CSJ. Decizia nr. 3072/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3072Dosar nr. 5600/2002
Şedinţa publică din 2 iulie2003
Pe rolul Curţii Supreme de Justiţie s-a înregistrat la 17 decembrie 2002 recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 14 din 10 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, care a menţinut sentinţa civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna. Se susţine că ambele hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind şi vădit netemeinice, în sensul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ.
Analizând recursul în anulare precum şi dosarele cauzei, ataşate, Curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 august 2001 pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta OGI., grefier publicitate imobiliară la Judecătoria Tg.Secuiesc, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Braşov, anularea deciziei nr. 63 din 18 iulie 2001 prin care i s-a imputat suma de 22.149.820 lei, reprezentând indemnizaţia de asigurări sociale pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. Consideră reclamanta că în mod corect i se calculase iniţial indemnizaţia în raport cu creşterile salariale intervenite în timpul efectuării acestui concediu, asemănător corelării pensiilor. Acţiunea nu a fost încadrată în drept. In cauză a fost citat în calitate de pârât Ministerul Justiţiei, ca instituţie centrală cu personalitate juridică.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiţiei a invocatexcepţia necompetenţei materiale, considerând că litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ şi excepţia necompetenţei teritoriale, faţă de sediul său. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, invocând art. 72 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, cu trimitere la HCM nr. 880/1965, în vigoare până la 1 aprilie 2001, când a fost abrogat expres prin Legea pensiilor, nr. 19/2000. De asemeni, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 120/1997 şi ale Legii nr. 19/2000. S-a depus copia procesului verbal din 2 iulie 2001 întocmit de Inspecţia generală şi audit intern a Ministerului Justiţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 Tribunalul Covasna, secţia civilă a respins excepţiile ridicate de Ministerul Justiţiei şi a admis contestaţia, dispunând anularea deciziei de imputare.
A reţinut instanţa în motivare mai întâi că fiind vorba despre un litigiu de muncă competenţa aparţine instanţei de drept comun, tribunalul de la sediul unităţii unde salariatul îşi desfăşoară activitatea. Ca atare, ambele excepţii au fost respinse. Pe fond, contestaţia s-a considerat a fi întemeiată, cu motivarea că de la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti valoarea de referinţă sectorială constituie baza de calcul pentru salarii, la care se aplică un procent de 85% prevăzut de Legea nr.120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, suma imputată fiind plătită în perioada 1 noiembrie 1999 -1 iunie 2001. Pe de altă parte, a reţinut instanţa de fond, că prevederile HCM nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât concediile pentru îngrijirea copilului nu sunt asimilate concediilor medicale prevăzute în actul normativ menţionat, ele fiind reglementate separat, atât anterior Legii pensiilor nr. 19/2000, cât şi ulterior.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 14 din 10 ianuarie 2002 a respins recursul declarat de Ministerul Justiţiei, cu motivareacă în cauză angajatorul nu a făcut, potrivit art. 78 din C. mun., dovada temeiniciei şi legalităţii măsurii luate, respectiv nu rezultă perioada în care contestatoarea a beneficiat de concediul plătit pentru îngrijirea copilului, pentru a determina legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii şi a interpreta eventual normele în succesiunea lor.
Prin prezentul recurs în anulare, ambele hotărâri judecătoreşti sunt criticate pentru nelegalitatea esenţială a lor. Cu trimitere la succesiunea actelor normative în materie de protecţie socială a femeilor salariate care au născut (art. 155 şi art. 157 din fostul C. mun., art. 72 din Legea nr. 3/1977, art. 14 şi art. 17 din HCM nr. 880/1965, D-L. nr. 31/1990, Legea nr. 120/1997) se susţine că fără nici o bază legală instanţele au considerat că OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti s-ar aplica şi indemnizaţiilor aflate în plată pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până la 2 ani. În plus, se aduce argumentul că pe durata concediului, raportul juridic de muncă fiind suspendat, sumele ce se plătesc decurg din raportul juridic de asigurare. Or, atât prima de asigurare, cât şi indemnizaţia de asigurare se stabilesc în raport cu salariul de bază şi celelalte venituri pe care asiguratul le realizează până la producerea riscului asigurat. In consecinţă, se susţine, în lipsa unor prevederi legale exprese, nu se poate mări baza de calcul a indemnizaţiei de asigurare.
