CSJ. Decizia nr. 1851/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1851

Dosar nr.3252/2002

Şedinţa publică din 8 mai 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă introdusă la Tribunalul Hunedoara la 24 iulie 2001, L.A.T. în calitate de moştenitor legal al defunctei L.G. născută S. decedată la 7 martie 1973, a cerut ca în contradictoriu cu S.C. B. S.A. în calitate de deţinătoare, să se constate că imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 4700 mp înscris în CF 1141 Devanr. top 286, 474, 218, 285 şi 474, a fost trecut în proprietatea statului fără titlu legal şi ca urmare să se dispună evacuarea necondiţionată a pârâtei şi obligarea sa la predarea bunului în natură.

Până la prima zi de înfăţişare acţiunea a fost întregită şi precizată în sensul că alături de reclamantul L.A.T., reclamanţii S.N.R. şi B.M. în calitate de comoştenitori, descendenţi ai foştilor proprietari tabulari S.B. şi S.E. decedaţi, au cerut ca în contradictoriu cu pârâta să se constate calitatea lor de coproprietari în indiviziune asupra imobilului determinat în cererea iniţială, faptul că bunul a fost trecut în proprietatea statului nelegal şi ca urmare să se dispună restituirea în natură şi evacuarea societăţii deţinătoare.

În motivarea cererii s-a susţinut că trecerea nelegală a imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 întrucât autorii lor erau exceptaţi de la naţionalizare, dar şi pentru că naţionalizarea nu s-a făcut pe numele proprietarilor tabulari şi cu menţionarea corectă în CF a titlului statului.

În completarea cererilor mai sus prezentate, la 7 noiembrie 2001, reclamanţii au adus noi precizări acţiunii, contestând dispoziţia nr. 1361 din 20 iunie 2001 emisă de pârâta deţinătoare, prin care aceasta le-a respins notificarea privind restituirea în natură, invocând în temeiul art. 27 din Legea nr.16/2001 valabilitateatitlului statului şi ca urmare a privatizării şi a titlului propriu, cum şi necesitatea notificării A.P.A.P.S.pentru acordarea măsurilor reparatorii.

Soluţionând cauza în primă instanţă prin sentinţa nr. 566 din 12 decembrie 2001 Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă ca dispoziţia emisă de pârâtă este conformă dispoziţiilor art. 27 din Legea nr.nr. 10/2001, ca urmare legală.

S-a socotit în acest sens, că prin neatacarea în justiţie de către foştii proprietari a valabilităţii titlului statului şi a actului de privatizare, printr-o acţiune separată potrivit dreptului comun şi a pronunţării unei hotărâri irevocabile în acest sens, ar opera pe deplintemei prezumţia că imobilul a fost prelua cu titlu valabil, aşa încât persoanele îndreptăţite ar putea beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent după notificarea prealabilă a instituţiei implicate în privatizare.

Hotărârea primei instanţe a fost schimbată integral ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanţi prin Decizia nr. 59 A din 24 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Instanţa de apel a admis acţiunea cu completările ulterioare, a constatat că imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, precum şi faptul că reclamanţii, descendenţi ai proprietarilor tabulari au în prezent calitateade proprietari, obligând ca urmare pe pârâta deţinătoare să predea imobilul solicitat aşa cum este identificat în Cartea funciară.

În motivarea hotărârii instanţa de apel a reţinut ca potrivit hotărârilor nr. 33 şi nr. 58/1997 ale Comisiei Judeţene Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a stabilit în mod definitiv la cererea reclamanţilor că imobilul proprietatea tabulară a ascendenţilor lor deţinut în prezent de S.C. B. S.A. a trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil, astfel ca în considerarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr.nr. 213/1998 şi art. 2 pct. 2 din Legea nr.10/2001, reclamanţii şi-au păstrat calitatea de proprietari.

S-a socotit ca urmare că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui s-ar afla se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire, libere de orice sarcini.

Deşi a omis să se pronunţe explicit în dispozitivul deciziei asupra contestaţiei reclamanţilor la dispoziţia emisă de pârâtă după notificare, instanţa de apel a stabilit că soluţionarea acţiunii în temeiul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 de către prima instanţă este greşită, reţinându-se fără suport legal valabilitatea titlului cu care a fost preluat imobilul de la proprietarii tabulari.

