CSJ. Decizia nr. 1946/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1946
Dosar nr.1938/2002
Şedinţa publică din 14 mai2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.şi C.E.V.împotriva deciziei nr.45/cdin 19 martie 2002a Curţii de ApelConstanţa – Secţia civilă.
La apelul nominals-au prezentat recurenţii-reclamanţi A.S.V., D.E. C., C.E.V., toţi trei personal şi asistaţi de avocat A.V., A.E.G., C.D.E., ambele reprezentate de acelaşi avocat, precum şi intimatele-pârâte S.C."C." SA, prin consilier juridic Z.T.şi S.C."M.T." SRL Techirghiol, reprezentată de avocat R.V.
Procedura completă.
Recurenţii-reclamanţi, prezenţi în instanţă, semnează motivele de recurs şi declară că îşi însuşescşi apelul formulat în cauză.
Avocat A.V. depune acte şi o precizare a motivelor de casare; având cuvântul, acesta solicită admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei tribunalului şi admiterea acţiunii, iar în subsidiar, cere casarea cu trimitere pentru judecarea în fond a apelului declarat de reclamanţi, situaţie în care solicită a se aprecia în ce măsură la Curtea de Apel Constanţa există garanţia unei judecăţi obiective şi nepărtinitoare.
Luând pe rând cuvântul, consilier juridic Z.T.şi avocat R.V.pun concluzii de respingere a recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitată de S.C."M.T."SRL Techirghiol.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.306 din 10 iulie 2001 S.C."C." SA Eforie Nord, judeţul Constanţa, a respins solicitarea efectuată pe cale de notificare de A.S.privind restituirea în natură a vilei „Iaşi" situată în oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa.
La data de 2 august 2001 A.S.V.a contestat în justiţie, în temeiul Legii nr.10/2001, refuzul S.C. "C." SAEforie Nordde a-i restituit în natură imobilul situat în Techirghiol, Str. Narciselor nr. 8,judeţul Constanţa, compus din construcţie şi teren, care a aparţinut autorului D.H.V., bun naţionalizat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950.
La 11 septembrie 2001 S.C.„M.T." SRL Techirghiol a promovat cerere de intervenţie principală şi în interes alăturat pârâtei S.C."C." SA Eforie Nord, solicitând respingerea acţiunii în restituirea imobilului cu motivarea că intervenienta a luat de la 8 februarie 1992 în locaţie de gestiune vila „Iaşi" şi că la 26 septembrie 2000 locaţia s-a înlocuit, cu aprobări legale, cu un contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, pentru derularea activităţii de turism şi comerţ.
Prin precizarea din 12 septembrie 2001 (fila 52 dosar de fond), au formulat acţiune în justiţie pentru restituirea în natură a nemişcătorului, alături de reclamanta A.S.V.şi numiţii A.E.G., C.E., D.E.C.şi C.E.V.care au susţinut că toţi sunt moştenitorii lui V.D., persoana ce a construit vila „Iaşi".
Tribunalul Constanţa – Secţia civilă, prin sentinţa nr. 720 din 13 noiembrie 2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea reclamanţilor pentru acest considerent. A respins cererea de intervenţie formulată de S.C.„M.T." SRL.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a motivat că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai defuncţilor D.V.şi D.M., dar nu au putut face şi dovada că autorii lor au deţinut un titlu de proprietate asupra imobilului pe care îl revendică. Este adevărat că vila „Iaşi" este cuprinsă în testamentul lăsat de D. V., dar acest act nu are valoarea unui titlu de proprietate, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 1407/2001 emisă de Arhivele Statului rezultă că în perioada 1898 – 1930 nu s-a transcris nici un act de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Techirghiol de către autorul reclamanţilor – D.V.
