ICCJ. Decizia nr. 2127/2002. Civil. Revendicare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2127
Dosar nr. 2717/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.R. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Prefectura judeţului Neamţ şi D.F.P. Neamţ, pentru a fi obligat la plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea unei mori ce a fost confiscată abuziv la data de 2 aprilie 1960, ca urmare a aplicării Decretului nr. 115/1959.
Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S., filiala judeţului Neamţ, a cerut respingerea acţiunii invocând, pe de o parte, împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958, iar pe de altă parte, necompetenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât situaţia juridică a unor astfel de bunuri urmează a fi reglementată prin adoptarea unei legi speciale. De altfel, în cauză erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
În urma desfiinţării hotărârilor pronunţate în ciclurile procesuale urmate în cauză, în rejudecare, Judecătoria Piatra Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 1006 din 10 februarie 2000, a respins acţiunea.
S-a reţinut, în motivarea sentinţei, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat la data de 2 aprilie 1960, prin aplicarea Decretului nr. 115/1959 şi, ca urmare, situaţia juridică a acestuia trebuie să fie reglementată printr-o lege specială, lege inexistentă la data formulării acţiunii.
Investit cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, Tribunalul Neamţ, prin Decizia civilă nr. 1827/AC din 7 decembrie 2000, l-a admis, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Neamţ, să plătească reclamantei suma de 152.496.385 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului preluat abuziv de către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune a fost soluţionată definitiv prin Decizia nr. 1615 din 25 noiembrie 1997 a Tribunalului Neamţ pronunţată într-un ciclu procesual anterior, prin care s-a statuat că dreptul reclamantei la despăgubiri este imprescriptibil întrucât îşi are izvorul în dreptul ei de proprietate – drept imprescriptibil – asupra imobilului revendicat, ce nu mai poate fi restituit în natură întrucât a fost demolat de autorităţile vremii. Pe de altă parte, nu poate fi primită nici cea de a doua apărare a pârâtului privind inexistenţa unei reglementări speciale cu privire la situaţia juridică a imobilului ori trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 112/1995. Acţiunea fiind introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi şi fiind întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun (art. 998-999 C. civ.) trebuie soluţionată în cadrul procesual fixat de reclamantă.
Hotărârea instanţei de apel a fost confirmată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 1050 din 15 iunie 2001, prin care au fost respinse recursurile declarate de reclamantă şi de Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Neamţ.
Împotriva ultimelor două decizii Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor şi menţinerea sentinţei pronunţată de judecătorie.
În motivarea recursului în anulare se susţine, în esenţă, că în mod greşit au reţinut instanţele că imobilul în litigiu a fost preluat de stat prin aplicarea Decretului nr. 115/1959. În realitate, titlul statului îl constituie contractul de donaţie autentificat sub nr. 1430 din 240 din 11 iunie 1960 la notariatul de Stat raional Piatra Neamţ, prin care C.C., fiul reclamantei, în calitate de mandatar al acesteia şi al celorlalţi coproprietari, a donat statului mai multe bunuri între care şi moara în litigiu.
Recursul în anulare a fost susţinut astfel cum a fost motivat în scris, făcându-se precizarea expresă că nu se cere extinderea lui şi asupra deciziei civile nr. 1615 din 25 noiembrie 1997 a Tribunalului Neamţ, prin care s-a tranşat chestiunea privind prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei.Pe parcursul dezbaterilor în faţa prezentei instanţe a survenit decesul reclamantei, a cărei poziţie procesuală a fost preluată de unica sa moştenitoare I.Z. căreia îi va fi opozabilă hotărârea ce se va pronunţa.
Recursul în anulare nu este fondat.
Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 2 aprilie 1960 între reprezentanţii Sfaturilor populare raion Piatra Neamţ, respectiv comuna Roznov, şefului secţiunii financiare raion Piatra Neamţ, şefului secţiei valorificări, reprezentantului Întreprinderii economice N.B., Roznov, pe de o parte şi C.R. proprietară, reprezentată prin fiul său C.C., „în baza Decretului nr. 115/1959 şi a telegramei Preşedintelui Consiliului de Miniştri prin care se stabilesc sarcini cu privire la preluarea morilor particulare de către unităţile de stat", s-a procedat la preluarea inventarului morii proprietatea R.C." (clădirea morii cu anexe, motoare, valţuri, curele, butoaie, saci, ciocane, remize), care a fost predat Întreprinderii economice săteşti „N.B.", cu precizarea că sarcina de plan „începând cu data de 1 aprilie 1960 trece asupra acesteia până la finele anului 1960". (Total plan 18.000 kg).
S-a făcut, de asemenea, menţiunea că „sarcina de plan ce a fost stabilită proprietarei C.R. până la 1 aprilie 1960 a rămas restantă cu cantitatea de 12.555 kg, cantitate pe care proprietara se obligă a o preda la Baza de Recepţie".
Cele reţinute neputând fi contestate, rezultă că în mod corect au reţinut instanţele că temeiul preluării imobilului de către stat l-au constituit dispoziţiile Decretului nr. 115/1959 „pentru lichidarea rămăşiţelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură…", iar nu contractul de donaţie încheiat la o dată ulterioară procesului-verbal de preluare, dată la care bunul nu mai exista în patrimoniul donatoarei – lipsind astfel obiectul contractului – iar voinţa acesteia de a „gratifica" era determinată de obligaţia de predare către donator a importantei cantităţi de 12.555 kg (grâu şi porumb), obligaţie restantă pe doi ani în urmă şi vădit imposibil de a fi adusă la îndeplinire.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1050 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Bacău şi deciziei civile nr. 1827/AC din 7 decembrie 2000 a Tribunalului Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2278/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2132/2002. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
