CSJ. Decizia nr. 2557/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2557DOSAR NR.5605/2002
Şedinţa publică din 12 iunie 200.
La data de 14 mai 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S.A.S., prin mandatar B.D.M.şi de pârâta S.C. R. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr.77/Ap din22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 mai 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 29 mai 2003, apoi la 12 iunie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr.151/2002, contestatoarea S.A.S. a chemat în judecată pe intimata S.C. R. SRL, solicitând obligarea intimatei la modificarea deciziei nr.9 din 26.06.2001, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor băneşti prevăzute la art.3 şi 4, din Decizia susmenţionată, de la 189.433.744 lei la 1.500.000.000 lei, echivalentul a 107.000 DM pentru partea din imobil înstrăinată în baza prevederilor Legii 112/1995, să se dispună obligarea intimatei la modificarea art.5 din aceeaşi decizie, în sensul majorării despăgubirilor constând în titluri de valoare nominală pentru spaţiul cu altă destinaţie înstrăinat către S.C. "M."SRL, de la 275.030.850 lei la 750.000.000 lei, echivalentul a 54.000 DM, iar în situaţia în care intimata refuză să modifice această decizie, să fie obligată să plătească contestatoarei daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul situat în Braşov, str. Michael Weiss nr.4 a fost proprietatea părinţilor săi, I.S. şi E., cumpărat cu suma de 1.400.000 lei, sumă care, actualizată, reprezintă 3.381.551.600 lei.
A mai arătat contestatoarea că, în calitate de moştenitoare a părinţilor săi, a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, restituirea în natură a spaţiilor din acest imobil care nu au fost înstrăinate, iar pentru cele înstrăinate, a solicitat despăgubiri băneşti în cuantumurile menţionate, intimata emiţând Decizia nr.9 din 26.06.2001 prin care i-a făcut o ofertă derizorie de despăgubire, dată fiind valoarea reală a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr.118/s din 11.03.2002, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de contestatoarea S.A.S. în contradictoriu cu intimata S.C. R. SRL; totodată, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de intimată în contradictoriu cu intervenienţii forţaţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura Judeţului Braşov.
Pentru a da această soluţie, tribunalul a reţinut că, din prevederile art.36 alin.3 şi 4, art.37 şi art.40 din Legea nr.10/2001 şi din economia întregului act normativ, rezultă că instanţa judecătorească nu are nici un fel de competenţe în materia stabilirii, cuantificării şi acordării despăgubirilor băneşti, aceste atribuţii revenind organelor de stat, respectiv o comisie interministeR.ă formată din 2-3 reprezentanţi ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice.
S-a reţinut că instanţa judecătorească are competenţe limitate în materia examinării legalităţii deciziilor sau dispoziţiilor emise potrivit dispoziţiilor art.23 din lege, nefiind abilitată a aprecia cuantumul despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege (prevăzută de art.40) va dispune în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că oferta de restituire trebuie să fie corespunzătoare valorii imobilului, iar în situaţia refuzării ei persoana îndreptăţită are calea atacării în justiţie.
Contestatoarea a mai arătat că împrejurarea că, ulterior, legiuitorul, printr-un act normativ are posibilitatea de a plafona sumele acordate, nu determină concluzia inadmisibilităţii unei acţiuni în justiţie de stabilire a valorii estimative a imobilului.
Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, prin Decizia nr.77/Ap din22 octombrie 2002, a admis apelul, a anulat sentinţa tribunalului, a admis în parte contestaţia şi a obligat S.C. R. SRL să modifice Decizia nr.9/2001 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor băneşti prevăzute la art.3 şi 4 la suma de 839.630.000 lei şi a celor prevăzute la art.5 la suma de309.700.000 lei.
Restul pretenţiilor au fost respinse, ca şi cererea de chemare în judecată a altor persoane.
Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a refuzat să judece pe motiv că o viitoare lege va reglementa procedura de acordare a despăgubirilor băneşti, dar, prin considerentele referitoare la o incertitudine a eventualităţii legislative, instanţa a încălcat dispoziţiile art.21 din Constituţie, dar şi ale art.6 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, coroborate cu art.3 din C.civ., privind denegarea de dreptate.
S-a reţinut că însăşi Legea nr.10/2001 prevede, în art.24 alin.7, calea de atac împotriva cuantumului fixat în decizie de către unitatea deţinătoare.
