CSJ. Decizia nr. 1977/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1977DOSAR NR.3957/2002
Şedinţa publică din 16 mai 200.
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.135 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi, precum şi deciziei civile nr.1872 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal s-au prezentat intimata S.C."T."S.A. Iaşi prin consilier juridic P.T., precum şi intimata-contestatoare P.E.asistată de avocat N.S..
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public susţine recursul în anulare, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi respingerea contestaţiei ca tardivă.
Consilier juridic P.T. pune concluzii în acelaşi sens.
Avocat N.S. solicită respingerea recursului în anulare şi menţinerea hotărârilor criticate, pe care le consideră întemeiate, întrucât unitatea nu a comunicat nici până în momentul de faţă Decizia de desfacere a contractului de muncă, obligaţie ce-i incumbă potrivit dispoziţiilor legale imperative.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10 octombrie 2000, contestatoarea P.E.a chemat în judecată S.C."T." S.A. Iaşi, solicitând ca prin hotărârea ce se va da, să se dispună anularea deciziei nr.328 din 22 februarie 1999, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a din C.mun.şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reintegrării sale în postul deţinut anterior.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că Decizia nu a fost comunicată conform art.134 din C.mun., nu s-au respectat dispoziţiile OG nr.48/1997, prevederile Contractului colectiv de muncă şi ale HG nr.9/1997.
Prin întâmpinare, intimata S.C."T."S.A.Iaşi a invocat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr.135 din 10 ianuarie 2001, a înlăturat excepţia de neconstituţionalitate invocată de intimată cu privire la prevederile art.134 alin.2 C.mun., a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei formulată de intimată, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr.328/22.02.1999 emisă de intimată şi a dispus reîncadrarea contestatoarei pe funcţia deţinută anterior desfacerii contractului de muncă, cu plata drepturilor băneşti aferente.
S-a reţinut pentru aceasta că:
Intimata nu a comunicat Decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, iar primirea de către contestatoare a carnetului de muncă, a plăţilor compensatorii, a ajutorului de şomaj, a indemnizaţiei de sprijin, nu sunt elemente de natură să suplinească obligativitatea comunicării prevăzută de art.134 alin.2 din C.mun.
Faţă de caracterul imperativ al acestei norme legale, comunicarea făcută, fără confirmarea scrisă a contestatoarei nu are semnificaţia juridică a unei comunicări în scris şi ca atare, contestaţia se consideră a fi introdusă în termen.
S-au invocat dispoziţiile OUG nr.9/1997 potrivit cărora, în situaţia desfacerii colective a contractelor de muncă, în temeiul art.130 lit.a din C.mun.trebuie să existe programe de restructurare, privatizare sau lichidare, iar măsura nu poate fi luată decât după 60 zile de la data aprobării acestora de către Adunarea Generală a Asociaţilor.
Firma cehă „Z.V." S.A. a devenit acţionar majoritar la S.C."T." S.A.Iaşi, obligându-se să respecte contractul colectiv de muncă, precum şi drepturile salariaţilor, prevăzute în contractele individuale de muncă, obligaţie ce nu a fost îndeplinită, întrucât, prin Decizia nr.9 din 7 ianuarie 1999 a Consiliului de administraţie, intimata a trecut la concedierea unui număr de 1278 angajaţi, fără a exista un program de restructurare şi o nouă organigramă, aprobate prin hotărâre de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
În recurs, S.C."T." S.A.Iaşi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.134 alin.2 din C.mun..
Tribunalul Iaşi prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2001, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr.205/26 iunie 2001 a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.134 alin.2 din C.mun., ca inadmisibilă.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr.1872 din 7 septembrie 2001, a respins recursul declarat de S.C."T." S.A.Iaşi împotriva sentinţei civile nr.135 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi.
