CSJ. Decizia nr. 2530/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2530
Dosar nr.5469/2002
Şedinţa publică din 11 iunie2003
S-a luat în examinare recursuldeclarat de reclamantele V.F., C.E., M.M.şi Ş.M.împotriva deciziei nr.59/Adin3 octombrie 2002a Curţii de Apel Piteşti – secţia civilă.
La apelul nominalse prezintă recurentele-reclamante V.F., M.M.şi Ş. M., personal, C.E. prin mandatar Ş.P., intimatul-pârât S.F.personal şi ca reprezentant al S.C."B."SRL – Drăgăşani, lipsind intimata-pârâtă Primăria Municipiului Drăgăşani şi intimatele-interveniente S.C."C."SA – Drăgăşani, S.C."L."SA – Drăgăşani şi Prefectura judeţului Vâlcea.
Procedura completă.
Recurentele-reclamante, având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Intimatul-pârât S.F.solicită respingerea recursului, precizând, totodată, că reclamantele sunt în situaţia de a primi despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 octombrie 2001 reclamantele V.F., C.E., M.M.şi Ş.M.au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Drăgăşani, S.C. „B." SRL Drăgăşani şi pe S.F.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, să fie obligaţi să le restituie în natură suprafaţa de teren de 84 m.p. situată în Drăgăşani, Str. Gării nr. 1 şi la plata de despăgubiri pentru o clădiredin cărămidă, acoperită cu tablă, ce a fost compusă din parter şi etaj, cu opt camere, construcţie în prezent demolată.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că sunt moştenitoare, în calitate de descendente, a autorilor C.I.şi C.E.care au dobândit în proprietate două imobile conform contractului de concesionare de drepturi reale autentificat sub nr. 1088 din 2 mai 1922 de Judecătoria Drăgăşani. Imobilul în litigiu a avut destinaţia de hotel şi restaurant şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, iar prin Decizia nr.108/1960 emisă de fostul Sfat Popular al oraşului Drăgăşani imobilul a fost dat în administrarea Întreprinderii de Gospodărie Comunală Drăgăşani.
Ulterior, bunul a fost preluat de S.C."L."SA şi vândut la licitaţie publică p entru plata unor datorii de către Banca Agricolă pârâţilor S.C.„B." SRL Drăgăşanişi S.F.. Printr-o hotărâre judecătorească reclamantelor li s-a restituit o parte din teren, rămânând nerestituită suprafaţa de 82 m.p. şi o parte din construcţii, respectiv clădirea cu opt camere care a fost demolată în anul 1987.
La 21 noiembrie 2001 reclamantele şi-au precizat acţiunea în sensul că solicită, în temeiul Legii nr.10/2001, obligarea pârâţilor să le restituie în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, terenul de 84 m.p. şi contravaloarea construcţiei ce a existat pe acesta şi totodată, au cerut introducerea în cauză, în calitate de pârâţi şi a S.C."C."SA Drăgăşani, S.C."L."SA Drăgăşani şi a Prefecturii judeţului Vâlcea.
Prin sentinţa nr. 253 din 30 aprilie 2002 Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamantele V.F., C.E., M.M.şi Ş.M..
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, care, prin Decizia nr. 59/A din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel instanţele au reţinut şi motivat că prin sentinţa nr. 3511 din 14 octombrie 1997 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani s-a dispus restituirea către reclamante a imobilului situat în Drăgăşani, str. Nicolae Bălcescu nr. 42, fiind obligată în acest sens pârâta S.C."C."SA Drăgăşani, în a cărei administrare se găsea bunul să le predea reclamantelor suprafaţa de 887 m.p. teren şi două corpuri de clădire. Imobilul a fost predat reclamantelor conform procesului-verbal nr. 1 din 6 ianuarie 1998.
Cât priveşte diferenţa deteren de 82 m.p., în baza Legii nr. 15/1990 şi HGnr. 834/1991, în urma privatizării societăţilor cu capital de stat, această suprafaţă a intrat în proprietatea S.C."L."SA Drăgăşani, situaţie pe care instanţele au reţinut-o în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O. nr. 1875 din 14 iulie 1997.
Prin Ordonanţa nr. 1619/1995 a Judecătoriei Drăgăşani, suprafaţa de 82 m.p. teren a fost adjudecată la cererea creditoarei Banca Agricolă Drăgăşani în favoarea S.C."B."SRL, prin administratorul şi asociatul unic S.F., ordonanţă ce a fost transcrisă în registrul de transcripţiuni al notariatului Drăgăşani, iar pe acest teren S.C.„B." SRL, prin S.F., a edificat o construcţie.
Deşi instanţele au stabilit că reclamantele, ca moştenitoare ale autorilor lor, sunt proprietarele terenului de 84 m.p. şi a construcţiei ce a existat pe acest teren, totuşi ele trebuiau să solicite printr-o notificare adresată primăriei să se facă verificările necesare şi care trebuia să emită o dispoziţie prin care să se admită ori nu cererea reclamantelor de restituire în natură sau prin echivalent bănesc.
Este adevărat că la dosar există adresa Primăriei municipiului Drăgăşani din 3 decembrie 2001 prin care se face cunoscut reclamantelor că terenul şi construcţia în litigiu sunt deţinute de pârâtul S.F., dar aceasta nu echivalează cu o dispoziţie a primarului prin care să se analizeze posibilităţile de restituire în natură sau prin echivalent a celor două imobile în sensul prevederilor art. 20 şi 23 din Legea nr.10/2001.