Astfel, curtea de apel, procedând la anularea sentinţei, a rejudecat cauza în temeiul art.297 alin.1 C.proc.civ..
Pe baza expertizei efectuate, instanţa a admis petiţia în sensul obligării unităţii deţinătoare la majorarea cuantumului despăgubirilor numai cu privire la construcţii.
În ceea ce priveşte terenul, curtea de apel a constatat că petiţia este informă, neprecizând o delimitare a acestuia între partea de imobil restituită în natură şi cu privire la care nu s-a formulat contestaţie şi partea cuprinsă în articolele contestate, împrejurare ce a determinat respingerea pretenţiilor.
În ceea ce privesc daunele cominatorii, instanţa a reţinut că pot fi acordate numai în cazul hotărârii nesusceptibile de a fi executate silit, motiv ce a dus la respingerea acestui petit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatoarea S.A.S. şi pârâta S.C. R. SRL.
Prin recursul formulat, contestatoarea a criticat Decizia curţii de apel pentru că greşit s-a reţinut solicitarea acesteia în sensul de a se reface întreaga expertiză, când, în realitate s-a cerut numirea unui expert care să refacă expertiza privind evaluarea spaţiului comercial, pentru că greşit s-a reţinut că, în privinţa terenului, petiţia este informă, de vreme ce instanţa a admis proba cu evaluarea terenului şi nu a solicitat precizări la momentul când au fost fixare obiectivele expertizelor.
De asemenea, s-a arătat că este greşită interpretarea instanţei în sensul că daunele cominatorii nu pot fi acordate decât pentru hotărârile nesusceptibile de a fi executate silit, precum şi că subevaluarea cuantumului despăgubirilor incluse în ofertă se datorează exclusiv culpei pârâtei S.C. R. SRL.
Prin recursul declarat, pârâta S.C. R. SRL arată că instanţa judecătorească are competenţe limitate în materia examinării legalităţii deciziilor emise potrivit Legii 10/2001, nefiind abilitată a aprecia asupra cuantumului despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege dispune în acest sens, astfel încât, solicită menţinerea soluţiei date de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.
Recursul declarat de contestatoare va fi admis pentru următoarele considerente:
Este întemeiată prima critică exprimată; într-adevăr, aşa cum se precizează de către contestatoare la fila 127 din dosarul de apel, aceasta a cerut refacerea expertizei privind doar evaluarea spaţiului comercial şi, nicidecum, a întregii expertize, aşa cum greşit reţine instanţa, respingând, de altfel,în mod neconvingător, solicitarea contestatoarei în acest sens.
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit, ca fiind informă, petiţia referitoare la teren, întrucât, pe de o parte, contestatoarea a făcut precizarea,atât în cererea introductivă, cât şi în apelul formulat, că este vorba de imobilele înstrăinate potrivit prevederilor Legii 112/1995, fără a fi vorba de partea restituită în natură, iar pe de altă parte, s-a efectuat expertiză pentru teren.
Instanţa însă, nu a stabilit în mod corect obiectivele expertizei; în speţă, se impune a se solicita expertului să stabilească cât din valoarea terenului o reprezintă partea ce a fost restituită în natură, cât reprezintă partea ce nu a fost restituită, mai exact valoarea estimativă pentru partea ce nu a fost restituită în natură.
Faţă de cele exprimate mai sus, se impune admiterea acestui recurs, casarea deciziei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului.
În ceea ce priveşte recursul formulat de S.C. R. SRL, va fi respins ca nefondat.
Potrivit prevederilor art.24 alin.7 din Legea 10/2001, dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută în alin.1 în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia; deci, însăşi Legea nr.10/2001 prevede calea de atac împotriva cuantumului fixat de unitatea deţinătoare şi nu poate fi acceptată ideea unei limitări a competenţei instanţei privind aprecierea asupra cuantumului despăgubirilor, neexistând nici o prevedere prin care să se interzică stabilirea unei valori reale a imobilului, chiar dacă, ulterior, se va stabili printr-o lege specială un plafon maxim.
Faţă de cele ce preced, acest recurs se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.A.S. împotriva deciziei nr.77/Ap din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. R. SRL Braşov împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2564/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2530/2002. Civil → |
|---|