Contestatoarea-intimată, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa Curţii şi nu a formulat întâmpinare în combaterea recursului în anulare.
Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.
Din actul de control întocmit de Inspecţia generală şi audit intern a Ministerului Justiţiei, depus de pârâtă rezultă că s-a verificat activitatea financiar-contabilă a Tribunalului Covasna desfăşurată în intervalul 1 noiembrie 1999-1 iunie 2001 şi s-au constatat mai multe nereguli. S-a reţinut la pct.10.8. că mai multe persoane, inclusivcontestatoarea, au beneficiat de calcularea indemnizaţiei pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până la 2 ani asupra salariului majorat, când corect ar fi fost calculul asupra salariului de bază avut în luna depunerii cererii pentru concediu.Ca urmare, s-a emis Decizia de imputare pentru recuperarea sumei plătite nelegal.
Acest punct de vedere este corect. Intr-adevăr, astfel cum se susţine prin recursul în anulare, pe raportul de muncă şi în temeiul legii, se grefează un raport de asigurare, în baza căruia, în raport cu salariul său, fiecărui asigurat i se reţine lunar un procent ce reprezintă prima de asigurare pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat: îmbolnăvire, naşterea unui copil etc. In raport cu baza de calcul existentă la data încheierii contractului de asigurare, respectiv cu data producerii cazului asigurat, asigurătorul (în speţă, bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit art. 7 din Legea nr. 120/1997), plăteşte indemnizaţia de asigurare. Este evident că eventualele majorări salariale acordate persoanelor care continuă să presteze muncă salariată nu se pot acorda celor aflaţi în concediu pentru îngrijirea copilului pe timp de 2 ani de la naşterea acestuia. Acestor persoane, deşi perioada cât sunt în concediu li se consideră vechime în muncă (art. 4 din Legea nr. 120/1997) şi beneficiază şi de măsura de protecţie (prevăzută în contractul colectiv la nivel naţional) potrivit căreia pe durata concediului nu i se poate desface contractul de muncă iar pe postul său nu vor putea fi angajate alte persoană decât cu contract pe durată determinată, contractul de muncă de este suspendat.
Drepturile de asigurări sociale, altele decât pensiile, au fost reglementate, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, prin HCM nr. 880/1965 privind acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat. Potrivit principiilor acestui act normativ (special pentru această materie) cuantumul indemizaţiei (pentru incapacitate temporară de muncă, pentru refacerea sănătăţii, pentru maternitate) se calculeză în raport cu salariul de bază şi alte venituri salariale anterioare intervenirii motivului care a determinat aceste plăţi. Principiul este menţinut şi prin art. 99 din Legea pensiilor nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001.
Ca atare, indemnizaţiile pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până la 2 ani trebuiesc calculate în raport cu salariul de bază şi sporurile prevăzute de lege, existente la data depunerii cererii de concediu.
De aceea, hotărârile ambelor instanţe sunt esenţial nelegale şi se impune desfiinţarea lor. In speţă nu sunt întrunite însă cerinţele art. 314 din C. proc. civ., pentru a permite Curţii Supreme de Justiţie să hotărască asupra fondului pricinii, ceea ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă, care, cu respectarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ, va trebui să dispună completarea probatoriului. Se impune depunerea de către partea interesată a: cererii de concediu, certificatului de naştere al copilului, dovezi privind salariul contestatoarei ş.a, astfel încât în final să se determine cuantumul corect al indemnizaţiei ce i se cuvenea, ţinând seama şide grila de impozitare în care se încadra, prin calculul indemnizaţiei legale, în raport cu veniturile avute la momentul intervenirii cazului asigurat.
Pentru considerentele anterior expuse, recursul în anulare se va admite, vor fi casate ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 14 din 10 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă precum şi sentinţa civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Covasnaşi trimite cauza acestei din urmă instanţe în vederea rejudecării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3071/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1503/2002. Civil → |
|---|
