CSJ. Decizia nr. 340/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 340Dosar nr. 1325/2002
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 22 martie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie contestaţia în anulare formulată de B.G. şi S.M. în contra deciziei nr. 979 din 8 martie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, prin care a fost respins ca nefondat recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 573 din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinându-se că soţia unuia dintre membrii completului ce a pronunţat Decizia contestată este judecător la Curtea de Apel Bucureşti, calitate în care a redactat o decizie nr. 3995/2000 a acelei instanţe.
De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., reproşându-se instanţei că a omis din greşeală să cerceteze motivele de casare, cu referire la recursul în anulare şi la lipsa erorii obstacol la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
În cuprinsul petiţiei s-au mai făcut afirmaţii jignitoare la adresa judecătorilor instanţei supreme şi ai Curţii de Apel Bucureşti, susţinându-se că aceştia ar fi „dirijaţi" de o judecătoare a curţii supreme.
Intimaţii S.M., S.G., S.A. şi S. D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare. S-au depus la dosar în copie înscrisuri eliberate de camera de comerţ şi industrie privind societatea comercială B.G. & S.M. Internaţional SRL în care B.G. şi S.M. apar ca asociate.
Au fost ataşate dosarele nr. 3111/2001 al C.S.J., nr. 4748/2000 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, nr. 3287/2000 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, nr. 439/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, nr. 357/1999 al Judecătoriei Sectorului 6, nr. 2662/1998 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, nr. 9028/1997 al Judecătoriei sector 6.
Din analiza ansamblului probator administrat, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 august 1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 şi precizată la 20 noiembrie 1997 S.G. a chemat în judecată pe fiul său S.G.G., solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului intitulat „vânzare-cumpărare" prin care a înstrăinat pârâtului apartamentul proprietatea sa, situat la bloc în sectorul 6, cu menţiunea că în realitate a dorit, în vârstă fiind, să încheie un contract de întreţinere, iar nu unul de vânzare, pentru care, oricum, preţul inserat, neserios, de 127.000 lei, nici nu a fost vreodată plătit.
După un prim ciclu procesual, pârâtul a decedat, fiind introduşi, în cauză fraţii acestuia, S. M., B.G., S.A., S.M. şi S.D. S-au administrat proba cu interogatorii şi martori.
Judecătoria sectorului 6, prin sentinţa nr. 11206 din 17 septembrie 1999 a respins acţiunea, cu motivarea că de vreme ce actul a fost încheiat în faţa notarului, nu se mai poate contesta nici exprimarea consimţământului, nici primirea preţului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia nr. 1099 din 30 martie 2000 a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare. A reţinut instanţa că din probele administrate a rezultat că reclamantul este analfabet şi nu a citit actul semnat, în plus preţul inserat nu a fost niciodată plătit, iar după încheierea actului, până în 1997, reclamantul şi fiul său G. au continuat să locuiască împreună în apartamentul în litigiu, ceea ce l-a determinat pe reclamant să creadă că ceea ce semnase la notariat fusese un contract de întreţinere, iar nu unul de vânzare-cumpărare.
Recursul declarat de S.M. şi B.G. împotriva acestei decizii a fost constatat nul de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 3995 din 29 noiembrie 2000, în temeiul art. 303 alin. (3), raportat la art. 306 alin. ultim C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii recurenţii au formulat contestaţie în anulare, soluţionată prin respingere de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 573 din 28 februarie 2001, care a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ.
Această decizie a fost atacată prin calea extraordinară de atac a recursului în anulare declarat de procurorul general.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 306 pct. 3 C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu constituie motiv de anulare a recursului, având în vedere că dezvoltarea acestora făcea posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În continuare, s-au făcut referiri la soluţia pe fondul pricinii, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, considerată a fi greşită. S-a solicitat casarea deciziei nr. 573 din 29 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi pe fond admiterea contestaţiei în anulare, cu consecinţa, casării deciziei nr. 3995 din 29 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea recursului.