Împotriva acestor hotărâri şi în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în dezvoltarea motivelor recursului în anulare, că, faţă de dispoziţiile legale care reglementează materia conflictelor de muncă, respectiv Legea nr.168/1999 şi în raport de probatoriul administrat în cauză, soluţionarea excepţiei privind tardivitatea formulării contestaţiei, prin respingerea ei, este greşită.
Astfel, instanţele s-au pronunţat numai în raport cu art.134 alin.2 C.mun., care nu cuprindea dispoziţii referitoare la termenul în care poate fi formulată contestaţia şi data de la care acesta începe să curgă, dispoziţiile sale constituind numai o garanţie impusă de lege pentru ocrotirea salariaţilor.
În ce priveşte termenul de introducere a contestaţiei şi data de la care se declanşa curgerea acestuia, erau prevăzute în art.176 (1) din C.mun., în vigoare la data desfacerii contractului de muncă.
Acest text a fost, însă, abrogat expres prin art.91 din Legea nr.168/1999 intrată în vigoare la 1 ianuarie 2000, care are dispoziţii diferite în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de30 zile, art.73 lit.a prevăzând că o astfel de măsură poate fi contestată în termen de 30 zile de la data la care cei interesaţi au luat cunoştinţă de măsura dispusă.
Conform principiului aplicării imediate a legii noi, în speţă, termenul a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2000, incidente fiind dispoziţiile art.73 lit.a din Legea nr.168/1999, curgerea lui fiind condiţionată numai de momentul cunoaşterii de către contestator a măsurii dispuse de unitate.
În speţă, contestaţia a fost formulată după aproximativ doi ani de la data emiterii deciziei nr.328/22.02.1999, rezultând cu certitudine că fostul salariat a cunoscut despre măsura concedierii, chiar de la data când a fost emisă dispoziţia, situaţie în care contestaţia trebuia formulată în termen de 30 zile de la data de 1 ianuarie 2000.
Recursul în anulare este fondat.
Societatea intimată S.C."T." S.A.Iaşi a intrat, începând cu perioada decembrie 1998-ianuarie 1999, într-un program de reorganizare şi restructurare, consecutiv privatizării prin vânzarea de către stat a pachetului majoritar de acţiuni. Printre altele, s-a luat hotărârea disponibilizării eşalonate a unui mare număr de salariaţi, măsură cu impact local şi naţional de notorietate.
Reglementată prin OUG nr.9/1997 măsura concedierii colective, şi-a propus şi protecţia salariaţilor ale căror contracte de muncă se desfac urmare aplicării unor programe de restructurare, privatizare şi lichidare. Astfel, protecţia se realizează fie prin măsuri active (programe de reconversie profesională), fie prin plăţi compensatorii. Printre alte condiţii ale acordării plăţii compensatorii, OUG nr.9/1997 (invocată de contestatoare în motivarea acţiunii) a prevăzut cerinţa ca persoanei respective să i se fi desfăcut contractul de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a din C.mun. Potrivit art.19 alin.2 din acest act normativ, dreptul la plata compensatorie se naşte la data desfacerii contractului de muncă. Deşi OUG nr.9/1997 a fost abrogată prin OUG nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, dispoziţiile enunţate privind data de când se naşte dreptul la plăţi compensatorii au fost reluate în aceeaşi formă.
În speţă, cu adresa nr.1237/08.02.1999 (fila 10 dosar fond) petentei i s-a comunicat că urmează să fie disponibilizată, cu consecinţa desfacerii contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a din C.mun.şi a art.28 lit.a din Contractul colectiv de muncă, fiind invitată să se prezinte pentru întocmirea formelor de lichidare şi de obţinere a drepturilor băneşti cuvenite.
Urmare acestui preaviz, petenta, prin cerere olografă datată 15.02.1999 a solicitat acordarea plăţilor compensatorii, arătând că are cunoştinţă de desfacerea contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a C.mun.începând cu data de 15.02.1999. La 22.02.1999, s-a emis şi Dispoziţia nr.328, prin care s-a luat măsura desfacerii contractului de muncă, în care se face referire, printre altele, la cererea petentei înregistrată la nr.297/11.02.1999 prin care a renunţat la efectuarea duratei de preaviz, solicitând compensarea bănească.
