bunurile proprii stabilite ca având acest regim şi de asemenipârâtei reclamante C.bunurile mamei sale D.V., stabilindu-se o sultă de 770 lei în favoarea reclamantei P.
Hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr.1601 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Dâmboviţa – Secţia Civilă urmare a admiterii apelurilor declarate de reclamanta P.V., pârâta reclamantă C.R.şi intervenientul C.P..
Constatând pe de o parte lipsa minutei prevăzută de art.258 C. proc.civ., pe de alta neconcordanţe între încheierea de admitere în principiu şi dispozitivul sentinţei cu privire la o serie de bunuri, instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
După reluarea judecăţii şi completarea probelor aceiaşi judecătorie s-apronunţat prin încheierea de admitere în principiu din 2 octombrie 1998.
Instanţa de fond a admis în principiu, în parte cele două acţiuniintroduse pe cale principală de P.V.şi C.R.precum şi cererea de intervenţie formulată de C.P.şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulatăde D.V. şi continuată ca urmare a decesului pe timpul procesului, de C.R..
Constatând deschisă succesiunea defunctului P.G. prin moarte la 26 aprilie 1990, calitatea de moştenitoare legale a reclamantei pârâte P.V.şi a pârâtei reclamante C.R., respectiv soţie supravieţuitoare şi fiica, instanţa de fond a stabilit că masa succesorală se compune după cum urmează:
I. bunuri proprii ale defunctului P.G.:
- 600 m.p. teren construcţii în com. Valea Lungă;
- 1200 m.p. fâneaţă la punctul Poşta Vâlcea;
- 1200 m.p. teren fâneaţă la punctul Scoarta;
- 1200 m.p. teren fâneaţă la punctul Ciolpani;
II. jumătate din bunurilecomune dobândite împrenă cu P.V.şi anume:
-1/2din terenul de 1200 m.p. la punctul „În continuare"
- 1/2din terenul de 1600 m.p. la punctul „Meri"
- 1/2din 600 m.p. la punctul „Plai"
- 1/2din casa de cărămidă şi paiantă învelită cu tablă, compusă din 4 camere, baie, cămară, hol, cameră şi bucătărie în prelungire, 2 verande închise;
- 1/2din casa cu etaj şi parter din cărămidă
- 1/2din beci, fâneaţă şi pod din valoarea căruia au fost scăzute reparaţiile făcute de C.P..
- 1/2din bunurile mobile de uz casnic gospodăresc în care s-au cuprins şi recolta anilor 1990-1991 şi suma de 40.000 lei ridicată de C.R.de laCEC din economiile soţilor P.
Instanţa de fond a constatat totodată că un garaj din cărămidă.
Autoturismul „Skoda-120 L", o masă de 12 persoane şi reparaţiile efectuate la podul peste pârâu – sunt bunuri proprii ale lui C.P.şi ale soţiei sale.
După efectuarea expertizelor de lotizare prin sentinţa civilă nr.1959 din 7 aprilie 2000 instanţa de fond a admis în parte cele două acţiuni principale precum şi cererea de intervenţie formulată de C.P.şi a dispus sistarea indiviziunii prin atribuire de loturi.
În acest mod s-au atribuit reclamantei P.V.bunuri casnice şi de uz gospodăresc, jumătate din recolta anilor 1999-2000, un terende550m.p.lapunctulAcasă,casacuparterşietaj,beciul, magazia, precum şi cote de 1/2din fântână şi podul de trecere, împreună cu alte patru terenuride la punctele „Meri", „Plai", „În continuare" şi „Scortaru" toate la preţuri reactualizate în valoare de 245.045.230 lei iar pârâtei reclamante C.R., bunuri imobile şi anumeteren intravilan la punctul „Acasă", casa din paiantă şi cărămidă, 1/2din fâneaţă şi pod,grupul sanitar, două terenuri situate la punctele „Peste Vâlcea" şi „Ciolpani", jumătate dinrecolte şi suma de 28.418.000 lei economii CEC, toate în valoare de 227.665.812 lei cu obligarea sa la o sultă pentru lotul atribuit reclamantei de 24.000.000 lei.
