CSJ. Decizia nr. 3/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3DOSAR NR.977/2002
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2003
La data de 6 decembrie 2002 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul general, de S.C. A. S.A. şi de intervenienţii G.V.şi G.R.D.împotriva deciziei civile nr.450/A din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 decembrie 2002, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 17 decembrie 2002, la 23 decembrie 2002, apoi la 13 ianuarie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilorde faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr.623/1999, reclamanţii C.G.(căsătorită S.), C.M.şi C.I.V.au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. A. S.A., G.R.D.şi G.V., solicitând obligarea pârâţilor să le predea în deplină şi exclusivă proprietate şi posesie apartamentul nr.2 situat în Bucureşti, str.Piaţa Cantacuzino (fostă Piaţa Alexandru Sahia), nr.4, et.1, sector 2, să fie obligaţi pârâţii la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, de 500 USD lunar, de la data de 27.09.1996, până la predarea efectivă, să se constate inopozabilitatea faţă de reclamanţi şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi la data de 27.09.1996.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.232 din 1.03.2001, a respins ca neîntemeiate acţiunea reclamanţilor şi cererea de intervenţie principală formulată de G.R.D.şi G.V..
În pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că titlul de proprietate al reclamanţilor, şi anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9143/1950 cuprinde clauza privilegiului vânzătorului, conform art.1730 C. civ., pentru neplata întregului preţ al imobilului şi posibilitatea reintegrării vânzătorului, în caz de neplată a ratelor; nu s-a dovedit achitarea ratelor de preţ şi a radierii acestui privilegiu pentru a se aprecia cu privire la valabilitatea titlului.
S-a mai reţinut că autorii reclamanţilor se încadrau în categoria exploatatorilor de locuinţe, astfel că le erau aplicabile dispoziţiile art.1 din Decretul nr.92/1950, iar din anexele acestuia rezultă că le-au fost naţionalizate cinci imobile, din care, cel în litigiu a fost ocupat de chiriaşi.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr.2031/1998 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, instanţa a constatat că a fost casată prin Decizia civilă nr.2256/17.09.1998 a Curţii de Apel Bucureşti.
A mai reţinut instanţa de fond, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere al acţiunii, că, atâta timp cât imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, nu poate fi vorba de fraudă la lege şi nici de cauză ilicită sau preţ neserios, care să ducă la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.00166/27.09.1996, mai ales că el a fost perfectat în condiţiile respectării dispoziţiilor Legii 112/1995.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.450/A din 23 octombrie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus-amintit, a obligat pârâţii să lase reclamanţilor imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat pe pârâţi la plata sumei de 36.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950, proprietarii M.şi G. C. figurând în lista anexă la actul normativ cu acest bun şi încă 4 imobile.
Potrivit actelor depuse la dosar, G.C.era medic, deci exceptat de la naţionalizare, iar faptul că măsura naţionalizării a vizat cinci imobile, nu îl încadrează pe acesta automat în categoria exploatatorilor de locuinţe.
A mai reţinut instanţa de apel că, şi din perspectiva art.6 din Legea nr.213/1998, trecerea imobilului în proprietatea statului este neconcordantă în raport cu art.8 şi 11 din Constituţia în vigoare în 1948.
În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţii G.V.şi R., curtea de apel a reţinut că este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită.
Tot această instanţă a arătat în considerentele deciziei că, în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art.46 al.2 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, întrucât nu se poate reţine buna credinţă în favoarea părţii contractante.
S-a concluzionat că pârâţii nu se pot prevala de un drept de proprietate valabil asupra bunului, întrucât titlul statuluieste creat în condiţii nelegale, iar cel al pârâţilor, de asemenea, ceea ce echivalează, în final, cu inexistenţa titlului de proprietate.
Cum reclamanţii sunt singurii care prezintă titlul de proprietate al autorilor lor, fundament pentru dreptul de proprietate, acţiunea în revendicare formulată de aceştia este privită ca întemeiată de instanţa de apel, în condiţiile art.480 C.civ., pârâţii exercitând o posesie care nu corespunde dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul general, S.C. A. S.A. (nemotivat) şi intervenienţii G.V.şi G.R..