În cauză a declarat recurs pârâta deţinătoare S.C. B. S.A., care invocând temeiul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că Decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii după cum urmează:

- acţiunea ar fi fost inadmisibilă pentru că având ca obiect revendicarea unui imobil aflat în indiviziune nu a fost exercitată de toţi proprietarii tabulari,

- stabilirea nevalabilităţii titlului în considerarea nepublicării Decretului nr. 92/1950 ar fi eronată faţă de realitatea publicării în M. Of., nr. 36 din 20 aprilie 1950,

- invocarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 în loc de cele incidente cuprinse în art. 27 din actul normativ s-ar datora greşitei calificări a titlului statului ,

- netemeinicia dispoziţiei de predarea a imobilului aşa cum apare înscris în CF, fără identificareaşi determinarea construcţiilor care au aparţinut proprietarilor tabulari,

- restituirea greşită a întregului teren prin nesocotirea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în condiţiile ocupării unei părţi din proprietateainiţială cu o serie de construcţii legal edificate după naţionalizare.

Recursul urmează a fi admis cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru considerentele care urmează.

Potrivit dovezilor administrate în cauză, deşi a omis să se pronunţe expres asupra dispoziţiei contestate, analizând exclusiv elementele de fond deduse judecăţii, instanţa de apel a reţinut corect faptul că deşi imobilul în litigiu era proprietatea în indiviziune a lui S.G., S.B. şi S.E.(E.) naţionalizarea s-a făcut fără nici o justificare legitimă numai pe numele unuia dintre coproprietarii în indiviziune anume L.G., născută S., cum şi prin înscriereaulterioară eronată în Cartea funciară a titlului statului ca fiind Decretulnr.92/1973 în loc de Decretul nr.92/1950.

În aceste condiţii cum coproprietarii tabulari în indiviziune nu se aflau în raporturile reglementate în art. V din Decretul nr. 92/1950 (soţ, soţie şi copii minori) naţionalizarea s-a făcut cu încălcarea condiţiilor impuse de actul normativ, echivalând cu naţionalizarea pe numele altuia, aşa încât titlul statului nu îndeplineşte condiţiile legale de validitate.

Aşa fiind, preluarea imobilului în proprietatea statului este în sensul Legii nr. 10/2001 evident abuzivă, impunându-se restituirea în natură conform dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din actul normativ aplicabil.

Constatările instanţei de apel în acest sens, ca şi faptul că acţiunea a fost corect exercitată de toţi moştenitorii legali în viaţă a proprietarilor tabulari, rămân desigur definitiv câştigate cauzei, fiind pe deplin confirmate de probe şi în concordanţă cu legeaaplicabilă.

Aşa fiind, reclamanţii sunt îndreptăţiţi potrivit dispoziţiilor de principiu cuprinse în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a imobilului indiferent în posesia cui s-ar afla în prezent, în starea de la data cererii de restituire şi liber de sarcini.

Potrivit însă dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din legea aplicabilă în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv, s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită, poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere pentru diferenţe urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate.

Tot astfel, conform art. 10 alin. (3) sunt exceptate de la restituire în natură, terenurile pe care s-au edificat construcţii autorizate în condiţiile legii după 1 ianuarie 1990.

Aşadar sunt supuse necondiţionat restituirii în natură terenurile imobilelor preluate abuziv pe care nu s-au edificat construcţii civile ori industriale autorizate.

Or deşi în cauză societatea pârâtă – deţinătoare a invocat constant pe parcursul judecăţii faptul că o parte din terenul restituit este ocupat deconstrucţii nedemontabile cu altă destinaţie (depozite, spaţii de producţie) edificate anterior privatizării pe cheltuiala statului, a antecesorilor deţinători precum şi pe cheltuiala sa după atestarea dreptului de proprietate, instanţa de apel a omis să examineze aceste apărări care sunt de esenţa aplicării corecte a dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, ceea ce contravine în cazul realităţii lor, atât intereselor recurentei, cât şi a reclamanţilor îndreptăţiţi în cazul ocupării unor părţi din teren, la despăgubiri prin echivalent.

Cum pronunţarea unei hotărâri temeinice şi totodată executabile implică determinarea fără echivoc a părţilor de teren ocupate şi verificarea legalităţii edificării construcţiilor, instanţa de rejudecare va trebui să administreze atât la cererea părţilor cât şi din oficiu toate dovezile necesare impunându-se drept concludente expertiza tehnică şi autorizaţiile prevăzute de lege la data edificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C.R.L. B. S.A. Deva împotriva deciziei nr. 59/A din 24 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 566 din 12 decembrie 2001a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi8 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1851/2002. Civil