Prin Decizia nr. 979 din 8 martie 2002 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a respins ca nefondat recursul în anulare. A reţinut instanţa în motivare că din economia prevederilor art. 302 alin. (2) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că pentru a fi considerat valabil, recursul trebuie să indice motivele de casare prin încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Nulitatea se înlătură dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă această încadrare. A explicat instanţa că raţiunea acestor dispoziţii rezidă în regula că judecata recursului nu poate fi făcută decât în limitele stabilite de recurent prin motivele de casare. Cu referire la art. 318 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că deşi în principiu hotărârile instanţei de recurs pot fi retractate atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare dar acest lucru presupune ca dezvoltarea motivelor de recurs să fi făcut posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. iar instanţa să nu-l fi cercetat. S-a reţinut în motivare că în speţă recurenţii nu indicaseră motivele de casare, iar dezvoltarea lor, prin trimiteri la generalităţi şi extrase din practica judiciară nu a permis instanţei de recurs să facă ea încadrarea legală, devenind astfel incident art. 306 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa nulităţii recursului. Cu această motivare a fost respins recursul în anulare de către Curtea Supremă de Justiţie.
Împotriva acestei ultime decizii judecătoreşti s-a promovat prezenta contestaţie în anulare, pentru motivele arătate.
Contestaţia în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente.
Cu privire la primul motiv: conform art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
Comparând motivarea contestatorilor sub acest prim motiv, încadrat în drept în dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu textul de lege invocat, se poate observa că nu există nici o legătură. Astfel, se invocă faptul că din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a constatat nulitatea recursului lor a făcut parte doamna judecător V.C., iar din completul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie, care a soluţionat recursul în anulare declarat de procurorul general în contra unei decizii pronunţate în contestaţie în anulare de Curtea de Apel Bucureşti, a făcut parte domnul judecător F.C. Se sugerează prin contestaţia în anulare că, calitatea de soţi a celor doi magistraţi ar fi de natură să afecteze imparţialitatea actului de justiţie în ce priveşte cererile cu care contestatorii au investit instanţele.
Se induce astfel ideea existenţei unei incompatibilităţi care ar fi existat în privinţa unuia dintre membrii completului Curţii Supreme de Justiţie cu ocazia soluţionării recursului în anulare.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, recursul în anulare fusese declarat împotriva unei decizii a Curţii de Apel prin care într-un complet din care nu a făcut parte d-na judecător C. s-a respins o contestaţie în anulare. Ca atare nu exista nici un motiv de incompatibilitate.
De altfel, fiind vorba despre o cale de atac extraordinară de retractare, motivele contestaţiei în anulare sunt limitativ prevăzute de lege. Textul indicat de contestatori vizează o cu altă instituţie juridică, necompetenţa absolută a instanţei, care priveşte situaţia în care hotărârea atacată s-ar fi pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Or, în speţă, singura instanţă competentă a soluţiona recursul în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 330 C. proc. civ., este Curtea Supremă de Justiţie.
Aşadar, primul motiv al contestaţiei în anulare este nefondat.
Prin cel de al doilea motiv al contestaţiei în anulare, încadrat în drept în art. 318 alin. (1) C. proc. civ. s-a susţinut că, cu ocazia soluţionării recursului în anulare, instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare.
Nici această critică nu este fondată.
Procurorul general declarase recurs în anulare împotriva unei decizii judecătoreşti irevocabile prin care se soluţionase o contestaţie în anulare.
Or, dat fiind natura extraordinară a căii de atac ce fusese soluţionată prin Decizia civilă nr. 573/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, motivele recursului în anulare pertinente nu puteau viza decât modul de soluţionare de către instanţă a problemei de ordin procedural a aplicării art. 318 C. proc. civ., ce fusese invocat.
Curtea constată că instanţa a soluţionat recursul în anulare răspunzând singurului motiv pertinent, anume corecta aplicare a textului de lege menţionat.
Este inadmisibil a pretinde, într-o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva unei hotărâri ce a soluţionat o altă cale extraordinară de atac să se analizeze problema de fond, cum ar fi interpretarea răspunsurilor la interogatoriu sau a depoziţiilor de martori.
O soluţie contrară ar fi de natură să afecteze grav principiul unicităţii căilor de atac şi al autorităţii lucrului judecat, fundamentele unui stat de drept.
Ca atare, văzând că nici cel de al doilea motiv al contestaţiei în anulare nu este fondat, aceasta va fi în întregime respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.G. şi S.M. împotriva deciziei nr. 979 din 8 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 339/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 341/2002. Civil → |
|---|
