CSJ. Decizia nr. 196/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 196Dosar nr. 2152 / 2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii I.E.şi I.E.A. împotrivadeciziei nr.39 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă I.E., personal şi intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier juridic O. O., lipsind recurenta-reclamantă I.E.A.
Procedura completă.
Recurenta prezentă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la fond, precizând că terenul în litigiu se află trecut în patrimoniul RATB.
Consilier juridic O.O. a cerut respingerea recursului, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece terenul litigios se află în proprietatea unei întreprinderi poligrafice.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr.2395 din 22.03.2001 la Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, reclamantele I.E.şi I.E.A.au chemat în judecată pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea acestuia să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, Calea Şerban Vodă nr.168, sector 4 compus din teren în suprafaţă de 21oo mp. şi construcţie pe o suprafaţă de 119 m.p.
În motivarea cererii, reclamantele auînvederat că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului conform Decretului nr.531/1953, indicându-se o despăgubire către autorul lor I.G., care urma să fie plătită de Întreprinderea Poligrafică nr.4.
Despăgubirea nu a fost primită şi reclamantele prin autorul lor nu au cunoscut niciodată valoarea ei, imobilul fiind preluat abuziv fără titlu, fără o justă şi prealabilă despăgubire, fără un motiv clar, fără un scop de investiţie.
Prin sentinţa civilă nr.687 din 19.06.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantele I.E.şi I.E.A.în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că imobilul revendicat ce a aparţinut autorului reclamantelorI.G. a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr.531/1953 şi dat în folosinţă Întreprinderii Poligrafice nr.4, reclamantele nefăcând dovada că bunul se află în domeniul privat al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Împotriva sentinţei, au declarat apel reclamantele I.E.şi I.E.A., susţinând că imobilul se află în administrare la RATB conform adresei nr.25601/2001 a acestei regii, care funcţionează sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr.39 din 1 februarie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Instanţa a reţinut lipsa calităţii procesuale a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi faptul că reclamantele nu au solicitat completarea probelor administrate sub acest aspect, făcând doar o referire la o adresă a RATB pe care nu au depus-o la dosar.
În contra deciziei menţionate, au declarat recurs reclamantele, criticând soluţia instanţei de apel sub aspectul nelegalităţii acesteia, solicitând admiterea probei cu înscrisuri şi susţinând, în esenţă, că actul normativ de expropriere nu le-a fost comunicat şi nu a putut să-şi producă efecte, iar Consiliul General al Municipiului Bucureşti, are calitate procesuală, deoarece instituţia deţinătoare a terenului înlitigiu se află în subordinea sa.
Recursul este nefondat.
Cadrul în care se desfăşoară procesul este fixat de reclamant care, prin cererea de chemare în judecată indică – între altele – şi persoana împotriva căreia se îndreaptă pretenţiile sale, respectiv pârâtul.
Pentru a fi parte înprocesul civil, pârâtul – ca de altfel şi reclamantul – trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, între care şi aceea de a avea calitate procesuală.
În speţă, prin Decretul nr.531/1953 imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul statului în folosinţa Întreprinderii Poligrafice nr.4, aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar din adresa SCAVL Berceni nr.3047/1999 rezultă că bunul nu se află în administrarea fondului imobiliar din sectorul 4.
Secere arătat că, în astfel de pricini, în care se discută exproprieri se impune o verificare atentă, prin administrare de probă pentru a stabili cu exactitate amplasamentul terenului, dacă bunul expropriat poate fi retrocedat potrivit actualelor reglementări; or reclamantele nu au solicitat completarea probelor administrate făcând referire lao adresă a RATB, care nu are relevanţă juridică în cauză, dat fiind că aceasta reprezenta un răspuns la o notificare a reclamantei conform Legii 10/2001.
Potrivit prevederilor art.35 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice şi juridice, numai persoana juridică are capacitate procesuală, respectiv exerciţiul drepturilor procesuale şi pe cale de consecinţă, în raport de aceste date, instanţele au reţinut corect, lipsa calităţii procesualepasive aConsiliului General al Municipiului Bucureşti, care nu administrează direct imobilele din domeniul său privat.
În consecinţă, recursul se priveşte nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul, ca nefondat declarat dereclamanţii I.E.şi I.E.A. împotriva deciziei nr.39 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi24 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 19/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1949/2002. Civil → |
---|