CSJ. Decizia nr. 1819/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1819Dosar nr. 5382/2002
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 decembrie 1992 reclamanta C.R.O. a chemat în judecată pe pârâta S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se declare deschisă succesiunea defunctului S.C. decedat la data de 1 august 1992, să se stabilească masa succesorală compusă din bunuri ale defunctului dobândite anterior căsătoriei, precum şi din bunuri achiziţionate în timpul căsătoriei cu pârâta, să se constate că reclamanta, în calitate de fiică îi revine o cotă de 3/4, iar pârâtei – soţie supravieţuitoare îi revine o cotă de 1/4 din masa succesorală şi să se dispună ieşirea din in diviziune prin atribuirea bunurilor ce fac obiect al succesiunii.
După ce prin sentinţa civilă nr. 6130 din 8 septembrie 1993 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5, pârâta a formulat cerere reconvenţională, completată ulterior, iar reclamanta şi-a întregit acţiunea principală.
Prin sentinţa civilă nr. 8680 din 16 noiembrie 1998 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1255 din 19 decembrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea precizată şi completată formulată de reclamanta S.R.O. şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională precizată şi completată introdusă de pârâta S.A.. S-a constatat că de pe urma defunctului S.C. au rămas ca moştenitoare legale reclamanta M.(fostă Ş.) R.O., în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de 3/4 şi pârâta S.A. în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4. S-a dispus ieşirea din indiviziune prin formarea a două loturi şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 184.171.682 lei cu titlu de sultă.
Soluţia Tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 328/A din 11 septembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta M. R.O. şi de pârâta S.A.
Împotriva deciziei date în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului în termen legal a declarat recurs pârâta S.A. care a criticat hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive:
Soluţionând acţiunea ca instanţă de fond, Tribunalul Bucureşti a încălcat normele legale privind competenţa după materie; instanţele nu au inclus în masa de partaj unele sume plătite de defunct cu titlu de avans şi rate pentru achiziţionarea apartamentului mamei sale; nu au fost stabilite corect cotele de contribuţie ale defunctului şi ale recurentei-pârâte la dobândirea bunurilor comune; greşit au fost incluse în masa partajabilă unele bunuri proprii ce aparţin recurentei; în mod greşit au fost respinse motivele de apel privind includerea în masa partajabilă a unor sume investite în lucrări funerare a unor dividende cuvenite defunctului şi acordarea lipsei de folosinţă pentru apartamentul supus partajului; instanţele au încălcat principiul formării loturilor în natură.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti este reglementată prin prevederile cuprinse în codul de procedură civilă – Cartea I, titlul 1, art. 1-16, care constituie legea generală în privinţa competenţei materiale.
De la aceste norme generale există însă şi derogări în care competenţa materială este dată de lege, în cazul unor anumite acţiuni şi cereri, altor instanţe decât celor care în mod normal judecă asemenea acţiuni. O atare derogare, în care competenţa materială revenea judecătoriei în primă instanţă era cea prevăzută de art. 657 C. proc. civ., conform căreia „împărţirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin judecătorie".
Acest text a fost în vigoare până la data de 2 mai 2001 când a intrat în vigoare OUG nr. 138/2000.Împrejurarea că acest text a fost abrogat expres, demonstrează, fără dubii, că până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă – art. 657 C. proc. civ. era în vigoare.
Pe cale de consecinţă, cum acţiunea de partaj succesoral a fost introdusă la 14 decembrie 1992, întrucât art. 657 C. proc. civ. instituia la acea dată o normă derogatorie de la dreptul comun în materia competenţei de soluţionare a cauzelor privind partajul succesoral şi potrivit principiului „specialia generalibus derogant", judecătoria este competentă să soluţioneze în fond cauza, iar nu tribunalul.
O atare interpretare este compatibilă cu norma tranzitorie prevăzută de art. 725 alin. (2), teza I-a C. proc. civ., potrivit cu care procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Faţă de cele ce preced, va fi admis recursul pârâtei, vor fi casate hotărârile pronunţate şi se va trimite cauza spre rejudecare la judecătoria competentă, urmând ca instanţa de trimitere să analizeze, sub formă de apărări şi celelalte susţineri din recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta-pârâtă S.A. împotriva deciziei nr. 328/A din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, sentinţa nr. 1255 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 6130 din 8 septembrie 1993 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi trimite cauza la aceeaşi judecătorie, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1848/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1818/2002. Civil → |
|---|