În fine au fost atribuite intervenientului C.P.şi pârâtei C.R.împreună, bunurile proprii mai sus arătatre în valoare de 37.746.717 lei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de rejudecare a constatat din dovezile cu acte, martori, expertize tehnico, agricolă, de evaluare şi estimare a posibilităţilor de împărţeală,administrate înainte şi după rejudecare, diferit de cele reţinute prin prima hotărâre, după cumurmează:
- podul de trecere a fost edificat de către defunctul P.G., împreună cu soţia sa P.V.în timpul căsătoriei prin mijloace proprii, intervenientul C.P.şi soţia sa contribuind doar la reparaţiile ulterioare;
- garajul a fost ridicat de către soţii C., proprietari exclusivi ai autoturismului marca Skoda, la dobândirea acestor bunuri nedovedindu-se nici o contribuţie din partea defunctului şi a soţiei sale;
- sobele de teracotă revendicate de soţii C. au fost în realitate construite de reclamantă şi soţul defunct prin cheltuială proprie;
- suma de 90.000 lei pretinsă ca fiind cheltuită pentru înmormântare de către soţia supravieţuitoare nu a fost reală, dovedindu-se dimpotrivă, că cele necesare înmormântării şi slujbelor religioase au fost fie procurate anterior morţii lui P.G., fie suportate din ajutorul de înmormântare.
La atribuirea loturilor constituite după cum bunurile se aflau în stăpânirea părţilor, după cotele cuvenite şi nevoi, instanţa de fond a mai avut în vedere calitatea părţilor, evitarea discrepanţelor valorice şi diminuarea sultelor.
Pentru a respinge cererea de intervenţie introdusă de D.V., instanţa de rejudecare a reţinut că aceasta a primit înaintea morţii defunctului, atât pernele de puf şi plăpumile, cât şi cota cuvenită din contravaloarea scheletului de casă care a fost vândut.
În fine, instanţa de fond a mai socotit că nu s-ar impune anularea certificatului de moştenitor întrucât partea (C.R.) nu şi-ar fi motivat cererea, iar cele reţinute în cuprins cu privire la defunct, moştenitori, cote şi bunuri aparţinând moştenirii, sunt reale.
Atât încheierea de admitere în principiupronunţată la 2 octombrie 1998 cât şi sentinţa mai sus menţionată a Judecătoriei Târgovişte pronunţată după rejudecare au fostdesfiinţate ca urmare a admiterii apelurilor declarate de pârâta reclamantă C.R.şi de intervenientul C.P., prin încheierea din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Dâmboviţa – SecţiaCivilă – cu consecinţa reţinerii cauzei spre soluţionare.
În acest cadru procesual instanţa de apel a admis în parte acţiunile celor două moştenitoare legale precum şi cererile de intervenţie, a dispus anularea certificatului de moştenitor nr.1644 din 21.XI.1990 şi a constatat mai întâi în mod diferit faţă de judecăţile anterioare că imobilul din cărămidă şi paiantă a fost edificat de către defunct şi prima sa soţie D.V. în timpul primei căsătorii, iar adăugirile adică o cameră, o bucătărie, o baie şi o verandă de către defunct şi cea de a doua soţie P.V. aşa încât includerea integrală a acestui imobil în certificatul de moştenitor ar fi greşită.
S-a reţinut de asemeni că beciul, fundaţia casei cu parter şi etaj, fântâna şi magazia, ar avea caracter de bunuri proprii ale defunctului pentru că le primise de la părinţii săi,fiind doar valorificate şi mutate în timpul căsătoriei cu P.V..
Insntanţa a exclus din masa partajabilă sumele de bani cerute la împărţeală, socotind că potrivitprobelor, banii au fost fie împărţiţi între cele două moştenitoare legale, fie cheltuiţi pentru înmormântarea defunctului.
În privinţa terenurilor socotite bun comun de către instanţele anterioare s-a statuat că în lipsa titlurilor de proprietate nu se poate reţine că acestea ar fi fost dobândite în timpul căsătoriei cu reclamanta P.V.aşa încât în măsuraîn care au fost cuprinse în certificatul de moştenitor, constituie bunuri proprii ale defunctului.
S-a mai socotit că recoltele de pe terenuri culese în anii 1999-2000 nu ar putea fi incluse în masa partajabilă întrucât părţile care locuiesc în aceeaşi curte nu au făcut dovezi corecte cu privire la posesia şi lichidarea lor.
Ca urmare, după elaborarea pe cale de expertiză a unor noi variante de lotizare şi omologarea expertizei efectuate de ing. P.L.D., Tribunalul Dâmboviţa, prin Decizia civilă nr.652 din 27 aprilie 2001 a dispus atribuirea către soţia supravieţuitoare P.V.a unui lot valoric de 227.956.744 lei cuprinzând casa cu parter şi etaj şi jumătate din pod, un teren în suprafaţă de 600 m.p. la punctul „Plai" şi bunurile mobile de uz casnic gospodăresc.
