CSJ. Decizia nr. 3478/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3478
Dosar nr. 5043/2002
Şedinţa publică din 19 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantul R.L. a chemat în judecată S.A. F.C., solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii părţilor sociale, compuse din depuneri în bani şi cota parte din fondurile fixe ale societăţii la valoarea reactualizată, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data efectuării plăţii.
Judecătoria Carei, prin sentinţa civilă nr. 2624 din 21 decembrie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 14.149.489 lei, reprezentând părţi sociale reactualizate, conform raportului de expertiză D.I., cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data efectuării plăţii.
S-a reţinut că reclamantul a intrat în societate, aducând ca aport social suma de 15.000 lei numerar şi mijloace fixe în valoare de 37.265 lei ce i-au revenit în urma lichidării fostului CAP. În aplicarea art. 34 din Legea nr. 36/1991, la ieşirea din societate este corect ca societatea să fie obligată să-i restituie partea socială actualizată, cunoscut fiind că, de la constituirea societăţii profitul acesteia nu s-a împărţit sub formă de dividende ci a fost reţinut pentru fondul de dezvoltare, pârâta majorându-şi patrimoniul prin cumpărare de mijloace fixe.
Prin Decizia civilă nr. 496/18 mai 2001 Tribunalul Satu Mare a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1.060.000 lei, reprezentând drepturi ale asociatului retras, actualizată cu indicele de inflaţie pe perioada cuprinsă între septembrie 1998 şi data plăţii.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 15 din statutul societăţii agricole şi art. 30 alin. (2), art. 34 din Legea nr. 36/1991 societatea agricolă este obligată să restituie asociaţilor ieşiţi din societate, părţile sociale deţinute, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societăţii în conformitate cu bilanţul aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat activitatea de asociat, în cauză răspunzând acestor elemente, numai expertiza I.T.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 1556/12 noiembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamant, a casat Decizia atacată şi, rejudecând în fond cauza, a păstrat în totalitate sentinţa civilă nr. 2624 din 21 decembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Carei.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, fiind şi vădit netemeinice.
În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susţine în esenţă că:
- drepturile cuvenite asociaţilor retraşi, sunt reglementate de art. 30 alin. (2) şi art. 34 din Legea nr. 36/1991, situaţie în care se ţine seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, nefiind posibilă deci, stabilirea valorii părţilor sociale cuvenite asociatului retras, prin aplicarea indicelui de inflaţie sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societăţii;
- pe de altă parte, instanţele au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se completarea probaţiunii, în sensul determinării dobânzii cuvenite reclamantului;
- instanţele nu au lămurit excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, privind avocatul care s-a prezentat în cauză, cu referire la contractul de asistenţă juridică, fiind necesară rejudecarea litigiului, cu citarea reclamantului pentru a se stabili în ce măsură actele de procedură îndeplinite de avocat în numele său sunt valabile.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
Este adevărat că potrivit art. 34 din Legea nr. 36/1991, societatea este obligată să restituie părţile sociale, la care se va adăuga partea cuvenită din profitul său pierderea societăţii potrivit bilanţului din adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat şi că, raportat la această dispoziţie, în statutul societăţii s-a prevăzut că părţile sociale se restituie în condiţiile art. 34 din Legea nr. 36/1991 după cum, de asemeni în art. 15 – statut – se prevede că societatea este obligată să restituie părţile sociale, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societăţii, potrivit bilanţului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat.
Dar faptul că legea nu prevede astfel, vreo modalitate sau un criteriu de reevaluare a părţilor sociale la data retragerii (după cum se susţine în recursul în anulare), nu înseamnă că, la restituirea părţilor sociale, trebuie să se ţină seama exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, de cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, neputând fi stabilită această valoare prin aplicarea indicelui de inflaţie sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societăţii (cum deasemeni se susţine în recurs).
Indiscutabil, la data retragerii din societate, valoarea părţilor sociale deţinute de asociat (ca parte a capitalului social) constituie o creanţă datorată de societate.
Tocmai de aceea, ca principiu, prima instanţă a apreciat în mod corect, în raport de lipsa unei menţiuni din textul citat al Legii nr. 36/1991 privind posibilitatea actualizării, că la data adoptării legii, legiuitorul nu a anticipat evoluţia în timp a devalorizării leului, fiind deci corect ca, societatea să fie obligată să restituie partea socială actualizată, în speţă cunoscut fiind că de la constituirea societăţii profitul acesteia nu s-a împărţit cu titlu de dividende ci a fost reţinut pentru dezvoltare (majorarea patrimoniului).
Contrar ar însemna, ca în situaţia de necontestat, a deprecierii monedei naţionale, să se revină la aplicarea principiului nominalismului monetar, aceasta însemnând pentru ipoteza de faţă, nu o reevaluare a creanţei ci, obligaţia creditorului de a primi aceeaşi sumă, indiferent dacă puterea de cumpărare s-a schimbat.
Aşa fiind, corect instanţa de fond a reţinut, întru stabilirea valorii actualizate a părţilor sociale, concluziile exp. D.I., care, actualizând valoric capitalul social, a stabilit, corespunzător, şi valoarea datorată a părţilor sociale, - care, indiscutabil – conform şi statutului societăţii (art. 6) constituie parte din acesta.
Cum în cauză s-au efectuat trei expertize, instanţa reţinând, motivat, concluziile expertizei menţionate, nu poate fi primită nici susţinerea privind lipsa de rol activ a instanţei raportat la prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., după cum, în ce priveşte dobânda, faţă de formularea cererii, corect aceasta nu a fost stabilită, ca modalitate de calcul şi cuantum.
Tot astfel, în cauză, reclamantul a fost legal reprezentat, de avocat, în baza împuternicirilor avocaţiale, partea, personal, confirmând în instanţă această calitate.
Aşa fiind, faţă de cele arătate, recursul în anulare urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1556 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 347/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3473/2002. Civil → |
|---|