Întrucât s-a constatat că terenul revendicat de reclamante este ocupat de o construcţie supraedificată, nefiind posibilă restituirea lui în natură şi cum reclamantele trebuiau să notifice primăria în vederea verificării situaţiei şi care trebuia să emită o dispoziţie în sensul Legii nr.10/2001, acţiunea a fost socotită ca prematur introdusă şi respinsă în consecinţă.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamantele V.F., C.E., M.M.şi Ş.M.care au invocat următoarele motive de casare: în mod greşit instanţele au reţinut că Primăria Municipiului Drăgăşani nu a fost notificată întrucât reclamantele şi-au îndeplinit obligaţiile impuse de art. 21 din Legea nr.10/2001; deoarece prin hotărâri judecătoreşti anterioare s-a reţinut că întreg imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, inclusiv suprafaţa de 84 m.p. teren, instanţele trebuiau să hotărască, în temeiul art. 494 C.civ., că pârâţii sunt constructori de rea-credinţă şi că edificatele ridicate pe acest teren constituie proprietatea reclamantelor; cum în cauzăs-au administrat două expertize tehnice de evaluare a terenului şi a construcţiei demolate, instanţele erau obligate să pronunţe hotărâri în temeiul acestor probe necontestate de celelalte părţi şi nu să respingă acţiunea ca prematur introdusă.
Recursul este fondat în sensul considerentelor care succed:
Prin sentinţa civilă nr. 3511 din 14 octombrie 1997, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Drăgăşani, a admis acţiunea reclamantelor împotriva pârâţilor Consiliul Local Drăgăşani şi S.C."C."SA Drăgăşani care au fost obligaţi să le restituie imobilul situat în Drăgăşani, str. N. Bălcescu nr. 42, Judeţul Vâlcea. În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamantele sunt succesoarele numiţilor C.I.şi C.E., proprietarii imobilului revendicat, compus din mai multe clădiri şi loc de casă numit „H.S." şi că bunul a trecut fără titlu în proprietatea statului.
Menţionata hotărâre judecătorească a fost pusă în executare şi prin procesul-verbal nr.1 din 5 ianuarie 1998 (filele 84 – 85 dosar de fond) au fost restituite reclamantelor două corpuri de clădire (intitulate imobile) din cele trei retrocedate, consemnându-se în amintitul act că: „imobilul nr. 1 cu etaj avariat de la cutremurul din 4 martie 1977, fost hotel, a fost demolat în anul 1987 şi scos din evidenţă în anul 1989".
În prezentul litigiu, iniţiat în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele solicită restituirea în natură sau prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, a suprafeţei deteren de 84 m.p. ce a făcut parte din acelaşi imobil deţinut în proprietate de autorii C.I.şi C.E., teren ce este stăpânit de pârâta S.C.„B." SRL Drăgăşani şi pe care a ridicat o construcţie, precum şi despăgubiri băneşti pentru clădirea demolată care a avut destinaţia de hotel.
Contrar celor reţinute de cele două instanţe, reclamantele au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 şi au notificat la data de 20 iunie 2001 Primăria Municipiului Drăgăşani, prin executorul judecătoresc, cu dubla solicitare prevăzută de lege şi anume restituirea în natură sau despăgubiri băneşti (filele 6 – 11 dosar tribunal). Întrucât nu au primit nici un răspuns din partea Primăriei Drăgăşani, la data de 29 octombrie 2001, tot prin executor judecătoresc, reclamantele au notificat şi Prefectura Vâlcea (filele 57 – 59 dosar de fond).
Fără a emite o decizie sau dispoziţie motivată, deşi avea această obligaţie, la data de 3 decembrie 2001, Primăria Municipiului Drăgăşani a răspuns reclamantelor printr-o adresă echivocă (fila 68 dosar de fond), act fără nici o consecinţă de ordin juridic, că terenul şi construcţia sunt deţinute de pârâtul S.F.şi că reclamantele să se adreseze acestuia.
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. 1 din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. 1 să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie şi situaţie în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care, fie din neglijenţă, fie din rea-voinţă, refuză să răspundă la notificarea făcută de persoanele îndreptăţite. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Dacă persoana notificată nu răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea persoanei îndreptăţite şi nici ulterior, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. 7 şi 8 din Legea nr.10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoz iţiei care cuprinde oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipseşte, iar prevederile respective au caracter special fiind de strictă interpretare şi, deci, nesusceptibile de aplicare prin analogie.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr.10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită (să pronunţe) un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din legeşi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă instituită în mod imperativ.
Cum reclamantele au adresat notificări persoanelor deţinătoare, în accepţiunea juridică a acestei noţiuni, şi cum persoanele notificate nu au răspuns solicitării persoanelor îndreptăţite în termenul prevăzut de lege, în mod greşit instanţele au respins acţiunea ca prematură, întrucât, conduita culpabilă a persoanelor notificate care nu s-au conformat legii pentru a emite o decizie sau dispoziţie motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire, nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantelor se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile date în cauză cu trimiterea acesteia spre rejudecare la instanţa de fond. În rejudecare, tribunalul va solicita persoanelor notificate de reclamante să emită decizie sau dispoziţie motivată în sensul dispoziţiilor legale mai sus citate şi în raport de soluţiile ce vor fi adoptate de persoanele notificate, instanţa de trimitere va soluţiona litigiul în temeiul dovezilor administrate, inclusiv în baza celor două expertize de evaluare a terenului şi a construcţiei demolată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele V.F., C.E., M.M.şi Ş.M.împotriva deciziei nr. 59/A din 3 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 253 din 30 aprilie 2002 a Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă şi trimite cauza pentru rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi11 iunie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2557/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2554/2002. Civil → |
|---|