Au fost atribuite pârâtei reclamante C.R.toate celelalte terenuri şi casa din paiantă şi cărămidă cu adăugiri, fântâna, jumătate din pod şi magazie, lotul fiind evaluat la 190.461.006 lei, iar intervenientului C. P., echivalentul valoric alcontribuţiei avute la edificarea unor bunuri adică suma de 976.800 lei stabilită în favoarea sa şi în sarcina soţiei sale C.R.cu titlu de sultă.
Decizia menţionată cât şi încheierea de admitere în principiu din 11 octombrie 2000 pronunţată de TribunalulDâmboviţa – Secţia Civilă au fost menţinute de Curtea de Apel Ploieşti ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanta P.V., prin Decizia nr.2414 din 18 septembrie 2001.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut în esenţă în raport de motivele invocate de recurenta P.V.că în cază nu s-ar fi făcut nici o dovadă în sensul că terenurile de 1800 mp. aflate în continuarea celui de 600 m.p. de la punctul „Acasă", de 1600 mp., de la punctul „Meri" şi de 600 mp. de la punctul „Plai" ar fi fost dobândite în timpul căsătoriei sale cu defunctul şi că potrivit dovezilor administrate în faţa primei instanţe, casa din paiantă şi cărămidă ar fi fost ridicată de P.G. împreună cu prima sa soţie D.V. iar fântâna, magazia, beciul şi fundaţia casei cu etajar constitui bunuri proprii ale defunctului pentru că existau pe teren anterior căsătoriei,modificările, amenajările şi adăugirile ulterioare nu au fost de natură să le confere regimul de bunuri comune.
În fine instanţa de recurs a socotit la rândul său că sumele de bani depozitate la CEC ce s-au cerut a fi aduse la partaj ar fi fost împărţite în mod egal între cele două moştenitoare legale.
Atât Decizia instanţei de recurs cât şi hotărârea nr.562din 27 aprilie 2001şi încheiereade admitere în principiu din 11 octombrie 2000 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Civilă au fost atacate cu recurs în anulare în temeiul art.330 pct.2 din C.proc.civ., la 18 septembrie 2002 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Invocându-se încălcarea esenţială a legii s-a susţinut în special că reţinerea unor terenuri situate la punctul „În meri" şi „La plai" în masa succesorală ca fiind bunuri proprii ale defunctului P.G. contrar dovezilor cauzei, a susţinerilor şi respectivrecunoaşterii părţilor, contravine adevărului material şi principiului disponibilităţii şi totodată în general, că prin hotărârile atacate au fost grav lezate drepturile soţiei supravieţuitoare P.V., prin greşita calificare a regimului bunurilor de către părţi.
Ca urmareProcurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţiea solicitat casarea hotărârilor atacate şimenţinerea încheierii de admitere în principiu şi a sentinţei civile nr.1959 din 7 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.
Recursul în anulare se dovedeşte întemeiat pentru considerentele care urmează:
În examinarea apelurilor declarate de pârâta reclamantă C.R.în nume propriu şi pentru intervenienta D.V., şi de către intervenientul C.P., cum şi a recursuluideclarat de P.V.împotriva deciziei instanţei de apel şi a încheierii de admitere în principiu din 11 octombrie 2000,instanţele au nesocotit în mod vădit susţinerile părţilor, dovezile cu înscrisuri şi depoziţiile martorilor ascultaţi la cererea părţilor, stabilind greştit, aşadar fără temei legal calitatea de bun propriu aparţinând exclusiv defunctului P.G., sau acestuia şi primei soţii,a unora dintre imobile care au fost dobândite în regimul comunităţii de bunuri în timpul căsătoriei cu P.V..
Astfel prin acţiunea introductivă mai întîi înregistrată sub nr.12541 din 18 septembrie 1992 şi cererea completatoare din 19.11.1992reclamanta P.V.soţie supravieţuitoare a pretins că terenurile de 1800 m.p. situate în continuarea terenului „acasă", de 1600 mp. fâneţe de la punctul „În meri" şi de 600 mp. de la punctul „La plai" precum şi cele două caseuna veche de cărămidă şi paiantă şi una nouă cu parter şi etaj, o magazie şi lucrurile de uz casnic gospodăresc, ar fi bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei sale cu defunctul (1965-1999) aşa încât numai cota de 1/2ar intra în compunerea masei succesorale.
În acţiunea introdusă ulterior de către reclamanta C.R., conexată la prima, la fila 1 pag.2 punctul C (dosar nr.801/1993) se solicită explicit „împărţirea bunurilor dobândite de defunct cu cea de a doua soţie P.V., printre care suprafaţa de 1600 mp. la punctul „Meri" şi suprafaţa de 600 mp. de la punctul „Plai".
