CSJ. Decizia nr. 1947/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1947Dosar nr. 2374/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2000, reclamanţii D.V. şi D.C. au chemat în judecată pe pârâţii P.S. şi S.C. H.N. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 104/21896 din 11 septembrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin S.C. H.N. S.A. şi pârâtul P.S. privind apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii proprietarului imobilului, trecut la stat în mod abuziv, iar prin sentinţa civilă nr. 1907 din 4 februarie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 li s-a recunoscut calitatea de titulari ai dreptului de proprietate, însă până la pronunţarea sentinţei, când litigiul era în curs de derulare, apartamentul nr. 2 a fost vândut pârâtului P.S., prin contractul a cărui anulare o solicită.
În drept sunt invocate prevederile art. 1803 C. civ., art. 966 şi art. 968 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 1 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1232 din 5 noiembrie 2001 a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanţi.
Instanţa a reţinut calitatea de proprietari a reclamanţilor asupra imobilului, recunoscută prin sentinţa civilă nr. 1907/1999, faptul că pârâtul a dobândit prin cumpărare corpul B din imobil, în timpul soluţionării litigiului având ca obiect acţiunea în revendicare promovată de reclamanţi, dar existenţa procesului nu a fost adusă la cunoştinţa pârâtului care, în aceste condiţii a fost de bună credinţă la data dobândirii imobilului, titlul de proprietate al pârâtului este preferabil celui prezentat de reclamanţi conform noilor reglementări ale Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage respingerea acţiunii reclamanţilor.
Apelul introdus de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 150/A din 21 martie 2002.
S-a reţinut în considerentele deciziei că motivele de apel învederate de reclamanţi sunt nefondate, cererea lor de a se compara titlurile de proprietate şi a se da preferinţă celui pe care autorul lor l-a deţinut prin cumpărare din 1937, nu poate fi acceptată pentru că Legea nr. 10/2001, lege specială şi de imediată aplicabilitate, reglementează în art. 18 alin. (1) lit. d), text coroborat cu prevederile art. 46 alin. (1) şi (2), măsuri reparatorii pentru foştii proprietari numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Aşadar, titlul de proprietate al intimatului pârât, dobândit prin cumpărare fără a fi notificat în prealabil de apelanţi asupra intenţiei de a cere retrocedarea imobilului, este valabil, cum corect a stabilit prima instanţă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi apelanţii sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, nu la restituirea în natură a bunului pretins.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanţii.
Recurenţii, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., critică Decizia care a refuzat desfiinţarea contractului de cumpărare a imobilului de către intimatul pârât, deşi Legea nr. 112/1995 şi normele ei de aplicare interzic vânzarea imobilelor litigioase, cum este cel din prezenta cauză, instanţele au ignorat principiul conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, iar statul nu a fost niciodată proprietar, pentru că imobilul a fost abuziv preluat, cu încălcarea chiar şi a actelor normative de preluare, aşadar preferabil este titlul de proprietate al recurenţilor, nu al intimatului pârât, dobândit în condiţiile menţionate.
Instanţele, mai arată recurenţii, în încercarea de a argumenta soluţiile date, au dat o interpretare proprie prevederilor Legii nr. 10/2001, care nici nu era aplicabilă litigiului, promovat în anul 1999, deci anterior adoptării legii.
Recurenţii solicită casarea deciziei atacate şi în fond admiterea acţiunii lor.
Din examinarea deciziei în raport de criticile recurenţilor se constată că recursul este fondat.
Recurenţii reclamanţi au introdus acţiunea împotriva intimaţilor pârâţi la data de 11 iulie 1999 şi au invocat temeiurile de drept menţionate în cererea introductivă de instanţă, anume art. 966 şi art. 968 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 1 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Instanţele au fost investite cu soluţionarea acţiunii, a cărui obiect este, potrivit precizării din 11 septembrie 2000, revendicarea imobilului prin compararea titlurilor de proprietate şi pe cale accesorie desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 104/21896 din 11 septembrie 1996, încheiat între intimaţii pârâţi S.C. H.N. S.A. şi P.S.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a examinat problema esenţială a cauzei, constând în compararea titlurilor de proprietate ale părţilor asupra imobilului şi acordarea preferinţei unuia dintre ele, prin referire la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, act normativ intrat în vigoare la 14 februarie 2001, după data sesizării instanţei, 11 iulie 1999, ignorând în analiza efectuată de instanţă prevederile legale invocate ca suport de drept al acţiunii recurenţilor.
Întrucât Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare după promovarea acţiunii, ea nu este aplicabilă cauzei. De altfel, prevederile acestei legi nu au fost invocate de recurenţii reclamanţi ca fundament juridic al acţiunii lor, instanţa soluţionând litigiul pe alte temeiuri de drept decât cele arătate de recurenţi, deşi prerogativa indicării motivelor de drept ale cererii de chemare în judecată aparţine reclamanţilor, conform art. 112 pct. 4 C. proc. civ., nu instanţei de judecată.
În consecinţă se va admite recursul recurenţilor reclamanţi, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza la instanţa de apel pentru rejudecarea ei, în raport de temeiurile de drept din cererea introductivă de instanţă, urmând a se lua în examinare şi celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.C.G.I. împotriva deciziei nr. 150/A din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1946/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1945/2002. Civil → |
|---|