Prin recursul formulat, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat faptul că imobilul a fost preluat cu titlu, întrucât autorii reclamanţilor se încadrau în prevederile art.I din Decretul 92/1950, pe numele lor fiind naţionalizate un număr mare de imobile, precum şi faptul că, în mod greşit instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995.
Recursul intervenienţilor G.V.şi G.R. vizează greşita aplicare a regimului juridic care guvernează speţa, în cauză trebuind a fi aplicată Legea 10/2001, greşita reţinere a puterii lucrului judecat în ceea ce priveşte Decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; aceştia au mai arătat că în mod greşits-a reţinut reaua lor credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, netemeinicia reţinerii faptului că autorii reclamanţilor nu ar fi făcut parte din categoria exploatatorilor de locuinţe, precum şi motivul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin pronunţarea asupra constituţionalităţii unui act normativ şi prin apărările făcute în locul reclamanţilor.
Recursurile urmează a fi analizate împreună şi se vor admite pentru considerentele ce succed.
Trebuie remarcat pentru început că Decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă nu se bucură de putere de lucru judecat în actualul litigiu, întrucât nu sunt întrunite cumulativ elementele prevăzute de art.1201 C.civ..
Astfel, cu privire la obiect, dacă în prima cerere de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr.7999/1996, aflat pe rolul Judecătoriei sector 2 Bucureşti, care s-a finalizat prin Decizia nr.1168/1999 sus-amintită, s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentului situat în Bucureşti. Piaţa Alexandru Sahia nr.4, sector 2 şi restituirea sa, prin prezenta cerere de chemare în judecată se cere obligarea pârâţilor la predarea imobilului, obligarea lor în solidar la plata echivalentului a 500 USD/lună, pentru lipsa de folosinţă, constatarea inopozabilităţii şi nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. A. S.A. şi G.V.şi R. să se constate că prin respectivul contract nu au putut şi nu pot fi înlăturate atributele dreptului de proprietate al reclamanţilor, să se constate că preţul vânzării – echivalentul a 10.000 USD – este neserios.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a considerat că în prezentul litigiu s-ar bucura de puterea lucrului judecat Decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunţată de Secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr.4811/1998.
Cu atât mai puţin pot fi reţinute cu autoritate de lucru judecat considerentele hotărârii cu privire la reţinerea relei-credinţe a intervenienţilor din acel dosar, G.V.şi G.R., considerând că aceştia au primit notificarea comunicată de reclamanţi.
Cu privire la acest aspect, se constată că reclamanţii au depus la dosar dovada unei expedieri poştale, fără a se şti ce cuprinde şi nu avizul de confirmare de primire, cu semnătura notificaţilor.
Această unică împrejurare, necoroborată cu ansamblul situaţiei de fapt, nu poate, prin ea însăşi, să înfrângă prezumţia de bună credinţă şi să acrediteze ideea nulităţii absolute a actului, pentru fraudă la lege, cu atât mai mult cu cât, este de principiu, că eventuala rea credinţă a vânzătorului nu se răsfrânge în mod automat şi asupra cumpărătorului.
Se impune ca, la rejudecarea cauzei să fie ataşat dosarul în care s-a purtat prima judecată, pentru a se verifica, printre altele, data la care s-a formulat cererea de intervenţie de către G.V.şi R. şi să se analizeze buna credinţă în funcţie de toate aspectele, cu lămurirea situaţiei de fapt.
Aşa fiind, recursul se va admite, hotărârile pronunţate se vor casa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, la instanţa de fond competentă, care, potrivit art.725 al.2 C.proc.civ., raportat la art.1 al.1 din acelaşi cod, este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Ca instanţă de trimitere, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti are a respecta dispoziţiile art.315 al.3 C.proc.civ., în sensul că va trebui să ţină seama de toate motivele invocate de pârâţii recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, de S.C. A. S.A. şi de G.V.şi G.R.D.împotriva deciziei nr.450/A din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti - secţiaa III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr.232 din 1.03.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 295/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2823/2002. Civil → |
|---|