Aşdar cel puţin în privinţa acestor terenuri, părţile au fost în deplin acord încă de la introducerea celor două acţiuni în sensul că bunurile sunt comune şi numai cota soţului defunct se impunea a fi introdusă la masa partajabilă.
Cu privire la cel de al treilea teren de 1800 mp. situat în continuarea celui de 600 mp.,pârâta reclamantă C.R.a recunoscut clar la interogatoriu luat în faţa primei instanţe, la 28 octombrie 1993 (dos.12541/1991- fila 40 – întrebarea nr.2) că de pe urma defunctului său tată a rămas numai cota de jumătate, confirmând în acest mod susţinerea soţiei supravieţuitoare din acţiune,şi din răspunsul la interogatoriu luat la aceiaşi dată (fila 38 – pct.3/21 – dosar nr.12541/1991 că şi acest teren a fost dobândit în timpul căsătoriei cu P.V..
Prin urmare în lisa oricărei dovezi contrarii instanţa de apel nu avea nici un temei legal să reţină împotrivarecunoaşterii şi a susţinerilor exprese ale fiicei defunctului, C.R., calitatea de bun propriu a terenurilor menţionate.
Tribunalul Dâmboviţa a reţinut de asemeni fără nici o justificare legală în dovezile cauzei, faptul că prima casă din paiantă şi cărămidă ar fi constituit bun comun al defunctului şi al primei sale soţii D.V..
Martorul D.C. (fila 50 dosar nr.12541/92)care a lucrat la construcţie, a declarat că imobilul a fost edificat împreună cu P.V.prin 1965-1966 pe un schelet din lemn existent dinaintea căsătoriei lor.
Martorul P.M.a susţinut că la data căsătoriei lui P.G. cu D.V. exista pe teren o casă bătrânească şi o magazie veche – ulterior demolate şi refăcute împreună cu reclamanta P.V..
La rândul său martorul A.G. care a lucrat nemijlocit la casă a declarat explicitcă imobilul ca şi construcţiile anexe şi cel de al doilea imobil au fost edificate de defunct împreună cuP.V..
Martorul a precizat fără ezitări că la data căsătoriei lui P.G. cu P.V.pe teren nu exista decât un schelet din lemn care a fost utilizat la ridicarea construcţiei, aşadar nu o casă ce ar fi fost edificată cu prima soţie.
Totodată, din adeverinţa emisă la 23 mai 1994 de Primăria Comunei Valea Lungă (fila 63 dosar fond) rezultă de asemenea că potrivit menţiunilor din registrul agricol capitolul „construcţii" P.G. figurează cu o casă de locuit construită în 1966, un grajd construit în 1964 şi alte construcţii în suprafaţă de 101 mp. ridicate în 1981.
Se impune aşadar concluzia că înainte de 1966 P.G. nu deţinea nici o casă, anul edificării primului imobil cu această destinaţie fiind după încheierea căsătoriei cu P.V.care a avut loc în anul 1965.
În fine, în stabilirea adevărului tribunalul a ignorat considerentele sentinţeicivilenr.765din16martie1964afostului tribunalpopular raional din Câmpina – prin care s-a desfăcut căsătoria lui P.G. cu D.V., pentru că aceasta din urmă pleca frecvent din domiciliul conjugal pe care l-a părăsit ultima dată în anul 1957 (fila 2 sentinţa pag.16 dosar fond).
Aşadar la data indicată de martorii menţionaţi care au lucrat efectiv la casa din paiantă şi cărămidă ca fiind 1962 – sau 1965 – 1966 (chiar şi în varianta prezentată de martorii N.G. şiL.I. udiaţi la cererea fiicei defunctului şi care indica diferit drept timp al edificării anii (1962-1963 şi 1958-1959) fosta soţie nu mai locuia cu defunctul – pentru că părăsise domiciliul conjugal stabilindu-se definitiv în Sinaia.
Constatând aşadar lipsa de temei legal a încheierii de admitere în principiu şi a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, cât şi a deciziei instanţei de recurs prin care acestea au fost menţinute, Curtea va dispune conform art.312 C.proc civ.admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi respingerea apelurilor declarate de reclamanta C.R. şi de intervenientul C. P. împotriva sentinţei civile nr.1959 din 7 aprilie 2000 a Judecătoriei Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.2414 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia civilă, deciziei nr.652 din 27 aprilie 2001 şi încheierii de admitere în principiu din 11 octombrie 2000 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa – secţia civilă.
Casează hotărârile atacate şi respinge apelul declarat de pârâta reclamantă C.R.şi reclamantul – intervenient C.P. împotriva sentinţei civile nr.1959 din 7 aprilie 2000 a Judecătoriei Târgovişte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 185/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1819/2002. Civil → |
|---|
