ICCJ. Decizia nr. 2716/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2716
Dosar nr. 2701/2002
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2707 din 13 aprilie 1999 la Tribunalul Timiş reclamanţii Ş.V. şi Ş.S. au chemat în judecată Consiliul local al Municipiului Timişoara şi Consiliul judeţean Timiş solicitând să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Timişoara.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul proprietatea lor a fost preluat în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără plata vreunei despăgubiri, prin decizii administrative necomunicate.
Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 238 din 13 aprilie 1999, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, soluţie menţinută prin Decizia civilă nr. 61 din 15 iunie 1999 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 3741 din 10 noiembrie 1999 a admis recursul declarat de reclamanţii Ş.V. şi Ş.S. împotriva deciziei civile nr. 61 din 15 iunie 1999 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care a casat-o precum şi sentinţa civilă nr. 238 din 21 august 1998 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
S-a reţinut că în raport de valoarea obiectului pricinii, 400 milioane lei, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. tribunalului.
Prin sentinţa civilă nr. 95 din 17 februarie 2000 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins acţiunea reţinând că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu valabil în temeiul Decretului nr. 223/1974, precum şi că preluarea s-a făcut pe baza unor decizii administrative comunicate reclamanţilor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 125 din 31 octombrie 2000 a respins apelul declarat de reclamanţii Ş.V. şi Ş.S. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 17 februarie 2000 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 5136 din 9 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de reclamanţii Ş.V. şi Ş.S. împotriva sentinţei civile nr. 125 din 31 octombrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând că instanţa de apel nu a administrat proba dispusă din oficiu, dovadă concludentă, pertinentă şi utilă constând în depunerea extrasului de carte funciară referitor la imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 48 din 1 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 95 din 17 februarie 2000 a Tribunalului Timiş.
S-a reţinut că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român cu titlu, în temeiul Decretului nr. 223/1974 precum şi că pârâţii nu au calitatea de posesori şi deci nu au calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare întrucât în temeiul Legii nr. 112/1995 bunul a fost înstrăinat unor terţe persoane.
În termen legal împotriva deciziei civile nr. 48 din 1 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii Ş.V. şi Ş.S. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că: 1. greşit s-a reţinut că au fost aduse la îndeplinire dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 întrucât deciziile de preluare a imobilului nu au fost comunicate reclamanţilor; în condiţiile art. 721 şi art. 95 C. proc. civ.; 2. instanţele nu au verificat valabilitatea titlului statului în raport de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998; 3. greşit s-a considerat că nu au calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. Consiliul judeţean Timiş şi Consiliul local al Municipiului Timişoara.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Soţii Ş.V. şi Ş.S. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 4 situat în Timişoara, înscris în CF 7906 nr. top 12171/4 Timişoara prin contractul de vânzare-cumpărare autentic din 29 noiembrie 1976.
Cota de ½ din imobilul menţionat a fost preluată de Statul Român, fără plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974 de la Ş.V., prin Decizia nr. 612 din 25 aprilie 1981 emisă de fostul Consiliu Popular al Judeţului Timiş, Comitetul Executiv.
Cealaltă cotă de ½ din imobil a fost preluată de Statul Român de la Ş.S., cu plata, pe baza cererii de înstrăinare întocmită de aceasta; în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost emisă de către fostul Consiliu Popular al Judeţului Timiş, Comitetul Executiv, dispoziţia nr. 1408 din 2 august 1982.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (1).
Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie (2).
Potrivit art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, în vigoare până la data de 31 decembrie 1989, când a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 9/1989, construcţiile ce aparţineau persoanelor care au plecat în mod fraudulos din ţară sau care, fiind plecate în străinătate nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoiere în ţară, treceau în proprietatea statului.
În condiţiile art. 4 din acelaşi act normativ, identificarea bunurilor precum şi preluarea sau trecerea lor în proprietatea statului se face prin Decizia comitetului executiv al consiliului popular judeţean sau al Municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială erau situate bunurile.
Aşadar, potrivit actului normativ arătat mai sus, imobilul trecea în proprietatea statului numai prin Decizia emisă de organul administrativ competent, nu prin efectul legii ceea ce îi conferă acesteia un caracter constitutiv de drepturi. Datorită caracterului său constitutiv de drepturi, Decizia administrativă produce efecte numai pentru viitor. Aceasta înseamnă că prin Decizia organului administrativ opera un transfer de drepturi între persoana aflată într-una din situaţiile reglementate de art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1997 şi stat, dreptul de proprietate al statului născându-se în baza acestei decizii şi nu prin efectul legii.
Decretul nr. 223/1974 reglementa calea de atac pusă la dispoziţia persoanelor îndreptăţite a se plânge împotriva măsurii de trecere a bunului în proprietatea statului. Exercitarea acestui drept impunea comunicarea actului administrativ.
Pentru ca actul administrativ să producă efecte juridice faţă de proprietarul aflat într-una din situaţiile reglementate de art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, pentru ca dreptul de proprietate să treacă din patrimoniul acestuia în patrimoniul statului se impunea comunicarea.
În speţă, nu s-a făcut dovada comunicării pentru cota de ½ a reclamantului Ş.V. şi ca atare, faţă de acesta, Decizia administrativă nu poate produce efecte juridice.
Reclamanta Ş.S. a înstrăinat, cu plată, cota sa de ½ din imobil către stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974 astfel încât faţă de aceasta, Decizia administrativă, prin care se constată înstrăinarea produce efecte juridice.
Reclamanţii au solicitat ca pârâţii să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul, în temeiul art. 480 C. civ. Pentru admiterea acţiunii în revendicare de drept comun după stabilirea nevalabilităţii titlului statului este necesar ca bunul revendicat să se afle în posesia, stare de fapt, pârâtului neproprietar.
Din extrasul de carte funciară rezultă că asupra apartamentului nr. 4 situat în Timişoara şi-au transcris la data de 22 octombrie 1996 dreptul de proprietate prin cumpărare B.D.P.I., B.S. şi B.I. care au intrat în posesia bunului.
Sub acest aspect, just instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive, în acţiunea în revendicare prin care se tinde la readucerea bunului în materialitatea sa în posesia reclamanţilor a Consiliului Judeţean Timiş şi Consiliul local al Municipiului Timişoara nu au calitate procesuală pasivă.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.V. şi S. împotriva deciziei nr. 48 din 1 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2002. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 271/2002. Civil. Pretentii. Recurs în anulare → |
|---|
