CSJ. Decizia nr. 2652/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2652DOSAR NR.5557/2002
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C.N.L.OS.A. Tîrgu Jiu – E.M.C.R.P. împotriva deciziei nr.166 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul reclamant P.D., prin fiul acestuia P.D.C.– cu procură. Au lipsit recurenta pârâtă şi intimata reclamantă P.I.
Procedura completă.
Recursul este scutit de timbru.
Instanţa constată că pricina este în stare de judecată.
Mandatarul P.D.C.solicită respingerea recursului, referindu-se la întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 mai 2002 reclamanţii P.D. şi P.I.au chemat în judecată pe pârâta C.N.L.OS.A. Târgiu-Jiu – E.M.C.R.- P.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul Legii nr.10/2001, să fie obligată să emită o decizie cu privire la solicitarea reclamanţilor de a primi ori nu despăgubiri pentru două imobile situate în comuna Urdari, satul Hotăroasa, judeţul Gorj, ale căror construcţii au fost demolate.
În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că s-au adresat încă din 5 iunie 2001 cu notificare efectuată prin executor judecătoresc societăţii pârâte prin care au pretins despăgubirile prevăzute de lege pentru cele două imobile, însă pârâta a refuzat să dea un răspuns solicitării reclamanţilor.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Gorj – Secţia civilă, prin sentinţa nr.136 din 4 iulie 2002, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta să emită o decizie sau dispoziţie motivată în condiţiile prevăzute de art.23-24 din Legea nr.10/2001.
Apelul promovat împotriva acestei sentinţe de pârâta C.N.L.O.S.A. Târgu-Jiu – E.M.C.R.- P.a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.166 din 9 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal a declarat recurs pârâta C.N.L.OS.A. Târgu Jiu – E. M.C.Roşia – Peşteana Rovinari care a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că din topografia dispoziţiilor art.23 şi 24 din Legea nr.10/2001 referitoare la obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, se deduce în mod indubitabil că această obligaţie subzistă numai în cazul în care s-a solicitat restituirea în natură a bunului, nu şi atunci când se cer măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti. S-a susţinut că hotărârile judecătoreşti criticate sunt echivoce, iar acţionarea în judecată a pârâtei reprezintă abuz de drept.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art.24 alin.1 din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art.23 alin.1 să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunţe (să răspundă) printr-o decizie ori dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care din neglijenţă, sau, poate, rea-voinţă, refuză să răspundă la notificarea făcută de persoanele îndreptăţite. O atare conduită culpabilă, nu poate în nici un caz să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea dea-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Dacă persoana notificată nu răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea persoanei îndreptăţite şi nici ulterior, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.24 alin.7 şi 8 din Legea nr.10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoziţiei care cuprinde oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipseşte, iar prevederile respective au caracter special fiind de strictă interpretare şi aplicare şi, deci, nesusceptibile de aplicare prin analogie.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr.10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată a da un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă instituită în mod imperativ.
Cum pârâta a refuzat în mod nejustificat să răspundă la solicitarea reclamanţilor efectuată potrivit legii, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.L.OS.A. Tîrgu Jiu – E.M.C. Roşia Pesteana împotriva deciziei nr.166 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2651/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2650/2002. Civil → |
|---|
