CSJ. Decizia nr. 185/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 185.
Dosar nr. 3248/2002
Şedinţa publică din 8 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2000 reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş solicitat, în baza art. 111 C. proc. civ., art. 480 C. civ. şi Legii nr. 7/1996, în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Bazna, să se constate că în mod greşit şi nelegal s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român asupra imobilelor de sub A + 1 din CF nr. 599 comuna Bazna, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Bazna prin invocarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. S-a solicitat şi anularea încheierii nr. 1118 din 20 septembrie 1968.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru aplicarea reformei agrare, în baza adresei nr. 1009 din 19 septembrie 1968 a fostului Consiliu Popular al comunei Bazna şi a Deciziunii nr. 314 din 22 august 1947, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilelor de sub A + 1 din CF nr. 599 Bazna, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Bazna. Se consideră că în mod greşit şi nelegal au fost aplicate prevederile art. 3 din Legea nr. 187/1945 deoarece actul normativ se referea la pământurile şi proprietăţile agrare, ori imobilele în cauză nu aveau caracter agrar, ci erau construcţii (vile) pentru agrement şi tratament constituind staţiunea balneară Bazna.
Prin cererea din 2 februarie 2001 reclamantul a renunţat la soluţionarea capătului din acţiune privind anularea Încheierii nr. 1118 din 20 septembrie 1968.
Investită iniţial cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Mediaş, prin sentinţa civilă nr. 925 din 26 februarie 2001, a respins acţiunea reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 895 din 19 iunie 2001 Tribunalul Sibiu a admis apelul reclamantului Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş, a desfiinţat sentinţa Judecătoriei Mediaş şi a reţinut cauza pentru rejudecare în fond cu motivarea că au fost încălcate prevederile art. 2 lit. e) C. proc. civ. – referitoare la procesele şi cererile în materie de expropriere care sunt de competenţa tribunalului, ca primă instanţă.
În fond, după desfiinţarea hotărârii judecătoriei, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 632 din 22 octombrie 2001, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş şi a luat act de renunţarea la soluţionarea capătului de cerere privind anularea încheierii de intabulare nr. 1118/20 septembrie 1968 din CF 599 Bazna.
Apelul promovat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 43/A din 1 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Pentru a decide astfel s-a reţinut că imobilele în litigiu înscrise în CF 599 Bazna au constituit proprietatea tabulară a Parohiei Evanghelice C.A. Bazna până în anul 1968 când, în baza deciziei nr. 314 emisă de fostul Comitet Local de Expropriere şi Împroprietărire Bazna şi a Legii nr. 187/1945, au trecut în proprietatea Statului Român. La data trecerii bunurilor litigioase în proprietatea Statului, acestea nu aveau destinaţia de lăcaş de cult, ci constituiau Staţiunea balneară Bazna, compusă din mai multe vile de tratament şi agrement.
Retrocedarea unor bunuri imobile, altele decât lăcaşurile de cult, care au aparţinut cultelor religioase, este reglementată de OUG nr. 94/2000 şi de Regulamentul de aplicare aprobat prin HG nr. 1139 din 15 noiembrie 2000 şi nu poate fi soluţionată pe calea dreptului comun.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului în termen legal a declarat recurs reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş care a susţinut în esenţă că cele două acte normative – OUG nr. 94/2000 şi HG nr. 1139/2000 -, precizează că numărul maxim de imobile care pot fi retrocedate fiecărui centru eparhial sau centru de cult nu poate fi mai mare de zece şi cum aceste p revederi au un caracter limitativ, pentru restul imobilelor, operează dreptul comun. Prin renunţarea la judecata capătului de cerere de anulare a încheierii de intabulare, acţiunea reclamantului nu este în retrocedare, ci una în constatarea dreptului.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş a investit instanţele judecătoreşti cu soluţionarea unei acţiuni având două capete de cerere. Primul, a vizat solicitarea de a se constata că în mod greşit şi nelegal s-a intabulat dreptul de proprietate al statului asupra mai multor imobile din C.F. nr. 599 comuna Bazna, fostă proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Bazna, invocându-se aplicarea eronată a Legii nr. 187/1945. Al doilea, la judecata căruia s-a renunţat ulterior, viza anularea încheierii nr. 1118 din 20 septembrie 1968.
Şi în condiţiile renunţării la judecata celui de al doilea capăt de cerere, acţiunea reclamantului este una reală imobiliară şi petitorie pentru că ea trebuie analizată şi calificată în raport de scopul material urmărit de reclamant (aproprierea bunurilor expropriate) şi nu după sensul literar al termenilor folosiţi ("să se constate greşita şi nelegala intabulare"). Aceasta deoarece, într-o interpretare contrară, având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, o atare cerere este inadmisibilă, cât timp reclamantul are deschisă calea acţiunii în realizarea dreptului.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94 din 29 iunie 2000 (publicată în M. Of., partea I nr. 308 din 4 iulie 2000), astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 501 din 11 iulie 2002, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Conform art. 3 alin. (1) din ordonanţă, în toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute în art. 1 se pot depune la comisia specială de retrocedare, iar potrivit art. 4 alin. (6) din acest act normativ, deciziile Comisiei Speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Întrucât prezenta acţiune a fost introdusă direct în justiţie la data de 22 decembrie 2000, după intrarea în vigoare a citatei Ordonanţe de Urgenţă (4 iulie 2000), se constată că reclamantul nu a respectat dispoziţiile legale speciale referitoare atât la procedura administrativ-jurisdicţională prealabilă, cât şi la exerciţiul căilor de atac care exclud competenţa instanţelor civile.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantului se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş împotriva deciziei nr. 43/A din 1 aprilie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1851/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1848/2002. Civil → |
|---|
