CSJ. Decizia nr. 295/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 295Dosar nr. 3396/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 816/C/2002, reclamanta M.A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1 din 11 ianuarie 2002, dată de Primăria comunei Suteşti, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea unui teren în suprafaţă de 0,50 ha situat în punctul „sub cimitir", aflat pe raza comunei Suteşti.
Aceasta, în motivarea cererii, a arătat că, prin notificarea înregistrată la nr. 10 din 16 noiembrie 2001, a cerut Primăriei comunei Suteşti restituirea suprafeţei precizate, dar i s-a respins această solicitare, prin dispoziţia contestată, pe motiv că nu face dovada proprietăţii cu act autentic, iar, în prezent, s-a reconstituit dreptul de proprietate altor persoane.
Contestatoarea a arătat că nu are un act autentic cu privire la modul de dobândire al dreptului de proprietate asupra terenului, ci numai un bon semnat de fiul vânzătorului R.E., din care rezultă că a achitat preţul de 19.500 lei.
Fiul vânzătorului R.E. recunoaşte că tatăl său a înstrăinat terenul, care a intrat în proprietatea contestatoarei.
În anul 1952, însă, vânzătorul R.E. a fost condamnat cu confiscarea averii.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 20 februarie 2002, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia, reţinând că terenul în litigiu, ca urmare a hotărârii de condamnare a lui R.E., din 1952, a fost preluat de către stat şi atribuit unor alţi cetăţeni din localitate, în baza Decretului de împroprietărire nr. 444/1953 întocmindu-se acte de proprietate cetăţeanului D.I.
Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, pct. b, se restituie în natură imobilele preluate prin confiscarea averii ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică. Or, cum suprafaţa de teren în discuţie a fost confiscată de la R.E., reiese că dreptul de proprietate al acestuia nu a fost niciodată transferat de la el la autorul contestatoarei.
Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, dobândit anterior anului 1952, instanţa a concluzionat că ea nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 10/1991.
Împotriva acestei sentinţe contestatoarea a făcut apel, susţinând, în principal, că prima instanţă nu a observat faptul că, atât hotărârea de condamnare a lui R.E., cât şi Decretul nr. 444/1953 şi HCM nr. 3522/1953, prin care a fost împroprietărit D.I., sunt acte abuzive şi nelegale; contestatoarea a conchis că vânzarea terenului către autorul său fiind valabilă şi anterioară, măsura confiscării averii vânzătorului este ilegală, neputând aduce atingere dreptului de proprietate al cumpărătorului, apărat prin art. 480 C. civ.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 32/A din 9 mai 2002, a respins apelul ca nefondat, menţinând sentinţa tribunalului.
Soluţia s-a bazat pe reţinerea faptului că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate de către contestatoare.
Împotriva acestei decizii, M.A. a formulat recurs, invocând, în esenţă, motive de nelegalitate şi netemeinicie, respectiv, faptul că, prin greşita apreciere a probelor administrate, instanţa de apel a ajuns la concluzia contradictorie că, prin vânzarea terenului către autorul său B.I., nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, precum şi greşita aplicare a art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, susţinându-se că măsura confiscării s-a luat faţă de numitul R.E. iar nu faţă de autorul său.
Recursul este nefondat.
Astfel cum corect au reţinut instanţele, contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Înscrisul invocat de aceasta, ca fiind actul translativ de proprietate, respectiv cel sub semnătură privată intitulat „bon" şi având drept conţinut precizarea „pentru suma de 19.500 lei", are doar o semnătură indescifrabilă.
Înscrisul nu este datat, nu cuprinde numele părţilor, iar examinarea conţinutului nu relevă existenţa vreunei convenţii de vânzare-cumpărare, având ca obiect un teren agricol.
Din punct de vedere juridic, acest înscris este lipsit de relevanţă.
Drept urmare, contestatoarea nu a făcut dovada că, în patrimoniul autorului său s-a aflat terenul în litigiu, astfel că nu justifică un interes legitim în a-l revendica pe calea unei acţiuni în justiţie.
Chiar în situaţia în care s-ar reţine ipoteza dobândirii dreptului de proprietate prin cumpărare de la persoana condamnată politic, contestatoarea nu are la îndemână procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, art. 2 lit. b), întrucât, prin art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege se conferă calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, doar persoanelor fizice proprietari ai imobilelor preluate prin confiscarea averii şi moştenitorilor lor, nicidecum dobânditorilor prin acte translative între vii a bunurilor confiscate.
Faţă de cele ce preced, recursul apare ca nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 32/A din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1503/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3/2002. Civil → |
|---|