Prin Decizia nr.45/c din 19 martie 2002 Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, a constatat în baza art. 287 pct. 5, alin. 2 cu referire la art. 133 alin.2 C.proc.civ., ca fiind nulă cererea de apel promovată de reclamanţi împotriva sentinţei dată de Tribunalul Constanţa.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat următoarele: cererea de apel a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2002 şi a fost semnată de avocat, care a expediat apelul prin corespondenţă; instanţa de apel a stabilit prim termen de judecată la 26 februarie 2002, dată la care a fost prezent şi apărătorul apelanţilor care a depus împuternicirea avocaţială ce poartă data de 25 februarie 2002; la prima zi de înfăţişare instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. 2 coroborat cu art. 161 C.proc.civ., a acordat termen pentru ca apelanţii-reclamanţi să semneze cererea de apel sau să precizeze în scris dacă îşi însuşesc apelul; în acest sens la 28 februarie 2002 au fost expediate adrese către apelanţi cu aceleaşi precizări procedurale înscrise în încheiere; la termenul din 19 martie 2002 nu s-auprezentat nici apelanţii şi nici avocatul acestora şi nu a fost comunicată poziţia pe care reclamanţii o au faţă de cererea de apel; în atari condiţii instanţa a apreciat că apelul a fost introdus de către o persoană ce nu are procură de la partea interesată, iar potrivit art. 287 C.proc.civ., cum apelul trebuia semnat, lipsa semnăturii atrăgând nulitatea cererii.
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanţii A.S.V., A.E.G., C.E., D.E.C.şi C.E. care au susţinut că instanţa a încălcat prevederile art. 287 C.proc.civ., că reclamanţii au fost reprezentaţi de avocat în temeiul dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Legea nr. 51/1995 şi greşit s-a constatat ca fiind nulă cererea de apel pentru lipsa semnăturii reclamanţilor.
Recursul este fondat.
Aşa cum rezultă din lectura încheierilor întocmite de instanţa de fond, reclamanţii au fost reprezentaţi în faţa tribunalului de avocaţii P.P.şi F.S.în temeiul împuternicirii avocaţiale din 12 septembrie 2001 (fila 51 dosar tribunal) emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Este necontestat în cauză că apelul exercitat de reclamanţi împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa a fost semnat şi expediat prin poştă la data de 10 ianuarie 2002 de avocatul F.S.în temeiul împuternicirii avocaţiale depusă la instanţa de fond. Pentru instanţa de apel acelaşi cabinet individual de avocatură a emis împuternicirea din 25 februarie 2002 (fila 15 dosar Curtea de Apel Constanţa) avocaţilor F.L.şi M.C..
Potrivit art. 67 alin. 1 C.proc.civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar în conformitate cu art. 68 alin. 1 din acelaşi cod, procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
Reprezentarea desemnează situaţia în care o persoană numită reprezentant îndeplineşte acte procedurale în numele şi în interesul altei persoane care este parte în procesul civil. Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituţie nu este considerată uneori ca având un caracter pur procedural. Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra părţii principale, adică asupra persoanei reprezentate.
O situaţie specifică reprezentării judiciare este reglementată de art. 69 alin. 2 din C.proc.civ., potrivit căruia, avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.
Textul citat a fost interpretat unanim în doctrină şi jurisprudenţă în sensul că pentru promovarea apelului sau recursului avocatul are nevoie de o împuternicire specială în acest scop, numai în situaţia în care avocatul nu a reprezentat sau asistat partea la judecata cauzei în faţa instanţei de fond. Cum în cazul dat avocatul F.L.a reprezentat pe reclamanţi la instanţa de fond în temeiul împuternicirii din 12 septembrie 2001, el nu numai că avea dreptul, dar chiar obligaţia profesională să exercite şi să semneze pentru cei reprezentaţi cererea de apel întrucât de îndeplinirea acestui act procedural depindea „păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp", aşa cum cere textul mai sus citat.
În lumina acestei interpretări se constată că instanţa de apel a purtat o inutilă corespondenţă cu reclamanţii pentru ca ei să confirme cererea de apel semnată de avocat şi că greşit a constatat, în lipsa semnăturilor reclamanţilor, ca fiind nulă atare cerere, întrucât actul de procedură săvârşit de avocat (cererea de apel) nu trebuia rectificat de parte cât timp exerciţiul actului s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege (art. 69 alin. 2 C.proc.civ.).
Faţă de cele ce preced, recursul reclamanţilor se priveşte ca fondat şi ca o consecinţă a admiterii lui, va fi casată Decizia dată de Curtea de Apel Constanţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ce are a se preocupa de soluţionareal motivelor de apel cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.şi C.E.V. împotriva deciziei nr. 45/c din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi14 mai2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1948/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1947/2002. Civil → |
|---|