Este de necontestat că petenta a încasat plăţile compensatorii, a beneficiat de plata ajutorului de şomaj potrivit dispoziţiilor Legii nr.65/1997, de echivalentul bănesc pentru perioada de preaviz, că a primit carnetul de muncă de la unitate la data disponibilizării şi nu s-a mai prezentat la unitate.
După aproape doi ani de zile, la 10 octombrie 2000, petenta a formulat contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Aşa cum se arată în recursul în anulare, contestaţia a fost, însă, tardiv introdusă.
Potrivit art.134 alin.2 teza finală din C.mun., dispoziţia de desfacere a contractului de muncă îşi produce efectele de la data comunicării, iar conform art.176 alin.1 din acelaşi cod (în vigoare până la 1 ianuarie 2000, când a fost abrogat prin Legea nr.168/1999), termenul de sesizare a organelor de soluţionare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut necesitatea comunicării, a fost aceea ca angajatul să cunoască motivele de fapt şi de drept ale acestei măsuri extreme, a încetării raporturilor de muncă, pentru a-şi putea motiva eventuala contestaţie.
La 2 noiembrie 1999 s-a publicat Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. Potrivit art.73 lit.a din această lege, măsurile unilaterale de (…) încetare a contractului de muncă (…) pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă. Cu aceeaşi ocazie a fost abrogat art.176 din C.mun. Se observă astfel o schimbare a concepţiei legiuitorului la acea dată, momentul obiectiv al comunicării deciziei fiind înlocuit cu un moment subiectiv, acela al cunoaşterii efective de către cel interesat, a măsurii ce afectează raporturile de muncă.
În speţă, petenta a cunoscut încă din luna februarie 1999, prin înştiinţarea scrisă ce i-a fost trimisă, că urmează să i se desfacă contractul de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a din C.mun., ca urmare a măsurilor de restructurare anunţate ce implicau concedierea colectivă. Cunoaşterea motivului ca şi a măsurii desfacerii contractului său individual de muncă este probată în plus şi indubitabil, de petiţia scrisă personal de contestator la data de 11.02.1999, ca şi de celelalte împrejurări deja amintite.
Dacă s-ar accepta ideea că, necomunicându-i-se, formal, dispoziţia întocmită la 22.02.1999, contractul de muncă a subzistat, ar însemna a nu se da nici o eficienţă acceptării petentei, exprimată neechivoc în condiţiile de mai sus, în sensul desfacerii contractului şi a încasării plăţilor compensatorii. Chiar doctrina şi jurisprudenţa contemporane adoptării C.mun. în anii 70, au admis că trimiterea unei adrese care să cuprindă toate elementele prevăzute de art.134 (indicarea motivelor, etc.), valorează comunicare. Or, în speţă, se poate afirma, pe baza probelor administrate, că petentei i-au fost cunoscute motivele desfacerii contractului de muncă din 8 februarie 1999, de când avea la dispoziţie30 de zile pentru a contesta măsura.
Într-o interpretare extensivă, adoptată şi prin recursul în anulare, se poate admite chiar, şi că, începând cu data de 1 ianuarie 2000(data intrării în vigoare a Legii nr.168/1999) petenta ar mai fi avut la dispoziţie un termen de 30 zile pentru formularea şi depunerea contestaţiei.
Şi înaceastăvariantă deinterpretaresesizarea instanţeila20 decembrie 2000 apare ca, evident, tardivă.
Ca atare, văzând că această excepţie invocată de intimată este întemeiată, recursul în anulare urmează a fi admis şi hotărârile atacate modificate în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.135 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi şi a deciziei nr.1872 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi.
Casează hotărârile atacate şi rejudecând pricina, respinge contestaţia ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 198/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 196/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
