CSJ. Decizia nr. 347/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 347.
Dosar nr. 4188/2002
Şedinţa publică din19 septembrie 2003
Asupra recursului în anularede faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 778/2000, reclamanta P.I. a chemat în judecată pârâta S.A. F.C., prin reprezentanţii legali, solicitând obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a părţilor sociale avute la societatea pârâtă, alcătuite din depuneri în bani, precum şi cota parte din fondurile fixe ale societăţii, la valoarea reactualizată, cu plata dobânzilor legale datorate de la data pronunţării până la data efectivă a plăţii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost membră a societăţii pârâte, dar între timp a ieşit din societate, astfel că aceasta este datoare să-i plătească contravaloarea părţilor sociale avute, care se compun din drepturi băneşti şi cota parte din fondurile fixe, la valoarea actualizată.
Cu toate că reclamanta a încercat soluţionarea pe cale amiabilă,nu s-a reuşitacest lucru şi astfel, pârâta a fost somată, dar este de acord să restituie numai valoarea părţilor sociale depuse.
Prin sentinţa civilă nr. 2625 din 21 decembrie 2000, Judecătoria Carei a admis acţiunea şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.064.591 lei reprezentând contravaloarea părţilor sociale reactualizate, cu dobânda legală de la data pronunţării sentinţei şi până la efectuarea plăţii.
Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, prin Decizia nr. 474 din 15 mai 2001, a admis apelul pârâtei S.A. F.C., declarat împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a acţiunii, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 304.000 lei, reprezentând părţile sociale reactualizate cu indicele de inflaţie pe perioada cuprinsă între 1 septembrie 1998 şi data efectuării plăţii.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 1299 din 17 septembrie 2001 a admis recursul introdus de reclamantă, împotriva hotărârii pronunţate de tribunal, pe care a casat-o şi, rejudecând cauza în fond, a păstrat în totalitate sentinţa civilă nr. 2625 din 21 decembrie 2000 a Judecătoriei Carei.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, fiind şi vădit netemeinice.
În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susţine în esenţă că:
- drepturile cuvenite asociaţilor retraşi sunt reglementate de art. 30 alin. (2) şi art. 34 din Legea nr. 36/1991, situaţie în care se ţine seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, nefiind posibilă deci, stabilirea valorii părţilor sociale cuvenite asociatului retras, prin aplicarea indicelui de inflaţie sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societăţii;
- pe de altă parte, instanţele au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se completarea probaţiunii, în sensul determinării dobânzii cuvenite reclamantului;
Recursul în anulare nu este întemeiat.
Este adevărat că potrivit art. 34 din Legea nr. 36/1991, societatea este obligată să restituie părţile sociale, la care se va adăuga partea cuvenită din profitul sau pierderea societăţii potrivit bilanţului din adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat şi că, raportat la această dispoziţie, în statutul societăţii s-a prevăzut că părţile sociale se restituie în condiţiile art. 34 din Legea nr. 36/1991 după cum, de asemenea în art. 15 – statut – se prevede că societatea este obligată să restituie părţile sociale, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societăţii, potrivit bilanţului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat.
Dar faptul că legea nu prevede astfel, vreo modalitate sau un criteriu de reevaluare a părţilor sociale la data retragerii (după cum se susţine în recursul în anulare), nu înseamnă că, la restituirea părţilor sociale, trebuie să se ţină seama exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, de cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, neputând fi stabilită această valoare prin aplicarea indicelui de inflaţie sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societăţii (cum de asemenea se susţine în recurs).
Indiscutabil, la data retragerii din societate, valoarea părţilor sociale deţinute de asociat (ca parte a capitalului social) constituie o creanţă datorată de societate.
Tocmai de aceea, ca principiu, prima instanţă a apreciat în mod corect, în raport de lipsa unei menţiuni din textul citat al Legii nr. 36/1991 privind posibilitatea actualizării, că la data adoptării legii, legiuitorul nu a anticipat evoluţia în timp a devalorizării leului, fiind deci corect ca societatea să fie obligată să restituie partea socială actualizată, în speţă cunoscut fiind că, de la constituirea societăţii, profitul acesteia nu s-a împărţit cu titlu de dividende, ci a fost reţinut pentru dezvoltare (majorarea patrimoniului).
Contrar, ar însemna ca, în situaţia de necontestat, a deprecierii monedei naţionale, să se revină la aplicarea principiului nominalismului monetar, aceasta însemnând pentru ipoteza de faţă, nu o reevaluare a creanţei ci, obligaţia creditorului de a primi aceeaşi sumă, indiferent dacă puterea de cumpărare s-a schimbat.
Aşa fiind, corect instanţa de fond a reţinut, întru stabilirea valorii actualizate a părţilor sociale, concluziile expertului Dan Ioan, care, actualizând valoric capitalul social, a stabilit, corespunzător, şi valoarea datorată a părţilor sociale, - care, indiscutabil – conform şi statutului societăţii (art. 6) constituie parte din acesta.
Cum în cauză s-au efectuat trei expertize, instanţa reţinând, motivat, concluziile expertizei menţionate, nu poate fi primită nici susţinerea privind lipsa de rol activ a instanţei raportat la prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., după cum, în ce priveşte dobânda, faţă de formularea cererii, corect aceasta nu a fost stabilită, ca modalitate de calcul şi cuantum.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1299 din 26 septembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3474/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 342/2002. Civil → |
|---|
